HOTĂRÂRE nr. 737 din 9 iulie 2008

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 18 iulie 2008
Intrat în vigoare
18.07.2008
Forma consolidată din
18.07.2008

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 507/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Autostrada București-Brașov km 0+000173+300", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 21 aprilie 2006, se modifică și se înlocuiește cu anexa*) la prezenta hotărâre.

Notă *) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

Articolul II

Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Articolul III

Ministerul Transporturilor răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute la art. I, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Ludovic Orban Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian

București, 9 iulie 2008.

Nr. 737

-----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.