pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" și înființarea Unității de management al proiectului**)
(actualizată la data de 28 iulie 2015*)
**) Republicată în temeiul art. IV din Hotărârea Guvernului nr. 381/2008 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență" și înființarea Unității de management al proiectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 5 mai 2008, dându-se textelor o nouă numerotare.
Hotărârea Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2015 căldură și confort" și înființarea Unității de management al proiectului a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2006.
(1) Se aprobă programul "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", având ca scop eficientizarea sistemului centralizat de producere și distribuție a energiei termice, prevăzut în anexa nr. 1.
(2) Programul "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" cuprinde două componente:
a) reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică;
b) reabilitarea termică a clădirilor.
(1) Pentru punerea în aplicare a programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a), se înființează Unitatea de management al programului, denumită în continuare UMP - Termoficare 2006-2020 căldură.
(2) UMP - Termoficare 2006 - 2020 căldură se constituie în cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și își desfășșoară activitatea sub coordonarea executivă a secretarului de stat pentru comunități locale.
(3) Se aprobă structura de organizare a UMP - Termoficare 2006-2020 căldură prevăzută în anexa nr. 2.
(4) Numărul de personal prevăzut în anexa nr. 2 se asigură în limita numărului de posturi aprobat Ministerului Administrației și Internelor**) pe anul 2006.
Notă ────────── **) În prezent, denumirea "Ministerului Administrației și Internelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Internelor și Reformei Administrative", conform art. 15 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 98/2008 . ──────────
(5) Regulamentul de funcționare al UMP - Termoficare 2006-2020 căldură și numirea directorului său se fac cu avizul ministrului de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic și se aprobă prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative.
(1) Pentru punerea în aplicare a programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. b), se înființează Unitatea de management al programului, denumită în continuare UMP - Termoficare 2006-2020 confort.
(2) UMP - Termoficare 2006-2020 confort se constituie în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor și este finanțată din bugetul acestui minister.
(3) Regulamentul de funcționare al UMP - Termoficare 2006-2020 confort prevede structura organizatorică a UMP - Termoficare 2006-2020 confort.
(1) Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor**) pe anul 2006, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, cu suma de 1.802,6 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor UMP - Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență, potrivit prevederilor anexei nr. 3.
Notă ────────── **) În prezent, denumirea "Ministerului Administrației și Internelor" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Internelor și Reformei Administrative", conform art. 15 lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 98/2008 . ──────────
(2) Ministerul Finanțelor Publice***) este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2006 și în volumul și structura bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2006.
Notă ────────── ***) În prezent, denumirea "Ministerului Finanțelor Publice" a fost înlocuită cu denumirea "Ministerul Economiei și Finanțelor", conform art. 15 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, aprobată prin Legea nr. 98/2008 . ──────────
(1) Programul "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" este coordonat de o comisie interministerială, organizată potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 750/2005
privind constituirea consiliilor interministeriale permanente, cu modificările și completările ulterioare, în coordonarea Consiliului interministerial pentru probleme economice, politici fiscale și comerciale, piața internă, competitivitate, mediul de afaceri.
(2) Comisia interministerială de coordonare a programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" este formată din președinte și 4 membri, cu funcție de secretar de stat, din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor Publice și al Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.
(3) Ministrul dezvoltării regionale și administrației publice îndeplinește funcția de președinte al Comisiei interministeriale de coordonare a programului «Termoficare 2006-2020 căldură și confort».
(4) Componența nominală a Comisiei interministeriale de coordonare a programului «Termoficare 2006-2020 căldură și confort» se stabilește prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice, la propunerea reprezentanților legali ai ministerelor prevăzute la alin. (2).
(1) Regulamentele privind aplicarea programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" se elaborează, pe cele două componente, de unitățile de management al programului, prevăzute la art. 2 alin. (1) și la art. 3 alin. (1), se avizează de Comisia interministerială de coordonare a programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" și se aprobă prin ordine ale miniștrilor de resort****).
Notă ────────── ****) A se vedea Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 471/2008 privind aprobarea Regulamentului pentru implementarea programului "Termoficare 2006-2015 - căldură și confort", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 13 mai 2008. ──────────
(2) Regulamentele privind aplicarea programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort" prevăzute la alin. (1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(1) Cheltuielile eligibile ale proiectelor depuse în cadrul programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", pentru componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a), sunt cofinanțate în proporție de maximum 70% din fonduri provenite de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative; criteriile după care se stabilesc procentele de cofinanțare a proiectelor sunt prevăzute în Regulamentul privind aplicarea programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort".
(2) Beneficiarii programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", pentru componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. a), sunt autoritățile administrației publice locale care dețin în proprietate sisteme centralizate de alimentare cu energie termică.
(3) Beneficiarii prevăzuți la alin. (2) au obligația să prevadă în bugetul propriu diferența dintre suma primită de la bugetul de stat și valoarea totală a proiectului.
(4) Cheltuielile eligibile ale proiectelor depuse în cadrul programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", pentru componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. b), sunt cofinanțate din fonduri provenite de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor.
(5) Beneficiarii programului "Termoficare 2006-2020 căldură și confort", pentru componenta prevăzută la art. 1 alin. (2) lit. b), sunt asociațiile de proprietari din blocurile de locuințe - condominii racordate la sistemul centralizat de încălzire.
Anexele nr. 1-3 fac parte din prezenta hotărâre.
Notă ────────── NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II și III din Hotărârea Guvernului nr. 381/2008 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență" și înființarea Unității de management al proiectului, texte care nu sunt încorporate în forma republicată a Hotărârii Guvernului nr. 462/2006 : "Articolul II. - Regulamentul de funcționare al UMP - Termoficare 2006-2015 căldură se aprobă prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul III. - Regulamentul de funcționare al UMP - Termoficare 2006-2015 confort se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri." ──────────
Anexa 2
Structura de organizare a UMP - Termoficare 2006-2020
┌──────────────────┐ │ Comisia │ │interministerială │ │ de coordonare │ │ a programului │ │"Termoficare 2006-│ │2020 căldură și │ │ confort" │ └───────┬──────────┘ │ ┌────────┴──────────┐ │ MIRA │ │ Secretar de stat │ │pentru comunitățile│ │ locale │ ┌-----------------------------└────────┬──────────┘----------------------------┐ | ┌────┴─────┐ | | │ Director │ | | │ de │ | | │ proiect │ | | └────┬─────┘ | | │ | | ┌─────────────┬───────────┬──────┴───────┬───────────┬───────────┐ | |┌────┴──────┐┌─────┴─────┐┌────┴──────┐┌──────┴────┐┌─────┴─────┐┌────┴──────┐| |│Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- ││Comparti- │| |│ment ││ment ││ment ││ment ││ment ││ment │| |│evaluare ││evaluare ││economic ││contractare││achizitii ││implementa-│| |│tehnica ││economica ││ ││ ││ ││re componen│| |│ ││ ││ ││ ││ ││tele 1-7 │| |│ 4 ││ 2 ││ 2 ││ 3 ││ 3 ││6 │| |│specialisti││specialisti││specialisti││specialisti││specialisti││specialisti│| |└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘└───────────┘| └------------------------------------------------------------------------------┘
Anexa 3
Cheltuieli necesare înființării și funcționării U.M.P. -
"Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență" în anul 2006*)
- mii lei (RON) - ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. crt. Denumirea indicatorului 2006 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Cheltuieli de capital 468,0 2. Cheltuieli de personal 729,6 3. Bunuri și servicii 605,0 4. Cheltuieli totale 1.802,6 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
*) De la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 381/2008 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului "Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență" și înființarea Unității de management al proiectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 5 mai 2008, sintagma "UMP - Termoficare 2006-2009 calitate și eficiență" se înlocuiește cu sintagma "UMP - Termoficare 2006-2015 căldură".