Notă Conform articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 734 din 24 iunie 2009 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 30 iunie 2009, se aprobă suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire pentru imobilele cuprinse în anexa nr. 2 din prezenta hotărâre cu suma globală estimată de 269 mii lei, alocată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita prevederilor anuale aprobate cu destinația cheltuieli aferente costurilor neeligibile, incluse în planul de finanțare prevăzut în Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin-Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova-Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 și la București la 17 aprilie 2002, ratificat prin Legea nr. 154/2003 .
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Se aprobă amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin - Lugoj", între km 358+000 și km 495+800 pe teritoriul localităților Plugova și Iablanița, potrivit hărții topografice prevăzute în anexa nr. 1*).
Notă *) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.
(1) Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării prevăzute la art. 1, expropriator fiind statul român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A de sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
(2) Imobilele supuse exproprierii sunt menționate în tabelul prevăzut în anexa nr. 2.
Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul lucrării prevăzute la art. 1 suma globală estimată de 1.844 mii lei, alocată din bugetul Ministerului Transporturilor, în limita prevederilor anuale aprobate cu destinația cheltuieli aferente costurilor neeligibile, incluse în planul de finanțare prevăzut în Memorandumul de finanțare convenit între Guvernul României și Comisia Europeană privind asistența financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura "Reabilitarea secțiunii Drobeta-Turnu Severin - Lugoj a drumului național DN 6 (faza 2 a proiectului Craiova - Lugoj), România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2001 și la București la 17 aprilie 2002, ratificat prin Legea nr. 154/2003, cu modificările ulterioare.
Suma prevăzută la art. 3 se virează de către Ministerul Transporturilor, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Planurile cu amplasamentul lucrării, precum și tabelul prevăzut în anexa nr. 2 se aduc la cunoștință publică prin afișare la sediul consiliilor locale implicate și vor rămâne afișate până la finalizarea procedurii de despăgubire. Planul cu amplasamentul lucrării va fi publicat și într-un ziar local, potrivit legii.
Regularizarea documentațiilor cadastrale se va efectua de către expropriator, pe baza proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, fără a afecta dispozițiile prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: p. Ministrul transporturilor, Septimiu Buzașu, secretar de stat Ministrul economiei și finanțelor, Varujan Vosganian
București, 13 august 2008.
Anexa nr. 2
TABEL cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării "Reabilitare DN 6 Drobeta-Turnu Severin - Lugoj", între km 358+000 și km 495+800, pe teritoriul localităților Plugova și Iablanița
administrativ- teritorială
soția Cristescu Ecaterina