(1) M.A.D.R. este obligat să ia toate măsurile necesare în vederea gestionării fondurilor comunitare în concordanță cu Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului Uniunii Europene din 27 iulie 2006 privitor la Fondul European de Pescuit (publicat în JOUE, seria L nr. 223 din 15 august 2006), cu Regulamentul (CE) nr. 498/2007 , adoptat de Comisia Europeană în data de 10 mai 2007, care se referă la stabilirea normelor detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.198/2006 privitor la Fondul European de Pescuit (publicat în JOUE, seria L nr. 120 din 10 mai 2007), și cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2008, precum și în vederea transferării în conturile A.P.D.R.P., la termenele stipulate în reglementările comunitare și naționale, a sumelor aferente schemelor derulate.
(2) M.A.D.R., prin Direcția generală buget finanțe și fonduri europene (D.G.B.F.F.E.), împreună cu A.P.D.R.P., stabilește, prin instrucțiuni aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, modalitățile de evitare a apariției unor situații care să implice reducerea plăților de către Comisia Europeană.
În derularea procesului de finanțare, cheltuielile aferente F.E.P. se asigură din bugetul aprobat M.A.D.R., de la poziția distinctă denumită "Finanțare F.E.P.", pentru următoarele:
a) sumele reprezentând cofinanțare din fonduri de la bugetul de stat;
b) sumele necesare asigurării prefinanțării;
c) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferului de fonduri din conturile M.A.D.R. în scopul efectuării plăților, respectiv cheltuielile cu diferențele de curs nefavorabile, rezultate din aplicarea cursurilor de schimb leu/euro, practicate de instituțiile financiar-bancare românești, față de cursul leu/euro aferent perioadei, comunicat de Banca Centrală Europeană, ca urmare a operațiunilor de transfer și plată din fondurile comunitare, și cele aferente costurilor bancare rezultate din operațiuni de transfer;
d) sumele necesare acoperirii plății taxei pe valoarea adăugată, aferentă livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și execuției de lucrări, finanțate integral sau parțial din contribuția financiară a Uniunii Europene și/sau din cofinanțarea aferentă, ai căror beneficiari sunt unități administrativ-teritoriale, asociații ale acestora legal constituite și organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică;
e) sumele aferente achitării unor debite datorate bugetului Uniunii Europene, pentru înregistrarea unor nereguli în procesul de derulare a F.E.P., inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;
f) sumele rezultate din punerea în aplicare a Deciziei de lichidare a conturilor și a Deciziei de lichidare referitoare la conformitate;
g) alte cheltuieli rezultate din derularea procesului de gestionare și utilizare a F.E.P., definite prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu avizul ministrului economiei și finanțelor.
(1) M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., deschide conturi în euro și în lei la instituții financiar bancare sau la Trezoreria Statului, prin care se derulează sumele rambursate de Comisia Europeană din F.E.P., astfel încât acestea să permită evidențierea distinctă a plăților și încasărilor aferente F.E.P.
(2) M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., organizează selecția instituției financiar-bancare prin care se vor derula fondurile, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, și încheie o convenție în acest sens.
(3) În situația în care M.A.D.R. deschide conturi în euro la Trezoreria Statului, disponibilitățile acestor conturi sunt purtătoare de dobândă. Rata dobânzii și nivelul comisioanelor aferente operațiunilor derulate prin conturile în valută se stabilesc prin convenție încheiată între M.A.D.R. și Ministerul Economiei și Finanțelor (M.E.F.).
(4) Pe numele M.A.D.R., ca ordonator principal de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor externe nerambursabile F.E.P., contul 54.04.01.33 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile F.E.P."
(5) Pe numele M.A.D.R., ca ordonator principal de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru cofinanțarea F.E.P., contul 54.04.02.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse pentru cofinanțare F.E.P."
(6) Pe numele M.A.D.R., ca ordonator principal de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru prefinanțarea F.E.P. și în cazul indisponibilității temporare de fonduri externe nerambursabile, contul 54.04.03.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând prefinanțare și fonduri în cazul indisponibilității temporare F.E.P."
(7) Pe numele M.A.D.R., ca ordonator principal de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru cheltuieli neeligibile, aferente F.E.P., contul 54.04.04.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse, reprezentând finanțarea unor cheltuieli neeligibile F.E.P."
(8) Pe numele A.P.D.R.P., ca ordonator terțiar de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor externe nerambursabile F.E.P., contul 54.04.01.33 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile F.E.P."
(9) Pe numele A.P.D.R.P., ca ordonator terțiar de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru cofinanțarea F.E.P., contul 54.04.02.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse pentru cofinanțare F.E.P."
(10) Pe numele A.P.D.R.P., ca ordonator terțiar de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru prefinanțarea F.E.P. și în cazul indisponibilității temporare de fonduri externe nerambursabile, contul 54.04.03.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând prefinanțare și fonduri în cazul indisponibilității temporare F.E.P."
(11) Pe numele A.P.D.R.P., ca ordonator terțiar de credite, se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de recuperarea unor debite apărute în gestionarea F.E.P., contul 54.04.05.33 "Disponibil din debite recuperate F.E.P."
(12) Pe numele A.P.D.R.P., ca ordonator terțiar de credite se deschide la Trezoreria Statului, pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, pentru plata taxei pe valoarea adăugată aferente livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii și execuției de lucrări, finanțate integral sau parțial din contribuția financiară a Uniunii Europene și/sau din cofinanțarea aferentă, ai căror beneficiari sunt unități administrativ-teritoriale, asociații ale acestora legal constituite și organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, contul 54.04.04.33 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse, reprezentând finanțarea unor cheltuieli neeligibile F.E.P."
(13) Pe măsura necesităților, M.A.D.R. și A.P.D.R.P. pot deschide, cu avizul M.E.F, și alte conturi de disponibilități analitice în cadrul contului sintetic 54.04 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente Politicii Agricole Comune și cofinanțarea/prefinanțarea acesteia".
(14) Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, cu avizul M.E.F., se aprobă instrucțiuni pentru stabilirea procedurii de gestionare a fondurilor de prefinanțare și cofinanțare alocate de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative pentru F.E.P.
(1) A.P.D.R.P. solicită D.G.B.F.F.E. din cadrul M.A.D.R. alocarea de fonduri externe nerambursabile în baza previziunilor fluxurilor de numerar privind plățile, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1a).
(2) M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., transmite Unității de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul M.E.F. previziunile fondurilor externe nerambursabile, aferente F.E.P., în vederea estimării poziției financiare nete a României în relațiile cu Uniunea Europeană.
(3) M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., transmite Unității de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană situația sumelor rambursate/încasate de la Comisia Europeană, aferente F.E.P., în vederea monitorizării poziției financiare nete a României în relațiile cu Uniunea Europeană.
(4) Pe baza plăților efectuate de A.P.D.R.P., Direcția pentru coordonare a agențiilor de plăți din cadrul A.P.D.R.P. transmite Unității de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană copiile declarațiilor de cheltuieli aferente F.E.P., la termenele solicitate de Comisia Europeană.
(5) Pe baza estimărilor comunicate de A.P.D.R.P., Direcția pentru coordonare a agențiilor de plăți din cadrul A.P.D.R.P. transmite Unității de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul M.E.F., în copie, previziunile sumelor de încasat/rambursat din F.E.P., transmise Comisiei Europene pentru anul în curs și pentru anul următor.
(6) Solicitarea de fonduri pentru finanțarea proiectelor de către A.P.D.R.P. de la D.G.B.F.F.E. din cadrul M.A.D.R. se va face distinct pe axe, pentru fondurile externe nerambursabile acordate de Comisia Europeană, respectiv de la bugetul de stat sau din alte surse stabilite prin acte normative, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1b).
(7) M.A.D.R., prin D.G.B.F.F.E., solicită M.E.F. deschiderea de credite bugetare necesare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1c).
(8) În termen de 5 zile lucrătoare de la cererea M.A.D.R., M.E.F. deschide creditele bugetare solicitate. M.A.D.R. comunică A.P.D.R.P., printr-o scrisoare de confirmare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1d), data și suma ce se transferă în conturile de disponibil deschise la Trezoreria Statului.
Anexa 1a)
- lei -
AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT
Nr. ......../............
Previziunea fluxului de numerar
privind plățile pe trimestrul...........
┌────────────────────────────────────────────────┬─────┬─────┬─────┬───────────┐ │ │Luna │Luna │Luna │Total trim.│ │ Axe/Măsuri ├──┬──┼──┬──┼──┬──┼─────┬─────┤ │ │CE│BS│CE│BS│CE│BS│ CE │ BS │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 1.1. Sprijin public pentru încetarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │permanentă a activității navelor de pescuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 1.2. Sprijin public pentru încetarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │temporară a activităților de pescuit │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 1.3. Investiții la bordul navelor de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pescuit și selectivitate │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 1.4. Pescuitul costier la scară mică │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 1.5. Compensații socioeconomice │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Total Axa 1 - Măsuri de adaptare a flotei de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pescuit comunitare │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.1. Investiții productive în acvacultură│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.2. Măsuri de aqua-mediu │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.3. Măsuri de sănătate publică │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.4. Măsuri de sănătate animală │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.5. Pescuit în apele interioare │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 2.6. Investiții în procesare și marketing│ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Total Axa 2 - Acvacultura, pescuitul în apele │ │ │ │ │ │ │ │ │ │interioare, procesarea și marketingul produselor│ │ │ │ │ │ │ │ │ │obținute din pescuit și acvacultură │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 3.1. Acțiuni colective │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 3.2. Protecția și dezvoltarea faunei și │ │ │ │ │ │ │ │ │ │florei sălbatice │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 3.3. Porturi de pescuit, puncte de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │debarcare și adăposturi │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi piețe și campanii│ │ │ │ │ │ │ │ │ │de promovare │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 3.5. Proiecte-pilot │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Total Axa 3 - Măsuri de interes comun │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 4.1. Selectarea grupurilor locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Submăsura 4.1.a. Sprijin pentru înființarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │parteneriatelor public-privat și elaborarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │strategiilor locale integrate │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Submăsura 4.1.b. Sprijin pentru implementarea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │strategiei locale integrate │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 4.2. Sprijin pentru acțiuni de cooperare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │între grupurile locale │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Total Axa 4 - Dezvoltarea durabilă a zonelor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │pescărești │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Măsura 5.1. Asistența tehnică │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │Total Axa 5 - Asistență tehnică │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────┼──┼──┼──┼──┼──┼──┼─────┼─────┤ │TOTAL: │ │ │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────────────────────────────────┴──┴──┴──┴──┴──┴──┴─────┴─────┘
Întocmit la data de ...................
Vizat Control financiar preventiv propriu
Directorul general al Agenției de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,
................................
Anexa 1b)
Lei Euro Axa/Măsura Contribuție publică Contribuție publică Total CE BS Total CE BS 1 2 3 4 5 6 7 Măsura 1.1. Sprijin public pentru încetarea permanentă a activității navelor de pescuit Măsura 1.2. Sprijin public pentru încetarea temporară a activităților de pescuit Măsura 1.3. Investiții la bordul navelor de pescuit și selectivitate Măsura 1.4. Pescuitul costier la scară mică Măsura 1.5. Compensații socioeconomice Total Axa 1 - Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare Măsura 2.1. Investiții productive în acvacultură Măsura 2.2. Măsuri de aqua-mediu Măsura 2.3. Măsuri de sănătate publică Măsura 2.4. Măsuri de sănătate animală Măsura 2.5. Pescuit în apele interioare Măsura 2.6. Investiții în procesare și marketing Total Axa 2 - Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea și marketingul produselor obținute din pescuit și acvacultură Măsura 3.1. Acțiuni colective Măsura 3.2. Protecția și dezvoltarea faunei și florei sălbatice Măsura 3.3. Porturi de pescuit, puncte de debarcare și adăposturi Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi piețe și campanii de promovare Măsura 3.5. Proiecte-pilot Total Axa 3 - Măsuri de interes comun Măsura 4.1. Selectarea grupurilor locale Submăsura 4.1.a. Sprijin pentru înființarea parteneriatelor public-privat și elaborarea strategiilor locale integrate Submăsura 4.1.b. Sprijin pentru implementarea strategiei locale integrate Măsura 4.2. Sprijin pentru acțiuni de cooperare între grupurile locale Total Axa 4 - Dezvoltarea durabilă a zonelor pescărești Măsura 5.1. Asistența tehnică Total Axa 5 - Asistență tehnică TOTAL GENERAL: Control financiar Control financiar preventiv propriu preventiv delegat Avizat Șef Serviciu autorizare Directorul Direcției plăți și recuperare datorii, plăți proiecte ........................ Directorul general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ...................................... (semnătura și ștampila)
AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT
Solicitare de fonduri pentru finanțarea proiectelor
În vederea efectuării plăților către beneficiarii Programului F.E.P. din fonduri publice nerambursabile, în conformitate cu sumele autorizate la plată și cu contractele de finanțare încheiate între beneficiari, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, vă rugăm să dispuneți alimentarea cu fonduri, reprezentând finanțarea de la Comisia Europeană și bugetul de stat, la proiectele F.E.P.
Subsemnatul, ...........(nume, prenume).............., director general al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, declar prin prezenta că totalul cheltuielilor eligibile autorizate pentru plata beneficiarilor este:
Anexa 1c)
Axa/Măsura Prefinanțare buget de stat (lei) Cofinanțare buget de stat (lei) Suma totală (lei) 1 2 3 4 Măsura 1.1. Sprijin public pentru încetarea permanentă a activității navelor de pescuit Măsura 1.2. Sprijin public pentru încetarea temporară a activităților de pescuit Măsura 1.3. Investiții la bordul navelor de pescuit și selectivitate Măsura 1.4. Pescuitul costier la scară mică Măsura 1.5. Compensații socioeconomice Total Axa 1 - Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare Măsura 2.1. Investiții productive în acvacultură Măsura 2.2. Măsuri de aqua-mediu Măsura 2.3. Măsuri de sănătate publică Măsura 2.4. Măsuri de sănătate animală Măsura 2.5. Pescuit în apele interioare Măsura 2.6. Investiții în procesare și marketing Total Axa 2 - Acvacultura, pescuitul în apele interioare, procesarea și marketingul produselor obținute din pescuit și acvacultură Măsura 3.1. Acțiuni colective Măsura 3.2. Protecția și dezvoltarea faunei și florei sălbatice Măsura 3.3. Porturi de pescuit, puncte de debarcare și adăposturi Măsura 3.4. Dezvoltarea de noi piețe și campanii de promovare Măsura 3.5. Proiecte-pilot Total Axa 3 - Măsuri de interes comun Măsura 4.1. Selectarea grupurilor locale Submăsura 4.1.a. Sprijin pentru înființarea parteneriatelor public-privat și elaborarea strategiilor locale integrate Submăsura 4.1.b. Sprijin pentru implementarea strategiei locale integrate Măsura 4.2. Sprijin pentru acțiuni de cooperare între grupurile locale Total Axa 4 - Dezvoltarea durabilă a zonelor pescărești Măsura 5.1. Asistența tehnică Total Axa 5 - Asistență tehnică TOTAL:
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
DIRECȚIA GENERALĂ BUGET-FINANȚE ȘI FONDURI EUROPENE
Solicitare de credite bugetare pentru cofinanțarea/
prefinanțarea proiectelor din Programul P.O.P.
În vederea efectuării plăților către beneficiarii Programului P.O.P. din fonduri publice nerambursabile, în conformitate cu sumele autorizate la plată și cu contractele de finanțare încheiate între beneficiari și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, vă rugăm să dispuneți alimentarea cu credite bugetare, reprezentând cofinanțarea/prefinanțarea proiectelor aferente F.E.P., în sumă totală de ........ lei.
Direcția financiar-contabilitate
Direcția generală buget-finanțe
Anexa 1d)
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE
DIRECȚIA GENERALĂ BUGET-FINANȚE ȘI FONDURI EUROPENE
Nr. .........../...............
CONFIRMAREA TRANSFERULUI FINANȚĂRII
Către: Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit
Domnului director general ........(nume, prenume)................
Ca urmare a Solicitării de fonduri pentru asigurarea finanțării publice nerambursabile pentru schemele de plată/proiectele finanțate din F.E.P., transmisă la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu nr. .............. din data de ..............., vă informăm că a fost aprobată suma totală de .............. lei, astfel: finanțare de la Comisia Europeană ......... lei, cofinanțare de la bugetul național ........ lei, prefinanțare de la buget național ............ lei.
Suma menționată va fi transferată în data de ............. de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în conturile deschise la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.
Anexa 1e)
AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT
Nr. ........../............
Confirmarea restituirii finanțării publice
nerambursabile reprezentând sume neutilizate
Către: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția generală buget-finanțe și fonduri europene
Domnului director general ...........(nume, prenume)................
Ca urmare a solicitării fondurilor pentru asigurarea finanțării publice nerambursabile pentru proiectele finanțate în cadrul Programului Operațional de Pescuit (P.O.P.), transmisă de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu nr. .............. din data de..............., vă informăm că a fost utilizată suma totală de .............. lei, astfel: finanțare de la Comisia Europeană ............. lei, cofinanțare de la bugetul de stat ............ lei, prefinanțare de la bugetul de stat ............ lei.
Suma totală rămasă neutilizată este de ............ lei, cu următoarea componență: finanțare de la Comisia Europeană ............. lei, cofinanțare de la bugetul de stat ........... lei, prefinanțare de la bugetul de stat ............ lei.
Suma totală rămasă neutilizată va fi transferată în data de ............. de către A.P.D.R.P. în conturile M.A.D.R. din care s-au efectuat plățile, deschise la Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București.
Directorul general al Agenției de Plăți
pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit,
................................