Articolul UNIC
Norma Băncii Naționale a României nr. 6/2008 pentru modificarea și completarea Normelor-cadru ale Băncii Naționale a României nr. 7/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, se modifică după cum urmează:
- la articolul III, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"2. Începând cu data de 10 octombrie 2008 procesarea cecurilor se va efectua astfel:
- cecurile emise în baza Normei tehnice nr. 4/2008 privind cecul se vor procesa electronic, prin trunchiere, în conformitate cu Regulile sistemului SENT; în cazul în care operațiunea de trunchiere nu se poate realiza, cecurile pot fi procesate interbancar, prin structura casei centrale de compensație situată în municipiul București ori prin prezentare la încasare, în original, direct la instituția de credit trasă sau, după caz, la instituția de credit beneficiară, conform procedurilor existente în convențiile încheiate între instituțiile de credit implicate;
- cecurile emise în baza Normei tehnice nr. 9/1994 privind cecul și a Normei-cadru nr. 7/1994 privind comerțul făcut de societățile bancare și celelalte societăți de credit, cu cecuri, pe baza Legii nr. 59/1934 asupra cecului, modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994, pot fi procesate interbancar, prin structura casei centrale de compensație situată în municipiul București, fie prin prezentare la încasare, în original, direct la instituția de credit trasă, fie la instituția de credit beneficiară, conform procedurilor existente în convențiile încheiate între instituțiile de credit implicate, aceste cecuri rămânând valabile și după data intrării în vigoare a prezentei norme."
Președintele
Consiliului de administrație
al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 16 septembrie 2008.
Nr. 10.
_________