LEGE nr. 296 din 14 noiembrie 2008

LEGE Parlamentul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 25 noiembrie 2008
Intrat în vigoare
28.11.2008
Forma consolidată din
28.11.2008

pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995 și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul I

Legea învățământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul capitolului III al titlului IV se modifică și va avea următorul cuprins:

"CAPITOLUL III

Conducerea instituțiilor și a unităților de învățământ"

2. După articolul 145 se introduc două noi articole, articolele 145^1 și 145^2, cu următorul cuprins:

"Art. 145^1. - (1) Unitățile particulare de învățământ sunt unități libere, deschise, autonome atât din punct de vedere organizatoric, cât și economico-financiar, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituție.

(2) Structurile și funcțiile de conducere ale unităților de învățământ particular, atribuțiile, modul de constituire, durata mandatelor și limitele de vârstă ale cadrelor didactice sunt stabilite prin regulamentele de organizare și funcționare a acestora, în concordanță cu prevederile legale.

Art. 145^2. - (1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular este condusă de consiliul de administrație, prezidat de președinte sau de directorul unității de învățământ. Președintele consiliului de administrație este, de drept, reprezentantul desemnat al persoanei juridice finanțatoare.

(2) Directorul unității de învățământ particular exercită conducerea executivă, în strictă conformitate cu responsabilitățile și atribuțiile conferite de lege, cu hotărârile consiliului de administrație al unității și cu respectarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare a acesteia.

(3) Consiliul profesoral al unității de învățământ particular este format din personalul didactic de predare din unitatea respectivă, reprezentanți ai elevilor și ai părinților, având rolul și atribuțiile specificate în regulamentul de organizare și funcționare a unității.

(4) Directorii unităților din învățământul particular sunt numiți de conducerea persoanei juridice finanțatoare, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ. Actul de numire se aduce la cunoștință inspectoratului școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea școlară.

(5) Directorii unităților particulare destinate activităților extrașcolare sunt numiți de persoana juridică finanțatoare."

Articolul II

Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La articolul 21, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

"(9) Directorii unităților din învățământul particular sunt numiți de conducerea persoanei juridice finanțatoare, la propunerea consiliului de administrație al unității de învățământ. Actul de numire se aduce la cunoștință inspectoratului școlar pe raza căruia își desfășoară activitatea unitatea școlară."

2. La articolul 51, după alineatul (6^1) se introduce un nou alineat, alineatul (6^2), cu următorul cuprins:

"(6^2) Veniturile salariale și extrasalariale ale directorilor și directorilor adjuncți, precum și salarizarea personalului didactic din unitățile de învățământ privat se stabilesc prin negociere între conducerea persoanei juridice finanțatoare și persoana în cauză, cu avizul consiliului de administrație al unității școlare."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREȘEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

București, 14 noiembrie 2008.

Nr. 296.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.