Capitolul II — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative

(1) Prezentul capitol se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene în domeniul recunoașterii hotărârilor judecătorești și a deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, în scopul executării lor în Uniunea Europeană. Totodată, prezentul capitol se aplică și în relația cu alte state cu care a fost încheiat un tratat bilateral sau multilateral în materie.

(2) În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:

(1) Atunci când România este stat de executare, recunoașterea hotărârilor judecătorești și a deciziilor de probațiune străine prin care s-a dispus respectarea unor măsuri de probațiune sau o sancțiune alternativă este de competența tribunalului în a cărui circumscripție locuiește persoana.

(2) Prin excepție de la alin. (1), competența revine instanței care judecă o altă infracțiune săvârșită de către persoana condamnată prin hotărârea judecătorească străină, infracțiune care ar putea să atragă revocarea sau anularea sancțiunii pronunțate de către instanța străină.

(3) Supravegherea respectării măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative impuse prin hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune care a făcut obiectul recunoașterii este de competența serviciului de probațiune de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia locuiește persoana.

(4) Atunci când România este stat emitent, soluționarea cererii de executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene a hotărârii judecătorești date de o instanță română, atunci când persoana condamnată urmează să execute sau se află în executarea pedepsei, este de competența instanței care a pronunțat în primă instanță hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere se solicită. Atunci când hotărârea a fost dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, competența revine Tribunalului București.

(1) Hotărârile judecătorești definitive pronunțate de instanțele din alte state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută în România pe baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

(2) Hotărârile judecătorești definitive care stabilesc măsuri de probațiune sau sancțiuni alternative date de către instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(3) În situația în care măsurile de probațiune sunt stabilite printr-o decizie de probațiune dată în baza unei hotărâri judecătorești străine, constituie obiect al recunoașterii atât hotărârea judecătorească, cât și decizia de probațiune.

(1) În vederea recunoașterii și executării hotărârii judecătorești, autoritatea competentă a statului emitent transmite tribunalului în a cărui circumscripție locuiește sau urmează să locuiască persoana următoarele documente, traduse în limba română:

(2) După primirea documentelor prevăzute la alin. (1), președintele instanței fixează termenul de examinare a cererii în vederea admiterii în principiu, care nu poate fi mai mare de 5 zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

(3) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător.

(1) Instanța sesizată potrivit art. 205 verifică dacă înscrisurile și informațiile transmise de statul emitent sunt traduse în limba română și, în caz contrar, solicită remiterea traducerii.

(2) În situația în care certificatul lipsește, este incomplet sau nu este în concordanță cu hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune transmisă, instanța solicită statului emitent transmiterea, completarea sau corectarea certificatului, în termen de cel mult 15 zile.

(3) În situația în care unul sau mai multe dintre documentele prevăzute la art. 205 alin. (1) lit. b)-e) sunt necesare, dar nu au fost transmise de către statul emitent, instanța poate solicita acestuia transmiterea unei copii de pe aceste documente în termen de cel mult 15 zile.

(4) Instanța poate să solicite statului emitent, dacă este cazul:

(5) La solicitarea statului emitent, instanța informează autoritatea competentă cu privire la maximul pedepsei prevăzute de legea română pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată persoana în cauză și care ar putea fi aplicată acesteia în cazul revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

(1) În situația în care constată că documentele transmise îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 205 alin. (1) sau au fost completate sau corectate conform solicitării, instanța admite în principiu cererea prin încheiere și fixează termen pentru soluționarea acesteia. Instanța dispune informarea serviciului de probațiune în a cărui circumscripție teritorială locuiește sau urmează să locuiască persoana condamnată și solicită acestuia avizul consultativ cu privire la măsurile de probațiune sau sancțiunea alternativă a căror executare a fost solicitată.

(2) În situația în care constată că documentele transmise nu îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 205 alin. (1) și nu au fost transmise, completate sau corectate conform solicitării, instanța respinge prin sentință definitivă cererea și informează despre aceasta statul emitent.

(3) În situația în care, în urma informării prevăzute la art. 206 alin. (5) sau din alte motive, statul emitent informează că își retrage certificatul, instanța ia act de retragerea cererii, se dezînvestește prin sentință definitivă și restituie documentele primite statului emitent.

(1) Instanța soluționează cererea în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate și a serviciului de probațiune. Participarea procurorului este obligatorie.

(2) Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 202 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea hotărârii judecătorești în vederea punerii în executare a măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative.

(3) Instanța hotărăște prin sentință, în termen de 10 zile de la data admiterii în principiu. Hotărârea se redactează în cel mult 5 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate și serviciului de probațiune.

(4) Împotriva sentinței pot declara apel, în termen de 5 zile, procurorul, din oficiu sau la cererea serviciului de probațiune, precum și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunțare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv.

(5) Instanța de apel judecă în complet format dintr-un singur judecător. Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător. Dosarul va fi înaintat instanței în termen de 3 zile, iar apelul se soluționează în termen de 5 zile. Hotărârea se redactează în cel mult 5 zile de la pronunțare și se comunică persoanei condamnate și serviciului de probațiune.

(6) Soluția definitivă a instanței de judecată române se comunică de îndată autorității competente din statul emitent. Hotărârea definitivă se comunică, la cerere, statului emitent.

(1) Durata totală a procedurii recunoașterii hotărârii judecătorești străine este de maximum 60 de zile de la momentul primirii cererii și a documentelor prevăzute la art. 205 alin. (1).

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi depășit cu maximum 60 de zile, dacă:

(3) În situația prevăzută la alin. (2), instanța informează autoritatea competentă din statul emitent asupra necesității de prelungire a termenului de soluționare a cererii, asupra motivelor care conduc la întârziere și asupra intervalului de timp estimat ca fiind necesar pentru finalizarea procedurii.

(1) În situația în care, în urma verificării, instanța constată îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 202 și faptul că nu există niciun motiv de refuz dintre cele prevăzute la art. 204, procedează după cum urmează:

(2) Instanța de judecată procedează la respingerea cererii, atunci când:

(3) În situația în care, în urma verificării, instanța constată incidența unui motiv de refuz dintre cele prevăzute la art. 204, instanța poate dispune, în cazuri excepționale, recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative în România numai dacă există convingerea că prin aceasta s-ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate și nu sunt încălcate drepturile ori prejudiciate beneficiile de care se bucură victimele infracțiunii săvârșite de persoana condamnată, dacă acestea locuiesc în România. În vederea luării unei decizii, instanța de judecată va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui raport în care să fie prezentate perspectivele de reintegrare a persoanei condamnate în societatea românească și va consulta statul emitent. Dispozițiile art. 215 se aplică în mod corespunzător.

(4) În situația în care instanța a respins cererea statului emitent, o nouă cerere privind aceeași hotărâre judecătorească este inadmisibilă, cu excepția situației în care cererea a fost respinsă în condițiile art. 207 alin. (2).

(1) Instanța de judecată adaptează una sau mai multe dintre măsurile de probațiune sau sancțiunea alternativă ori termenul de încercare, urmărind, pe cât posibil, o corespondență cât mai aproape de conținutul măsurilor de probațiune sau al sancțiunii alternative aplicate prin hotărârea autorității statului emitent, ori de câte ori:

(2) Adaptarea de către instanța de judecată a duratei măsurii de probațiune, a sancțiunii alternative sau a termenului de încercare în situația în care durata stabilită în hotărârea instanței străine depășește maximul duratei prevăzute de legea penală română constă în reducerea acestei durate până la limita maximă prevăzută de legea penală română.

(3) În situația prevăzută la alin. (1), instanța informează autoritatea competentă din statul emitent cu privire la adaptarea măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative înainte de punerea în executare a acestora. În termen de 10 zile de la informare, statul emitent are posibilitatea să retragă certificatul, situație în care hotărârea judecătorească recunoscută nu va fi pusă în executare.

(1) În situația în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, anterior pronunțării sentinței, instanța solicită statului emitent să precizeze dacă și, după caz, în ce condiții ar putea avea loc o executare parțială sau dacă își retrage certificatul.

(2) În situația în care doar unele dintre măsurile de probațiune stabilite în hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune străină pot fi executate în România, anterior pronunțării sentinței, instanța solicită statului emitent să precizeze dacă și, după caz, în ce condiții ar putea avea loc o executare parțială sau dacă își retrage certificatul. Dacă, în urma informării, statul emitent își menține solicitarea și nu își retrage certificatul, instanța procedează la recunoașterea hotărârii judecătorești și, după caz, a deciziei de probațiune și pune în executare acele măsuri de probațiune pentru care sunt îndeplinite condițiile.

(3) În situația în care, până la momentul recunoașterii hotărârii judecătorești de către instanța română, măsurile de probațiune sau sancțiunea alternativă a fost parțial executată, instanța deduce în mod corespunzător partea deja executată și pune în executare restul rămas neexecutat.

(1) Executarea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative este guvernată de legea română. Competența judecării unei căi de atac în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești străine aparține statului emitent.

(2) În situația prevăzută la art. 211 alin. (3) executarea nu începe înainte de expirarea termenului de 10 zile.

(3) Instanța care a recunoscut hotărârea judecătorească străină este instanța de executare și are competența de a lua măsurile subsecvente ulterior recunoașterii.

(4) Serviciul de probațiune supraveghează executarea măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative în conformitate cu legislația română în domeniul probațiunii.

(5) Amnistia sau grațierea poate fi acordată atât de statul emitent, cât și de autoritățile române.

(1) În situația în care, ulterior recunoașterii unei hotărâri judecătorești străine, persoana condamnată nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere sau sancțiunea alternativă ori săvârșește o nouă infracțiune pe durata termenului de încercare, instanța română este competentă să revoce sancțiunea, potrivit legii penale române și în conformitate cu hotărârea judecătorească străină, atunci când aceasta din urmă se referă la:

(2) În ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d) instanța poate să dispună revocarea numai în situația în care hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune străină recunoscută face referire expresă la pedeapsa privativă de libertate care urmează a fi impusă într-o astfel de situație.

(3) Instanța informează autoritatea competentă a statului emitent cu privire la revocarea sancțiunii și la pedeapsa aplicată.

(1) În situația în care, ulterior recunoașterii unei hotărâri judecătorești străine, persoana condamnată nu îndeplinește măsurile de supraveghere sau sancțiunea alternativă ori săvârșește o nouă infracțiune pe durata termenului de încercare, competența revocării sancțiunii sau luarea oricăror altor măsuri revine statului emitent, atunci când hotărârea judecătorească străină recunoscută se referă la:

(2) În ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), instanța română restituie statului emitent competența privind revocarea sancțiunii în situația în care hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune străină recunoscută nu face referire expresă la pedeapsa privativă de libertate care urmează a fi impusă într-o atare situație.

(3) În situațiile prevăzute la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea informează autoritatea competentă a statului emitent ori de câte ori constată existența unor motive de revocare sau a unor fapte asupra cărora a solicitat să fie informată. Informarea se realizează prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 10. Dacă, potrivit legii statului emitent, ascultarea persoanei condamnate este obligatorie, declarația acesteia poate fi luată de către autoritățile statului emitent prin videoconferință. Cererea având ca obiect audierea prin videoconferință a persoanei condamnate se întocmește potrivit dispozițiilor tratatului aplicabil între România și statul emitent sau, în lipsa acestuia, pe bază de reciprocitate și se transmite pe canalele și prin mijloacele de comunicare prevăzute de acesta sau de prezenta lege, după caz, tribunalului în a cărui circumscripție locuiește persoana condamnată. Dispozițiile art. 229 și 235 se aplică în mod corespunzător. Audierea prin videoconferință are loc în prezența unui reprezentant al serviciului de probațiune.

(4) Odată cu informarea autorității competente a statului emitent, potrivit alin. (3), judecătorul delegat cu executarea solicită ca statul emitent să informeze asupra măsurii subsecvente luate.

(1) Supravegherea persoanei condamnate în România încetează și competența deciziilor subsecvente revine statului emitent, în următoarele situații:

(2) Activitatea de supraveghere încetează în cazul amnistiei ori grațierii acordate de autoritățile române.

(3) Activitatea de supraveghere încetează la termen, în situația în care durata termenului de încercare s-a împlinit și persoana condamnată a respectat măsurile de probațiune sau sancțiunea alternativă.

(4) La încetarea activității de supraveghere, serviciul de probațiune întocmește un raport care cuprinde un rezumat al procesului de supraveghere, pe care îl transmite judecătorului delegat cu executarea în vederea remiterii statului emitent.

(1) Pe durata procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și, ulterior recunoașterii acesteia, pe durata executării măsurilor de probațiune, instanța comunică direct cu autoritatea competentă din statul emitent prin transmiterea sau solicitarea de informații care să asigure celeritatea și eficiența procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești și care să sprijine procesul de supraveghere și reintegrare socială a persoanei condamnate.

(2) Pentru evidența activității instanței, se întocmește și se păstrează Registrul privind măsurile de probațiune și sancțiunile alternative dispuse pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene și executate în România. În acest registru se vor face următoarele mențiuni: numărul curent; numele și prenumele persoanei condamnate; instanța de executare; numărul și data hotărârii judecătorești de condamnare; statul emitent; data primirii certificatului și a hotărârii judecătorești; numărul și data hotărârii judecătorești prin care a fost recunoscută hotărârea judecătorească străină; serviciul de probațiune responsabil cu supravegherea și informații privind executarea măsurilor de probațiune.

(1) Recunoașterea hotărârii judecătorești și executarea pe teritoriul altui stat membru a măsurilor de probațiune sau a sancțiunii alternative aplicate prin aceasta pot fi solicitate unui alt stat membru, atunci când:

(2) La cererea persoanei condamnate, recunoașterea hotărârii judecătorești poate fi solicitată și altui stat membru decât cel pe teritoriul căruia persoana condamnată are reședința legală și obișnuită, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-h) și statul de executare este de acord să preia executarea pe teritoriul său a măsurilor de probațiune aplicate de instanța română. În vederea stabilirii legăturii cu statul de executare pe teritoriul căruia persoana condamnată solicită executarea măsurilor de probațiune stabilite în sarcina sa, instanța de executare sau serviciul de probațiune poate solicita persoanei condamnate, din oficiu sau la cererea statului de executare, prezentarea de documente justificative.

(1) În situația în care, la data pronunțării, persoana condamnată declară că intenționează să se întoarcă sau s-a întors pe teritoriul altui stat membru, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dar anterior transmiterii acesteia serviciului de probațiune, judecătorul delegat cu executarea de la instanța de executare face aplicarea dispozițiilor art. 220 și informează serviciul de probațiune cu privire la măsurile luate.

(2) În situația în care hotărârea judecătorească a fost transmisă serviciului de probațiune și, fie la data contactării, fie cu ocazia primei întrevederi ori la o dată ulterioară, persoana condamnată declară consilierului de probațiune că, după caz, s-a întors sau intenționează să se întoarcă pe teritoriul altui stat membru, acesta informează instanța de executare. Declarația persoanei condamnate se consemnează într-un proces-verbal semnat de consilierul de probațiune și de persoana condamnată, dacă este prezentă, și se transmite instanței de executare odată cu propunerea de inițiere a procedurii prevăzute la art. 220. Propunerea este cuprinsă într-un proces-verbal motivat.

(1) Certificatul prevăzut în anexa nr. 9 se completează de către judecătorul delegat cu executarea din cadrul instanței care a pronunțat în primă instanță hotărârea judecătorească a cărei recunoaștere se solicită. Atunci când hotărârea a fost dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, certificatul se completează de către judecătorul delegat cu executarea din cadrul Tribunalului București.

(2) Certificatul, hotărârea judecătorească și, dacă este disponibil, referatul de evaluare întocmit de serviciul de probațiune înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești sau pe perioada supravegherii, după caz, sunt transmise prin fax, e-mail sau prin orice mijloc de comunicare sigur, care lasă o urmă scrisă, autorității străine competente să îl primească sau să îl execute.

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) se transmit traduse în limba sau în una dintre limbile oficiale ale statului de executare sau într-o altă limbă pe care statul de executare a declarat oficial că o acceptă.

(4) Transmiterea documentelor prevăzute la alin. (2) se poate efectua și prin sistemul securizat al Rețelei Judiciare Europene, când acesta va fi operațional. Originalele certificatului și al hotărârii judecătorești se transmit la cererea autorității străine competente, prin serviciile de curierat rapid.

(1) Odată cu transmiterea documentelor prevăzute la art. 220 alin. (2), judecătorul delegat cu executarea solicită informații cu privire la:

(2) Ulterior transmiterii documentelor prevăzute la art. 220 alin. (2), judecătorul delegat cu executarea comunică, din oficiu sau la cererea autorității competente din statul de executare, informații suplimentare necesare pentru recunoașterea hotărârii judecătorești sau pentru executarea măsurilor de probațiune.

(1) Certificatul transmis autorității competente din statul de executare poate fi retras atunci când:

(2) În situațiile prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), certificatul poate fi retras cel mai târziu la expirarea unui termen de 10 zile de la primirea informațiilor, în afară de cazul în care s-a început executarea măsurilor de probațiune. În luarea unei decizii cu privire la retragerea certificatului, judecătorul delegat cu executarea poate solicita punctul de vedere al serviciului de probațiune care este competent să supravegheze executarea sancțiunii în România.

(1) Executarea măsurilor de probațiune aplicate printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de statul de executare este guvernată de legea statului de executare.

(2) Competența judecării unei căi de atac în vederea desființării sau modificării hotărârii judecătorești aparține statului român.

(3) Amnistia sau grațierea poate fi acordată atât de statul român, cât și de statul de executare.

(1) Ulterior recunoașterii hotărârii judecătorești, statul de executare este competent să ia toate deciziile subsecvente cu privire la sancțiunea aplicată prin hotărârea judecătorească română, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 225.

(2) Pe durata supravegherii, judecătorul delegat cu executarea comunică din oficiu informații care ar putea duce la modificarea măsurilor de probațiune, la revocarea sancțiunii sau la executarea unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță ca urmare a nerespectării unei măsuri de probațiune. Informarea se realizează prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 10. Transmiterea și traducerea informațiilor suplimentare se efectuează potrivit art. 220 alin. (2) și (3).

(3) În situația în care, înainte de recunoașterea hotărârii judecătorești de către statul de executare, instanța română a procedat la punerea în executare a măsurilor de probațiune, supravegherea acestora încetează în România de la data la care instanța de executare a fost informată cu privire la recunoașterea hotărârii judecătorești.

(1) În situația în care statul de executare declară că, în anumite cazuri, expres menționate, nu își asumă deciziile subsecvente recunoașterii hotărârii judecătorești, instanța de executare redobândește competența cu privire la revocarea sancțiunii aplicate prin hotărârea judecătorească. Declarația statului de executare se verifică de către judecătorul delegat cu executarea la data completării certificatului.

(2) Judecătorul delegat cu executarea solicită autorității competente a statului de executare ca, pe durata supravegherii, să informeze instanța de executare din România cu privire la orice constatare care ar putea să atragă revocarea sancțiunii, în special cu privire la nerespectarea măsurilor de probațiune sau săvârșirea unei noi infracțiuni. Informarea se realizează prin completarea formularului prevăzut în anexa nr. 10.

(3) În situația în care autoritatea competentă a statului de executare a procedat la adaptarea sau modificarea măsurilor de probațiune sau a duratei termenului de încercare și sunt îndeplinite condițiile revocării, instanța de executare procedează potrivit legii române și prin raportare la hotărârea judecătorească de condamnare.

(4) În situația prevăzută la alin. (1), dacă persoana condamnată se află în continuare în statul de executare, ascultarea acesteia poate fi efectuată prin videoconferință, potrivit dispozițiilor art. 229 și 235. Audierea prin videoconferință are loc în prezența unui reprezentant al serviciului de probațiune sau al autorității competente cu supravegherea persoanei din statul de executare.

(5) Autoritatea competentă din statul de executare este informată de îndată cu privire la decizia subsecventă a instanței de executare române.

(1) În vederea inițierii procedurii de recunoaștere, pe durata acestei proceduri și, ulterior recunoașterii hotărârii judecătorești române, pe durata executării măsurilor de probațiune, instanța de executare, prin judecătorul delegat cu executarea, comunică direct cu autoritatea competentă din statul de executare prin transmiterea sau solicitarea de informații care să asigure celeritatea și eficiența procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești și care să sprijine procesul de reintegrare socială a persoanei condamnate.

(2) Pentru evidența activității instanței, se întocmește și se păstrează Registrul privind măsurile de probațiune și sancțiunile alternative executate pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene. În acest registru se vor face următoarele mențiuni: numărul curent; numele și prenumele persoanei față de care s-a dispus hotărârea; instanța de executare; numărul și data hotărârii; data transmiterii certificatului și a hotărârii judecătorești; statul de executare; informații privind executarea măsurilor de probațiune în statul de executare.