Capitolul VI — Cooperarea C.N.V.M. cu autoritățile competente ale altor state membre

On this page

Articolul 179

(1) A.S.F. cooperează cu autoritățile competente din alte state membre, cu ESMA și CERS ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor care le revin în temeiul prezentei ordonanțe de urgență sau legislației naționale emise pentru transpunerea Directivei 2009/65/CE, după caz, și pentru exercitarea competențelor care le sunt conferite de acest act normativ sau de legislația națională emisă pentru transpunerea respectivei directive, după caz.

(la 16-04-2026, Alineatul (1) , Articolul 179 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 27. , Articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(2) Cooperarea cu autoritățile din alte state membre prevăzută la alin. (1) vizează acordarea de asistență și schimbul de informații atât în situații care reprezintă încălcări ale dispozițiilor reglementărilor în vigoare în fiecare stat membru, cât și în cazul unor investigații care nu sunt efectuate ca urmare a nerespectării acestor reglementări.

(3) C.N.V.M. transmite imediat autorităților competente din statele membre informațiile necesare pentru a-și îndeplini atribuțiile care le revin în temeiul Directivei 2009/65/CE.

(4) C.N.V.M. cooperează cu ESMA și furnizează fără întârziere acesteia toate informațiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care revin ESMA, potrivit art. 35 din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010.

(5) În cazul în care C.N.V.M. are dovezi că pe teritoriul unui alt stat membru se comit sau au fost comise fapte care încalcă dispozițiile Directivei 2009/65/CE de către entități care nu sunt supuse supravegherii C.N.V.M., C.N.V.M. informează de îndată autoritățile competente ale celuilalt stat membru în legătură cu aceasta.

(6) În situația în care C.N.V.M. primește o informare din partea unei autorități competente dintr-un alt stat membru, conform prevederilor alin. (5), dispune măsurile adecvate și informează respectiva autoritate cu privire la modul de soluționare și, dacă este cazul, cu privire la măsurile intermediare aplicate.

(7) În scopul întocmirii de către ESMA a raportului în care evaluează costurile percepute de O.P.C.V.M. și de S.A.I. și explică nivelul respectivelor costuri și orice diferențe dintre ele, inclusiv diferențele care rezultă din natura O.P.C.V.M. în cauză, A.S.F. furnizează ESMA, o singură dată, date privind costurile, inclusiv toate taxele, comisioanele și cheltuielile care sunt suportate direct sau indirect de investitori sau de S.A.I. în legătură cu operațiunile O.P.C.V.M.-ului și care urmează să fie alocate direct sau indirect O.P.C.V.M.-ului.

(la 16-04-2026, Articolul 179 , Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 28. , Articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(8) A.S.F. pune la dispoziția ESMA datele prevăzute la alin. (7), în limitele competențelor sale, ce includ competența prevăzută la art. 193^2 de a solicita S.A.I. să furnizeze informații.

(la 16-04-2026, Articolul 179 , Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 28. , Articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Notă Începând cu data de 16-04-2027, conform punctului 29, articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 coroborat cu prevederile alineatului (1) al articolului IV din același act normativ , după articolul 179 se introduce un nou articol, art. 179^1, cu următorul cuprins: Articolul 179^1 (1) A.S.F. se asigură că toate informațiile colectate în temeiul dispozițiilor art. 37^1 referitoare la toate O.P.C.V.M.-urile pe care le supraveghează și informațiile colectate în temeiul prevederilor art. 8 alin. (1) și (4)-(6), art. 9 alin. (1) lit. b) și f), alin. (2), (3), (5) și (6), art. 11, 12, 14^1 și 14^2 sunt puse la dispoziția altor autorități competente relevante, ESMA, EBA, Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale), înființată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (denumite în mod colectiv autoritățile europene de supraveghere sau AES) și CERS, ori de câte ori este necesar pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin, prin procedurile prevăzute la art. 179 și 180. (2) A.S.F. pune la dispoziția Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare SEBC, numai în scopuri statistice, toate informațiile colectate în temeiul art. 37^1 despre toate O.P.C.V.M.-urile pe care le supraveghează, prin procedurile prevăzute la art. 179 și 180. (3) A.S.F. furnizează fără întârziere informații prin procedurile prevăzute la art. 179 și 180, precum și în mod bilateral, autorităților competente din alte state membre direct vizate, dacă o S.A.I. aflată în responsabilitatea lor sau un O.P.C.V.M. administrat de S.A.I. ar putea constitui o sursă importantă de risc de contrapartidă pentru o instituție de credit, pentru alte instituții cu relevanță sistemică din alte state membre sau pentru stabilitatea sistemului financiar dintr-un alt stat membru. (4) Dacă este necesar pentru monitorizarea temeinică a riscului sistemic, A.S.F. poate solicita și alte informații pe lângă cele descrise la art. 37^1 alin. (1) și (2), atât periodic, cât și ad-hoc. A.S.F. informează ESMA despre orice asemenea obligație suplimentară de raportare. (5) În situații excepționale și dacă este necesar pentru a garanta stabilitatea și integritatea sistemului financiar sau pentru a promova creșterea durabilă pe termen lung, ESMA, după consultarea CERS, poate solicita A.S.F. să impună obligații de raportare suplimentare.

Articolul 180

(1) C.N.V.M. poate solicita cooperarea autorităților competente ale unui alt stat membru în cadrul unei activități de supraveghere sau în scopul unei verificări la fața locului ori în cadrul unei investigații pe teritoriul acestuia din urmă în cadrul competențelor conferite de prezenta ordonanță de urgență.

(2) În situația în care C.N.V.M. primește din partea unei autorități competente dintr-un alt stat membru o cerere pentru o verificare la fața locului sau cu privire la o investigare, în limitele permise de atribuțiile cu care a fost învestită:

a) efectuează ea însăși verificarea sau investigația;

b) permite autorității solicitante să efectueze verificarea sau investigația; sau

c) permite auditorilor sau experților să efectueze verificarea ori investigația, cu respectarea prevederilor legale.

(3) În situația în care C.N.V.M. solicită cooperarea autorităților competente ale unui alt stat membru conform prevederilor alin. (1), iar verificarea sau investigația se desfășoară pe teritoriul altui stat membru de către autoritățile competente ale respectivului stat membru, C.N.V.M. poate cere ca membri ai personalului său să însoțească personalul care efectuează verificarea sau investigația.

(4) În cazul în care verificarea sau investigația se desfășoară pe teritoriul României de către autoritatea competentă a unui alt stat membru, C.N.V.M. poate solicita ca membri ai personalului său să însoțească personalul care efectuează verificarea sau investigația.

(5) C.N.V.M. poate refuza să facă schimb de informații potrivit art. 179 alin. (3) sau să dea curs unei solicitări de cooperare în vederea efectuării unei investigații ori a unei verificări la fața locului numai în cazul în care:

a) o astfel de investigație, verificare la fața locului sau schimb de informații riscă să afecteze suveranitatea, securitatea ori ordinea publică a României;

b) a fost deja inițiată o procedură judiciară de autoritățile române privind aceleași fapte sau împotriva acelorași persoane;

c) a fost deja pronunțată o hotărâre definitivă în România privind aceleași fapte sau împotriva acelorași persoane.

d) respectarea solicitării de cooperare este de natură să afecteze negativ derularea propriei investigații de către A.S.F., propriilor activități de control al aplicării legislației sau, după caz, o anchetă penală.

(la 28-04-2017, Alineatul (5) din Articolul 180 , Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 29 din 24 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 )

(6) C.N.V.M. notifică autorităților competente solicitante orice decizie adoptată în temeiul prevederilor alin. (5), precum și motivele acesteia.

(7) C.N.V.M. poate notifica ESMA cu privire la situațiile în care:

a) o cerere de schimb de informații a fost respinsă sau nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil;

b) o cerere de efectuare a unei investigații sau a unei verificări la fața locului a fost respinsă ori nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil; sau

c) o cerere prin care se solicită ca personalul C.N.V.M. să fie autorizat să însoțească personalul autorității competente a altui stat membru a fost respinsă sau nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil.

Articolul 181

(1) Persoanele care exercită sau au exercitat activități pentru A.S.F., precum și auditorii și experții desemnați de A.S.F. se supun obligației de a păstra secretul profesional. Această obligație implică faptul că persoanele respective nu pot divulga nicio informație confidențială la care au acces în timpul îndeplinirii sarcinilor lor niciunei persoane sau autorități, decât într-o formă rezumativă sau prescurtată, astfel încât O.P.C.V.M.-urile, S.A.I. și depozitarii (denumiți în continuare întreprinderi care contribuie la activitatea profesională a O.P.C.V.M.-urilor) să nu poată fi identificați individual, cu excepția cazurilor în care informația este furnizată autorităților publice cu atribuții în domeniul penal sau fiscal.

(2) Obligația de respectare a secretului profesional menționat la alin. (1) nu este opozabilă organelor de urmărire penală și nici instanțelor de judecată. Cu toate acestea, în cazul în care un O.P.C.V.M. sau o întreprindere care contribuie la activitatea acestuia a fost declarată în stare de faliment sau în care lichidarea a fost declarată de către o instanță judecătorească, informațiile confidențiale care nu se referă la terți implicați în încercările de prevenire a insolvenței pot fi divulgate în cadrul procedurilor civile sau comerciale.

(la 16-04-2026, Articolul 181 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 30. , Articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

Articolul 182

(1) Prevederile art. 181 nu împiedică C.N.V.M. să facă schimb de informații cu autorități competente din alte state membre potrivit Directivei 2009/65/CE sau altor acte din legislația Uniunii Europene aplicabile O.P.C.V.M., S.A.I. sau depozitarilor ori să transmită aceste informații către ESMA potrivit Regulamentului (UE) nr. 1.095/2010 sau către Comitetul European pentru Risc Sistemic.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) fac obiectul condițiilor privind secretul profesional menționate la art. 181.

(2^1) Prevederile art. 181 și ale alin. (1) și (2) nu împiedică A.S.F. să facă schimb de informații cu alte autorități competente și autorități fiscale care sunt situate în România. Dacă provin dintr-un alt stat membru, informațiile se divulgă numai în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (1) și ale prezentului alineat, cu consimțământul expres al autorităților competente care le-au divulgat.

(la 16-04-2026, Articolul 182 , Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 31. , Articolul I din LEGEA nr. 243 din 23 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1212 din 30 decembrie 2025 )

(3) Atunci când C.N.V.M. schimbă informații cu alte autorități competente, conform prevederilor acestei ordonanțe de urgență, va indica la momentul comunicării că respectivele informații pot fi dezvăluite numai cu acordul său expres și numai pentru cazurile pentru care C.N.V.M. și-a exprimat acordul.

Articolul 183

(1) C.N.V.M. poate încheia acorduri de cooperare privind schimbul de informații cu autoritățile competente din țările terțe numai dacă informațiile ce vor fi dezvăluite sunt subiect al garantării secretului profesional. Schimbul privind astfel de informații trebuie să fie în legătură cu exercitarea atribuțiilor acelor autorități competente.

(2) Atunci când informațiile ce urmează a fi furnizate de C.N.V.M. provin de la autorități dintr-un alt stat membru, acestea pot fi dezvăluite numai cu acordul expres al respectivelor autorități competente și, dacă este cazul, numai pentru scopul pentru care respectivele autorități și-au exprimat acordul.

Articolul 184

(1) C.N.V.M. poate utiliza informații confidențiale pe parcursul exercitării atribuțiilor sale în următoarele scopuri, cu respectarea prevederilor legale în vigoare:

a) pentru a controla dacă sunt îndeplinite condițiile care stau la baza autorizării activității O.P.C.V.M., S.A.I. sau a depozitarilor și pentru a facilita monitorizarea desfășurării activității respective, a procedurilor administrative și contabile și a mecanismelor de control intern;

b) pentru a impune sancțiuni;

c) în procedurile administrative de contestare a deciziilor C.N.V.M.; și

d) în procedurile inițiate în instanțele judecătorești.

(2) Prevederile art. 181 și art. 184 alin. (1) nu împiedică exercitarea de către C.N.V.M. a funcției sale de supraveghere sau furnizarea către entitățile care administrează scheme de compensare a informațiilor necesare pentru îndeplinirea funcțiilor lor.

Articolul 185

(1) Fără a aduce atingere art. 181 -183 și art. 184 alin. (1), în scopul consolidării stabilității, inclusiv a integrității sistemului financiar, C.N.V.M. poate face schimb de informații cu:

a) autoritățile responsabile cu supravegherea entităților implicate în lichidarea și falimentul O.P.C.V.M., S.A.I. sau depozitari ori în alte proceduri similare;

b) autoritățile responsabile cu supravegherea persoanelor care au ca atribuții auditarea situațiilor financiare ale societăților de asigurare, instituțiilor de credit, firmelor de investiții și altor instituții financiare;

c) autoritățile responsabile cu supravegherea instituțiilor de credit, a societăților de asigurare, a altor instituții financiare și a piețelor financiare;

d) entitățile implicate în lichidarea și falimentul O.P.C.V.M., S.A.I. sau depozitari ori în alte proceduri similare;

e) persoanele implicate în auditarea situațiilor financiare ale societăților de asigurare, instituțiilor de credit și ale altor instituții financiare;

f) autoritățile sau organismele responsabile, în temeiul legii, cu identificarea și investigarea încălcărilor dispozițiilor dreptului societăților comerciale;

g) ESMA, Autoritatea europeană de supraveghere în domeniul bancar stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, Autoritatea europeană de supraveghere în domeniul asigurărilor și pensiilor private stabilită prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei și Comitetul European pentru Risc Sistemic.

(2) Schimbul de informații prevăzut la alin. (1) poate fi realizat numai dacă sunt îndeplinite cel puțin următoarele condiții:

a) informațiile sunt utilizate în scopul exercitării funcțiilor de supraveghere prevăzute la alin. (1) lit. a) și b);

b) informațiile sunt utilizate în scopul îndeplinirii sarcinii prevăzute la alin. (1) lit. f);

c) informațiile furnizate sunt subiect al garantării secretului profesional menționat la art. 181; și

d) atunci când informațiile ce urmează a fi furnizate de C.N.V.M. provin de la autorități dintr-un alt stat membru, acestea pot fi dezvăluite numai cu acordul expres al respectivelor autorități competente și, dacă este cazul, numai pentru scopul pentru care respectivele autorități și-au exprimat acordul.

Articolul 186

(1) C.N.V.M. comunică ESMA, Comisiei Europene și celorlalte state membre identitatea autorităților și organismelor menționate la art. 185 alin. (1) lit. a), b) și f) care pot primi informații în temeiul art. 185 alin. (1).

(2) În aplicarea prevederilor art. 185 alin. (2) lit. d), autoritățile sau organismele prevăzute la art. 185 alin. (1) lit. f) vor comunica C.N.V.M. identitatea și responsabilitățile persoanelor cărora urmează să le fie transmise informațiile respective.

(3) În cazul în care autoritățile sau organismele prevăzute la art. 185 alin. (1) lit. f) își îndeplinesc sarcina de identificare și investigare cu ajutorul unor persoane numite în acest scop, având în vedere competența specifică a acestora, și care nu sunt angajate în sectorul public, posibilitatea de a schimba informații se poate extinde asupra acestor persoane, în condițiile prevăzute la art. 185 alin. (2) și alin. (2) a prezentului articol.

Articolul 187

(1) Prevederile art. 181-186 nu interzic C.N.V.M. să transmită băncilor centrale, Sistemului European al Băncilor Centrale și Băncii Central Europene, în calitatea lor de autorități monetare, informațiile confidențiale necesare pentru desfășurarea atribuțiilor lor. În mod similar C.N.V.M. poate solicita acestor autorități informațiile necesare pentru desfășurarea atribuțiilor cu care a fost învestită potrivit prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Informațiile primite conform prevederilor alin. (1) sunt supuse condițiilor privind secretul profesional menționate la art. 181.

(3) În cazul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate pe teritoriul României în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, A.S.F. aplică prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

(la 28-04-2017, Articolul 187 din Capitolul VI , Titlul I a fost completat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 29 din 24 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 213 din 29 martie 2017 )

Articolul 188

(1) Prevederile art. 181-186 nu interzic C.N.V.M. să transmită informațiile prevăzute la art. 181 -183 și art. 184 alin. (1) unei case de compensare sau unui organism similar recunoscut de legislația națională ca furnizor de servicii de compensare și decontare, în cazul în care C.N.V.M. decide să comunice informațiile în scopul asigurării unei bune funcționări a organismelor în cauză în ceea ce privește neregulile sau neregulile potențiale ale participanților la piață.

(2) Informațiile primite potrivit alin. (1) sunt supuse condițiilor privind secretul profesional menționate la art. 181.

(3) Informațiile primite conform art. 182 nu pot fi dezvăluite în condițiile prevăzute la alin. (1) fără acordul expres al autorităților competente care le-au furnizat.

Articolul 189

(1) În cazul respingerii unei cereri de autorizare, C.N.V.M. emite o decizie motivată, care poate fi contestată la C.N.V.M. în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării ei.

(2) Orice decizie a C.N.V.M. prin care se vatămă drepturile unei persoane fizice sau juridice, recunoscute de prezenta ordonanță de urgență, ori refuzul nejustificat al C.N.V.M. de ai rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de prezenta ordonanță de urgență pot fi atacate în contencios administrativ la instanța competentă.

Articolul 190

(1) Numai în cazul în care un O.P.C.V.M. este autorizat de C.N.V.M., C.N.V.M. este abilitată să ia măsurile necesare împotriva respectivului O.P.C.V.M. dacă încalcă prevederile prezentei ordonanțe de urgență și reglementările C.N.V.M. emise în aplicarea acesteia, regulile fondului sau actul constitutiv al societății de investiții.

(2) În situația în care România este statul membru gazdă al unui O.P.C.V.M., A.S.F. poate lua măsuri împotriva respectivului O.P.C.V.M., dacă încalcă actele cu putere de lege și actele administrative care nu intră în sfera de aplicare a Directivei 2009/65/CE sau obligațiile prevăzute la art. 174 alin. (2) și (2^2) și art. 176.

(la 01-08-2022, Alineatul (2) din Articolul 190 , Capitolul VI , Titlul I a fost modificat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 237 din 19 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 22 iulie 2022 )

(3) Orice decizie de retragere a autorizației sau orice altă măsură luată împotriva unui O.P.C.V.M. sau orice suspendare a emisiunii ori răscumpărării titlurilor sale de participare este comunicată de îndată de către C.N.V.M. autorităților competente ale statelor membre gazdă ale O.P.C.V.M.-ului și, în cazul în care S.A.I. care administrează O.P.C.V.M. este stabilită în alt stat membru, autorităților competente din statul membru de origine al acesteia.

Articolul 191

(1) C.N.V.M. poate să ia măsuri împotriva unei S.A.I. cu sediul social în România sau cu sediul social în alt stat membru care administrează O.P.C.V.M.-uri pe teritoriul României, în cazul în care aceasta încalcă normele din domeniul său de competență.

(2) În cazul în care un O.P.C.V.M. dintr-un alt stat membru își distribuie titlurile sale de participare pe teritoriul României, iar C.N.V.M. are dovezi că respectivul O.P.C.V.M. încalcă obligațiile care îi revin în temeiul dispozițiilor Directivei 2009/65/CE, care nu conferă competențe C.N.V.M., aceasta comunică respectivele indicii autorităților competente ale statului membru de origine al O.P.C.V.M.

(3) În cazul în care, în urma măsurilor luate de autoritățile competente ale statului membru de origine al O.P.C.V.M. sau din cauza faptului că aceste măsuri se dovedesc a fi inaplicabile ori din cauză că autoritatea competentă din statul membru de origine al O.P.C.V.M. nu acționează în timp util, O.P.C.V.M. continuă să acționeze într-un mod care afectează interesele investitorilor din România, C.N.V.M. poate lua, în consecință, oricare dintre următoarele măsuri:

a) restricționarea distribuirii titlurilor de participare ale O.P.C.V.M. pe teritoriul României, după notificarea autorităților competente ale statului membru de origine al O.P.C.V.M.; sau

b) notificarea ESMA privind situația creată.

(4) C.N.V.M. va informa fără întârziere Comisia Europeană și ESMA cu privire la orice măsură luată în temeiul prevederilor alin. (3) lit. a).

Articolul 192

(1) În cazul în care o S.A.I. cu sediul social în România își desfășoară activitatea într-unul sau mai multe state membre gazdă, prin prestarea de servicii ori prin înființarea de sucursale, C.N.V.M. colaborează cu autoritățile competente ale tuturor statelor membre în cauză.

(2) C.N.V.M. comunică autorităților competente ale statelor membre prevăzute la alin. (1), la cerere, toate informațiile care privesc administrarea și structura proprietății S.A.I. care pot facilita supravegherea sa, precum și toate informațiile care ar putea facilita monitorizarea S.A.I. În special, C.N.V.M. cooperează cu scopul de a asigura colectarea de către autoritățile statului membru gazdă al S.A.I. a informațiilor menționate la art. 169.

(3) În măsura în care este necesar pentru exercitarea competențelor de supraveghere ale statului membru de origine al S.A.I., C.N.V.M. informează autoritățile competente ale statului membru de origine al S.A.I. asupra tuturor măsurilor luate de către aceasta potrivit art. 170 alin. (3) care implică măsuri sau sancțiuni impuse unei S.A.I. ori restricții asupra activităților unei S.A.I.

(4) În situația în care C.N.V.M. este autoritatea competentă a statului membru de origine al S.A.I. care administrează un O.P.C.V.M. stabilit în alt stat membru, C.N.V.M. notifică, fără întârziere, autoritățile competente ale statului membru de origine al O.P.C.V.M. cu privire la orice probleme identificate la nivelul S.A.I. care ar putea afecta capacitatea acesteia de a-și îndeplini obligațiile referitoare la O.P.C.V.M. și cu privire la orice încălcări ale cerințelor prevăzute în cap. II.

(5) În situația în care C.N.V.M. este autoritatea competentă a statului membru de origine al O.P.C.V.M., C.N.V.M. notifică fără întârziere autoritățile competente ale statului membru de origine al S.A.I. cu privire la orice probleme identificate la nivelul O.P.C.V.M. care ar putea afecta capacitatea S.A.I de a-și îndeplini obligațiile sau de a îndeplini cerințele prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Articolul 193

(1) C.N.V.M. se asigură că, în cazul în care o S.A.I. autorizată într-un alt stat membru își exercită activitatea pe teritoriul României prin intermediul unei sucursale, autoritățile competente ale statului membru de origine al S.A.I. pot, după ce au notificat C.N.V.M., să procedeze ele însele sau printr-un intermediar pe care îl împuternicesc în acest scop la verificarea la fața locului a informațiilor menționate la art. 192.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere dreptului C.N.V.M. de a proceda, în exercitarea responsabilităților care îi revin în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, la verificarea la fața locului a sucursalelor înființate pe teritoriul României.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).