ORDIN nr. 161 din 23 decembrie 2015

ORDIN Ministerul Afacerilor Interne
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 13 mai 2016
Entered into force
13.05.2016
Consolidated form as of
13.05.2016
Table of contents

privind aprobarea Regulamentului de funcționare a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar

În temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările și completările ulterioare, al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, cu modificările și completările ulterioare, al art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare, al art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, al art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, al art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii, cu modificările și completările ulterioare și al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor,

în baza art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006 privind înființarea și organizarea Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe, ministrul apărării naționale, ministrul justiției, ministrul culturii, ministrul afacerilor interne, ministrul educației naționale și cercetării științifice, ministrul sănătății și ministrul mediului, apelor și pădurilor emit prezentul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Regulamentul de funcționare a Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul ministrului afacerilor externe, al ministrului apărării, al ministrului justiției, al ministrului internelor și reformei administrative, al ministrului educației, cercetării și tineretului și al ministrului sănătății publice nr. 2.036/M 150/2.156/C/292/2.145/1.834/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 28 noiembrie 2007.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul afacerilor externe, George Ciamba, secretar de stat Ministrul apărării naționale, Mihnea Ioan Motoc Ministrul justiției, Raluca Alexandra Prună Ministrul culturii, Vlad Tudor Alexandrescu Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă Ministrul educației naționale și cercetării științifice, Adrian Curaj Ministrul sănătății, Patriciu-Andrei Achimaș-Cadariu p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Corina Lupu, secretar de stat

Anexă

REGULAMENT 23/12/2015

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).