Capitolul II — Obiectul de activitate

On this page

Articolul 3

Activitățile organizatorice și funcționale cu caracter medico-sanitar din institut se pot desfășura numai în condițiile autorizării sanitare de funcționare și sunt supuse controlului Ministerului Sănătății sau altor structuri specializate ale acestuia.

Articolul 4

(1) În institut se desfășoară activități de învățământ medical, de cercetare științifică, precum și de educație medicală continuă, sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în institut, având ca scop consolidarea calității actului medical, cu respectarea drepturilor pacienților, a eticii și deontologiei medicale.

(2) În secțiile clinice ale institutului funcționează catedrele de pneumologie și de chirurgie toracică ale Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București, unde este încadrat cel puțin un cadru didactic universitar prin integrare clinică. Pentru activitatea medicală, diagnostică și terapeutică, personalul didactic este în subordinea administrației institutului, în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă.

(3) Activitatea de cercetare științifică medicală, de sănătate publică și fundamentală poate fi desfășurată de personal atestat, precum și de personal auxiliar din activitatea de cercetare științifică medicală, cu studii medii.

(4) Activitatea de cercetare științifică medicală se desfășoară în conformitate cu legislația în vigoare.

(5) Învățământul postuniversitar medical și farmaceutic, de educație medicală continuă se desfășoară conform programelor de învățământ elaborate de instituțiile de învățământ superior cu profil medical farmaceutic acreditate, cu avizele Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice și al Ministerului Sănătății, în acest sens, institutul având încheiate contracte de colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și Școala Postliceală Sanitară Fundeni.

Articolul 5

Atribuțiile principale ale institutului sunt:

1. asigură asistență medicală de înaltă calificare, preventivă, curativă și de recuperare a pacienților cu afecțiuni pulmonare, internați din teritoriul arondat și din țară;

2. monitorizează activitatea de cercetare desfășurată în cadrul colectivelor de cercetare științifică;

3. organizează activitatea de îndrumare, consultanță, control și asistență tehnică de specialitate în întreaga țară;

4. asigură baza clinică de învățământ universitar și postuniversitar a Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București și a Școlii Postliceale Sanitare Fundeni;

5. asigură consultanță și asistență tehnică în formarea personalului care lucrează în rețeaua națională de TBC;

6. asigură colectarea, prelucrarea și interpretarea de date și informații medicale; funcția de gestiune a datelor și informațiilor medicale se referă la centralizarea, administrarea, protejarea și asigurarea back-up-ului atât cu caracter general, cât și cu caracter confidențial. Acest lucru se realizează prin metode specifice, având ca suport atât partea structurală organizatorică - infrastructură IT, proceduri de lucru departamentale, proceduri legate de securizarea confidențialității datelor, cât și partea de management;

7. asigură dezvoltarea aplicațiilor informatice în sectorul propriu de activitate, la nivelul institutului fiind implementate 4 sisteme informatice, din care:

un sistem informatic de spital care colectează, prelucrează și gestionează datele pacienților (dosarul electronic al pacientului);

un sistem informatic pentru contabilitate, achiziții, administrativ;

un sistem informatic - serviciul RUNOS - cu componentele: personal și salarizare;

un sistem informatic al Programului național de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei;

8. asigură elaborarea, dezvoltarea, implementarea și întreținerea de tehnologii și instrumente software de operare eficientă cu informațiile, inclusiv pentru înregistrarea, stocarea, regăsirea, procesarea, transmiterea și redarea acestora;

9. asigură dezvoltarea sistemelor informatice de gestiune prin implementarea unui sistem informatic integrat și modular pentru asigurarea unui proces de aprovizionare eficient, care să asigure o integrare completă a modulelor componente, bazat pe conceptul de introducere a datelor o singură dată, la începutul procesului, aceste informații fiind disponibile și tuturor modulelor aplicației;

10. inițiază și elaborează programe și campanii de informare, educare, comunicare (IEC) în domeniul sănătății;

11. asigură cadrul desfășurării activității comisiilor consultative în specialitățile pneumologie și chirurgie toracică ale Ministerului Sănătății pentru rezolvarea aspectelor legate de asistență medicală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

12. propune includerea în structura de organizare a institutului de noi servicii în domeniul asistenței medicale, în vederea diversificării serviciilor medicale acordate, care să asigure continuitatea îngrijirilor de sănătate;

13. prezintă trimestrial și anual direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății rapoarte privind activitatea desfășurată și rezultatele obținute comparativ cu acțiunile propuse.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).