Capitolul III — Controale, sancțiuni, recuperări

On this page

Secțiunea 1 — Controale

Articolul 45

(1) MADR, prin direcția de specialitate și prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, efectuează controale administrative pentru toate cererile de recunoaștere însoțite de documentele solicitate prevăzute la art. 7.

(2) APIA, prin centrele județene, efectuează controale administrative pentru aprobarea programelor operaționale, a modificărilor acestora, precum și pentru cererile de plată aferente.

Articolul 46

(1) Controlul administrativ al cererilor de plată realizat de APIA cuprinde, în special, în măsura în care acest lucru este necesar pentru cererea în cauză, o verificare a:

a) raportului anual privind execuția programului operațional transmis împreună cu cererea de ajutor;

b) valorii producției comercializate, a cheltuielilor efectuate și a contribuțiilor la fondul operațional;

c) corelării exacte dintre cheltuielile declarate și produsele și serviciile livrate;

d) conformității acțiunilor executate cu cele incluse în programul operațional aprobat;

e) respectării limitelor și pragurilor financiare sau de altă natură impuse.

(2) Cheltuielile efectuate sunt justificate prin facturi și documente care dovedesc efectuarea plății.

(3) Facturile trebuie întocmite în numele organizației de producători, asociației de organizații de producători sau al filialelor.

Articolul 47

(1) MADR, prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București, efectuează controale la fața locului:

a) înaintea aprobării cererilor de recunoaștere ca organizație de producători;

b) după acordarea recunoașterii, pentru verificarea menținerii condițiilor de recunoaștere, cel puțin o dată la 5 ani, pe toată durata funcționării organizației;

c) la solicitarea APIA, cu privire la menținerea condițiilor de recunoaștere prevăzute la art. 7.

(2) APIA poate efectua controale la fața locului:

a) înaintea aprobării programelor operaționale în conformitate cu prevederile prezentelor norme;

b) înainte de aprobarea modificărilor programelor operaționale;

c) înainte de aprobarea cererii de plată a ajutoarelor destinate organizațiilor de producători;

d) pe parcursul implementării programelor operaționale.

(3) Fiecare control efectuat la fața locului face obiectul unui raport de control în vederea revizuirii aspectelor controlului efectuat. Raportul trebuie să indice în special:

a) tipul de ajutoare și cererile verificate;

b) persoanele prezente;

c) acțiunile, măsurile și documentele verificate;

d) rezultatele verificărilor.

(4) Reprezentantul organizației de producători semnează raportul pentru a atesta prezența sa la control, poate adăuga observații și primește un exemplar din acesta.

(5) MADR și, respectiv, APIA pot notifica organizația de producători cu privire la un control la fața locului, cu maximum 10 zile înaintea efectuării acestuia.

Articolul 48

Prevederile art. 24 se aplică și pentru verificarea modificărilor programelor operaționale.

Articolul 48^1

Prin excepție de la prevederile art. 48, coroborat cu art. 24, în anul 2020, controlul în vederea aprobării cererilor de modificare a programelor operaționale se poate realiza exclusiv administrativ.

(la 17-08-2020, Articolul 48^1 din Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 218 din 4 august 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 17 august 2020 )

Articolul 49

(1) Prin controale la fața locului pentru cererea de plată, APIA verifică:

a) îndeplinirea criteriilor de recunoaștere pentru anul în cauză;

b) realizarea acțiunilor și coerența lor cu programul operațional aprobat;

c) conformitatea cheltuielilor cu dreptul Uniunii și respectarea termenelor-limită prevăzute în acesta;

d) utilizarea fondului operațional, inclusiv cheltuielile declarate în cererile de plăți în avans sau de plăți parțiale, valoarea producției comercializate, contribuțiile la fondul operațional și cheltuielile declarate, susținute de documente contabile sau echivalente;

e) livrarea în întregime a produselor de către membri, furnizarea serviciilor și autenticitatea cheltuielilor declarate și

f) cheltuielile efectuate și înregistrarea acestora în documente contabile;

g) valoarea producției comercializate.

(2) Valoarea producției comercializate se verifică pe baza datelor din sistemul de contabilitate financiară auditat și certificat în conformitate cu prevederile legale.

Declararea valorii producției comercializate se certifică la fel ca datele contabile financiare.

(3) Controlul la fața locului trebuie să cuprindă, cu excepția situațiilor excepționale, un control la locul acțiunii sau, dacă acțiunea este intangibilă, la promotorul acțiunii.

(4) Controlul la fața locului trebuie să acopere toate angajamentele și obligațiile organizației de producători sau ale membrilor acestora care pot fi verificate la momentul dat.

(5) Dacă organizația de producători, un membru sau un reprezentant al acesteia împiedică efectuarea controlului la fața locului, cererea de plată se respinge.

Articolul 50

(1) APIA examinează cererea de plată primită de la beneficiar și stabilește sumele eligibile pentru sprijin astfel:

a) suma care ar fi cuvenită beneficiarului exclusiv pe baza cererii;

b) suma cuvenită beneficiarului după examinarea eligibilității cererii.

(2) Dacă suma stabilită conform alin. (1) lit. a) depășește suma stabilită conform alin. (1) lit. b) cu peste 3%, se aplică o reducere la suma cuvenită solicitantului. Cuantumul reducerii reprezintă diferența dintre sumele calculate la alin. (1) lit. a) și b).

(3) Cu toate acestea, nu se aplică nicio reducere dacă se poate demonstra că solicitantul nu este responsabil pentru introducerea sumei neeligibile.

(4) Dacă se constată că un solicitant a făcut intenționat o declarație falsă, operațiunea în cauză este exclusă de la sprijinul pentru programul operațional, iar sumele deja plătite pentru acea operațiune se recuperează, în plus, solicitantul este exclus, pentru acea operațiune, de la sprijinul pentru anul următor.

Secțiunea a 2-a — Sancțiuni

Articolul 51

(1) Sancțiunile pentru nerespectarea criteriilor de recunoaștere se aplică conform art. 59 din Regulamentul delegat (UE) 2017/891, iar decizia de sancționare se comunică organizației de producători și APIA în termen de maximum 7 zile.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dacă din motive legate de pandemia de COVID-19, o organizație de producători nu poate lua măsuri corective, perioadele de timp pentru adoptarea acestora se prelungesc până cel târziu la data de 31 decembrie 2020.

(3) Dacă în anul 2020 o organizație de producători nu poate lua măsurile corective în perioada suspendării recunoașterii, din motive provocate de pandemia de COVID-19, această perioadă se prelungește până la 31 decembrie 2020, mărindu-se perioada maximă de 12 luni de la data primirii de către organizația de producători în cauză a scrisorii de avertizare.

(la 17-08-2020, Articolul 51 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 218 din 4 august 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 17 august 2020 )

Articolul 52

În situația în care o organizație de producători nu înaintează nicio cerere de plată până la data de 31 mai a anului calendaristic care urmează unei perioade anuale de implementare a programului operațional, acesta este considerat respins. APIA notifică organizația de producători și MADR în termen de 7 zile.

Articolul 53

În situația în care o organizație de producători nu se conformează dispozițiilor art. 33 sau în cazul în care raportul prevăzut la același articol este incomplet, APIA suspendă aprobarea programului operațional relevant pentru anul următor, până la momentul completării raportului.

Secțiunea a 3-a — Recuperări

Articolul 54

Aplicarea sancțiunilor administrative conform art. 51-53 și recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat conform art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 740/2017 nu aduc atingere comunicării neregulilor către Comisia Europeană în conformitate cu Regulamentul nr. 1.848/2006.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).