Articolul 33
Persoanele juridice străine fără scop patrimonial, recunoscute în România, se înscriu într-un registru special aflat la Tribunalul București.
Persoanele juridice străine fără scop patrimonial, recunoscute în România, se înscriu într-un registru special aflat la Tribunalul București.
Cererea de înscriere va cuprinde, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la art. 5 și va fi însoțită de câte un exemplar de pe următoarele documente, în copie autentificată și traducere legalizată:
a) actul de constituire în statul a cărui naționalitate o au persoanele juridice străine;
b) statutul persoanei juridice străine (în măsura în care exista ca act de sine statator);
c) hotărârea organului de conducere a acelei persoane juridice străine, prin care se solicita recunoașterea în România;
d) statutul viitoarei reprezentante în România a acelei persoane juridice străine, cuprinzând prevederi referitoare la sediu, la capacitatea juridică și la persoanele care reprezintă persoana juridică străină;
e) hotărârea Guvernului României de aprobare a cererii de recunoaștere în România a persoanei juridice străine solicitante.
Registrul prevăzut la art. 33 va avea următoarele rubrici:
a) numărul și data înscrierii persoanei juridice străine;
b) numărul dosarului tribunalului, numărul și data încheierii prin care s-a admis cererea de înscriere și, dacă este cazul, numărul dosarului și al deciziei pronunțate în recurs, cu indicarea instanței și a secției;
c) denumirea persoanei juridice străine;
d) sediul persoanei juridice străine;
e) durata de funcționare a persoanei juridice străine;
f) patrimoniul inițial al persoanei juridice străine;
g) numele sau, după caz, denumirea asociaților sau fondatorilor persoanei juridice străine;
h) scopul persoanei juridice străine;
i) obiectivele persoanei juridice străine;
j) hotărârea Guvernului României de aprobare prealabilă a cererii de recunoaștere în România a persoanei juridice străine;
k) mențiuni privind sediul viitoarei reprezentante în România;
l) mențiuni privind capacitatea juridică a reprezentantei persoanei juridice străine;
m) persoanele care reprezintă persoana juridică străină;
n) mențiuni privind retragerea recunoașterii persoanei juridice străine;
o) alte mențiuni.
Dispozițiile art. 12 din ordonanță sunt aplicabile numai în ceea ce privește înscrierea persoanelor juridice străine în registrul special corespunzător.
Evidenta computerizată se va tine cu respectarea dispozițiilor art. 35, conform modelului formularului prezentat în anexa nr. VI.
Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).
We use cookies to analyze site traffic. See our Privacy Policy for details.