Pe această pagină
(1) Asociațiile, fundațiile și federațiile constituite în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, denumita în continuare ordonanța, sunt supuse înscrierii în registre speciale, constituite, potrivit prezentului regulament, la instanțele judecătorești.
(2) Evidenta centralizata în materie se realizează prin Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial, denumit în continuare Registrul național, aflat la Ministerul Justiției, și cuprinde atât evidenta persoanelor juridice care se înființează potrivit ordonanței, cat și a celor înființate potrivit Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (asociații și fundații).
În sensul prezentului regulament, termenii de mai jos au următorul înțeles:
a) înscriere - consemnarea atât a mențiunilor făcute în vederea dobândirii personalității juridice, cat și a celor privind modificări ale actului constitutiv și/sau ale statutului, precum și a oricăror alte mențiuni care, potrivit legii, se înscriu în registrul special; în toate cazurile înscrierea se efectuează prin introducerea datelor în registre ținute în sistem computerizat, iar în lipsa acestora, în registre ținute pe suport hârtie;
b) înregistrare - consemnarea făcuta în scop de publicitate pentru realizarea unei evidente centralizate la nivel național a persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) persoane juridice fără scop patrimonial - asociațiile, fundațiile și federațiile care se înființează în baza ordonanței, persoanele juridice străine prevăzute la art. 76 din ordonanță, asociațiile, fundațiile, uniunile, federațiile și gruparile de persoane juridice înființate în baza Legii nr. 21/1924, precum și filialele acestora;
d) registrul special - registrul asociațiilor și fundațiilor, aflat la judecătorie sau, după caz, registrul federațiilor și registrul persoanelor juridice străine, prevăzute la art. 76 din ordonanță, ținute la tribunal;
e) înscrisuri doveditoare în sensul art. 74 alin. (1) din ordonanță - actul constitutiv și statutul persoanei juridice fără scop patrimonial, inclusiv actele de modificare a acestora, precum și actele prin care s-a dispus reorganizarea ori dizolvarea.
Înscrierile din registrul special și înregistrările din Registrul național se intregesc cu datele rezultate din înscrisurile doveditoare.
Înscrierea în registrul special se face la cererea oricăruia dintre asociați sau fondatori, respectiv a oricăreia dintre persoanele juridice fără scop patrimonial care constituie federația, împuterniciți prin actul constitutiv, precum și a oricărei alte persoane interesate, în condițiile legii.
Cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice va cuprinde, conform modelului prevăzut în anexa nr. I:
a) numele și domiciliul persoanei împuternicite în condițiile art. 6 alin. (2) lit. h) din ordonanță;
b) numele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul asociaților sau fondatorilor;
c) denumirea și sediul asociației, fundației sau filialei;
d) precizarea patrimoniului inițial;
e) numărul și data autentificării actului constitutiv și a statutului.
(1) La cererea de înscriere în vederea dobândirii personalității juridice se vor atașa următoarele documente:
a) un exemplar original și două exemplare în copie legalizată de pe actul constitutiv și statut;
b) actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial;
c) dovada disponibilității denumirii, eliberată de compartimentul de specialitate din cadrul Ministerului Justiției sau, după caz, refuzul motivat de a elibera dovada disponibilității denumirii;
d) certificate ori alte documente cerute potrivit legii speciale persoanelor fizice pentru înființarea legală a persoanei juridice;
e) autorizațiile administrative prealabile, în cazul în care sunt cerute potrivit legii speciale, pentru înființare legală.
(2) Dacă activitatea desfășurată de persoana juridică intră în sfera de competență a două sau mai multe autorități publice, instanța va solicita atașarea unui număr corespunzător de copii legalizate de pe actul constitutiv și statut, în vederea îndeplinirii obligației stabilite la art. 40 din prezentul regulament.
(la 16-08-2012, Art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 2.534/C din 20 iulie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 16 august 2012. )
(1) După dobândirea personalității juridice instanța întocmește certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, care se completează conform formularului prevăzut în anexa nr. II.
(2) Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial se eliberează, la cerere, reprezentantului ori mandatarului asociației, fundației, federației sau filialelor acestora.
(1) Modificările aduse actului constitutiv și/sau statutului produc efecte de la data înscrierii lor în registrul special.
(2) Cererea de înscriere a modificării actului constitutiv și/sau a statutului persoanei juridice fără scop patrimonial va cuprinde, în mod corespunzător, mențiunile prevăzute la art. 5, conform modelului prevăzut în anexa nr. III. La cerere se vor atașa înscrisurile prevăzute la art. 6 lit. a), b) și e), înscrisurile prevăzute la art. 6 lit. c) și d) atunci când este cazul, actul modificator în original și copii ale acestuia în numărul prevăzut la art. 6 alin. (2), precum și certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, în original.
(la 16-08-2012, Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 2.534/C din 20 iulie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 16 august 2012. )
(3) Cererea pentru înscrierea modificărilor actului constitutiv și/sau statutului se va înregistra la instanța competența, formând un dosar separat de cel inițial, care va fi conexat cu acesta.
Notă Decizie de admitere: HP nr. 19/2023 , publicată în Monitorul Oficial nr. 86 din 30 ianuarie 2024: Afilierea de noi membri ai unei fundații sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 . Drepturile ce rezultă din calitatea de membru sunt condiționate de înscrierea în Registrul federațiilor a modificării de statut constând în afilierea de noi membri.
În cazul admiterii cererii pentru înscrierea modificării actului constitutiv și/sau a statutului și după efectuarea înscrierii instanța va proceda, din oficiu, la completarea în mod corespunzător a certificatului de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, cu date privind denumirea, sediul sau durata de funcționare. Fiecare completare a certificatului de înscriere se va face sub semnătura judecătorului și va purta ștampila instanței.
Dispozițiile art. 5-9 se aplică în mod corespunzător și în cazul federațiilor.