Anexa 1

GUVERNUL ROMÂNIEI OFICIUL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORULUI Nr. 1/93/14.X.1992GUVERNUL ROMÂNIEI BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE LEGALĂ Nr. 81/14.X.1992

GUVERNUL ROMÂNIEI GUVERNUL ROMÂNIEI

PROCEDURA DE COLABORARE

a Oficiului pentru Protecția Consumatorilor cu Biroul Roman de Metrologie Legală în desfășurarea activităților de protecție a consumatorilor

- PGC 01.01.00.92 -

I. Scopul și domeniul de aplicare

Procedura stabilește obiectivele, condițiile și modul de colaborare între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și Biroul Roman de Metrologie Legală, la nivel central și teritorial (local), în conformitate cu art. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și cu art. 2 lit. d) și k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru protecția Consumatorilor.

Procedura se aplică pentru efectuarea în comun de acțiuni periodice și inopinate în locurile unde se afla produsele sau se prestează serviciile destinate populației, pentru informări reciproce cu privire la respectarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor și pentru colaborarea la elaborarea unor reglementări sau efectuarea unor studii în domeniul protecției consumatorilor.

II. Documente de referința

- Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor;

- Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor;

- Legea nr. 12/1990 - republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite;

- Ordonanța Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie;

- Hotărîrea Guvernului nr. 481/1992 privind organizarea și funcționarea Biroului Roman de Metrologie Legală;

- Codul penal - art. 17, 18, 19 și 296;

- Procedura-cadru de supraveghere a calității produselor și serviciilor în vederea protecției consumatorilor (PC 01.01.01.92 - anexa nr. 15.

III. Reguli de procedura

III.1. Condiții și modalități de colaborare

a) În vederea unor acțiuni de supraveghere pe piața sau de cercetare a unor reclamații, directorii celor două organe teritoriale ale administrației publice stabilesc tematicile comune, obiectivele, durata și nominalizeaza persoanele pentru formarea echipelor de inspecție.

Directorul organului teritorial care inițiază acțiunea și solicita colaborarea stabilește locul acțiunii, mijloacele de investigare și asigura instruirea și documentarea echipei de inspecție.

b) În cazurile unor acțiuni inopinate sau cu caracter de urgenta, desfășurate de organele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală sau ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, specialiștii celor două organe vor participa la solicitarea telefonica, în măsura în care acest lucru este posibil; în caz contrar, conducerile vor decide de comun acord modalitățile de desfășurare a acțiunii și de asigurare cu specialiști în cel mai scurt timp posibil.

Depistarea unor infracțiuni sau apariția unor consecințe grave privind viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor se considera acțiuni cu caracter de urgenta.

c) Activitatea personalului de specialitate al organelor teritoriale ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor, precum și ale Biroului Roman de Metrologie Legală care participa la acțiuni comune, se va desfășura în conformitate cu prevederile procedurilor și instrucțiunilor proprii.

III.2. Situațiile care pot declansa desfășurarea unor acțiuni la nivel teritorial ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și ale Biroului Roman de Metrologie Legală

a) Atunci cînd, în acțiunile desfășurate de organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor sau în urma reclamatiilor de la consumatori se constată că produsele și serviciile oferite consumatorilor nu se măsoară cu mijloacele de măsurare și control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale (conducind la vînzarea cu lipsa la cîntar sau măsurătoare).

b) Atunci cînd, în acțiunile desfășurate de organele teritoriale ale Biroului Roman de Metrologie Legală, se constată că, datorită mijloacelor de măsurare neadecvate, neverificate metrologic sau defecte, nu se asigura păstrarea, depozitarea sau transportul produselor destinate comercializării în condiții care să nu pericliteze viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor.

În toate cazurile de mai sus, deficientele depistate se comunică operativ între cele doua organe teritoriale, care le vor analiza și rezolva, fiecare în domeniul propriu de competența.

În situațiile cînd deficientele persista, cele doua organe se vor sesiza reciproc și vor informa organele centrale proprii pentru acțiuni în consecința.

c) La elaborarea, de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, a unor reglementări specifice în domeniul protecției consumatorilor va consulta Biroul Roman de Metrologie Legală privind problemele referitoare la mijloacele de măsurare și utilizarea acestora.

III.3. Stabilirea măsurilor și încheierea documentelor de constatare

În acțiunile efectuate de organele teritoriale ale Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și ale Biroului Roman de Metrologie Legală, în colaborare, acestea vor încheia documente separate, potrivit atribuțiilor și competentelor ce le revin prin lege, conform metodologiei proprii, menționînd participarea celeilalte părți la constatare.

Măsurile se stabilesc de către fiecare organ, în conformitate cu reglementările proprii (Ordonanța Guvernului nr. 21/1992, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 20/1992).

IV. Informații transmise de Biroul Roman de Metrologie Legală Oficiului pentru Protecția Consumatorilor

Pentru aplicarea art. 2 lit. k) din Hotărîrea Guvernului nr. 482/1992, Biroul Roman de Metrologie Legală va transmite la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, la nivel local, informări cu privire la abaterile de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 20/1992 și Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 (art. 11 și 27), care au afectat sau puteau afecta sănătatea, securitatea sau interesele consumatorilor.

Informațiile transmise vor cuprinde următoarele date:

- denumirea agentului economic și adresa;

- denumirea produselor sau serviciilor afectate de mijloacele de măsura neconforme;

- detalii cu privire la abaterile constatate și la consecințele acestora asupra consumatorilor;

- măsurile stabilite.

Prezenta procedura va fi difuzată de Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și de Biroul Roman de Metrologie Legală tuturor unităților din subordine, care răspund de aplicarea prevederilor acesteia.

OFICIUL PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

Director general,

Emil Bojin

BIROUL ROMAN DE METROLOGIE LEGALĂ

Director general,

ing. Gabriel Iordachescu

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).