NORME METODOLOGICE din 29 noiembrie 2002

NORMĂ Ministerul Finan?elor Publice
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 892 din 10 decembrie 2002
Entered into force
10.12.2002
Consolidated form as of
10.12.2002

privind încheierea execuției bugetare a anului 2002

În scopul încheierii în bune condiții a execuției bugetare a anului 2002 instituțiile publice și agenții economici, indiferent de forma de proprietate, au obligația să efectueze operațiunile care privesc veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetelor locale și bugetelor proprii ale instituțiilor publice pe anul 2002, în conformitate cu prezentele norme metodologice și cu programul calendaristic pentru derularea principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar pe anul 2002, prevăzut în anexa nr. 1.

Capitolul 1 — Încasarea veniturilor bugetare ↑ Contents

1.1. Impozitele, taxele, contribuțiile și celelalte venituri datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetelor locale și bugetelor proprii ale instituțiilor publice, cu termene de plată scadente până la data de 24 decembrie 2002, se achită prin ordine de plată pentru trezoreria statului (OPHT) depuse de către persoanele juridice, potrivit programului stabilit de băncile comerciale sau unitățile de trezorerie și contabilitate publică, după caz, la care au conturile deschise, astfel încât sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului până la data de 24 decembrie 2002 inclusiv.

Băncile comerciale vor lua măsuri pentru asigurarea decontării tuturor ordinelor de plată pentru trezoreria statului (OPHT) reprezentând impozite, taxe și alte venituri bugetare, prezentate de către clienții acestora, potrivit programului stabilit de Banca Naționala a României și de prezentele norme metodologice, astfel încât până la data de 24 decembrie 2002 sumele respective să fie încasate în contul curent general al trezoreriei statului.

1.2. Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A. va stabili în cursul lunii decembrie 2002 programul unităților din subordine, astfel încât persoanele fizice să aibă posibilitatea să își achite obligațiile către bugetul de stat și bugetele locale, potrivit convenției încheiate în acest scop cu unitățile subordonate ale Ministerului Finanțelor Publice sau cu autoritățile administrației publice locale, după caz.

Conducerea Casei de Economii și Consemnațiuni C.E.C. S.A. va dispune unităților din subordine măsuri pentru ca veniturile bugetare care privesc anul 2002, încasate de către acestea, să fie virate și încasate în contul curent general al trezoreriei statului până în ziua de 24 decembrie 2002.

1.3. Instituțiile publice care încasează în conturi de disponibilitati venituri pentru bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, au obligația sa vireze veniturile respective la capitolele și subcapitolele de venituri ale bugetelor cărora acestea li se cuvin, până la data de 20 decembrie 2002.

1.4. Sumele încasate în numerar de instituțiile publice sau de agenții fiscali, reprezentând venituri bugetare sau extrabugetare, vor fi depuse cu "Foaie de varsamant-chitanța" în conturile de venituri ale bugetelor cărora acestea li se cuvin, până la data de 24 decembrie 2002 inclusiv.

1.5. Eventualele sume în numerar rămase la unitățile de trezorerie și contabilitate publică care nu funcționează cu casierii-tezaur se depun la finele zilei de 24 decembrie 2002 la unitatea bancară la care acestea au contul de disponibil, în genti de numerar, operațiune care se înregistrează în debitul contului 13 "Casa tranzitorie".

1.6. Veniturile bugetare încasate în numerar de către unitățile vamale în perioada 25 decembrie 2002 - 5 ianuarie 2003 se depun la unitățile de trezorerie și contabilitate publică astfel:

- la data de 30 decembrie 2002, sumele încasate în perioada 25-29 decembrie 2002, în genti sau saci sigilati, pe bază de proces-verbal de predare-primire;

- la data de 6 ianuarie 2003, sumele încasate în perioada 30 decembrie 2002 - 5 ianuarie 2003, pe bază de foi de varsamant-chitanța întocmite distinct pentru perioadele 30-31 decembrie 2002 și, respectiv, 1-5 ianuarie 2003.

La data de 6 ianuarie 2003, gentile sau sacii depusi în data de 30 decembrie 2002 se desigilează în prezenta depunatorului, iar numerarul se depune la casieria trezoreriei statului, pe bază de foi de varsamant-chitanța.

Sumele depuse în numerar pentru perioadele 25-29 decembrie 2002 și 30-31 decembrie 2002 se înregistrează ca venituri bugetare ale anului 2002, cu data de 30 și, respectiv, 31 decembrie 2002, iar sumele depuse pentru perioada 1-5 ianuarie 2003 se înregistrează cu data de 6 ianuarie 2003, ca venituri bugetare ale anului 2003.

Capitolul 2 — Încheierea execuției bugetare la instituțiile publice ↑ Contents

2.1. Ordonatorii de credite bugetare și conducătorii compartimentelor financiar-contabile ale instituțiilor publice răspund pentru asigurarea încheierii tuturor operațiunilor financiare privind încasările și plățile aferente exercițiului bugetar al anului 2002, la termenele prevăzute de reglementările legale în vigoare și de prezentele norme metodologice, și vor lua măsuri pentru:

a) utilizarea în condițiile legii a fondurilor aprobate, până la finele anului 2002, în limita prevederilor și destinațiilor din bugetele de venituri și cheltuieli și a creditelor bugetare deschise și repartizate, numai pentru cheltuieli strict necesare legate de activitatea instituțiilor;

b) repartizarea și retragerea creditelor bugetare la termenele stabilite în prezentele norme metodologice și aprobarea virarilor de credite bugetare numai în cazuri bine justificate, înainte de angajarea cheltuielilor și cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare;

c) acordarea de avansuri spre decontare în numerar numai pentru acțiuni care se încheie și se decontează până la finele anului.

Eventualele avansuri spre decontare acordate pentru acțiuni interne sau externe care se finalizează în anul 2003 se decontează la data încheierii acțiunilor respective, iar sumele neutilizate vor fi virate ca venituri la bugetele din care acestea au fost primite, la subcapitolul "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti";

d) verificarea zilnica a operațiunilor privind deschiderea, repartizarea sau retragerea de credite bugetare, precum și a plăților înregistrate în extrasele de cont emise de unitățile de trezorerie și contabilitate publică și luarea măsurilor ce se impun pentru comunicarea și corectarea în următoarea zi lucrătoare a eventualelor sume înregistrate eronat, în vederea asigurării concordanței datelor din contabilitatea instituțiilor publice cu cele din contabilitatea unităților de trezorerie și contabilitate publică.

2.2. - (1) Ordonatorii principali de credite finantati din bugetul de stat vor deschide, vor repartiza și, în cazuri justificate, vor retrage credite bugetare instituțiilor din subordine, până cel mai târziu la data de 13 decembrie 2002 inclusiv, asigurându-se astfel timpul necesar efectuării cheltuielilor până la finele anului. După data de 13 decembrie 2002 pot fi deschise credite bugetare numai pentru operațiuni privind serviciul datoriei publice sau pentru alte acțiuni urgente finanțate din Fondul de rezerva bugetară la dispoziția Guvernului sau din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, pe bază de hotărâri ale Guvernului aprobate ulterior acestei date.

(2) Creditele bugetare deschise și repartizate, precum și cele care nu au fost deschise, rămase neutilizate la data de 31 decembrie 2002 în conturile ordonatorilor de credite, se anulează de drept conform prevederilor art. 76 alin. (2) din Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice și ale art. 56 alin. (3) din Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale.

2.3. Avansurile acordate de către instituțiile publice în anul 2002 pentru realizarea unor acțiuni și categorii de cheltuieli finanțate din fonduri publice, conform Hotărârii Guvernului nr. 85/1997, modificată și completată prin hotărârile Guvernului nr. 68/1998, nr. 587/1999, nr. 660/1999 și nr. 952/1999, și Ordonanței Guvernului nr. 100/1999, aprobată prin Legea nr. 131/2001, în baza contractelor încheiate cu furnizorii, vor fi decontate definitiv în cursul lunii decembrie a anului curent, astfel încât la finele anului 2002 să se reflecte în bunuri achiziționate, lucrări executate și servicii prestate, iar sumele rămase neutilizate se vor restitui în conturile ordonatorilor de credite până la data de 20 decembrie 2002, în scopul reconstituirii plăților de casa.

Avansurile acordate din împrumuturi externe contractate potrivit legii se decontează conform condițiilor stabilite în acordurile de împrumut convenite între părțile contractante.

În vederea îndeplinirii condițiilor din acordurile de împrumuturi externe pentru achiziționarea de bunuri din import, precum și pentru realizarea angajamentelor care decurg din contractele externe încheiate în baza acordurilor și convențiilor interguvernamentale, avansurile acordate de ordonatorii de credite se justifica în conformitate cu clauzele prevăzute în contractele respective.

Sumele reprezentând plati în avans efectuate pentru acțiunile și categoriile de cheltuieli prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 85/1997, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța Guvernului nr. 100/1999, în condițiile prevederilor contractuale, nejustificate prin prestațiile realizate până la finele anului 2002, vor fi recuperate, în condițiile legii, în anul următor, de către instituțiile publice care au acordat avansurile respective și vor fi virate la bugetul din care au fost avansate, în conturile de venituri bugetare 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetul de stat și, respectiv, 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetele locale sau în conturile fondurilor speciale ori veniturilor extrabugetare din care acestea au fost acordate, după caz.

Avansurile la contractele încheiate cu finanțare mixtă din împrumuturi externe și din fonduri locale, respectiv alocații din bugetele locale și transferuri de la bugetul de stat acordate pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare a utilităților municipale cu finanțare parțială din împrumuturi externe, în baza acordurilor încheiate de România cu organismele financiare internaționale, se justifica în condițiile prevăzute în contractele respective, potrivit acordurilor încheiate.

Decontarea avansului acordat pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare și a acțiunilor cuprinse în Planul național și în programele-nucleu, finanțate din surse bugetare, se face în conformitate cu prevederile art. 65 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.

2.4. Operațiunile de mandat primite de la alte instituții sau agenți economici vor fi lichidate până cel mai târziu la data de 20 decembrie 2002 inclusiv, iar sumele rămase neutilizate vor fi restituite unităților de la care au fost primite. În contul "Sume de mandat și sume în depozit" nu pot fi menținute sume la finele anului 2002, cu excepția cazurilor prevăzute în anexa nr. 2.

2.5. - (1) Instituțiile publice, indiferent de subordonare și modul de finanțare, vor efectua până la data de 23 decembrie 2002 plata drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2002, cu termene scadente de plată până la data de 5 ianuarie 2003 inclusiv, în limita prevederilor bugetelor aprobate pe anul 2002 și a creditelor bugetare deschise și repartizate cu aceasta destinație sau a disponibilităților de fonduri, după caz.

O dată cu ridicarea numerarului sau cu virarea salariilor pe card, după caz, instituțiile publice vor prezenta și ordinele de plată pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor datorate potrivit legii.

Unitățile de trezorerie și contabilitate publică și unitățile bancare, după caz, pe baza cererilor prezentate de către instituțiile publice, vor stabili graficele de eșalonare la plata a salariilor și vor asigura, împreună cu unitățile Băncii Naționale a României, sumele în numerar necesare achitării drepturilor salariale.

(2) Drepturile salariale aferente anului 2002, neplătite până la finele anului, se achită în anul următor din fondurile prevăzute cu aceasta destinație în bugetele aprobate pe anul 2003.

(3) În scopul efectuării în bune condiții a cheltuielilor bugetare ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pot prezenta Ministerului Finanțelor Publice cererile pentru deschiderea de credite bugetare aferente lunii ianuarie 2003 începând cu data de 20 decembrie 2002.

Ordonatorii principali de credite care nu au aprobat până la finele anului 2002 bugetele de venituri și cheltuieli ale ordonatorilor de credite subordonați pot deschide și repartiza credite bugetare aferente lunii ianuarie 2003 numai pentru cheltuieli de personal, drepturi cu caracter social și rambursări de credite externe, plati de dobânzi și comisioane la credite.

2.6. Ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile subordonate acestora au obligația de a analiza componenta sumelor aflate în soldul conturilor 50.01 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale ministerelor și instituțiilor subordonate" și 50.02 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale instituțiilor publice de subordonare locală" deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică, având în vedere ca în aceste conturi pot rămâne la finele anului numai sume pentru care reportarea în anul următor este prevăzută de legislația în vigoare.

În situația în care în aceste conturi au fost încasate sume de la bugetul de stat sau bugetele locale, care au rămas neutilizate, acestea se restituie până la data de 20 decembrie 2002 în conturile de cheltuieli ale bugetelor din care au fost încasate, dacă legea nu prevede altfel.

Până la data de 23 decembrie 2002 instituțiile publice vor prezenta unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au deschise conturile 50.01 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale ministerelor și instituțiilor subordonate" și 50.02 "Disponibil din fonduri cu destinație specială ale instituțiilor publice de subordonare locală", după caz, componenta sumelor aflate în sold și temeiul legal în baza căruia acestea se pot reporta în anul următor. Sumele încasate în baza unor acte normative în vigoare pentru care nu se prevede reportarea, precum și cele care nu se reportează din oficiu vor fi virate de către instituțiile respective la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în conturile 20.22.01.30 "Încasări din alte surse" pentru bugetul de stat și, respectiv, 21.22.02.30 "Încasări din alte surse" pentru bugetele locale, până la data de 24 decembrie 2002.

2.7. Se reportează din oficiu disponibilitățile instituțiilor publice provenite din contravaloarea în lei a ajutoarelor externe, fondurile nerambursabile externe pentru finanțarea unor obiective, donațiile, sponsorizarile, precum și disponibilitățile din fondurile publice destinate cofinanțării contribuției financiare a Comunității Europene rămase la finele exercițiului bugetar al anului 2002, în conturile structurilor de implementare.

2.8. Soldurile conturilor 50.72 "Disponibil din fondul național pentru dezvoltare regionala" și 50.73 "Disponibil din fondul pentru dezvoltare regionala" rămase la finele anului 2002 se reportează în anul următor.

2.9. Unitățile pe seama cărora au fost deschise conturile 50.14 "Disponibil pentru finanțarea unităților Ministerului Apărării Naționale" și 50.15 "Disponibil al instituțiilor care nu au calitatea de ordonatori de credite" au obligația sa vireze sumele aflate în soldul acestor conturi, până la data de 20 decembrie 2002, în conturile ordonatorilor de credite de la care au primite fondurile respective, în scopul reconstituirii plăților de casa efectuate de către aceștia.

2.10. Instituțiile publice, indiferent de subordonare și modul de finanțare, au obligația ca până la data de 24 decembrie 2002 să depună în conturile corespunzătoare deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică sumele în numerar aflate în casieria proprie.

2.11. Instituțiile publice vor lua măsurile necesare pentru restituirea în conturile din care au fost acordate acreditivele în lei deschise pentru procurari de bunuri, rămase neutilizate până la finele anului 2002, până la data de 20 decembrie 2002. Cu sumele restituite vor fi reconstituite plățile de casa, la subdiviziunile de cheltuieli bugetare de la care acestea au fost constituite.

Acreditivele în valută deschise de către instituțiile publice pentru decontarea importurilor în curs de derulare și comisioanele în valută aferente acestora se mențin în continuare până la lichidarea contractelor încheiate. Sumele în valută rămase nefolosite după terminarea contractelor se virează la rezerva valutară a statului în termen de 5 zile de la încheierea importurilor, iar contravaloarea în lei se restituie la bugetele din care acestea s-au constituit, la subcapitolul "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti".

2.12. - (1) Valuta procurata de către instituțiile publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale și bugetele locale, rămasă neutilizata la finele anului, se cedează la rezerva valutară a statului până la data de 20 decembrie 2002, iar cu contravaloarea în lei a acesteia se reconstituie plățile de casa, la subdiviziunile corespunzătoare de cheltuieli ale bugetelor din care aceasta a fost procurata. Până la același termen aceste instituții publice vor ceda la rezerva valutară a statului și sumele reprezentând venituri bugetare încasate în valută, iar contravaloarea în lei a sumelor respective se va vira în conturile bugetelor cărora li se cuvin, deschise la trezoreria statului.

(2) Instituțiile publice prevăzute la alin. (1) pot păstra la finele anului în conturile deschise la bănci comerciale numai valuta procurata în scopul rambursarii la extern a ratelor la împrumuturi externe guvernamentale și plății dobânzilor sau comisioanelor aferente acestora, cu termene scadente până la data de 15 ianuarie 2003.

(3) Din fondurile speciale care, potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, începând cu 1 ianuarie 2003 se introduc în bugetul de stat nu poate fi procurata și reținută valuta pentru obligații de plată cu termene scadente în anul 2003. Eventualele sume în valută procurate din aceste fonduri se cedează integral la rezerva valutară a statului până la data de 20 decembrie 2002, iar contravaloarea în lei se virează în conturile fondurilor speciale din care a fost procurata valuta respectiva.

2.13. Instituțiile publice finanțate integral din venituri extrabugetare pot păstra la finele anului în conturi deschise la bănci comerciale numai valuta încasată din contravaloarea bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, precum și valuta cumpărată pentru achitarea unor obligații de plată în valută.

2.14. Garanțiile în valută depuse la unitățile vamale, aflate în conturi deschise la bănci comerciale, se reportează în anul următor pentru a fi utilizate în scopul pentru care au fost constituite.

2.15. - (1) Disponibilitățile în valută procurate din credite bugetare rămase la finele anului 2002 în conturile reprezentantelor diplomatice și comerciale ale României din străinătate se reportează în anul următor și se regularizează cu bugetul de stat de către Ministerul Afacerilor Externe și de către celelalte ministere care finanțează cheltuielile de aceasta natura, astfel:

- în termen de 45 de zile, pentru reprezentantele din Europa;

- în termen de 60 de zile, pentru reprezentantele de pe celelalte continente.

Contravaloarea în lei a sumelor în valută existente la data de 31 decembrie 2002, calculate la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naționala a României pentru data efectuării operațiunii de regularizare, se virează de către Ministerul Afacerilor Externe și de către celelalte ministere, din creditele bugetare aprobate pentru anul 2003, în contul 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

(2) Taxele consulare încasate în valută pentru serviciile prestate în străinătate de misiunile diplomatice și oficiile consulare, rămase neutilizate la finele anului 2002, se virează până la data de 15 ianuarie 2003 în contul de valuta deschis pe seama Ministerului Afacerilor Externe la banca comercială. În termen de 5 zile lucrătoare de la încasare Ministerul Afacerilor Externe va dispune cedarea la rezerva valutară a statului a taxelor consulare, iar echivalentul în lei al acestora se virează la bugetul de stat în contul 20.21.01.04 "Taxe consulare".

(3) Sumele în valută transferate de Ministerul Finanțelor Publice în contul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, rezultate din punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne, aprobată prin Legea nr. 315/2001, destinate lucrărilor de amenajare a clădirii achiziționate în baza Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 88/2002 privind cumpărarea unui imobil pentru sediul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, rămase neutilizate la finele anului 2002, se reportează în anul 2003 cu aceeași destinație.

(4) Reprezentantele diplomatice și comerciale ale României din străinătate aplica prevederile prezentelor norme metodologice cu privire la plata salariilor, încasarea sumelor de la debitori, plata obligațiilor pentru procurari de bunuri și servicii.

2.16. Disponibilitățile instituțiilor publice finanțate integral din venituri extrabugetare, rămase la finele anului 2002 în soldul conturilor 50.03 "Disponibil din venituri extrabugetare ale ministerelor și instituțiilor subordonate" și 50.04 "Disponibil din venituri extrabugetare ale instituțiilor de subordonare locală", se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

Consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot hotărî preluarea la bugetul local a sumelor rămase la finele anului 2002 în soldul contului 50.04 "Disponibil din venituri extrabugetare ale instituțiilor de subordonare locală" deschis pe seama instituțiilor și serviciilor publice subordonate, în condițiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 189/1998.

2.17. - (1) Instituțiile publice finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, care au gestionat venituri în sistem extrabugetar, reținute sub diverse forme și denumiri, au obligația sa vireze sumele aflate în soldul conturilor prin care au fost gestionate veniturile respective în contul de venituri ale bugetului de stat nr. 20.21.01.12 "Vărsăminte din disponibilitățile instituțiilor publice și activităților autofinanțate" deschis la unitățile de trezorerie și contabilitate publică în raza cărora acestea își au domiciliul fiscal, până la data de 23 decembrie 2002.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) următoarele venituri:

a) sumele aferente fondurilor de stimulare a personalului, constituite în condițiile legii;

b) sumele aferente activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituții publice pe bază de hotărâri ale Guvernului, cu condiția ca acestea să fie cuprinse în anexele la bugetele ordonatorilor principali de credite aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 sau prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003 nr. 632/2002, după caz.

(3) Până la data de 17 decembrie 2002 ordonatorii principali de credite vor comunică instituțiilor din subordine finanțate integral din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale natura veniturilor care pot fi reținute la dispoziția acestora la finele anului 2002 în condițiile alin. (2).

2.18. Excedentele rezultate din execuția bugetelor instituțiilor publice finanțate din venituri extrabugetare și în completare din alocații acordate de la bugetul de stat sau bugetul local, după caz, se regularizează la finele anului 2002 cu bugetele respective, în limita sumelor primite de la aceste bugete, dacă legea nu prevede altfel, după cum urmează:

- transferurile sau subvențiile care au fost acordate direct de ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat se restituie în conturile acestora deschise la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București. Operațiunea de virare se efectuează până la data de 20 decembrie 2002;

- transferurile sau subvențiile care au fost acordate de ordonatorii secundari de credite se restituie în conturile acestora deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică, până la data de 23 decembrie 2002.

În același termen se virează și sumele către bugetele locale, în cazul în care transferurile și subvențiile au fost alocate de la aceste bugete.

Disponibilitățile rămase în cont după regularizare se reportează în anul următor cu aceeași destinație.

2.19. Sumele rămase neutilizate în contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" deschis pe seama unităților sanitare, determinate ca diferențe între transferurile primite de la bugetul de stat și totalul plăților de casa efectuate pentru finanțarea programelor naționale de sănătate și pentru acțiuni de sănătate și dotarea cu aparatura de mare performanta, se regularizează cu bugetul de stat, astfel:

- unitățile sanitare direct subordonate Ministerului Sănătății și Familiei virează sumele respective în contul acestuia deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, până la data de 20 decembrie 2002;

- unitățile sanitare care au primit transferuri prin direcțiile de sănătate publică județene și, respectiv, a municipiului București virează sumele respective în conturile acestora deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică, până la data de 23 decembrie 2002;

- unitățile sanitare din sistemul de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala, precum și cele din sistemul de transporturi virează sumele respective în conturile instituțiilor publice de la care acestea au fost primite, până la data de 20 decembrie 2002.

După efectuarea operațiunilor de virare contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" deschis pe seama unităților sanitare nu va prezenta sold.

2.20. Direcțiile sanitare veterinare județene și a municipiului București, care au încasat sume de la bugetul de stat în contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" pentru finanțarea Programului acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale, vor vira până la data de 20 decembrie 2002 sumele rămase neutilizate în contul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, din care sumele respective au fost încasate.

La finele anului 2002 contul 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" deschis pe seama direcțiilor sanitare veterinare județene și a municipiului București nu va prezenta sold.

2.21. Soldul contului 50.41 "Disponibil din activitatea sanitară conform Legii nr. 145/1997" se reportează în anul următor.

În cazul în care unitățile sanitare au primit transferuri de la bugetul de stat în contul 50.41 "Disponibil din activitatea sanitară conform Legii nr. 145/1997", acestea au obligația sa restituie sumele rămase neutilizate din transferurile primite, potrivit precizărilor pct. 2.19.

2.22. Instituțiile de învățământ superior de stat aflate în coordonarea Ministerului Educației și Cercetării, finanțate în condițiile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reportează în anul următor disponibilitățile rămase în conturile 50.46 "Disponibil pentru finanțarea activității de baza a instituțiilor de învățământ superior" și, respectiv, 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială", reprezentând sume alocate de la bugetul de stat pentru burse, alte forme de protecție socială și pentru realizarea unor obiective de investiții.

Celelalte alocații de la bugetul de stat rămase neutilizate la finele anului 2002 în soldul contului 50.47 "Disponibil din alocații bugetare cu destinație specială" se restituie de fiecare instituție de învățământ superior, până cel mai târziu la data de 15 ianuarie 2003, la bugetul de stat pe anul 2003, în contul 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

Instituțiile de învățământ superior publică, potrivit legii, indicatorii sintetici ai execuției bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2002 potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4.

2.23. Disponibilitățile aflate în conturile Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar și ale unităților din subordinea acesteia, rămase neutilizate la finele anului 2002, se reportează în anul următor cu aceeași destinație, în condițiile prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 86/1999 privind înființarea Agenției Naționale a Taberelor și Turismului Școlar din România.

2.24. Instituțiile publice de cultura restituie până la data de 20 decembrie 2002 alocațiile primite de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, aferente obligațiilor ori programelor minimale stabilite prin contracte și nerealizate, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a instituțiilor publice de cultura finanțate din venituri extrabugetare și alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituții, precum și îmbunătățirea salarizarii personalului din instituțiile și activitățile cu profil cultural, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 86/1996.

Cu sumele restituite ordonatorii principali și secundari de credite, după caz, vor reconstitui plățile de casa pe anul 2002 în conturile din care au fost acordate alocațiile respective.

2.25. Structurile sportive de drept privat fără scop lucrativ au obligația sa restituie sumele rămase neutilizate din transferurile primite de la bugetul de stat, prin virarea acestor sume în contul Ministerului Tineretului și Sportului, deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, din care sumele respective au fost încasate. Aceasta operațiune se realizează până la data de 20 decembrie 2002.

Sumele de restituit se stabilesc ca diferențe între transferurile primite și totalul plăților de casa efectuate pentru finanțarea programelor sportive de utilitate publică, potrivit contractelor privind finanțarea programelor sportive aprobate pe anul 2002, încheiate în conformitate cu prevederile art. 69 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

2.26. Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului, Oficiul Participatiilor Statului și Privatizării în Industrie și celelalte ministere de resort care încasează venituri din vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale și din dividende, precum și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare întocmesc și anexează la bilanțul contabil pe anul 2002 "Contul de execuție a veniturilor încasate din privatizare și din dividende/valorificarea activelor bancare neperformante și a cheltuielilor efectuate din acestea, potrivit legii, la data de 31 decembrie 2002", conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

2.27. Disponibilitățile din taxe de autorizare plătite de furnizorii de formare profesională potrivit art. 26 din Ordonanța Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulților, republicată, se virează de către Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților, la data de 23 decembrie 2002, în contul de venituri al bugetului de stat nr. 20.17.01.03 "Taxe și licențe pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare".

2.28. Instituțiile publice au obligația de a lua măsurile necesare pentru lichidarea până la finele anului a imobilizarilor de fonduri în debitori, clienți și alte creanțe, și de a reconstitui cu sumele recuperate plățile de casa efectuate. Eventualele sume care nu pot fi recuperate până la finele anului vor fi virate în anul 2003 în conturile 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetul de stat și, respectiv, 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetele locale sau în conturile de disponibilitati din care acestea au fost suportate, după caz.

2.29. - (1) Instituțiile publice au obligația ca în primele 5 zile lucrătoare ale lunii ianuarie a anului 2003 sa confirme unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au conturile deschise soldurile conturilor de credite bugetare deschise și repartizate, de cheltuieli bugetare și de disponibilitati. Eventualele diferențe între soldurile conturilor din contabilitatea instituțiilor publice și cea a unităților de trezorerie și contabilitate publică vor fi clarificate operativ, fiind interzisă încheierea execuției bugetare la finele anului 2002 cu diferențe.

(2) Instituțiile publice au obligația de a prezenta unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au conturile deschise bilanțurile contabile încheiate la data de 31 decembrie 2002 și conturile de execuție bugetară pe anul 2002, pentru obținerea vizei privind exactitatea plăților de casa efectuate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele locale, precum și a soldurilor conturilor de disponibilitati, după caz, care trebuie să coincida cu cele din conturile corespunzătoare deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică.

Ordonatorii principali și secundari de credite vor centraliza datele din bilanțurile contabile anuale și conturile de execuție bugetară pe anul 2002, primite de la instituțiile publice din subordine, numai dacă acestea sunt vizate de unitățile de trezorerie și contabilitate publică.

În cazul în care din centralizarea datelor se constata existenta unor facturi neachitate la scadenta pentru bunuri și servicii achiziționate, ordonatorii principali de credite vor dispune, prin compartimentele de audit, controlul asupra modului de respectare a dispozițiilor legale în vigoare la încheierea contractelor respective, având obligația de a prezenta în raportul la bilanțul contabil măsurile luate.

Capitolul 3 — Regularizări financiare cu bugetul de stat și bugetele locale de către regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale ↑ Contents

3.1. - (1) Regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale care au beneficiat în anul 2002 de subvenții ori transferuri de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, au obligația de a verifica pe baza deconturilor definitive dacă alocațiile bugetare primite sunt justificate, iar în cazul în care se constată că s-au primit sume în plus acestea vor fi restituite bugetului de stat sau bugetelor locale pe anul 2003, după caz, în conturile 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetul de stat și, respectiv, 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" pentru bugetele locale, până la data de 31 ianuarie 2003, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Regiile autonome, societățile comerciale, serviciile publice de interes local și agenții economici care au beneficiat de subvenții pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif pentru energia termica livrata populației, acordate în avans în temeiul art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea prețului național de referința pentru energia termica furnizată populației prin sisteme centralizate, precum și pentru acordarea de ajutoare bănești pentru categoriile defavorizate ale populației, aprobată și modificată prin Legea nr. 328/2002, restituie la bugetul local eventualele sume încasate în plus, determinate pe baza deconturilor justificative pe luna decembrie 2002, până la data de 15 ianuarie 2003, în condițiile legii. Sumele încasate în plus se restituie în contul de venituri al bugetului local 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti".

În termen de 3 zile lucrătoare de la încasarea sumelor în contul 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti", ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor restitui la bugetul de stat în contul 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" eventualele sume defalcate din impozitul pe venit pentru energia termica livrata populației, încasate peste proporția de 45% cuvenită în condițiile legii.

(3) Până la data de 31 ianuarie 2003 vor fi determinate și virate în contul de venituri al bugetului de stat 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti", inclusiv subvențiile sau transferurile încasate în plus de către următorii agenți economici:

a) companiile, societățile naționale și societățile comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Industriei și Resurselor, care au primit sume de la bugetul de stat în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.334/2001, cu modificările ulterioare;

b) agenții economici de sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței care aplica prevederile Normelor comune ale Ministerului Finanțelor și Ministerului Transporturilor nr. 90.957/DTR/1.903/1999 și 869/TB/1.003/1999 privind fundamentarea, acordarea și justificarea sumelor primite de la bugetul de stat pentru unele activități desfășurate de agenții economici de sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

(4) Ordonatorii principali de credite din bugetele cărora s-au acordat în anul 2002 alocații de la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, precum și celelalte organe de control abilitate de lege au obligația sa verifice până la data de 31 ianuarie 2003, pe baza deconturilor anuale definitive, dacă subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și tarif, subvențiile pe produse și activități sau transferurile primite de către regiile autonome, societățile sau companiile naționale și societățile comerciale sunt justificate și sa dispună restituirea eventualelor sume încasate în plus în conturile de venituri bugetare prevăzute la alin. (1), în termen de 2 zile lucrătoare de la constatare.

3.2. - (1) Agenții economici înregistrați la organele fiscale ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, care au primit în anul 2002 alocații de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, își exercită dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, în condițiile legii.

Sumele deduse în anul 2002 și rambursate în condițiile legii de către organele fiscale se înregistrează ca reconstituiri de plati în conturile de cheltuieli bugetare sau de disponibilitati, după caz, deschise la unitățile de trezorerie și contabilitate publică și se utilizează numai pentru plățile aferente aceluiași obiectiv de investiții, până la finele anului 2002.

(2) Sumele deduse reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate în luna decembrie 2002, pentru investiții proprii finanțate din sume de la bugetul de stat sau bugetele locale, și care se rambursează de către organele fiscale în anul 2003, inclusiv taxa pe valoarea adăugată rambursata de organele fiscale în anul 2003 pentru perioadele anterioare lunii decembrie 2002, se virează de către agenții economici respectivi la bugetul de stat sau la bugetele locale, după caz, în conturile 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" și, respectiv, 21.22.02.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti", în termen de 3 zile lucrătoare de la încasare.

3.3. Regiile autonome și societățile comerciale sau companiile naționale cărora li s-au preluat credite neperformante pentru investiții în baza Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante au obligația sa ramburseze creditele respective din resursele financiare destinate finanțării investițiilor rămase disponibile la finele anului 2002.

Rambursarea sumelor cuvenite statului se efectuează în contul 50.18 "Disponibil din sumele încasate din reactivarea și rambursarea obligațiilor rezultate din aplicarea Legii nr. 7/1992", deschis la unitățile de trezorerie și contabilitate publică ale municipiilor reședința de județ pe seama Ministerului Finanțelor Publice.

Băncile comerciale în a căror evidenta sunt înregistrate credite neperformante, precum și organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice vor verifica la fiecare agent economic, în termen de 20 de zile de la data încheierii și depunerii bilanțului contabil pe anul 2002, posibilitățile de reactivare a debitelor prin identificarea și preluarea unor noi surse disponibile în contul creditelor neperformante.

Capitolul 4 — Încheierea execuției bugetelor locale ↑ Contents

84.98.02.19 "Disponibil din fondul de rulment destinat finanțării unor investiții sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale"=84.98.02.04 "Disponibil din fondul de rulment propriu al unității administrativ-teritoriale" 84.98.02.17 "Disponibil din fondul de rulment destinat acoperirii golului temporar de casă"=84.98.02.04 "Disponibil din fondul de rulment propriu al unității administrativ-teritoriale" 21 "Venituri curente ale bugetului local" (analitice pe subdiviziunile clasificației bugetare)=82.98.02.01 "Excedent" 82.98.02.01 "Excedent"=24 "Cheltuieli curente ale bugetului local" (analitice pe subdiviziunile clasificației bugetare) 82.98.02.01 "Excedent"=61 "Cont corespondent al trezoreriei" 21 "Venituri curente ale bugetului local" (analitice pe subdiviziunile clasificației bugetare)=82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale" 82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale"=24 "Cheltuieli curente ale bugetului local" (analitice pe subdiviziunile clasificației bugetare) 84.98.02.19 "Disponibil din fondul de rulment destinat finanțării unor investiții sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale"=82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale" 28 "Venituri cu destinație specială ale bugetului local" (analitice pe fiecare subcapitol de venit)=82.98.02.01 "Excedent" 82.98.02.01 "Excedent"=26 "Cheltuieli cu destinație specială ale bugetului local" (analitice pe fiecare subcapitol de cheltuială) 82.98.02.01 "Excedent"=83.98.02 "Disponibil din venituri cu destinație specială" (analitice conform clasificației bugetare) 28 "Venituri cu destinație specială ale bugetului local" (analitice pe fiecare subcapitol de venit)=82.99.02.03 "Deficit acoperit din venituri cu destinație specială rămase disponibile din anii precedenți" 82.99.02.03 "Deficit acoperit din venituri cu destinație specială rămase disponibile din anii precedenți"=26 "Cheltuieli cu destinație specială ale bugetului local" (analitice pe fiecare subcapitol de cheltuială) 83.98.02 "Disponibil din venituri cu destinație specială" (analitice conform clasificației bugetare)=82.99.02.03 "Deficit acoperit din venituri cu destinație specială rămase disponibile din anii precedenți"

4.1. Primăriile sectoarelor municipiului București vor lua măsuri pentru virarea, până la data de 23 decembrie 2002, a soldului contului 27 "Venituri încasate pentru bugetul Capitalei" în contul de venituri al bugetului Consiliului General al Municipiului București deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București. Operațiunea se efectuează pe bază de ordin de plată pentru trezorerie (OPHT), în care pe verso se înscriu sursele de venituri.

4.1.1. Trezoreriile sectoarelor municipiului București vor închide cu data de 31 decembrie 2002 contul 27 "Venituri încasate pentru bugetul Capitalei" prin creditul contului 63 "Decontări privind execuția bugetului Capitalei". Pentru aceasta operațiune se va transmite Direcției trezorerie și contabilitate publică a municipiului București un exemplar din nota contabila împreună cu Situația veniturilor încasate în contul 27 "Venituri încasate pentru bugetul Capitalei" în perioada 23-24 decembrie 2002, cu desfășurare pe capitole și subcapitole de venituri, situație care va fi semnată de persoanele autorizate ale primăriilor de sector și avizată de unitățile trezoreriei statului.

4.1.2. Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, pe baza notelor contabile transmise de trezoreriile sectoarelor municipiului București și a situațiilor anexate, înregistrează cu data de 31 decembrie 2002 în execuția bugetului Consiliului General al Municipiului București veniturile respective, creditand contul 21 "Veniturile bugetului local" (pe subdiviziunile clasificației bugetare) sau 28 "Venituri cu destinație specială ale bugetului local", după caz (pe subdiviziunile clasificației bugetare) prin debitul contului 63 "Decontări privind execuția bugetului Capitalei".

4.1.3. Până la data de 7 ianuarie 2003 trezoreriile sectoarelor municipiului București virează cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT) soldul contului 63 "Decontări privind execuția bugetului Capitalei" în contul deschis la BNR-SMB pe seama Direcției trezoreriei și contabilitate publică a municipiului București. La primirea sumelor Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București crediteaza contul 63 "Decontări privind execuția bugetului Capitalei" prin debitul contului 60 "Cont curent al trezoreriei la Banca Naționala a României".

4.2. Instituțiile publice care au încasat în anul 2002 sume din bugetul consiliului județean sau al Consiliului General al Muncipiului București, după caz, în contul 50.26 "Disponibil din bugetul consiliului județean/Consiliului General al Municipiului București" vor restitui cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT) sumele rămase disponibile la finele anului în conturile din care acestea au fost primite, până la data de 23 decembrie 2002.

4.3. Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale care au primit în cursul anului 2002 subvenții de la bugetul de stat sau de la bugetul fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, după caz, restituie până la data de 20 decembrie 2002 sumele rămase neutilizate la finele anului, în contul ordonatorului principal de credite al bugetului de stat sau al fondului special de la care acestea au fost încasate.

Sumele care se restituie se determina ca diferența între subvențiile primite, înregistrate la subcapitole de venituri: 37.02.02 "Subvenții primite de bugetele locale pentru retehnologizarea centralelor termice și electrice de termoficare", 37.02.03 "Subvenții primite de bugetele locale pentru investiții finanțate parțial din împrumuturi externe", 37.02.05 "Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea studiilor de fezabilitate aferente proiectelor SAPARD", 37.02.11 "Subvenții primite de bugetele locale pentru finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism", 37.02.12 "Subvenții primite de bugetele locale pentru aeroporturi de interes local" și 39.02.05 "Subvenții primite de la bugetul fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic" și plățile de casa efectuate din acestea.

În acest scop ordonatorii principali de credite care administrează bugetele respective prezintă unităților de trezorerie și contabilitate publică la care au conturile deschise ordine de plată pentru trezoreria statului (OPHT) întocmite distinct pentru restituirea către bugetul de stat sau către bugetul fondului special, după caz, a fiecărui tip de subvenție primită, la care se anexează contul de execuție pe anul 2002 a cheltuielilor suportate din subvențiile primite, pe baza căruia are loc operațiunea de regularizare cu bugetele respective.

4.4. Sumele primite de către consiliile județene și locale pentru realizarea programelor finanțate din Fondul special al drumurilor publice, rămase neutilizate la finele anului, se restituie până la data de 20 decembrie 2002 în contul 301813633330 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice" deschis pe seama Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București. Sumele de restituit se determina ca diferența între veniturile înregistrate la subcapitolul de venituri cu destinație specială 31.02.03 "Venituri din fondul pentru drumurile publice" (inclusiv eventualele disponibilitati rămase din anii precedenti în soldul contului 83.02.98.02.03 "Disponibil din venituri cu destinație specială din fondul pentru drumurile publice") și plățile de casa efectuate la subcapitolul de cheltuieli cu destinație specială 96.02.02 "Cheltuieli din fondul pentru drumurile publice".

Restituirea se efectuează din conturile 28.31.02.03 "Venituri din fondul pentru drumurile publice" și, respectiv, 83.02.98.02.03 "Disponibil din venituri cu destinație specială din fondul pentru drumurile publice", după caz, astfel încât la finele anului 2002, contul 83.02.98.02.03 "Disponibil din venituri cu destinație specială din fondul special al drumurilor publice" sa nu prezinte sold.

4.5. Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale încasate de bugetele locale în anul 2002 peste nivelul plăților de casa efectuate, potrivit legii, pentru asigurarea ajutorului social și ajutorului pentru încălzirea locuinței, precum și pentru finanțarea instituțiilor de cultura și plata contribuțiilor pentru personalul neclerical angajat în unitățile de cult din țara se restituie la bugetul de stat în contul 20.07.01.02 "Sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), până la data de 24 decembrie 2002.

La ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT) autoritățile administrației publice locale anexează contul de execuție al cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2002.

În cazul în care efectuarea operațiunilor de mai sus determina gol de casa al bugetului local, unitățile de trezorerie și contabilitate publică, pe baza ordinelor de plată pentru trezoreria statului (OPHT) întocmite de autoritățile administrației publice locale, vor rezerva suma corespunzătoare golului de casa astfel creat, în creditul contului 84.98.02.17 "Disponibil din fondul de rulment destinat acoperirii golului temporar de casa", debitand corespunzător contul 84.98.02.04 "Disponibil din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale".

4.6. - (1) Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenționarea energiei termice livrate populației vor fi alocate până la data de 20 decembrie 2002, în limita prevederilor aprobate și cu încadrarea în proporția de 45% prevăzută la art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizarii energiei termice și a gazelor naturale pentru populație, aprobată cu modificări prin Legea nr. 84/2002, fără a se solicita prezentarea de către autoritățile administrației publice locale a documentelor care atesta plata efectuată din bugetele acestora.

(2) Sumele defalcate din impozitul pe venit pentru subvenționarea energiei termice livrate populației, acordate bugetelor locale peste cota de 45% prevăzută de lege, altele decât cele care se restituie în condițiile pct. 3.1 alin. (2) din prezentele norme metodologice, urmează a fi virate în contul de venituri al bugetului de stat 20.22.01.05 "Restituiri de fonduri din finanțarea bugetară a anilor precedenti" din sumele prevăzute în bugetele locale pe anul 2003 cu aceasta destinație, până la data de 31 ianuarie 2003.

4.7. Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, încasate în bugetele locale în anul 2002 peste nivelul plăților de casa efectuate potrivit legii din acestea, se restituie la bugetul de stat în contul 20.13.01.03 "Sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale", pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), până la data de 24 decembrie 2002. La ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT) autoritățile administrației publice locale vor anexa contul de execuție al cheltuielilor suportate, potrivit legii, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2002.

4.8. Consiliile județene vor analiza disponibilitățile existente în soldul contului 30.24 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale", având obligația ca până la data de 20 decembrie 2002 sa defalcheze integral sumele cuvenite bugetelor locale sau bugetului propriu, pe baza criteriilor aprobate prin lege.

La finele anului 2002 contul 30.24 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale" nu poate prezenta sold.

4.9. După efectuarea operațiunilor de regularizare prevăzute la pct. 4.2-4.8 autoritățile administrației publice locale împreună cu unitățile de trezorerie și contabilitate publică vor stabili rezultatul execuției curente a bugetelor locale în data de 24 decembrie 2002, potrivit urmatorului mecanism:

4.9.1. Stabilirea rezultatului execuției curente a bugetului local (pe baza veniturilor și cheltuielilor curente)

4.9.1.1. În situația în care veniturile curente sunt mai mari decât cheltuielile curente ale bugetului local:

a) Reîntregirea fondului de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale cu sumele repartizate din acesta în cursul anului 2002 pentru finanțarea unor investiții de competența autorităților administrației publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivității și pentru acoperirea golurilor de casa ale bugetului local. Operațiunea se efectuează pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), întocmit de ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, și se înregistrează în contabilitatea unităților de trezorerie și contabilitate publică astfel:

b) Închiderea conturilor de venituri curente și cheltuieli curente ale bugetului local prin contul de excedent:

c) Utilizarea cu prioritate a excedentului din exercițiul curent al bugetului local pentru rambursarea împrumuturilor restante, a dobânzilor și comisioanelor aferente acestora.

Operațiunea se efectuează pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT) prezentat de autoritățile administrației publice locale până la data de 23 decembrie 2002, în limita soldului creditor al contului 82.98.02.01 "Excedent", și se evidențiază de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică astfel:

d) Excedentul din exercițiul curent al bugetului local rămas după efectuarea operațiunii prevăzute la lit. c) se utilizează pentru constituirea fondului de rulment propriu, scop în care ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale vor vira suma respectiva din contul 82.98.02.01 "Excedent" în contul 84.98.02.04 "Disponibil din fondul de rulment propriu al unității administrativ-teritoriale".

4.9.1.2. În situația în care veniturile curente sunt mai mici decât cheltuielile curente ale bugetului local:

a) Închiderea conturilor de venituri curente și cheltuieli curente ale bugetului local, prin contul de deficit:

b) Diminuarea deficitului curent al bugetului local cu sumele repartizate din fondul de rulment pe bază de hotărâri ale consiliilor locale, consiliilor județene și Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru finanțarea unor investiții de competența autorităților administrației publice locale sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivității.

Operațiunea se efectuează pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), întocmit de ordonatorii principali de credite, la nivelul sumelor efectiv utilizate, în limita soldului creditor al contului 84.98.02.19 "Disponibil din fondul de rulment destinat finanțării unor investiții sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale", astfel:

NOTĂ:

În cazul în care prin hotărâri ale consiliilor locale au fost repartizate sume din fondul de rulment pentru finanțarea unor investiții, care nu s-au utilizat, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația ca până la data de 24 decembrie 2002 sa restituie sumele neutilizate la fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale.

La finele anului 2002 contul 84.98.02.19 nu poate prezenta sold.

c) Deficitul rezultat din execuția curenta a bugetului local, la nivelul stabilit după efectuarea operațiunilor prevăzute la lit. a) și b), se acoperă definitiv din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale, scop în care se procedează astfel:

c.1. Până la data de 8 ianuarie 2003 consiliile locale, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, au obligația de a aproba acoperirea definitivă din fondul de rulment a deficitului bugetului propriu pe anul 2002.

c.2. Pe baza hotărârii consiliilor locale, consiliilor județene și a Consiliului General al Municipiului București, ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale respective întocmesc ordine de plată pentru trezoreria statului (OPHT) pentru acoperirea definitivă a deficitului bugetului local din fondul de rulment, astfel:

- suma utilizata temporar din fondul de rulment pentru acoperirea golurilor de casa înregistrate în cursul anului 2002, reflectată la finele anului în soldul creditor al contului 84.98.02.17 "Disponibil din fondul de rulment destinat acoperirii golului temporar de casa", se virează în contul 82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale", diminuându-se astfel deficitul;

- diferența între deficitul curent total înregistrat de bugetul local, determinat la lit. a) și b), și suma acoperită din contul 84.98.02.17 se virează din contul 84.98.02.04 "Disponibil din fondul de rulment propriu al unității administrativ-teritoriale" în contul 82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale".

După efectuarea operațiunilor prevăzute la pct. c.2. contul 84.98.02.17 "Disponibil din fondul de rulment destinat acoperirii golului temporar de casa" și contul 82.99.02.02 "Deficit acoperit din fondul de rulment propriu al unităților administrativ-teritoriale" nu mai prezintă sold.

Operațiunile prevăzute la lit. c.2. se efectuează în primele 5 zile lucrătoare ale anului 2003 și se înregistrează în contabilitatea unităților de trezorerie și contabilitate publică și a autorităților administrativ-teritoriale ca operațiuni ale anului 2002.

4.9.2. Stabilirea rezultatului execuției veniturilor și cheltuielilor cu destinație specială

Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli cu destinație specială se efectuează de unitățile de trezorerie și contabilitate publică distinct, între fiecare subcapitol de venit și subcapitol de cheltuiala cu destinație specială aferentă acestuia, prin debitul/creditul conturilor "Excedent" sau "Deficit", după caz.

4.9.2.1. În situația în care veniturile cu destinație specială sunt mai mari decât cheltuielile cu destinație specială aferente acestora:

a) Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli cu destinație specială:

b) Preluarea excedentelor înregistrate în exercițiul curent, determinate ca diferența între veniturile și cheltuielile cu destinație specială aferente, în conturile de disponibilitati cu destinație specială ale bugetului local:

4.9.2.2. În situația în care veniturile cu destinație specială sunt mai mici decât cheltuielile cu destinație specială aferente acestora:

a) Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli cu destinație specială:

b) Acoperirea deficitelor înregistrate în exercițiul curent, determinate ca diferența între veniturile și cheltuielile cu destinație specială aferente, din disponibilitățile cu destinație specială ale bugetului local:

După efectuarea operațiunilor de mai sus conturile 82.98.02.01 "Excedent" și 82.99.02.03 "Deficit acoperit din venituri cu destinație specială rămase disponibile din anii precedenti" nu vor mai prezenta sold.

4.10. Operațiunile de încheiere a execuției bugetelor locale se efectuează în primele 5 zile lucrătoare din luna ianuarie 2003, cu data de 31 decembrie 2002.

Capitolul 5 — Încheierea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat ↑ Contents

22 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat"=81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat"=25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat"

5.1. Operațiunile de încheiere a execuției bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează astfel:

5.1.1. În cazul în care la nivelul unităților de trezorerie și contabilitate publică din cadrul administrațiilor finanțelor publice ale orașelor și municipiilor (altele decât cele reședința de județ) a funcționat contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat", unitățile pe seama cărora acesta a fost deschis transfera până la data de 20 decembrie 2002 plățile de casa înregistrate în acest cont, cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), în contul 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe seama casei județene de pensii. La ordinul de plată pentru trezoreria statului (OPHT) se anexează contul de execuție bugetară pe subdiviziunile clasificației bugetului asigurărilor sociale de stat pe baza căruia se vor inregistra plățile de casa în contabilitatea casei județene de pensii.

5.1.2. Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat

Unitățile de trezorerie și contabilitate publică din municipiile reședința de județ, trezoreriile sectoarelor municipiului București și Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București încheie în contabilitatea proprie, la data de 31 decembrie 2002, execuția bugetului asigurărilor sociale de stat reflectată în conturile 22 "Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat" și 25 "Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat".

Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat se efectuează prin debitul/creditul contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", după caz, care se deschide pe seama caselor județene de pensii, Casei de Pensii a Municipiului București, Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și a Oficiului Muncii, după caz, și se codifica astfel: simbol cont sintetic 81; cod capitol 98.04 pentru excedent și, respectiv, 99.04 pentru deficit.

a) Închiderea conturilor de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat

b) Închiderea conturilor de cheltuieli ale bugetului asigurărilor sociale de stat

Soldul contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe seama unităților menționate mai sus rămâne la finele anului 2002 în contabilitatea unităților de trezorerie și contabilitate publică la care acestea au conturile deschise.

Pentru operațiunile înregistrate în contul 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" unitățile de trezorerie și contabilitate publică eliberează caselor județene de pensii, Casei de Pensii a Municipiului București și Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și Oficiului Muncii extrase de cont împreună cu documentele justificative.

5.1.3. Transferarea rezultatului execuției bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 în contul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

Până la data de 10 ianuarie 2003 casele județene de pensii și Casa de Pensii a Municipiului București transfera în contul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale rezultatul execuției bugetului asigurărilor sociale de stat înregistrat la finele anului 2002.

NOTĂ: Simbolul contului deschis pe seama Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, în care se transfera excedentul/deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat, este 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002".

5.1.3.1. Transferarea de către casele județene de pensii a rezultatului execuției bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 în contul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la data de 10 ianuarie 2003, se efectuează astfel:

- soldul creditor al contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se virează de către casele județene de pensii cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT) în contul 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002" deschis pe seama Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București;

- soldul debitor al contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" se preia de către casele județene de pensii cu dispoziție de încasare din contul 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002" deschis pe seama Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

5.1.3.2. Transferarea de către Casa de Pensii a Municipiului București și Oficiul Muncii a rezultatului execuției bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002 în contul Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale se efectuează astfel:

a) Până la data de 9 ianuarie 2003 Casa de Pensii a Municipiului București virează/încasează soldurile conturilor 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", deschise la sectoarele municipiului București, în/din contul propriu deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

b) Oficiul Muncii virează, până la data de 10 ianuarie 2003, cu ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT), soldul creditor al contului 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat", deschis la Trezoreria Statului Sector 1, în contul 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002", deschis pe seama Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

Până la aceeași dată Oficiul Muncii are obligația de a vira în contul 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002", deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București pe seama Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, contravaloarea în lei a eventualelor sume în valută cuvenite bugetului asigurărilor sociale de stat, încasate în perioada 30-31 decembrie 2002.

Contravaloarea în lei a sumelor în valută încasate de Oficiul Muncii până la data de 20 decembrie 2002 se virează de către acesta în contul de venituri al bugetului asigurărilor sociale de stat corespunzător, la data de 20 decembrie 2002.

5.1.3.3. La data de 15 ianuarie 2003 Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale transfera soldul contului 81.0000 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002" în/din contul propriu 81.99.04 "Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat".

5.2. Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale centralizează în perioada 6-10 ianuarie 2003 soldul execuției de casa a bugetului asigurărilor sociale de stat, înregistrat la unitățile de trezorerie și contabilitate publică, iar în cazul în care se înregistrează excedent, acesta se regularizează cu bugetul de stat în limita subvențiilor primite în anul 2002 de la bugetul de stat. Operațiunea se efectuează de către Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale cu ordin de plată pentru trezorerie (OPHT), prin virarea sumei corespunzătoare din contul 81 "Excedent/Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" în contul 23.85.01.04 "Transferuri din bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat" care funcționează la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

Capitolul 6 — Încheierea execuției fondurilor speciale ↑ Contents

6.1. - (1) Instituțiile publice și celelalte unități pe seama cărora sunt deschise conturi de cheltuieli din fonduri speciale au obligația sa restituie în conturile fondurilor speciale din care au fost primite, până la data de 20 decembrie 2002, disponibilitățile rămase neutilizate în soldul următoarelor conturi: 50.01.02 "Disponibil din sume virate din Fondul special al drumurilor publice pentru restituirea cotei unice aferentă carburantilor utilizați în domeniul agriculturii"; 50.25 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice pentru efectuarea de cheltuieli"; 50.28 "Disponibil din fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic pentru efectuarea cheltuielilor de investiții".

(2) În soldul contului 50.27 "Disponibil din fondul de șomaj pentru efectuarea de cheltuieli" deschis pe seama unităților descentralizate ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pot fi păstrate la finele anului 2002 sumele aferente indemnizațiilor de șomaj, precum și sumele aferente veniturilor lunare de completare prevăzute la art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 170/2001, cu modificările ulterioare, care au termene de plată în perioada 7-17 ianuarie 2003, inclusiv comisioanele poștale aferente acestor sume.

(3) Sumele aflate în soldul contului 50.27 "Disponibil din fondul de șomaj pentru efectuarea de cheltuieli" peste cele aferente plății obligațiilor prevăzute la alin. (2), precum și sumele aflate în soldul contului 30.04 "Disponibil din fondul pentru plata ajutorului de șomaj" se virează de către unitățile descentralizate ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în contul Fondului pentru plata ajutorului de șomaj deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București.

Eventualele sume încasate de unitățile descentralizate ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale în contul 30.04 "Disponibil din fondul pentru plata ajutorului de șomaj", în perioada 20 decembrie-24 decembrie 2002, rămân și se înregistrează în contabilitatea proprie de către unitățile în contul cărora au fost încasate. Aceste sume vor fi raportate în contul de execuție care se prezintă Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pentru a fi cuprinse în contul anual de execuție al bugetului asigurărilor pentru șomaj.

6.2. - (1) Disponibilitățile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic și ale Fondului special al drumurilor publice, existente la data de 31 decembrie 2002 în soldul conturilor 30.13 "Disponibil din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic" și, respectiv, 30.18 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice" se virează de către ordonatorii principali de credite care au gestionat aceste fonduri în contul de deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat 81.99.04 "Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat" deschis pe seama Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, până la data de 25 ianuarie 2003.

(2) Ordonatorii principali de credite care au gestionat fondurile speciale prevăzute la alin. (1) vor lua măsuri pentru recuperarea în contul fondurilor a eventualelor sume rămase la finele anului 2002 în soldul conturilor de cheltuieli aferente acestora (50.01.02 "Disponibil din sume virate din Fondul special al drumurilor publice pentru restituirea cotei unice aferentă carburantilor utilizați în domeniul agriculturii", 50.25 "Disponibil din Fondul special al drumurilor publice pentru efectuarea de cheltuieli" și 50.28 "Disponibil din fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic pentru efectuarea cheltuielilor de investiții"), inclusiv a sumelor alocate din Fondul special al drumurilor publice rămase neutilizate la finele anului în contul bugetelor locale, și pentru virarea acestor disponibilitati în contul de deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat până la data de 25 ianuarie 2003.

6.3. - (1) Disponibilitățile Fondului de asigurări sociale de sănătate, rămase la finele anului 2002 în contul 30.15 "Disponibil din Fondul de asigurări sociale de sănătate" deschis pe seama caselor de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București, Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, se virează de către acestea, la data de 20 decembrie 2002, în contul 30.15 "Disponibil din Fondul de asigurări sociale de sănătate" deschis pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București, conform prevederilor art. 59 alin. (2) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Până la aceeași dată se virează în contul 50.49 "Disponibil din fondul de rezerva constituit conform Legii nr. 145/1997", deschis la Direcția trezorerie și contabilitate publică a municipiului București pe seama Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, și disponibilitățile rămase la finele anului 2002 în conturile caselor de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București, Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

(2) Eventualele sume încasate în perioada 23-24 decembrie 2002 de casele de asigurări sociale de sănătate județene și a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești se virează în conturile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate prevăzute la alin. (1), după caz, până la data de 7 ianuarie 2003.

Capitolul 7 — Dispoziții finale ↑ Contents

7.1. Banca Naționala a României și centralele băncilor comerciale vor stabili programul de lucru pentru luna decembrie 2002, astfel încât unitățile din subordine să efectueze operațiunile de încasări și plati în/și din contul curent general al trezoreriei statului la termenele și în condițiile stabilite de prezentele norme metodologice.

7.2. Unitățile de trezorerie și contabilitate publică vor elibera instituțiilor publice cu conturi deschise la acestea extrase de cont cu operațiunile efectuate până la data de 24 decembrie 2002 inclusiv și vor solicita acestora confirmarea scrisă a concordanței soldurilor conturilor cu cele din evidenta proprie, până la data de 10 ianuarie 2003. În cazul în care nu se respecta acest termen, unitățile de trezorerie și contabilitate publică nu vor efectua plati din conturile instituțiilor respective.

Unitățile de trezorerie și contabilitate publică la care instituțiile publice au deschise conturile vor verifica și vor viza, pentru exactitate, soldurile conturilor de disponibilitati, precum și pe cele privind plățile de casa raportate în situațiile financiare încheiate la data de 31 decembrie 2002.

7.3. Soldul contului 12 "Disponibil al trezoreriei la banca pentru efectuarea de plati în numerar" deschis la unitățile bancare se virează de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică în contul curent general al trezoreriei statului deschis la sucursalele județene ale Băncii Naționale a României, la data de 23 decembrie 2002.

7.4. Nerespectarea prevederilor prezentelor norme metodologice, în cazul în care nu au caracter de infracțiune, se sancționează cu amendă contravențională, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, care se aplică de organele abilitate în acest scop.

Anexa 1

Nr. crt.Denumirea operațiunilorData limită pentru efectuarea operațiunilor I. Operațiuni în numerar 1.Ridicarea sumelor în numerar din conturile deschise la trezoreria statului pentru plata salariilor și a altor drepturi de personaleșalonat până la 23 decembrie 2002 2.Ridicarea de sume în numerar din conturi pentru plăți de volum redus, urgente și necesare funcționării activității instituțiilor publiceeșalonat până la 23 decembrie 2002 3.Depunerea în conturile deschise la trezoreriile statului a soldurilor aflate în casieriile instituțiilor publice respective24 decembrie 2002 4.Depunerea încasărilor în numerar ale unităților vamale: - din perioada 24-29 decembrie 200230 decembrie 2002 - din perioada 30 decembrie 2002 - 5 ianuarie 20036 ianuarie 2003 II. Operațiuni de încasări și plăți prin virament 1.Prezentarea la trezoreria statului a documentelor de plată pentru unitățile beneficiare care au conturile deschise la bănci comerciale sau unitățile de trezorerie și contabilitate publică din alte județe20 decembrie 2002 ora 10,00 2.Idem pentru unitățile beneficiare care au conturile la băncile comerciale și unitățile de trezorerie și contabilitate publică din același județ23 decembrie 2002 ora 12,00 3.Prezentarea de către agenții economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la unitatea bancară la care au contul deschis20-23 decembrie 2002 4.Prezentarea de către agenții economici a documentelor de virare a veniturilor bugetare reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri la unitatea trezoreriei statului la care au contul deschis24 decembrie 2002 III. Deschiderea, repartizarea și retragerea creditelor bugetare 1.Ordonatorii principali13 decembrie 2002 2.Ordonatorii secundari17 decembrie 2002 3.Retragerile de credite bugetare13 decembrie 2002 4.Virarea disponibilităților rămase în conturile 50.14 și 50.1520 decembrie 2002 ora 10,00 5.Lichidarea operațiunilor de mandat20 decembrie 2002 ora 10,00 6.Recuperarea sumelor virate pentru procurarea valutei rămase disponibile20 decembrie 2002 7.Cedarea la rezerva valutară a statului a valutei încasate reprezentând venituri bugetare și virarea contravalorii acesteia la bugetul de stat20 decembrie 2002 8.Restituirea subvențiilor și transferurilor primite de la bugetul de stat, rămase nefolosite20-24 decembrie 2002 IV. Încheierea execuției bugetelor locale 1.Regularizarea subvențiilor primite de bugetele locale de la bugetul de stat și de la bugetele fondurilor speciale20 decembrie 2002 ora 10,00 2.Stabilirea și repartizarea excedentelor bugetelor locale și acoperirea eventualelor deficite ale acestoraîn primele 5 zile lucrătoare din 3.Defalcarea sumelor existente în contul 30.24 "Disponibil din cote defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale" la bugetele locale sau la bugetul propriu, după cazanul 2003 20 decembrie 2002 V. Încheierea execuției bugetului asigurărilor sociale de stat 1.Stabilirea de către unitățile de trezorerie și contabilitate publică a rezultatului execuției bugetului asigurărilor sociale de stat24 decembrie 2002 2.Regularizarea de către Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale a transferurilor primite de la bugetul de stat10 ianuarie 2003 VI. Încheierea execuției fondurilor speciale 1.Virarea disponibilităților aflate în conturile fondurilor speciale ale instituțiilor publice în contul corespunzător al fondului special deschis pe seama ordonatorului principal de credite20 decembrie 2002 ora 10,00 2.Restituirea sumelor primite din fondurile speciale pentru efectuarea de cheltuieli20 decembrie 2002 ora 10,00

──────── la normele metodologice ──────────────────────── PROGRAM CALENDARISTIC pentru derularea principalelor operațiuni de încheiere a exercițiului bugetar pe anul 2002

Anexa 2

LISTA cuprinzând operațiunile pentru care unele instituții publice pot păstra sume la finele anului 2002 în contul 50.05 "Sume de mandat și sume în depozit" deschis la Trezoreria statului Nr. crt.Denumirea operațiunilorInstituțiile care efectuează operațiunile 1.Garanțiile vamale, inclusiv a drepturilor vamale achitate în avans, precum și sumele consemnate de persoanele fizice la unitățile vamaleunitățile vamale 2.Cotizații pentru sport reținute de la personalul militar și civil, contribuții ale cadrelor pentru hrană și acțiuni social-culturale, sponsorizări și donații în leiunitățile militare din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională 3.Drepturi bănești ale persoanelor lipsite de libertate, păstrate de penitenciarepenitenciare 4.Drepturi de personal, burse și pensii, alocații, indemnizații și alte ajutoare ordonanțate, dar neridicate în cursul anului de către persoanele beneficiareinstituții publice 5.Sume depuse în numerar de angajați, reprezentând contribuția pentru asigurări sociale de stat și contribuția la bugetul asigurărilor pentru șomaj și contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru personalul aflat în misiune permanentă în străinătateordonatorii principali de credite 6.Garanții depuse de agenții economici la instituțiile publice pentru participarea la licitații, inclusiv taxa de participare și contravaloarea caietelor de sarciniinstituții publice 7.Operațiuni de mandat efectuate din sumele puse la dispoziție de către agenții economici, care nu pot fi restituite până la finele anuluiinstituții publice

──────── la normele metodologice ────────────────────────

Anexa 3

Denumirea indicatorilorCod indicatorPrevederi definitiveRealizări I. Venituri (cu desfășurare pe surse de venituri) - - - II. Cheltuieli*) (cu desfășurare pe destinații) - - - - III. Sold la 31 decembrie 2002 Conducătorul instituției,Conducătorul compartimentului financiar-contabil,

──────── la normele metodologice ──────────────────────── Instituția ...................................... ................................................. CONTUL DE EXECUȚIE a veniturilor încasate din privatizare și din dividende/valorificarea activelor bancare neperformante și a cheltuielilor efectuate din acestea, potrivit legii, la data de 31 decembrie 2002

─────────────────────

Notă *) Sumele virate în contul Ministerului Finanțelor Publice vor fi raportate distinct.

Anexa 4

1. Venituri totale,milioane lei din care: - venituri încasate pe bază de contract instituțional și contract complementar încheiate cu Ministerul Educației și Cercetăriimilioane lei 2. Cheltuieli totale,milioane lei din care: a)cheltuieli curente,milioane lei din care: - cheltuieli de personalmilioane lei b)cheltuieli de capitalmilioane lei 3. Ponderea sumelor încasate din contractele încheiate cu Ministerul Educației și Cercetării, în venituri totale 4. Gradul de acoperire a cheltuielilor din alte surse decât cele provenite pe bază de contract încheiat cu Ministerul Educației și Cercetării% 5. Costul mediu pe student echivalent = cheltuieli pentru activitatea de bază/numărul de studenți echivalențimii lei/student echivalent

──────── la normele metodologice ──────────────────────── Instituția de învățământ superior ........................ INDICATORI SINTETICI ai execuției bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2002

──────────────

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).