(1) Institutul este condus de un consiliu științific format din 13-15 membri, care pot fi reprezentanți ai mediului universitar și ai autorităților publice, personalități științifice din țară și din străinătate.
(2) Din consiliul științific face parte câte un reprezentant al următoarelor instituții și organizații: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Federația Autorităților Locale din România, Asociația Secretarilor Generali de Județe din România, precum și 2 reprezentanți ai Institutului Național de Administrație.
(3) Instituțiile și organizațiile prevăzute la alin. (2) sunt reprezentate în consiliul științific astfel:
a) ministerele și Agenția Națională a Funcționarilor Publici sunt reprezentate de persoane desemnate de conducătorii instituțiilor publice respective. Acestea trebuie să aibă funcția de secretar de stat, secretar general, secretar general adjunct sau director general;
b) Federația Autorităților Locale din România și Asociația Secretarilor Generali de Județe din România sunt reprezentate de președinte sau un adjunct al acestuia;
c) Institutul Național de Administrație este reprezentat de directorul general și directorul general adjunct.
(4) Componența nominală a consiliului științific se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, pe baza propunerilor scrise ale conducătorilor instituțiilor și organizațiilor prevăzute la alin. (2).
(5) Membrii consiliului științific nu pot participa la ședințele acestuia prin reprezentare.
(6) La ședințele consiliului științific pot participa, fără drept de vot, reprezentanți ai centrelor regionale, reprezentanți ai sindicatelor și alte persoane, în condițiile prevăzute de Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului.
(7) Durata mandatului membrilor consiliului științific este de 4 ani.
(8) Consiliul științific își alege dintre membrii săi un președinte.
(9) Secretarul consiliului științific este secretarul general al Institutului.
(10) Modul de organizare și funcționare a consiliului științific se stabilește prin Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului, aprobat prin ordin al ministrului administrației și internelor.
(11) Consiliul științific îndeplinește atribuțiile prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare, precum și alte atribuții prevăzute de lege sau stabilite de Guvern ori de primul-ministru.
(1) Consiliul științific îndeplinește următoarele atribuții principale:
a) stabilește direcțiile strategice de dezvoltare a Institutului;
b) aprobă planul anual de activitate al Institutului;
c) aprobă programele de formare specializată și perfecționare destinate funcționarilor publici, precum și tarifele acestora;
d) aprobă propunerile privind cifrele de școlarizare și regulamentul de organizare a concursului de admitere la programele organizate de Institut sau prin parteneriatele stabilite de acestea;
e) aprobă propunerile privind constituirea corpului de experți și formatori care susțin programele de formare din cadrul Institutului, precum și modalitățile de plată ale acestora;
f) aprobă propuneri de măsuri privind gestiunea eficientă a resurselor umane, materiale, logistice, financiare, informatice, informaționale, comunicaționale, patrimoniale și de altă natură ale Institutului pentru organizarea și desfășurarea activităților acestuia la standarde de nivel european;
g) avizează și supune spre aprobare, în condițiile legii, bugetul de venituri și cheltuieli al Institutului și situațiile financiare privind execuția bugetară;
h) aprobă convențiile de colaborare și cooperare cu alte instituții de învățământ din țară și din străinătate, precum și programele cu finanțare externă.
(2) Consiliul științific emite hotărâri semnate de președintele acestuia, care urmează să fie duse la îndeplinire de către conducerea executivă a Institutului.
(1) Conducerea executivă a Institutului este asigurată de un director general cu rang de secretar de stat, numit în și, respectiv, eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administrației și internelor.
(2) Directorul general este ajutat de un director general adjunct cu rang de subsecretar de stat.
(3) Directorul general adjunct este numit în și, respectiv, eliberat din funcție prin ordin al ministrului administrației și internelor, la propunerea directorului general al Institutului.
(4) Directorul general și directorul general adjunct sunt numiți pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.
(1) Directorul general conduce activitatea curentă a Institutului. Atribuțiile și competențele directorului general se stabilesc prin Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului.
(2) Directorul general exercită orice alte atribuții stabilite de primul-ministru, de Guvernul României, de ministrul administrației și internelor sau de consiliul științific al Institutului.
(3) Directorul general este ordonator secundar de credite.
(4) Pentru exercitarea atribuțiilor sale directorul general emite ordine.
(5) Directorul general reprezintă Institutul în relațiile cu terțe persoane fizice și persoane juridice.
(1) Directorul general adjunct asigură realizarea activității curente a Institutului, în limitele atribuțiilor stabilite de directorul general.
(2) Directorul general adjunct îndeplinește atribuțiile stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului.
(3) În lipsa sau în caz de imposibilitate a exercitării atribuțiilor de către directorul general, directorul general adjunct îndeplinește atribuțiile acestuia.