Capitolul IV — Dispoziții finale și tranzitorii

On this page

Articolul 36

(1) Persoanele fizice și juridice, care beneficiază de teren în condițiile prezentei legi, sunt obligate să solicite emiterea autorizației de construire și să înceapă construcția în termen de cel mult un an de la data obținerii actului de concesionare a terenului.

(2) În caz de încălcare a obligației prevăzute la alin. (1) concesionarea își pierde valabilitatea.

Articolul 37

(1) Persoanele fizice și juridice care realizează lucrări de construcții în condițiile prezentei legi au obligația de a executa integral lucrările până la termenul prevăzut în autorizație.

(1^1) Eliminat.

------

Alin. (1^1) al art. 37 a fost eliminat ca urmare a respingerii ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, de către LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

(2) Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie. Recepția la terminarea lucrărilor se face cu participarea reprezentantului administrației publice, desemnat de emitentul autorizației de construire.

(la 19-03-2006, Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006. )

(2^1) Până la terminarea lucrărilor se pot întocmi procese-verbale de recepție parțială, care să ateste stadiul fizic de execuție, la solicitarea investitorului și cu participarea obligatorie a reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții în cazul investițiilor finanțate din fonduri publice.

(la 04-11-2016, Alin. (2^1) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^1. )

(2^2) Se pot recepționa ca fiind terminate lucrări executate în baza unor contracte de execuție diferite, dar având ca obiect lucrări autorizate prin aceeași autorizație de construire/desființare.

(la 04-11-2016, Alin. (2^2) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^1. )

(2^3) Se pot recepționa ca fiind terminate loturi, secțiuni, sectoare sau obiecte de lucrări incluse în autorizația de construire, prevăzute într-un contract sau în contracte de execuție diferite, în situația în care acestea pot fi utilizate separat, conform destinației lor.

(la 18-09-2018, Articolul 37 din Capitolul IV a fost completat de Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 13 septembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 18 septembrie 2018 )

(2^4) În cazul nefinalizării lucrărilor în termenul de execuție stabilit în autorizația de construire, investitorul are obligația efectuării recepției parțiale la stadiul fizic al lucrărilor autorizate, în vederea stabilirii obligațiilor de impunere, potrivit legislației fiscale.

(la 25-02-2026, Articolul 37 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )

(2^5) Structura de specialitate în domeniul urbanismului și executării lucrărilor de construcții sau persoana desemnată prin dispoziție a primarului comunică structurii responsabile cu stabilirea și colectarea impozitelor și taxelor locale termenele de valabilitate ale autorizațiilor de construire și termenele de execuție, împreună cu suprafața construită desfășurată, în vederea impozitării clădirii/construcției, indiferent dacă a fost sau nu efectuată recepția la terminarea lucrărilor.

(la 25-02-2026, Articolul 37 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )

(2^6) Cu maximum 10 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizației de construire, în situația neînceperii lucrărilor sau în situația imposibilității finalizării acestora, investitorul are obligația notificării autorității administrației publice, în vederea exonerării de la impunerea și înscrierea în evidențele fiscale a clădirii a cărei execuție a fost autorizată.

(la 25-02-2026, Articolul 37 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )

(3) La terminarea lucrărilor, beneficiarul autorizației de construire are obligația să regularizeze taxa pentru autorizația de construire, potrivit legii.

(4) O dată cu regularizarea taxei prevăzute la alin. (3), beneficiarii autorizațiilor de construire vor regulariza și celelalte cote prevăzute de lege.

------

Alin. (4) al art. 37 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

(4^1) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național și cele de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A. autorizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, regularizarea cotelor legale datorate Inspectoratului de Stat în Construcții - ISC se realizează pe baza valorii finale a lucrărilor executate, comunicată de beneficiarul investiției prin emiterea unei declarații pe propria răspundere privind valoarea finală fără TVA a lucrărilor executate, transmisă odată cu depunerea comunicării privind încheierea execuției lucrărilor. Aceste documente vor sta la baza emiterii de către Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC a adeverinței prin care se confirmă plățile efectuate de investitor.

(la 01-09-2024, Articolul 37 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 1. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 36 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 29 august 2024 )

(5) Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate.

(la 04-11-2016, Alin. (5) al art. 37 a fost modificat de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^2. )

Notă Decizie de admitere: RIL nr. 13/2019 , publicată în Monitorul Oficial nr. 440 din 3 iunie 2019: Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.

(6) Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, după caz, a unei adeverințe/unui certificat de atestare a edificării construcției. În cazul construcțiilor pentru care execuția lucrărilor s-a realizat fără autorizație de construire, iar împlinirea termenului de prescripție prevăzut la art. 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției va fi emis/emisă în baza unei expertize tehnice cu privire la respectarea cerințelor fundamentale aplicabile privind calitatea în construcții, inclusiv cu încadrarea în reglementările de urbanism aprobate, care să confirme situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie și a unei documentații cadastrale. În situația în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerințelor fundamentale și a celor relative la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverința privind edificarea construcției.

(la 11-01-2020, Alineatul (6) din Articolul 37 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 14, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(7) Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național și de metrou gestionate de Societatea de Transport cu Metroul București «Metrorex» - S.A., dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire emise de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și a celorlalte dispoziții legale în materie și a unei documentații cadastrale, fără obligativitatea eliberării de către autoritatea competentă emitentă a autorizației de construire a unui certificat de atestare a construcției.

(la 01-09-2024, Articolul 37 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2. , Articolul II din ORDONANȚA nr. 36 din 28 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 29 august 2024 )

Articolul 38

(1) Sunt de utilitate publică lucrările privind construcțiile care nu mai pot fi finalizate conform prevederilor autorizației de construire, inclusiv terenurile aferente acestora.

(2) În vederea realizării lucrărilor prevăzute la alin. (1), autoritatea administrației publice locale pe teritoriul căreia se află construcțiile va aplica prevederile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2018 privind parteneriatul public-privat, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, iar imobilele pot fi trecute din proprietatea publică în proprietatea privată și valorificate, în condițiile legii.

(la 02-11-2019, Alineatul (2) din Articolul 38 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 36, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 30 octombrie 2019 )

Articolul 39

Toate construcțiile proprietate privată, realizate în condițiile prezentei legi, se declară în vederea impunerii la organele financiare teritoriale sau la unitățile subordonate acestora, după terminarea lor completă și nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire.

(la 27-06-2019, Articolul 39 din Capitolul IV a fost modificat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 117 din 20 iunie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iunie 2019 )

Articolul 40

(1) În cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente și suprafețe locative cu altă destinație, proprietarii acestora dobândesc și o cota-parte de proprietate asupra tuturor părților de construcție și instalații, precum și asupra tuturor dotărilor care, prin natura lor, nu se pot folosi decât în comun, indiferent de tronsonul, scara sau etajul la care este situata proprietatea lor.

(2) O dată cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în situația celor realizate în clădiri cu mai multe apartamente, proprietarul dobândește și o cotă-parte din dreptul de concesiune asupra terenului aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.

(3) Cotele-părți prevăzute la alineatele precedente se determină proporțional cu suprafața utilă a locuințelor, a caselor de vacanță ori a suprafețelor cu altă destinație din clădire, după caz.

(la 14-10-2009, Alin. (3) al art. 40 a fost modificat de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 30^4. )

Articolul 41

(1) Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a carei realizare acesta a fost constituit. În aceleași condiții se transmite și autorizația de construire.

(2) Dreptul de concesiune asupra terenului se înscrie în cartea funciară în temeiul actului juridic prin care a fost transmis dreptul de proprietate asupra construcției conform art. 40 alin. (1) și prezentului articol, chiar și în situațiile în care nu a fost emis un act administrativ cu acest obiect, iar în actul juridic de transfer al dreptului de proprietate nu s-a stipulat în mod expres transmiterea concesiunii.

(la 04-11-2016, Alin. (2) al art. 41 a fost introdus de pct. 7 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 31 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 874 din 1 noiembrie 2016, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 6 mai 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 14 mai 2014, cu pct. 3^4. )

Articolul 42

(1) Autorizația de construire pentru lucrările de intervenție în scopul asigurării cerințelor de rezistență, stabilitate și siguranță în exploatare a construcțiilor asupra cărora au intervenit factori distructivi de origine naturală sau umană se emite pentru consolidarea întregii construcții.

(2) Emiterea autorizației de construire/desființare în vederea executării lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru punerea în siguranță a construcțiilor existente, inclusiv a instalațiilor aferente, care prezintă pericol public, indiferent de destinație, precum și a lucrărilor la lăcașuri de cult ori la monumente istorice clasate ori aflate în curs de clasare, indiferent de proprietar, cu excepția celor în care se desfășoară activități comerciale, este scutită de taxa de autorizare.

(la 14-10-2009, Alin. (2) al art. 42 a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 31 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

Articolul 43

Prin excepție de la prevederile art. 4, autorizarea executării lucrărilor de construcții:

a) cu caracter special, inclusiv cele executate la construcțiile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), se face de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, în baza unor proceduri comune stabilite împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Ministerul Culturii, în condițiile legii;

(la 18-07-2016, Lit. a) a art. 43 a fost modificată de pct. 10 al art. unic din LEGEA nr. 148 din 12 iulie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 534 din 15 iulie 2016. )

b) aferente infrastructurii de transport de interes național și de metrou gestionate de Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex“ - S.A. se face de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin direcția de specialitate, cu respectarea prevederilor legale în domeniul autorizării construcțiilor;

(la 11-05-2023, Litera b) din Articolul 43 , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 108 din 4 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 08 mai 2023 )

c) prevederile de la lit. b) se aplică și proiectelor de metrou aflate în diferite stadii de implementare, dacă până la intrarea în vigoare a legii nu a fost depusă la autoritățile locale cererea pentru emiterea autorizației de construire/desființare.

(la 11-05-2023, Articolul 43 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 2, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 108 din 4 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 08 mai 2023 )

(la 14-10-2009, Art. 43 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 31^1. )

Articolul 43^1

(1) Publicul are dreptul să participe efectiv și din timp la procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții, să se documenteze și să transmită comentarii și opinii autorităților administrației publice locale competente, înaintea luării unei decizii asupra cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții aferente investiției pentru care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării efectelor acesteia asupra mediului.

(2) Informarea și consultarea publicului se realizează în conformitate cu prevederile legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.

(la 14-02-2009, Art. 43^1 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

Articolul 43^2

(1) Orice persoană interesată, care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii, pentru a ataca autorizația de construire sau actul de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, după caz, emise de autoritatea administrației publice locale competentă pentru investițiile prevăzute la art. 43^1 alin. (1).

(2) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoștința publicului a autorizației de construire sau a actului de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, după caz, persoanele prevăzute la alin. (1) vor solicita autorității administrației publice locale emitente revocarea actului, în tot sau în parte, dacă acesta nu a produs efecte juridice.

(3) Procedura administrativă prealabilă prevăzută la alin. (2) este scutită de taxa de timbru și trebuie să fie echitabilă, rapidă și corectă.

(la 14-02-2009, Art. 43^2 a fost introdus de pct. 32 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

Articolul 43^3

Prin excepție de la prevederile art. 8 alin. (2), ca urmare a emiterii autorizației de construire aferente infrastructurii de transport de interes național, potrivit art. 43 lit. b), respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, pentru construcțiile aflate pe terenurile situate pe coridorul de expropriere, nu mai este necesară emiterea autorizației de desființare. Autorizația de construire dă dreptul la desființarea construcțiilor existente pe coridorul de expropriere. Autoritățile publice emitente sunt obligate să menționeze în autorizația de construire construcțiile existente pe coridorul de expropriere care urmează a fi desființate.

(la 12-12-2022, Articolul 43^3 din Capitolul IV a fost modificat de Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 171 din 8 decembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1193 din 12 decembrie 2022 )

Articolul 44

(1) În condițiile prezentei legi, în vederea realizării unui cadru legislativ unitar privind autorizarea lucrărilor de construcții, toate reglementările tehnice - norme, normative, instrucțiuni -, cu aplicabilitate în domeniul construcțiilor și urbanismului, elaborate de ministere și de alte organe centrale, se transmit în mod obligatoriu spre avizare Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

(2) Ministerele și celelalte organe centrale care au elaborat reglementari tehnice, potrivit prevederilor alin. (1), au obligația de a le transmite Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în vederea avizării în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi, sub sancțiunea încetării aplicabilității acestora.

Articolul 45

(1) În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale municipale, orășenești și ale sectoarelor municipiului București vor organiza, în cadrul aparatului propriu, structuri de specialitate pentru îndeplinirea atribuțiilor aflate în responsabilitatea arhitectului-șef, funcționar public cu funcție de conducere, șeful compartimentului/structurii de specialitate, cu atribuții în domeniul urbanismului, amenajării teritoriului și autorizării executării lucrărilor de construcții, și pentru:

------

Partea introductivă a alin. (1) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

a) avizarea documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanism, precum și eliberarea certificatelor de urbanism;

b) abrogată;

(la 14-02-2009, Lit. b) a alin. (1) al art. 45 a fost abrogată de pct. 33 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

c) întocmirea și eliberarea autorizației de construire/desființare;

d) organizarea și exercitarea controlului propriu privind disciplina în construcții.

(1^1) Autoritățile administrației publice de la nivel județean și de la nivelul municipiilor reședință de județ competente au obligația de a organiza în cadrul structurilor de specialitate Comisia pentru acord unic, denumită în continuare C.A.U., în vederea obținerii, contra cost, în condițiile legii, la cererea solicitantului, a avizelor și acordurilor necesare autorizării executării lucrărilor de construcții prin emiterea acordului unic, pe baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construire/desființare, însoțită de documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic.

(la 11-01-2020, Alineatul (1^1) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^2) Pentru autoritățile administrației publice locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1^1), organizarea comisiei pentru acord unic este opțională.

(la 02-11-2019, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 38, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 30 octombrie 2019 )

(1^3) Obținerea avizelor și acordurilor se poate realiza fie direct de către solicitant sau împuterniciții acestora, anterior depunerii documentației tehnice pentru autorizarea construcției, fie prin intermediul C.A.U. la cererea solicitantului, potrivit alin. (1^1).

(la 11-01-2020, Alineatul (1^3) din Articolul 45 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 15, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^4) În situația obținerii avizelor și acordurilor prin intermediul comisiei pentru acord unic, corespondența dintre autoritățile publice competente cu autorizarea construcțiilor și emitenții de avize se va realiza prin intermediul portalului http://www.edirect.e-guvernare.ro/.

(la 02-11-2019, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 38, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 30 octombrie 2019 )

(1^5) În situația depunerii documentațiilor prevăzute la alin. (11) exclusiv în format electronic, acestea vor fi semnate cu semnătură electronică calificată sau avansată, definite potrivit prevederilor art. 3 pct. 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE, de către toți specialiștii prevăzuți de lege, corespunzător dreptului de practică profesională dobândit de aceștia, documentul având aceeași valoare juridică cu cele din format scriptic.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^6) Relațiile funcționale, atribuțiile, precum și asigurarea ritmicității funcționării C.A.U. se stabilesc prin regulamente de organizare și funcționare, care se aprobă prin dispoziție a primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, la propunerea arhitectului-șef sau a persoanei cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului conform legii.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^7) Pe bază de protocoale încheiate între autoritățile administrației publice locale și emitenții de avize și acorduri, C.A.U. se compune din:

a) specialiști provenind din structura proprie a aparatului administrației publice locale, care asigură și secretariatul comisiei;

b) reprezentanții delegați ai tuturor societăților care administrează și/sau furnizează utilitățile urbane-avizatori;

c) reprezentanții împuterniciți ai serviciilor descentralizate ale administrației publice centrale în domeniile prevenirii și stingerii incendiilor, apărării civile și protecției sănătății populației, prevăzute de lege;

d) reprezentanții altor instituții emitente de avize și acorduri relevante, după caz.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^8) Secretariatul C.A.U. organizat în cadrul structurii de specialitate preia documentațiile și verifică respectarea condițiilor din certificatul de urbanism depus de solicitanți. În situația în care documentația depusă nu respectă cerințele urbanistice care să permită continuarea procedurii de avizare-autorizare, returnează solicitantului documentația neconformă. În situația respectării cerințelor urbanistice, transmite documentațiile de avizare, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ către fiecare reprezentant al avizatorilor prevăzut în certificatul de urbanism. Secretariatul C.A.U. urmărește emiterea avizelor în termenele prevăzute de lege, iar în cazul depășirii acestora, sesizează Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. pentru aplicarea sancțiunilor conform legii.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^9) C.A.U. are caracter permanent și își desfășoară activitatea de regulă prin procedură scrisă electronică, prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/ și, în situațiile în care se impune, prin reuniuni de lucru la sediul primăriei/consiliului județean. C.A.U. se întrunește ori de câte ori este nevoie pentru emiterea acordurilor unice, cu respectarea termenelor legale.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

Notă Articolele III și IV din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial nr. 8 din 8 ianuarie 2020, prevede: ”Articolul III (1) În termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autoritățile administrației publice locale care organizează C.A.U. și instituțiile emitente de avize se înregistrează în portalul P.C.U. electronic http://www.edirect.e-guvernare.ro/. (2) Autoritățile administrației publice locale deja înregistrate în portalul http://www.edirect.e-guvernare.ro/ creează un cont distinct pentru funcționarea acesteia și efectuarea procedurilor specifice de avizare. Articolul IV În termen de maximum 90 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei legi autoritățile administrației publice locale împreună cu emitenții de avize și acorduri aprobă fluxurile și configurarea procedurilor specifice prin intermediul punctului unic de contact http://www.edirect.e-guvernare.ro/.”

(1^10) C.A.U. are cel puțin următoarele atribuții principale:

a) primește, prin intermediul secretariatului, documentațiile tehnice de avizare specifice, depuse în format electronic;

b) analizează documentațiile în conformitate cu legislația specifică în vederea emiterii avizelor/acordurilor;

c) în situațiile în care emitenții de avize/acorduri consideră necesare completări sau modificări ale documentației, C.A.U. analizează solicitările în cauză și modul în care acestea influențează condițiile tehnice impuse prin alte avize și conduc la modificarea soluției, comunicând aceste aspecte atât solicitantului, cât și avizatorilor afectați;

d) transmite secretariatului avizele obținute prin C.A.U. și propunerea de acord unic în vederea informării solicitantului și continuării procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construire.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^11) În situația în care solicitantul optează pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U., taxele și tarifele pentru emiterea avizelor și acordurilor cerute prin certificatul de urbanism se suportă de solicitant, cuantumurile taxelor fiind stabilite de emitenții avizelor și acordurilor, care se calculează potrivit reglementărilor legale specifice fiecărui domeniu de avizare și se comunică emitenților de autorizații de construire/desființare.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^12) După obținerea avizelor, autoritatea publică emite acordul unic pe baza propunerii C.A.U., în baza căruia se achită taxele aferente avizelor/acordurilor emise și se continuă procedura de autorizare.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^13) Solicitantul achită la casieria primăriei/consiliului județean sau prin intermediul https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public taxele pentru avizele și acordurile solicitate prin certificatul de urbanism în baza dispozițiilor de plată emise de către secretariatul C.A.U. în ziua depunerii documentelor, chitanțele atașându-se la cererea pentru obținerea avizelor și acordurilor prin intermediul C.A.U. Taxele intră într-un cont colector (sume de mandate) de unde se virează către emitenții avizelor/acordurilor în maximum 24 de ore de la primire.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^14) În vederea emiterii acordului unic prin intermediul C.A.U., pentru emiterea autorizațiilor de construire, consiliile județene și locale vor stabili taxe în condițiile legii.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(1^15) În cazul plăților efectuate prin https://www.ghiseul.ro/ghiseul/public, acestea se vor pune la dispoziția instituției emitente în format electronic.

(la 11-01-2020, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 16, Articolul II din LEGEA nr. 7 din 6 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 08 ianuarie 2020 )

(2) Consiliul local al comunei poate organiza structuri de specialitate la nivelul aparatului propriu, în condițiile prevăzute la alin. (1), în baza unei hotărâri adoptate în acest sens.

(3) Structurile de specialitate constituite în cadrul consiliilor județene acordă asistență tehnică de specialitate, analizează și avizează cererile depuse pentru emiterea certificatelor de urbanism și documentațiile pentru emiterea autorizațiilor de construire din competența de emitere a primarilor comunelor și orașelor care nu au constituite încă structuri de specialitate, în condițiile prevederilor alin. (1) și (2), precum și ale art. 4 alin. (1) lit. e), la cererea acestora.

(la 14-10-2009, Alin. (3) al art. 45 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 33^2. )

(3^1) Prin excepție de la prevederile art. 4 alin. (1) lit. e), președinții consiliilor județene pot emite autorizații de construire pentru lucrări din aria de competență a primarilor comunelor și orașelor care încă nu au constituite structurile de specialitate potrivit prevederilor alin. (1), pe termen limitat, la solicitarea acestora.

(la 14-10-2009, Alin. (3^1) al art. 45 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care modifică pct. 34 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008. )

(4) În cazul în care, din cauza lipsei de specialiști, nu se pot constitui structurile de specialitate prevăzute la alin. (1) la nivelul orașelor sau al municipiilor se vor aplica în mod corespunzător prevederile alin. (3).

(5) Funcția de arhitect-șef, prevăzută la alin. (1), se înscrie în nomenclatorul funcțiilor de conducere din cadrul aparatului propriu al consiliilor județene și locale și se echivalează după cum urmează:

------

Partea introductivă a alin. (5) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

a) șef de departament sau director general, pentru arhitectul-șef al municipiului București, respectiv pentru arhitectul-șef al județului, arhitecții-șefi ai municipiilor, precum și ai sectoarelor municipiului București;

------

Lit. a) a alin. (5) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

b) șef serviciu, pentru arhitecții-șefi ai orașelor;

------

Lit. b) a alin. (5) al art. 45 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

c) șef birou, pentru persoanele cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și al autorizării executării lucrărilor de construcții din cadrul primăriilor de comuna, șefi ai structurilor de specialitate organizate la nivelul acestora, în condițiile prevăzute la alin. (2).

(6) Pentru constituirea băncii de date, toți posesorii de rețele tehnico-edilitare, supra- și subterane, sunt obligați să transmită autorităților administrației publice județene, respectiv a municipiului București planurile cadastrale cuprinzând traseele rețelelor existente pe teritoriul județului și al localităților, respectiv al municipiului București. Aceste planuri vor fi puse de autoritățile administrației publice județene, respectiv a municipiului București la dispoziția tuturor primăriilor municipiilor, orașelor și comunelor, respectiv primăriilor sectoarelor municipiului București în a căror rază administrativ-teritorială sunt situate rețelele tehnico-edilitare*).

(la 14-10-2009, Alin. (6) al art. 45 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 261 din 7 iulie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 16 iulie 2009, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 214 din 4 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 16 decembrie 2008, cu pct. 34^1. )

(7) Planurile prevăzute la alin. (6) vor fi transmise autorităților administrației publice județene în termen de 30 de zile de la data recepției la terminarea lucrărilor pentru fiecare lucrare de investiție efectuată în legătură cu infrastructura tehnico-edilitară, în conformitate cu prevederile legale. Pentru infrastructurile/rețelele existente termenul de transmitere este de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(la 02-11-2019, Articolul 45 din Capitolul IV a fost completat de Punctul 39, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 193 din 28 octombrie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 30 octombrie 2019 )

Articolul 46

Abrogat.

(la 19-03-2006, Art. 46 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 52 din 8 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 16 martie 2006. )

Articolul 47

Anexa nr. 1 privind conținutul-cadru al documentației tehnice - D.T. pentru autorizarea lucrărilor de construcții și anexa nr. 2 privind definirea unor termeni de specialitate utilizați în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.

----------

Art. 47 a revenit la forma anterioară modificării aduse prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 100 din 15 decembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1052 din 27 decembrie 2016, ca urmare a respingerii acesteia prin LEGEA nr. 86 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 2 mai 2017.

Articolul 48

Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe și vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație, publicată în Buletinul Oficial nr. 46 din 31 martie 1973, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 880 din 16 iulie 1973 pentru stabilirea măsurilor de executare a dispozițiilor Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case de odihnă proprietate personală, publicată în Buletinul Oficial nr. 108 din 20 iulie 1973, Decretul nr. 144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, publicat în Buletinul Oficial nr. 15 din 29 martie 1958, Decretul nr. 545/1958 privind reglementarea amplasării construcțiilor, precum și a trecerii în proprietatea statului a terenurilor și construcțiilor necesare efectuării unor lucrări sau unor acțiuni de interes de stat, publicat în Buletinul Oficial nr. 41 din 30 decembrie 1958, Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 2.490/1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind amplasarea și autorizarea construirii, reparării și desființării construcțiilor și a altor lucrări, publicată în Buletinul Oficial nr. 158 din 31 decembrie 1969, precum și orice alte dispoziții contrare prezentei legi se abrogă.

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).