Articolul I
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, litera aa) se completează și va avea următorul cuprins:
aa) instituția de utilitate publică - autoritate sau instituție publică centrală sau locală, precum și persoana juridică de drept privat care, potrivit legii, a obținut statut de utilitate publică;
2. La articolul 77, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Transferul competenței se realizează prin lege și este fundamentat de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în colaborare cu ministerul coordonator al procesului de descentralizare și cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale.
3. La articolul 77, alineatele (5) și (6) se abrogă.
4. La articolul 78, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Etapele transferului de competențe sunt următoarele:
a) identificarea de către Guvern, ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a resurselor necesare și a costurilor integrale aferente competențelor care sunt transferate, precum și a surselor bugetare pe baza cărora sunt finanțate;
b) elaborarea de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a instrumentelor de prezentare și motivare a proiectelor de legi sectoriale prin care se transferă competențe către autoritățile administrației publice locale;
c) elaborarea de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale a proiectelor de legi sectoriale prin care se transferă competențe către autoritățile administrației publice locale.
5. După articolul 79 se introduce un nou articol, art. 79^1, cu următorul cuprins:
Articolul 79^1
Transferul resurselor umane
(1) În cazul descentralizării de competențe, care implică transferuri de resurse umane, menținerea posturilor transferate nu se ia în considerare la stabilirea plafonului de cheltuieli de personal aferent, precum și la stabilirea numărului maxim de posturi potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările și completările ulterioare, până la data de 31 decembrie a anului următor preluării acestora.
6. La articolul 81 alineatul (3), literele a) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
a) elaborarea cadrului strategic și legislativ privind implementarea procesului de descentralizare;
..............................................................................................
d) furnizarea de expertiză și asistență tehnică de specialitate ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, în vederea elaborării și implementării strategiilor și actelor normative privind descentralizarea sectorială;
7. La articolul 91^1, alineatul (17) se modifică și va avea următorul cuprins:
(17) Pentru a stimula cooperarea unităților administrativ-teritoriale în consorții administrative, Guvernul derulează Programul multianual pentru sprijinirea cooperării unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative, a cărui finanțare este asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Creditele de angajament și creditele bugetare se prevăd prin legea bugetului de stat. Finanțarea se asigură pe baza unor criterii de performanță transparente care se circumscriu obiectivelor prevăzute la art. 89 alin. (8^4).
8. La articolul 91^1, după alineatul (17) se introduce un nou alineat, alin. (17^1), cu următorul cuprins:
(17^1) Beneficiarii programului multianual prevăzut la alin. (17) sunt consorțiile administrative, constituite în condițiile legii, care primesc finanțarea acordată prin program în conturile de disponibil deschise la Trezoreria Statului. Beneficiarii programului încheie contracte de finanțare multianuale cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
9. La articolul 91^1 alineatul (18), partea introductivă și lit. a) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(18) Programul multianual prevăzut la alin. (17) va avea următoarele obiective:
a) funcționarea consorțiilor administrative pentru realizarea scopului pentru care acestea se constituie, astfel cum este prevăzut la art. 89 alin (8^1), și/sau pentru realizarea obiectivelor consorțiilor administrative, astfel cum sunt acestea prevăzute la art. 89 alin. (8^4), respectiv în susținerea activităților asigurate pe bază de mandat de consorțiul administrativ, potrivit art. 91^1 alin. (2), precum și pentru asigurarea suportului administrativ și logistic necesar funcționării consorțiului.
10. La articolul 91^1, alineatul (19) se modifică și va avea următorul cuprins:
(19) Normele metodologice de aplicare pentru derularea Programului multianual prevăzut la alin. (17), care includ criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, categoriile de investiții și alte cheltuieli eligibile pentru realizarea activităților și obiectivelor prevăzute la art. 91^1 alin. (18), indicatorii de performanță, precum și cadrul general de monitorizare, evaluare și decontare, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice.
11. După articolul 91^6 se introduce un nou articol, art. 91^7, cu următorul cuprins:
Articolul 91^7
Finanțarea programului multianual pentru sprijinirea cooperării unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative
(1) Finanțarea Programului multianual prevăzut la art. 91^1 alin. (17) se asigură din sume din transferuri de la bugetul de stat alocate consorțiilor administrative, aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, la o poziție distinctă de cheltuieli.
(2) Sumele alocate de la bugetul de stat potrivit dispozițiilor alin. (1) sunt surse de finanțare complementare pentru bugetele consorțiilor administrative.
(3) Transferul sumelor alocate potrivit dispozițiilor alin. (1) se realizează cu respectarea alin. (4)-(6).
(4) Sumele acordate prin respectivul Program nu vor fi folosite pentru plata cheltuielilor consorțiilor administrative acoperite din alte surse.
(5) Pentru realizarea transferurilor de la bugetul de stat a sumelor aprobate conform contractelor de finanțare încheiate, consorțiile administrative beneficiare:
a) deschid la unități ale Trezoreriei Statului conturile în care vor fi transferate sumele aferente alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației;
b) asigură evidența alocării și utilizării sumelor transferate în conturile deschise la unitățile Trezoreriei Statului și răspund, în condițiile legii, de utilizarea sumelor primite pentru realizarea activităților/acțiunilor/obiectivelor de investiții prevăzute la art. 91^1 alin. (18).
(6) Prin conturile deschise la trezorerie potrivit dispozițiilor alin. (5) se realizează, în condițiile prevăzute la alin. (7)-(18), încasarea și, după caz, restituirea sumelor rămase neutilizate sau utilizate, pentru care s-a constatat un regim de utilizare neconform cu destinația acestora sau cu procedurile prevăzute de legislația în domeniu financiar-contabil sau al achizițiilor publice.
(7) În baza contractelor de finanțare încheiate potrivit art. 91^1 alin. (17^1), consorțiile administrative beneficiare depun la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cereri de transfer ale sumelor prevăzute și aprobate în cererile depuse, aferente cheltuielilor eligibile în cadrul Programului, însoțite de documentația stabilită prin ghidul de finanțare.
(8) Ghidul de finanțare prevăzut la alin. (7) se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(9) În cazul în care sumele solicitate conform alin. (7) depășesc fondurile disponibile, cererile de transfer se alocă în limita creditelor bugetare aprobate anual și în ordinea cronologică de depunere, cu respectarea criteriilor de performanță prevăzute la art. 91^1 alin. (17).
(10) Sumele prevăzute în cererile de transfer depuse potrivit dispozițiilor alin. (7) care sunt aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se transferă în bugetele consorțiilor administrative beneficiare, în conturile distincte deschise potrivit dispozițiilor alin. (5).
(11) Finanțarea din cadrul Programului a cheltuielilor aferente activităților și obiectivelor prevăzute la art. 91^1 alin. (18) se asigură în limita creditelor de angajament și a creditelor bugetare prevăzute anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor.
(12) În situația epuizării creditelor bugetare disponibile prevăzute în bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu această destinație pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației înștiințează consorțiile administrative beneficiare ale contractelor de finanțare cu privire la aceasta.
(13) După înștiințarea consorțiilor administrative beneficiare în conformitate cu alin. (12), în situația suplimentării creditelor bugetare pentru anul în curs, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației anunță consorțiile administrative cu privire la reluarea transferurilor de sume în condițiile prevăzute la alin. (10) și (11) și, după caz, cu privire la epuizarea creditelor bugetare suplimentare.
(14) În perioada de valabilitate a contractelor de finanțare multianuală, în situația în care consorțiile administrative beneficiare au plătit din surse proprii cheltuieli eligibile în cadrul contractului de finanțare, acestea au dreptul să solicite recuperarea sumelor în cauză la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Sumele aprobate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se transferă în limita creditelor bugetare aprobate anual în buget cu această destinație, în ordinea cronologică de înregistrare a solicitării de transfer al sumelor.
(15) Pe perioada de derulare a contractelor de finanțare încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și consorțiile administrative beneficiare, în situația în care solicitările de transfer depuse conform alin. (14) depășesc nivelul creditelor bugetare aprobate prin legea bugetară anuală pentru anul în curs, sumele aferente acestora se transferă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu prioritate, în anul bugetar următor, în ordinea cronologică de înregistrare în anul anterior a solicitării de transfer al sumelor necesare pentru decontarea cheltuielilor aferente activităților și obiectivelor prevăzute la art. 91^1 alin. (18) realizate.
(16) În cazul în care Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației constată că beneficiarii nu au utilizat sau au utilizat sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, acesta notifică consorțiile administrative beneficiare cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit.
(17) Restituirea sumelor prevăzute la alin. (16) se realizează în termen de 30 de zile de la data notificării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
(18) Prin excepție de la prevederile alin. (17), în cazul restituirii sumelor neutilizate, termenul-limită pentru efectuarea operațiunilor de regularizare din conturile deschise la instituțiile de credit de către consorțiile administrative către conturile deschise de către consorțiile administrative la Trezoreria Statului, precum și efectuarea operațiunilor de regularizare din conturile deschise la Trezoreria Statului de către consorțiile administrative în conturile Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației se face până la data de 20 decembrie a anului în curs.
(19) Investițiile finanțate în cadrul programului trebuie să fie amplasate pe terenuri și/sau construcții, după caz, aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale membre ale consorțiilor administrative beneficiare sau în administrarea autorităților administrației publice locale membre ale acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
12. La articolul 243, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
(4^1) Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale se transmite după efectuarea verificărilor necesare la nivelul compartimentelor de specialitate ale autorității locale, respectiv a evidențelor fiscale și a registrului agricol pentru bunurile defunctului, precum și a evidenței persoanelor și stării civile, pentru datele despre eventualii succesibili, în următoarele condiții:
a) în cazul în care nu sunt identificate informații privind bunurile mobile sau imobile ale defunctului ori date despre eventualii succesibili, termenul de 30 de zile poate fi prelungit, pentru efectuarea de verificări suplimentare, dar nu mai mult de 6 luni;
b) dacă, în urma verificărilor efectuate la nivelul compartimentelor de specialitate ale autorității locale, nu sunt identificate informații privind bunurile mobile sau imobile ale defunctului, sesizarea nu se mai comunică camerei notarilor publici și se clasează, la împlinirea termenului de 6 luni de la data decesului persoanei;
c) dacă, în urma verificărilor efectuate la nivelul compartimentelor de specialitate ale autorității locale, sunt identificate informații privind bunurile mobile sau imobile ale defunctului, dar nu sunt date despre eventualii succesibili, sesizarea se comunică camerei notarilor publici la împlinirea termenului de un an și 6 luni de la data decesului persoanei, pentru vacanța moștenirii.
13. La articolul 243, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (7^1)-(7^2), cu următorul cuprins:
(7^1) Prezumtivii moștenitori pot deschide procedura succesorală la camera notarilor publici în a cărei circumscripție teritorială defunctul a avut ultimul domiciliu.
(7^2) Prin ordin al ministrului care coordonează domeniul administrației publice se aprobă formularele tipizate pentru îndeplinirea prevederilor de mai sus:
a) Cererea pentru deschiderea procedurii succesorale;
b) Sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale.
14. La articolul 289 alineatul (6), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) acte doveditoare ale dreptului de proprietate, însoțite de extrase de carte funciară, din care să reiasă intabularea dreptului de proprietate în cartea funciară și faptul că bunul în cauză nu este grevat de sarcini;
15. La articolul 289, alineatele (9)-(14) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(9) Proiectul hotărârii privind atestarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unității administrativ-teritoriale se comunică instituției prefectului, însoțit de documentele prevăzute la alin. (6) în termenul prevăzut la art. 197 alin. (1).
(10) Instituția prefectului transmite în termen de maximum 60 de zile de la înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (9) un punct de vedere cu privire la proiectul hotărârii, precum și la documentația aferentă acesteia, pe baza consultării ministerului cu atribuții în domeniul finanțelor publice și a altor autorități și instituții interesate cu privire la situația juridică a bunului/bunurilor care fac obiectul hotărârii.
(11) Autoritățile și instituțiile consultate potrivit prevederilor alin. (10) transmit informațiile necesare în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării solicitării instituției prefectului. Necomunicarea informațiilor în acest termen corespunde situației lipsei oricărei obiecțiuni asupra celor solicitate.
(12) În situația în care instituția prefectului, în punctul de vedere comunicat, sesizează aspecte care contravin prevederilor legale în vigoare, autoritățile administrației publice locale efectuează modificările corespunzătoare în proiectul hotărârii prevăzute la alin. (5) în termen de maximum 45 de zile de la data luării la cunoștință a acestuia.
(13) În situația în care instituția prefectului, în punctul de vedere comunicat, nu sesizează aspecte care contravin prevederilor legale în vigoare, precum și în cazul prevăzut la alin. (12), autoritatea deliberativă, la propunerea autorității executive, adoptă hotărârea prin care se atestă inventarul bunului/bunurilor din domeniul public al unității administrativ-teritoriale.
(14) Netransmiterea punctului de vedere de către instituția prefectului în termen de maximum 60 de zile de la înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (9) corespunde situației lipsei oricărei obiecțiuni asupra celor solicitate.
16. La articolul 292, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În situația în care hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) nu este inițiată în termen de 60 de zile de la data cererii consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, autoritățile administrației publice locale pot solicita ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice să prezinte Guvernului un memorandum privind oportunitatea luării măsurilor prevăzute de lege pentru trecerea bunului. Memorandumul cuprinde și punctul de vedere al administratorului bunului respectiv cu privire la menținerea interesului public național.
17. La articolul 292 alineatul (7), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) să solicite motivat prelungirea termenului de realizare a investiției, în vederea finalizării și recepției lucrărilor;
18. La articolul 292, alineatele (8)-(10) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(8) În situația prevăzută la alin. (7) lit. b), autoritățile prevăzute la art. 287 lit. a) analizează oportunitatea prelungirii termenului de realizare a investiției și, după caz:
a) inițiază proiectul de completare a actului prin care bunul a trecut în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, cu noul termen de realizare a investiției;
b) comunică autorităților administrației publice locale refuzul prelungirii termenului de realizare a investiției și le solicită să întocmească procesul-verbal de constatare a neîndeplinirii investiției.
(9) În situațiile prevăzute la alin. (7) lit. c) și alin. (8) lit. b), prin grija ordonatorului principal de credite al bugetului local, se întocmește un proces-verbal de constatare a neîndeplinirii investiției, semnat de ambele părți. Procesul-verbal se întocmește în termen de maximum 30 de zile de la data notificării realizate potrivit dispozițiilor alin. (7) lit. c) sau solicitării realizate potrivit dispozițiilor alin. (8) lit. b), după caz, și se aprobă prin hotărâre a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz.
(10) În hotărârea menționată la alin. (9) se prevede, în mod obligatoriu, regimul juridic al obiectivului investițional nerealizat sau realizat parțial, precum și eventualele despăgubiri, potrivit dreptului comun în materie.
19. La articolul 292, alineatul (12) se abrogă.
20. La articolul 292^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Prin derogare de la dispozițiile legale în vigoare, trecerea unui bun din domeniul public al statului, care este înscris în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și care nu este înscris în cartea funciară, în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale se poate realiza, până la finalizarea Programului național de cadastru și carte funciară, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2030, fără înscrierea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.
21. La articolul 292^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Autoritățile administrației publice locale au obligația de a înscrie dreptul de proprietate cu privire la bunul prevăzut la alin. (1) în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în maximum 3 ani de la dobândirea dreptului de proprietate sub sancțiunea revenirii bunului în domeniul public al statului, în condițiile legii. Nerespectarea acestei obligații se constată de către autoritățile publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis autorităților locale conform alin. (1), care au obligația de a iniția demersurile pentru trecerea bunului în domeniul public al statului.
22. La articolul 292^1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) În cazul în care nu se cunoaște valoarea de inventar a bunului prevăzut la alin. (1), autoritatea publică care are în administrare bunul procedează la evaluarea bunului în termen de maximum 180 de zile de la acceptarea solicitării autorității publice locale. În raportul de evaluare se includ și datele de identificare, elementele și caracteristicile tehnice care au stat la baza evaluării.
23. La articolul 307, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Redevența obținută prin concesionare din activități de exploatare a terenurilor agricole aflate în proprietatea statului reprezintă venit al bugetului de stat, din care se defalcă trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează, următoarele cote:
a) 40% la bugetul local al județului pe teritoriul căruia există activitatea de exploatare;
b) 40% la bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, pe teritoriul căreia/căruia există activitate de exploatare;
c) 20% la bugetul de stat.
24. La articolul 307, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) În execuție, sumele cuvenite unităților administrativ-teritoriale, conform cotelor prevăzute la alin. (2), se alocă de către Ministerul Finanțelor, prin direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, până la data de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului în care au fost încasate.
25. La articolul 333, după alineatul (7) se introduc patru noi alineate, alin. (8)-(11), cu următorul cuprins:
(8) Prin excepție de la prevederile alin. (5), bunurile proprietate publică pot fi închiriate fără organizarea unei licitații publice, pe bază de procedură specifică aprobată de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare, în următoarele situații:
a) în cazul în care titularul dreptului de închiriere este o autoritate sau instituție publică centrală sau locală;
b) în cazul în care titularul dreptului de închiriere este o companie, societate sau regie autonomă aflată în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea titularului dreptului de proprietate sau de administrare, care are ca obiect de activitate gestionarea, întreținerea, repararea și dezvoltarea respectivului bun, dar numai până la finalizarea privatizării acesteia;
c) în cazul în care titularul dreptului de închiriere este o asociație de dezvoltare intercomunitară în care este membră unitatea administrativ-teritorială titulară a dreptului de proprietate, care are ca obiect principal de activitate gestionarea, întreținerea, repararea și dezvoltarea respectivului bun;
d) în cazul în care închirierea are caracter ocazional, pe o perioadă de cel mult 45 de zile, fără posibilitate de prelungire;
e) în cazul bunurilor proprietate publică cu destinația de garaje, locuri de parcare sau alte bunuri similare, care nu au destinații comerciale și pentru care, prin procedura specifică aprobată, este prevăzută o chirie fixă și sunt stabilite condiții de eligibilitate a titularului dreptului de închiriere;
f) în cazul bunurilor proprietate publică cu destinația de locuințe de serviciu pentru personalul din instituțiile și autoritățile publice centrale sau locale, inclusiv demnitari și asimilați;
g) în cazul bunurilor imobile proprietate publică sau al unor cote-părți din acestea, cu o suprafață utilă de maximum 10 mp;
h) în cazul în care închirierea se face către titulari ai unor drepturi de preemțiune recunoscute prin lege, cu respectarea prețului pieței.
(9) În situația prevăzută la alin. (8), regulile specifice aplicabile procedurii se stabilesc prin:
a) act al conducătorilor sau al organelor colegiale de conducere, după caz, de la nivelul autorităților și instituțiilor prevăzute la art. 332, pentru bunurile proprietate publică a statului, cu excepția situațiilor în care prin lege se prevede altfel;
b) prin hotărâre a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, pentru bunurile proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, cu excepția situațiilor în care prin lege se prevede altfel.
(10) În actul prevăzut la alin. (9) se precizează în mod obligatoriu condițiile de eligibilitate ale titularilor dreptului de închiriere și tariful calculat sau modalitatea de calculare a tarifului pe unitate determinată de timp sau de spațiu, după caz.
(11) În situația prevăzută la alin. (8), prevederile art. 343 alin. (1)-(3), art. 347 alin. (1) lit. a), b), d)-f) și art. 347 alin. (2) lit. a), b), d)-f) se aplică în mod corespunzător.
26. La articolul 358, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Trecerea unui bun din domeniul privat al statului în domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului local, a consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București, după caz, prin hotărâre a Guvernului, inițiată de autoritățile prevăzute la art. 287 lit. a), care au în administrare bunul respectiv, dacă prin lege nu se dispune altfel.
27. La articolul 358, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:
(1^1) În situația în care hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1) nu este inițiată în termen de 60 de zile de la data cererii consiliului județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local al comunei, al orașului sau al municipiului, după caz, autoritățile administrației publice locale pot solicita ministerului cu atribuții în domeniul administrației publice să prezinte Guvernului un memorandum privind oportunitatea luării măsurilor prevăzute de lege pentru trecerea bunului. Memorandumul cuprinde și punctul de vedere al administratorului bunului respectiv.
28. La articolul 358, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alin. (4)-(7), cu următorul cuprins:
(4) În situația în care autoritățile administrației publice locale identifică, pe raza administrativ-teritorială a acestora, bunuri imobile care fac parte din domeniul privat al statului pentru care nu sunt cunoscute entitățile cărora li s-a atribuit un drept real și care prezintă interes pentru autoritățile administrației publice locale, acestea notifică ministerul cu atribuții în domeniul finanțelor publice și solicită acestuia inițierea demersurilor pentru trecerea bunurilor respective în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale.
(5) Solicitarea prevăzută la alin. (4) este însoțită de înscrisuri care dovedesc dreptul de proprietate al statului asupra bunurilor respective.
(6) În cazul în care nu se cunoaște valoarea de inventar a bunului, ministerul cu atribuții în domeniul finanțelor publice procedează la evaluarea bunului, în termen de maximum 180 de zile de la acceptarea solicitării autorității administrației publice locale prevăzute la alin. (4). Costurile cu evaluarea bunului se adaugă la contravaloare bunului prevăzută la alin. (2).
(7) În baza hotărârii Guvernului, autoritățile administrației publice locale și ministerul cu atribuții în domeniul finanțelor publice operează înscrierea, respectiv scoaterea bunurilor din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul privat al statului.
29. După articolul 358 se introduce un nou articol, art. 358^1, cu următorul cuprins:
Articolul 358^1
Plata contravalorii bunului în cazul trecerii unui bun din domeniul privat al statului în domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale
(1) Plata contravalorii bunului prevăzută la art. 358 alin. (2) se realizează în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de trecere.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în situația în care bunul imobil proprietate privată a statului solicitat de către o autoritate a administrației publice locale este destinat deservirii unui interes public local, plata contravalorii bunului se poate face în termen de maximum 10 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 358 alin. (1), într-una sau în mai multe tranșe anuale, cu condiția menținerii bunului în proprietatea unității administrativ-teritoriale până la efectuarea integrală a plății. Stabilirea numărului de tranșe și a termenului de plată a acestora se face în hotărârea Guvernului de trecere a bunului din domeniul privat al statului în domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.
(3) În cazul în care plata contravalorii se realizează în mai multe tranșe, prima tranșă trebuie să reprezinte 25% din contravaloarea bunului, la care, pentru bunurile prevăzute la art. 358 alin. (4)-(6), se adaugă costurile cu evaluarea acestuia, cu încadrare în termenul prevăzut la alin. (1), iar diferența va fi plătită într-una sau mai multe tranșe egale. Tranșele de plată ulterioare se actualizează cu indicele prețurilor de consum calculat de la data transferului bunului până la data plății tranșei.
(4) Nerespectarea termenelor de plată prevăzute în hotărârea Guvernului, în conformitate cu prevederile alin. (1) și (2), se constată de către autoritățile publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis către unitățile administrativ-teritoriale sau de către ministerul cu atribuții în domeniul finanțelor publice, prin structura de inspecție economico-financiară, în situația în care bunul nu s-a aflat în administrarea unei autorități publice centrale anterior transferului sau dacă administratorul anterior și-a încetat existența ori nu mai are personalitate juridică.
(5) Sumele reprezentând contravaloarea bunurilor, precum și costul evaluării acestora, după caz, se fac venit la bugetul de stat. Structura de inspecție economico-financiară din cadrul ministerului cu atribuții în domeniul finanțelor publice emite titluri de creanță prin care individualizează sumele aferente datorate.
(6) Nevirarea sumelor datorate potrivit dispozițiilor alin. (1) și (2) atrage după sine plata accesoriilor prevăzute de lege pentru creanțele bugetare.
(7) Creanțelor bugetare rezultate din aplicarea prevederilor alin. (1) și (2) le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare cu privire la administrarea, colectarea, încasarea și executarea creanțelor bugetare.
(8) În situația prevăzută la alin. (2), în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului de trecere, autoritățile deliberative ale administrației publice locale adoptă o hotărâre prin care declară bunurile de interes public local/județean, după caz, aprobă înscrierea acestora în inventarul bunurilor care fac parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale și stabilesc titularul dreptului de administrare, după caz.
(9) La data intabulării dreptului de proprietate de către unitățile administrativ-teritoriale, acestea au obligația de a nota în cartea funciară și interdicția înstrăinării bunului de către unitatea administrativ-teritorială până la data plății integrale și să comunice un extras de carte funciară actualizat, în termen de 30 de zile de la data notării, autorităților publice care au avut bunul în administrare înainte de a fi transmis către unitățile administrativ-teritoriale sau ministerului cu atribuții în domeniul finanțelor publice, în situația în care bunul nu s-a aflat în administrarea unei autorități publice centrale anterior transferului sau dacă administratorul anterior și-a încetat existența ori nu mai are personalitate juridică.
30. La articolul 360, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alin. (2^1) și (2^2), cu următorul cuprins:
(2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2), trecerea unui bun mobil din domeniul privat al unei unități administrativ-teritoriale în domeniul privat al altei unități administrativ-teritoriale se poate face fără plata contravalorii bunului în cazul în care bunul a fost achiziționat în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, din fonduri externe rambursabile sau prin Mecanismul de redresare și reziliență, după caz.
(2^2) Plata contravalorii bunului prevăzută la alin. (2) se poate face în termen de maximum 10 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii prevăzute la alin. (1), într-una sau în mai multe tranșe, cu condiția menținerii bunului în proprietatea unității administrativ-teritoriale solicitante până la efectuarea integrală a plății. În cazul în care plata contravalorii se realizează în mai multe tranșe, prima tranșă trebuie să reprezinte 25% din totalul sumei. Tranșele de plată ulterioare se actualizează cu indicele prețurilor de consum pe anul anterior.
31. După articolul 374^1 se introduce un nou articol, art. 374^2, cu următorul cuprins:
Articolul 374^2
Exercitarea raporturilor de serviciu pe bază de mandat
(1) Funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 369 lit. a) se exercită pe durata unui mandat de 3 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași funcție și în cadrul aceleiași instituții, cumulativ.
(2) La finalizarea mandatelor prevăzute la alin. (1) se realizează, de regulă, o dată la 3 ani, o evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale, suplimentară față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale acestora.
(3) După finalizarea mandatelor, înalții funcționari publici sunt supuși obligatoriu mobilității prin rotație.
(4) Secretarii generali din instituția prefectului pot ocupa prin mobilitate prin rotație și funcții publice de conducere prevăzute la alin. (6) pentru care îndeplinesc condițiile de studii și vechime.
(5) Funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 390 alin. (1) se exercită în baza raporturilor de serviciu pe durată nedeterminată.
(6) Funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 390 alin. (1) în autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) care sunt identificate ca funcții publice de conducere sensibile, în condițiile prezentului cod, se ocupă pe durata unui mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru aceeași funcție și în cadrul aceleiași instituții, cumulativ.
(7) La finalizarea mandatelor prevăzute la alin. (6) se realizează, de regulă, o dată la 5 ani, o evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale, suplimentară față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale acestora.
32. După articolul 378 se introduce un nou articol, art. 378^1, cu următorul cuprins:
Articolul 378^1
Exercitarea raportului de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale
(1) Funcțiile publice locale prevăzute la art. 385 alin. (3) pot fi ocupate în baza unui raport de serviciu cu timp parțial, în situația reorganizării autorității sau instituției publice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) atribuțiile corespunzătoare unei funcții publice, cu o durată normală a timpului de muncă pot fi realizate cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă;
b) nu sunt afectate interesele autorităților administrației publice locale sau ale instituțiilor publice subordonate acestora, după caz.
(2) Îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se asigură de către fiecare ordonator de credite.
(3) Funcțiile publice definitive exercitate cu durata normală a timpului de muncă care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) se pot transforma în funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă.
(4) În termen de 30 de zile de la data transformării unui post în condițiile prevăzute la alin. (3) funcționarii publici definitivi numiți pe funcțiile publice transformate potrivit dispozițiilor alin. (3) se numesc în noile funcții publice definitive cu timp parțial. În cazul în care există mai mulți funcționari publici decât funcții publice transformate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (3), prevederile art. 518 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
(5) Funcționarii publici definitivi numiți, potrivit dispozițiilor alin. (4), în funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial pot exercita un alt raport de serviciu cu timp parțial în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, în măsura în care atribuțiile și condițiile de ocupare prevăzute în fișele de post aferente celor două funcții publice sunt similare.
(6) Autoritățile administrației publice locale prevăzute la alin. (5) au obligația de a publica pe pagina de internet a acestora un anunț care cuprinde atribuțiile stabilite în fișa postului corespunzătoare funcției publice vacante cu jumătate de normă care poate fi ocupată în condițiile prevăzute la alin. (5). Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii de către acestea a similitudinii atribuțiilor prevăzute în fișele de post aferente funcțiilor publice prevăzute la alin. (5).
(7) Funcționarii publici numiți potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (4) se numesc în funcții publice cu timp parțial la jumătate de normă în cadrul autorității publice, unei alte autorități a administrației publice locale sau instituții publice subordonate, după caz, prin act administrativ al conducătorului autorității administrației publice locale în cadrul căreia funcționarul public definitiv urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial, ca urmare a promovării selecției organizate la nivelul acesteia.
(8) În aplicarea prevederilor alin. (7), autoritățile administrației publice locale aprobă proceduri interne de selecție a funcționarilor publici care urmează să exercite un alt raport de serviciu cu timp parțial. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare, durata perioadei de înscriere, modalitatea de verificare a îndeplinirii similitudinii condițiilor de ocupare a funcției publice și a atribuțiilor prevăzute în fișele de post.
(9) La stabilirea structurii de funcții publice în condițiile prevăzute la art. 407, autoritățile administrației publice locale pot înființa funcții publice definitive cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă în oricare din situațiile în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la alin. (1).
(10) Funcțiile publice înființate în condițiile prevăzute la alin. (9) pot fi ocupate prin modalitățile de ocupare prevăzute de prezentul cod, precum și prin modalitatea de selecție prevăzută la alin. (7).
(11) Prevederile art. 378 alin. (4) și (5) se aplică în mod corespunzător.
(12) Funcționarii publici care exercită un raport de serviciu cu durata redusă a timpului de muncă la jumătate de normă la nivelul autorităților administrației publice locale, în condițiile prezentului articol, au obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese.
33. Articolul 379 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 379
Alte situații de ocupare a unei funcții publice în baza unui raport de serviciu cu timp parțial
Raportul de serviciu poate fi exercitat cu durată redusă a timpului de muncă, în alte situații decât cele prevăzute la art. 378 alin. (1) și (2) și art. 378^1, în condițiile legii.
34. La articolul 389, litera d) se abrogă.
35. La articolul 391, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice trebuie să respecte următoarele cerințe:
a) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuție;
b) pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuție;
c) pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuție.
36. La articolul 394 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
c) mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^2;
37. La articolul 396, titlul marginal al articolului se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 396
Competența de gestionare a concursului pe post pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici și a mobilității prin rotație a înalților funcționari publici
38. La articolul 396, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Concursul pe post pentru ocuparea funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici, precum și mobilitatea prin rotație a înalților funcționari publici sunt gestionate de către o comisie de concurs permanentă, independentă, denumită comisie de concurs, și, după caz, de comisia de soluționare a contestațiilor, potrivit atribuțiilor ce revin acestor comisii. Comisia de concurs, respectiv cea de soluționare a contestațiilor sunt formate din câte 7 membri, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice. Membrii comisiilor au mandate de 5 ani.
39. La articolul 396, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (3^1), cu următorul cuprins:
(3^1) Comisia de concurs are următoarele atribuții privind rotația:
a) examinează opțiunile exprimate pe platforma de rotație de către înalții funcționari publici care urmează să realizeze mobilitatea prin rotație obligatorie sau voluntară;
b) selectează înaltul funcționar public care și-a exprimat opțiunea pentru ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici și care are cel mai mare punctaj la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale și formulează propunerea pentru modificarea raporturilor de serviciu prin rotație;
c) în cazul în care există mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică din planul de rotație, iar înalții funcționari publici care și-au exprimat opțiunea au același punctaj la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, comisia de concurs invită funcționarii publici care și-au exprimat opțiunea pentru aceeași funcție publică la un interviu;
d) stabilește planul de interviu și realizează interviul prevăzut la lit. c), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 101-104 din anexa nr. 10;
e) notează pentru fiecare candidat interviul, într-o fișă individuală, cu un punctaj de maximum 100 de puncte, fiind declarat «admis» pentru ocuparea funcției publice pentru care se realizează interviul candidatul care a obținut punctajul cel mai mare, ceilalți candidați fiind declarați «respins»;
f) transmite secretarului comisiei de concurs rezultatele interviului pentru a fi comunicate candidatului;
g) formulează propunerea de numire ca urmare a aplicării mobilității prin rotație în funcția publică a candidatului unic sau a candidatului declarat «admis», după caz, fie pe baza punctajului evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale, fie pe baza interviului;
h) înștiințează în scris comisia de rotație prin repartizare de la nivelul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, constituită conform art. 7 alin. (2) și (3) și art. 10 din anexa nr. 11, despre fiecare funcție publică din categoria înalților funcționari publici inclusă în planul de rotație pentru care nu s-a exprimat nicio opțiune.
40. La articolul 396 alineatul (4), după litera a) se introduce o nouă literă, lit. a^1), cu următorul cuprins:
a^1) soluționează contestațiile referitoare la aplicarea mobilității prin rotație a înalților funcționari publici;
41. După articolul 397 se introduc două noi articole, art. 397^1 și 397^2, cu următorul cuprins:
Articolul 397^1
Modalitatea de exercitare a mandatului înalților funcționari publici
(1) În termen de maximum 6 luni de la data numirii într-o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, înalții funcționari publici elaborează un plan de management al structurilor funcționale conduse, care conține indicatori și obiective de performanță individuale pe care își propun să le atingă pe perioada de 3 ani supusă evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale.
(2) Planul de management al structurilor funcționale conduse se realizează pe baza atribuțiilor și responsabilităților acestora, prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice și în fișa postului corespunzătoare funcției publice de referință.
(3) Indicatorii și obiectivele de performanță individuale sunt corelate cu obiectivele de performanță stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice pentru primul an, cu obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți, precum și cu planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului, dacă acesta există.
(4) Planul de management al structurilor funcționale conduse se actualizează în termen de maximum 3 luni ori de câte ori se modifică obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți și, după caz, planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului.
(5) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici prevăzută la art. 398^2 se realizează pe baza indicatorilor și obiectivelor de performanță individuale din planul de management al structurilor funcționale conduse.
(6) Planul de management al structurilor funcționale conduse trebuie să conțină minimum 8 obiective de performanță individuale pentru o perioadă de 3 ani. Planul de management al structurilor funcționale conduse este aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice în cadrul căreia sunt numiți înalții funcționari publici.
(7) Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza o singură dată, motivat, aprobarea planului de management propus de înaltul funcționar public pentru motive de oportunitate, situație în care înaltul funcționar public are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, ținând cont de motivarea conducătorului autorității sau instituției publice.
(8) Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza, motivat, aprobarea planului de management propus de înaltul funcționar public pentru motive de legalitate, situație în care înaltul funcționar public are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, asigurând conformarea acestuia cu dispozițiile legale, precum și cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1).
(9) Refuzul neîntemeiat al înaltului funcționar public de a reface sau de a actualiza planul de management în termenele și condițiile prevăzute de prezentul cod constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la data refacerii sau actualizării, după caz, a planului de management. Prevederile art. 493 alin. (1) și (4) se aplică în mod corespunzător.
(10) La finalizarea mandatelor, funcționarii publici care ocupă funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici prevăzute la art. 374^2 alin. (1) rămân în corpul funcționari publici și vor urma să ocupe o nouă funcție publică din aceeași categorie, în baza aplicării mobilității prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 502-503^2.
(11) În cazul în care mobilitatea prin rotație nu se poate realiza la expirarea mandatului, din situațiile prevăzute la art. 503^1 alin. (8), mandatul aflat în curs se prelungește până la încetarea motivului care îndreptățește înaltul funcționar public să refuze mobilitatea prin rotație. Înaltul funcționar public are obligația de a informa comisia de concurs prevăzută la art. 396, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării motivului prevăzut la art. 503^1 alin. (8) în baza căruia a refuzat mobilitatea prin rotație.
(12) În cazul prevăzut la alin. (11), funcționarul public care ocupă o funcție din categoria înalților funcționari publici sau o funcție publică de conducere prevăzută la art. 374^2 alin. (6) are prioritate în realizarea mobilității prin rotație prin repartizarea prevăzută la art. 2 din anexa nr. 11 într-o funcție inclusă în planul de rotație pentru care deține competențele generale și specifice, fără a se organiza interviul prevăzut la art. 10 alin. (2) lit. e) din anexa nr. 11.
(13) Prin excepție de la prevederile art. 374^2 alin. (1), pe durata unor situații excepționale cum ar fi durata stării de asediu, a stării de urgență sau a stării de alertă, precum și pentru o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice, calculate de la data încetării stării de asediu, a stării de urgență, respectiv a stării de alertă, pentru mandatele a căror perioadă de exercitare expiră, se poate dispune, în condițiile legii, continuarea exercitării respectivei funcții publice din categoria înalților funcționari publici pentru un mandat cu o durată de maximum 6 luni, cu notificarea prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii.
(14) În cazul în care mobilitatea prin rotație nu se poate realiza la expirarea unui mandat, în sensul în care la aplicarea mobilității prin rotație prin repartizarea prevăzută la art. 2 din anexa nr. 11 nu se identifică o funcție publică pe care se poate realiza rotația, mandatul aflat în curs se prelungește de drept cu o durată de până la 2 ani, prin decizie a prim-ministrului.
(15) În cazul în care pe durata unui mandat intervin reorganizări ale autorității sau instituției publice sau ale structurii funcționale conduse de înaltul funcționar public, iar această reorganizare determină schimbarea a mai mult de 50% din atribuțiile și responsabilitățile înaltului funcționar public, prevederile privind evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se aplică în mod corespunzător, iar regulile privind evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale prevăzută la art. 398^2 se aplică în mod corespunzător și proporțional pentru perioada de mandat desfășurată.
Articolul 397^2
Evaluarea performanțelor individuale ale înalților funcționari publici
(1) Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, cu excepția celor din categoria înalților funcționari publici parlamentari, se face de către o comisie de evaluare, formată din 5 membri numiți pentru un mandat de 3 ani prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 396 alin. (2) și (5)-(10).
(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face anual pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de performanță și a gradului și modului de atingere a obiectivelor individuale, potrivit metodologiei prevăzute în anexa nr. 6.
(3) Înalții funcționari publici au obligația de a urma, de regulă anual, cursuri de perfecționare profesională, în condițiile legii.
42. La articolul 398^1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face anual și reprezintă aprecierea obiectivă a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, prin verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor individuale de performanță, a competențelor generale, utilizând cadrele de competențe generale și nivelurile de complexitate aferente, precum și descriptorii și indicatorii comportamentali aferenți competențelor generale stabilite pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389, conform art. 17 din anexa nr. 8, și competențelor specifice pe tot parcursul perioadei evaluate, utilizând un sistem de notare de la 1 la 5.
43. După articolul 398^1 se introduc două noi articole, art. 398^2 și 398^3, cu următorul cuprins:
Articolul 398^2
Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici
(1) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici se realizează de către comisia de evaluare.
(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face, de regulă, o dată la 3 ani, prin verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor individuale de performanță prevăzute în planul de management al structurilor conduse, precum și prin verificarea modului de îndeplinire a celorlalte criterii de performanță care sunt prevăzute în anexa nr. 6^2.
(3) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale se realizează suplimentar față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale.
(4) În cazul în care în perioada de 3 ani de exercitare a mandatului prin rotație se modifică raporturile de serviciu ale înaltului funcționar public prin transfer în interesul serviciului într-o funcție publică din aceeași categorie, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale se realizează la momentul modificării raporturilor de serviciu, dată de la care începe să curgă o nouă perioadă de 3 ani până la care urmează să se realizeze următoarea evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale.
(5) În cazul în care, în perioada de 3 ani care trebuie să facă obiectul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, înaltul funcționar public își modifică raportul de serviciu prin detașare într-o funcție publică din aceeași categorie sau în cazul în care raportul de serviciu este suspendat, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale următoare nu se referă la perioada de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu. În cazul în care modificarea sau suspendarea raporturilor de serviciu se dispune pe o perioadă mai mare de 6 luni, planul de management al structurii/structurilor conduse se modifică în condițiile prevăzute la art. 397^1 alin. (1)-(3).
(6) În cazul prevăzut la alin. (5), prevederile art. 12 din anexa nr. 6^1 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 398^3
Rezultatul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici
(1) Corespunzător rezultatului obținut la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, înaltului funcționar public i se aplică una dintre măsurile prevăzute la alin. (2)-(5).
(2) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», înaltul funcționar public își poate continua activitatea în aceeași autoritate sau instituție publică, pentru o nouă perioadă de 3 ani, dacă mandatul său poate fi reînnoit, pe baza unei solicitări adresate conducătorului autorității sau instituției publice respective cu 3 luni înainte de expirarea mandatului.
(3) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», iar mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (1), înaltul funcționar public va intra în proces de mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^3. În cadrul mobilității prin rotație, punctajul obținut la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, conform prevederilor anexei nr. 11, determină ordinea de preferință pentru ocuparea funcției publice, pe baza opțiunii înalților funcționari publici, dacă sunt exprimate mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică, fiind acordată prioritate înaltului funcționar public cu punctajul cel mai mare.
(4) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «suficient», înaltul funcționar public trebuie să finalizeze, în maximum 12 luni de la comunicarea rezultatelor evaluării, un program de perfecționare profesională în domeniul managementului public. La finalul programului de perfecționare profesională, înaltul funcționar public continuă activitatea, pentru o nouă perioadă de 3 ani. Dacă mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (1), înaltul funcționar public va intra în proces de mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^3, și este obligat să finalizeze programul de perfecționare profesională indiferent de funcția publică din categoria înalților funcționari publici pe care o ocupă după aplicarea mobilității prin rotație. Pe perioada participării la programul de perfecționare profesională se aplică în mod corespunzător prevederile art. 438 alin. (2)-(4), (9) și (11) și ale art. 458 alin. (5).
(5) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «insuficient», înaltul funcționar public este eliberat din funcția publică deținută pentru incompetență profesională. În acest caz, ocuparea unei funcții publice din categoria înalților funcționari publici se poate face prin concurs în condițiile reglementate de anexa nr. 10.
(6) Eliberarea din funcție în condițiile alin. (5) se realizează prin decizie a prim-ministrului la propunerea Secretariatului General al Guvernului.
44. La articolul 401 alineatul (1), după litera r) se introduc două noi litere, lit. s) și ș), cu următorul cuprins:
s) elaborează planul de rotație pentru înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11;
ș) realizează, o dată la 3 ani, în parteneriat cu Institutul Național de Administrație, un program complex de analiză a nevoilor de formare și dezvoltare a competențelor generale pentru înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere.
45. La articolul 469, alineatele (6)-(8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(6) Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b) și alin. (7) organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, Agenția Națională a Funcționarilor Publici poate desemna un reprezentant al acestei instituții în comisiile prevăzute la alin. (5).
(7) Pentru concursul pe post prevăzut la art. 467 alin. (3) lit. b), respectiv pentru concursul prevăzut la art. 467 alin. (7), instituția prefectului sau consiliul județean, după caz, desemnează un membru în comisiile prevăzute la alin. (5), astfel:
a) din cadrul instituției prefectului pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducător al serviciilor publice deconcentrate prevăzute la art. 385 alin. (2);
b) din cadrul instituției prefectului sau consiliului județean pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (3), la solicitarea autorității sau instituției publice organizatoare.
(8) În situația prevăzută la alin. (6) reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate fi desemnat din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau, după caz, din cadrul instituției prefectului sau consiliului județean.
46. După articolul 485^1 se introduc patru noi articole, art. 485^2-485^5, cu următorul cuprins:
Articolul 485^2
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice prevăzute la art. 385 alin. (3), pe bază de competențe
Evaluarea performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice prevăzute la art. 385 alin. (3), pe bază de competențe, se realizează în conformitate cu prevederile art. 485^1.
Articolul 485^3
Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții sensibile în administrația publică centrală
(1) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) se realizează de către o comisie de evaluare multianuală, formată din 5 membri, funcționari publici definitivi, numiți în cadrul comisiei de evaluare pentru un mandat de 6 ani prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice care are calitatea de ordonator principal de credite, pentru toate autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea sa, dacă este cazul. Prevederile art. 75 alin. (2) și ale art. 76-83 din anexa nr. 10 se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește condițiile de numire în comisia de evaluare multianuală.
(2) Funcționarii publici nemulțumiți de rezultatul evaluării, o pot contesta, în cadrul procedurii de evaluare, la conducătorul autorității sau instituției publice, respectiv la prefectul județului, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoștință, menționând aspectele pe care le contestă, însoțite de dovezi și documente care dovedesc veridicitatea acestora. Prevederile privind contestarea rezultatului art. 20 din anexa nr. 6 se aplică în mod corespunzător.
(3) În termen de maximum 6 luni de la data numirii într-o funcție publică de conducere prevăzută la art. 374^2 alin. (6), funcționarii publici de conducere elaborează un plan de management al structurii/structurilor funcționale conduse, care conține indicatori și obiective de performanță individuale pe care își propun să le atingă pe perioada de 5 ani supusă evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale.
(4) Planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse se realizează pe baza atribuțiilor și responsabilităților acestora, prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a autorității sau instituției publice și în fișa postului corespunzătoare funcției publice de referință.
(5) Indicatorii și obiectivele de performanță individuale sunt corelate cu obiectivele de performanță stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice pentru primul an, cu obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți, precum și cu planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului, dacă acesta există.
(6) Planul de management al structurilor funcționale conduse se actualizează în termen de maximum 3 luni ori de câte ori se modifică obiectivele instituționale stabilite prin documente strategice de la nivelul autorității sau instituției publice în care au fost numiți și, după caz, planul strategic instituțional al autorității sau instituției publice în care au fost numiți la nivelul ministerelor și al Secretariatului General al Guvernului.
(7) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) se realizează, de regulă, o dată la 5 ani, prin verificarea modului de îndeplinire a indicatorilor și obiectivelor de performanță individuale prevăzute în planul de management al structurii funcționale conduse, precum și prin verificarea modului de îndeplinire a celorlalte criterii de performanță care sunt prevăzute în anexa nr. 6^2, în scopul participării ocupanților acestor posturi la mobilitatea prin rotație, obligatorie sau voluntară, după caz.
(8) Planul de management al structurii/structurilor conduse trebuie să conțină minimum 7 obiective de performanță pentru o perioadă de 5 ani. Planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse este aprobat de conducătorul autorității sau instituției publice în cadrul căreia sunt numiți funcționarii publici.
(9) Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza aprobarea planului de management propus de funcționarul public, pentru motive de oportunitate, o singură dată, motivat. Funcționarul public de conducere are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, ținând cont de motivarea conducătorului autorității sau instituției publice.
(10) Conducătorul autorității sau instituției publice poate refuza aprobarea planului de management propus de funcționarul public, pentru motive de legalitate, motivat, situație în care funcționarul public de conducere are obligația de a reface planul de management al structurii/structurilor funcționale conduse, asigurând conformarea acestuia cu dispozițiile legale, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (3).
(11) Evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) se realizează suplimentar față de evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale.
(12) În cazul în care, în perioada de 5 ani care trebuie să facă obiectul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6), funcționarul public de conducere își modifică raportul de serviciu, prin transfer, mutare definitivă sau mobilitate prin rotație, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale se realizează la momentul modificării raporturilor de serviciu, dată de la care începe să curgă o nouă perioadă de 5 ani până la care urmează să se realizeze următoarea evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale.
(13) În cazul în care, în perioada de 5 ani care trebuie să facă obiectul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6), funcționarul public de conducere își modifică raportul de serviciu prin detașare sau mutare temporară sau în cazul în care raportul de serviciu este suspendat, evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale următoare nu include și perioada de modificare sau suspendare a raporturilor de serviciu. În cazul în care modificarea sau suspendarea raporturilor de serviciu se dispune pe o perioadă mai mare de 6 luni, planul de management al structurii/structurilor conduse se modifică în condițiile prevăzute la alin. (3)-(5).
(14) Refuzul neîntemeiat al funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) de a reface sau de a actualiza planul de management în termenele și condițiile prevăzute de prezentul cod constituie abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la data refacerii sau actualizării, după caz, a planului de management. Prevederile art. 493 alin. (1) și (4) se aplică în mod corespunzător.
(15) Pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei de evaluare multianuală, prevederile art. 87 din anexa nr. 10 se aplică în mod corespunzător.
Articolul 485^4
Rezultatul evaluării multianuale a performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere din administrația publică centrală identificate ca funcții publice de conducere sensibile
(1) Corespunzător rezultatelor obținute la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, funcționarul public de conducere, care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6), este supus uneia dintre măsurile prevăzute la alin. (2)-(5).
(2) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», iar mandatul său poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (6), funcționarul public de conducere își continuă activitatea, pentru o nouă perioadă de 5 ani, pe baza unui nou plan de management al structurilor funcționale conduse, conform prevederilor art. 485^5.
(3) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «bine» sau «foarte bine», iar mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (6), funcționarului public de conducere i se aplică mobilitatea prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 502 și 503^1-503^3. În cadrul mobilității prin rotație, punctajul obținut la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale, conform prevederilor anexei nr. 11, determină ordinea de preferință pentru ocuparea funcției publice, pe baza opțiunii funcționarilor publici de conducere, dacă sunt exprimate mai multe opțiuni pentru aceeași funcție publică, fiind acordată prioritate funcționarului public cu punctajul cel mai mare.
(4) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «suficient», funcționarul public de conducere are obligația să finalizeze, în maximum 12 luni de la comunicarea rezultatelor evaluării, un program de perfecționare profesională în domeniul managementului public. Dacă mandatul său poate fi reînnoit conform prevederilor art. 374^2 alin. (6), funcționarul public de conducere își continuă activitatea. Dacă mandatul său nu mai poate fi reînnoit, conform prevederilor art. 374^2 alin. (6), funcționarului public de conducere i se aplică mobilitate prin rotație, în condițiile prevăzute la art. 503-503^3 și este obligat să finalizeze programul de pregătire profesională indiferent de funcția publică pe care o ocupă după aplicarea mobilității prin rotație. Pe perioada participării funcționarului public la programul de pregătire profesională se aplică în mod corespunzător prevederile art. 438 alin. (2)-(4), (9) și (11).
(5) În situația în care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul „insuficient“, funcționarul public de conducere este mutat definitiv pe o funcție publică de execuție vacantă, cu acordul său, în condițiile prevăzute la art. 507. În cazul în care nu este disponibilă o funcție publică de execuție vacantă în cadrul autorității sau instituției publice în cadrul căreia funcționarul public de conducere și-a desfășurat activitatea, prevederile art. 526 se aplică în mod corespunzător. În cazul în care funcționarul public de conducere care la evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale a obținut calificativul «insuficient» refuză mutarea definitivă pe o funcție publică de execuție vacantă, acesta este eliberat din funcția publică pentru incompetență profesională.
Articolul 485^5
Reînnoirea mandatelor pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere din administrația publică centrală identificate ca funcții publice de conducere sensibile
(1) Funcționarii publici de conducere care ocupă funcțiile publice de conducere, generale și specifice, care sunt identificate ca funcții publice de conducere sensibile, și care doresc reînnoirea mandatelor conform prevederilor art. 374^2 alin. (6), depun o cerere în acest sens la conducătorul autorității sau instituției publice cu minimum 9 luni înainte de data finalizării mandatelor.
(2) Conducătorul autorității sau instituției publice verifică dacă mandatele funcționarilor publici prevăzuți la alin. (1) pot fi reînnoite potrivit dispozițiilor art. 374^2 alin. (6) și aprobă reînnoirea acestora, în termen de 3 luni de la data primirii cererii prevăzute la alin. (1).
(3) La finalizarea mandatului, conducătorul autorității sau instituției publice emite actul administrativ de numire a funcționarului public pentru un nou mandat, dacă a fost aprobată cererea prevăzută la alin. (1) și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 485^4 alin. (2).
(4) Autoritatea sau instituția publică în care este încadrat funcționarul public publică pe platforma informatică de rotație prevăzută la art. 7 din anexa nr. 11 răspunsurile privind aprobarea de reînnoire a mandatului prevăzut la art. 374^2 alin. (6), comunicându-l și funcționarului public de conducere în cauză.
(5) În cazul în care mobilitatea prin rotație nu se poate realiza la expirarea mandatului, din motivele prevăzute la art. 503^1 alin. (8), mandatul aflat în curs se prelungește până la încetarea motivului care îndreptățește funcționarul public de conducere care ocupă o funcție sensibilă să refuze mobilitatea prin rotație. Funcționarul public de conducere care ocupă o funcție sensibilă are obligația de a informa atât pe conducătorul autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și comisia de rotație prevăzută la art. 10 din anexa nr. 11, în termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării motivului prevăzut la art. 503^1 alin. (8) în baza căruia a refuzat mobilitatea prin rotație.
47. La articolul 494, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari publici sau funcționari publici de conducere, numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației publice și a președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 396 alin. (2) și (5)-(10).
48. La articolul 502 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) mobilitatea prin rotație în cadrul categoriei înalților funcționari publici și în cadrul categoriei funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la 374^2 alin. (6).
49. Articolul 503 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 503
Definiția și scopurile mobilității prin rotație
(1) Mobilitatea prin rotație reprezintă acea modalitate de modificare a raporturilor de serviciu pentru înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care ocupă funcțiile publice de conducere din administrația publică centrală prevăzute la art. 374^2 alin. (6) prin care realizează o schimbare a postului pe care aceștia sunt numiți, cu rămânerea în corpul funcționarilor publici și în categoria înalților funcționari publici sau a funcționarilor publici de conducere, după caz.
(2) Mobilitatea prin rotație este planificată cu următoarele scopuri:
a) pentru a preveni lipsa progresului în dezvoltarea competențelor și pentru a motiva dezvoltarea competențelor de management necesare pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici și a categoriei funcționarilor publici de conducere;
b) pentru a reduce riscul conflictelor de interese și pentru creșterea transparenței și imparțialității, prin evitarea situațiilor în care același funcționar public ocupă aceeași funcție publică din categoria înalților funcționari publici pentru o perioadă de cel puțin 3 ani consecutivi sau aceeași funcție publică de conducere supusă acestor riscuri pentru o perioadă de cel puțin 5 ani consecutivi.
(3) Mobilitatea prin rotație se realizează cu respectarea principiilor privind legalitatea, imparțialitatea, obiectivitatea și transparența.
(4) Mobilitatea prin rotație poate fi:
a) mobilitate prin rotație obligatorie;
b) mobilitate prin rotație voluntară.
(5) Mobilitatea prin rotație se realizează:
a) la o altă autoritate/instituție publică;
b) în cadrul aceleiași autorități/instituții publice.
(6) Mobilitatea prin rotație a înalților funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) se realizează doar la o altă autoritate/instituție publică din administrația publică centrală.
(7) Mobilitatea prin rotație a funcționarilor publici de conducere din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se realizează doar pe o funcție pentru care îndeplinește condițiile de studii și vechime, de același nivel sau echivalentă cu cea deținută, dintre cele prevăzute la art. 385 alin. (1). Prin excepție, mobilitatea se poate realiza și pe o funcție de nivel inferior, în condițiile prezentului Cod sau în situația în care funcționarul public supus mobilității optează pentru o astfel de funcție.
50. După articolul 503 se introduc cinci noi articole, art. 503^1-503^5, cu următorul cuprins:
Articolul 503^1
Mobilitatea prin rotație obligatorie
(1) Mobilitatea prin rotație este obligatorie la finalizarea mandatelor, dacă acestea nu se mai pot înnoi, pentru înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și funcționarii publici de conducere prevăzuți la 374^2 alin. (6).
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), mobilitatea prin rotație obligatorie nu se realizează în cazul în care, până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și funcționarii publici de conducere prevăzuți la 374^2 alin. (6) își modifică raporturile de serviciu prin transfer în interesul serviciului, mutare definitivă, promovare, mobilitate prin rotație voluntară sau redistribuire într-o funcție publică vacantă sau dacă dobândesc o altă funcție publică prin concurs organizat în condițiile legii.
(3) Raportul de serviciu al înaltului funcționar public și funcționarului public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) nu se poate modifica pe perioada mandatului prin detașare sau transfer la cererea funcționarului public.
(4) Raportul de serviciu al înaltului funcționar public și funcționarului public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) se poate modifica prin transfer în interesul serviciului aprobat prin act administrativ al persoanei care are competența de numire.
(5) Pentru evaluarea multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici și ale funcționarilor publici de conducere, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 398^2 alin. (4) și 485^3 alin. (12).
(6) Mobilitatea prin rotație se realizează pe baza planului de rotație, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, și a procedurii reglementate în anexa nr. 11.
(7) În situația în care salariul funcției publice pe care funcționarul public o ocupă până la realizarea mobilității prin rotație este mai mare decât salariul funcției publice pe care funcționarul public urmează să o ocupe ca urmare a mobilității prin rotație, funcționarul public păstrează salariul mai mare.
(8) Înaltul funcționar public și funcționarul public de conducere care se încadrează în categoriile prevăzute la alin. (1) poate refuza mobilitatea prin rotație obligatorie dacă se află în una dintre următoarele situații:
a) graviditate;
b) își crește singur copilul minor;
c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată mobilitatea prin rotație obligatorie;
d) motive familiale temeinice.
(9) Refuzul neîntemeiat de a da curs mobilității prin rotație obligatorie atrage eliberarea din funcția publică, în condițiile legii.
Articolul 503^2
Mobilitatea prin rotație voluntară
(1) În scopul perfecționării profesionale și realizării unui transfer de bune practici administrative între autoritățile și instituțiile publice, toți înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) au dreptul să adere în mod voluntar la mobilitate prin rotație, exprimându-și opțiunea pentru ocuparea unui post inclus în planul de rotație.
(2) Mobilitatea prin rotație voluntară nu poate fi realizată decât o dată la 3 ani de către același înalt funcționar public, respectiv decât o dată la 5 ani de către același funcționar public de conducere.
(3) Prevederile art. 503^1 alin. (2), (5) și (6) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 503^3
Identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care se aplică mobilitatea prin rotație obligatorie
(1) Funcțiile publice de conducere sensibile sunt cele care prezintă un risc semnificativ de afectare a obiectivelor entității prin utilizarea necorespunzătoare a resurselor umane, materiale, financiare și informaționale sau de corupție sau fraudă.
(2) În vederea identificării funcțiilor publice de conducere sensibile la nivelul autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se nominalizează un grup de lucru, din care nu fac parte conducătorii autorităților sau instituțiilor publice. Acesta poate fi și un alt grup de lucru cu sarcini similare, existent la nivelul autorității sau instituției publice. Pentru identificarea funcțiilor publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1), ordonatorii principali de credite pot constitui un grup de lucru pentru toate autoritățile și instituțiile publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea proprie, dacă este cazul.
(3) Grupul de lucru prevăzut la alin. (2) analizează posturile aferente funcțiilor publice de conducere sensibile urmând procedurile de la nivelul autorităților și instituțiilor publice privind funcțiile sensibile, incluzând analizele realizate la nivelul fiecărei structuri funcționale și propun identificarea funcțiilor publice de conducere pentru care sunt identificați următorii factori de risc:
a) deținerea de atribuții și responsabilități ce implică administrarea resurselor financiare necesare pentru funcționarea instituției sau autorității publice;
b) gestionarea procedurilor de achiziții publice desfășurate de autoritatea sau instituția publică;
c) managementul resurselor umane de la nivelul instituției sau autorității publice;
d) existența unui acces slab monitorizat la informații clasificate și deținerea de atribuții și responsabilități privind utilizarea acestor informații;
e) deținerea de responsabilități ce implică emiterea de avize și autorizații pentru activități ale mediului de afaceri;
f) exercitarea activităților de control, inspecție și monitorizare a activităților economice.
(4) Funcțiile publice de conducere sensibile din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) se stabilesc pe baza propunerii grupului de lucru prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
Articolul 503^4
Modalitatea de realizare a rotației obligatorie pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice identificate ca funcții publice de conducere sensibile
(1) La finalizarea mandatelor, funcționarii publici care ocupă funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 374^2 alin. (6) rămân în corpul funcționarilor publici de conducere și urmează să ocupe o nouă funcție publică din aceeași categorie, în baza mobilității prin rotație, în condițiile reglementate la art. 502-503^2.
(2) Prevederile art. 397^1 alin. (8)-(15) se aplică corespunzător și în cazul funcționarilor publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere sensibile pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie.
Articolul 503^5
Reguli privind începerea unui nou mandat pentru înalții funcționari publici și pentru funcționarii publici de conducere care ocupă funcții publice de conducere pentru care mobilitatea prin rotație este obligatorie
(1) Până la finalizarea mandatului, înalții funcționari publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin transfer în interesul serviciului.
(2) La finalul mandatului, ori până la finalizarea acestuia, funcționarii publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) au posibilitatea să înceapă un alt mandat prin una dintre următoarele modalități:
a) promovare pe o altă funcție publică de conducere superioară celei pe care o ocupă sau ocuparea unei asemenea funcții publice de conducere sau a unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, prin recrutare în condițiile legii;
b) transfer în interesul serviciului.
(3) Termenele mandatelor instituite pentru funcționarii publici în temeiul art. 374^2 alin. (1) și (6) încep să curgă la data numirii în funcția publică în cauză.
51. La articolul 506, alineatele (5), (8^1) și (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(5) Funcționarul public trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 465 alin. (1) lit. f), g) și g^2), pentru ocuparea funcției publice în care urmează să fie transferat, conform fișei postului. Autoritățile sau instituțiile publice la care se transferă funcționarul public verifică condițiile de realizare a transferului, precum și modul de îndeplinire de către acesta a competențelor specifice prevăzute în fișa postului aferentă funcției publice în care urmează să fie transferat, conform prevederilor art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8.
........................................
(8^1) În vederea realizării transferului la cerere, autoritatea sau instituția publică în cadrul căreia se află funcția publică vacantă are obligația de a publica pe pagina de internet a acesteia un anunț care cuprinde fișa postului corespunzătoare funcției publice, modalitatea de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8, documentele necesare și perioada de înscriere, data, ora și locația stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice privind funcția publică respectivă. Anunțul se publică cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competențelor specifice pentru funcția publică respectivă.
(9) Autoritățile sau instituțiile publice aprobă proceduri interne de verificare a condițiilor de realizare a transferului și a competențelor specifice, pe care le publică pe pagina proprie de internet. Procedurile interne trebuie să conțină cel puțin prevederi referitoare la documentele necesare transferului, modalitatea de verificare a îndeplinirii condițiilor de realizare a transferului și de verificare a îndeplinirii competențelor specifice în condițiile prevăzute la art. 21 alin. (1)-(7) din anexa nr. 8.
52. La articolul 510 alineatul (2), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
a) cu maximum 6 luni, cu notificare prealabilă a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu 10 zile înainte de dispunerea măsurii, dacă funcția publică de conducere sau funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici din cadrul autorității sau instituției publice prevăzute la art. 369 lit. a), c) și e) nu a fost ocupată în condițiile prevăzute la art. 466 alin. (2) lit. b)-d), art. 467 alin. (3), art. 482 alin. (4), art. 503^1 și 503^2;
53. La articolul 510, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alin. (3)-(5), cu următorul cuprins:
(3) Este obligatorie introducerea funcțiilor publice de conducere vacante din autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 385 alin. (1) sau a funcțiilor publice din categoria înalților funcționari publici vacante, ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509, în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10, sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11.
(4) Obligația prevăzută la alin. (3) se constituie de la data la care funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante sunt ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509.
(5) Funcțiile publice de conducere vacante sau din categoria înalților funcționari publici vacante ocupate prin exercitare cu caracter temporar în condițiile prevăzute la art. 509 și incluse în planul de recrutare a funcționarilor publici sau în planul de promovare în funcțiile publice de conducere, prevăzute la art. 5 din anexa nr. 10, sau în planul de rotație prevăzut la art. 3 din anexa nr. 11, se pot ocupa prin transfer în interesul serviciului, situație în care sunt excluse de drept din planul în care au fost incluse.
54. La articolul 519 alineatul (1), după litera h) se introduc patru noi litere, lit. i)-l), cu următorul cuprins:
i) ca urmare a refuzului nejustificat al funcționarilor publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și (6) de a formula opțiuni și/sau de a se prezenta la interviuri, dacă sunt invitați, pentru realizarea mobilității prin rotație;
j) pentru incompetență profesională, în cazul obținerii calificativului «insuficient» în urma derulării procesului de evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale ale înalților funcționari publici, respectiv ale funcționarilor publici de conducere prevăzuți la art. 374^2 alin. (6) în condițiile prevăzute la art. 398^2, 398^3, 485^3, 485^4;
k) neparticiparea funcționarilor publici prevăzuți la art. 374^2 alin. (1) și (6) la un program de pregătire profesională în domeniul managementului public în termenele și condițiile prevăzute la art. 398^3, respectiv art. 485^4, în cazul obținerii calificativului «suficient» în urma derulării procesului de evaluare multianuală a performanțelor profesionale individuale;
l) ca urmare a refuzului funcționarului public de a fi numit întro funcție publică definitivă cu durată redusă a timpului de muncă la jumătate de normă, în condițiile prevăzute la art. 378^1 alin. (4).
55. La articolul 519, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f), g) și l) reprezintă motive neimputabile funcționarilor publici.
56. La articolul 519 alineatul (7), teza introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
(7) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), d), f) și l) în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația să le pună la dispoziția funcționarilor publici. În sensul prezentului cod, sunt considerate funcții publice corespunzătoare:
57. La articolul 519, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:
(9) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), f), g) și l), dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul în care există o funcție publică vacantă corespunzătoare, funcționarului public îi sunt aplicabile dispozițiile art. 506.
58. La articolul 525, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Corpul de rezervă este format din funcționarii publici care au fost eliberați din funcția publică în condițiile prevăzute la art. 519 alin. (1) lit. a)-d), f), g), h) și l) și este gestionat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
59. La articolul 544 alineatul (1), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
e) consilierul de stat, secretarul de stat și asimilații acestora din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, din cadrul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;
60. Articolul 546 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 546
Numărul de posturi din cadrul cabinetului și cancelariei
Numărul maxim de posturi din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei este:
a) 5 posturi pentru cabinetul prim-ministrului;
b) 5 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului cu portofoliu, ministrului de stat;
c) 3 posturi pentru cabinetul viceprim-ministrului fără portofoliu;
d) 3 posturi pentru cabinetul ministrului, secretarului general al Guvernului și șefului Cancelariei Prim-Ministrului;
e) 3 posturi pentru cabinetul ministrului delegat;
f) 1 post pentru cabinetul secretarului general adjunct al Guvernului, secretarului de stat și asimilatului acestuia din cadrul ministerelor și aparatului de lucru al Guvernului și consilierului de stat;
g) 1 post pentru cabinetul conducătorului de organ de specialitate al administrației publice centrale, cu rang de secretar de stat;
h) 4 posturi pentru cabinetul primarului general al municipiului București;
i) 4 posturi pentru cabinetul președintelui consiliului județean și primarilor unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale cu o populație peste 100.000 de locuitori;
j) 3 posturi pentru cabinetul primarilor de comună, oraș sau municipiu cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori;
k) 2 posturi pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu populație între 10.000-30.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 30.000-100.000 de locuitori, viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație de peste 100.000 de locuitori, viceprimarilor sectoarelor municipiului București, viceprimarilor generali ai municipiului București, vicepreședinților consiliilor județene, precum și pentru cancelaria prefectului;
l) 1 post pentru cabinetele primarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație mai mică de 10.000 de locuitori și viceprimarilor comunelor, orașelor sau municipiilor cu o populație între 10.000-30.000 de locuitori.
61. La articolul 551, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
(3) Dispozițiile art. 376 alin. (2), art. 391 alin. (3), art. 430, art. 432-434, art. 437-441, art. 443-449, art. 458 și art. 506 alin. (1)-(9) se aplică în mod corespunzător și personalului contractual.
62. La articolul 597 alineatul (1), după litera j) se introduce o nouă literă, lit. k), cu următorul cuprins:
k) prevederile art. 485^2 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2027, cu excepția art. 26 din anexa nr. 6^1 care se poate aplica, în cadrul evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice prevăzute la art. 385 alin. (3), pentru activitatea desfășurată în perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2026;
63. La articolul 597, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
(5) La data de 1 aprilie 2027, se abrogă art. 485.
64. Articolul 598 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 598
Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul cod.
65. La anexa nr. 5 punctul I „Funcții publice generale“ litera A „Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, punctul 5 se abrogă.
66. La anexa nr. 6 articolul 3 alineatul (1), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:
b) referatul de evaluare întocmit de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389 lit. a) din prezentul cod, de către ministrul care coordonează activitatea instituției prefectului pentru funcțiile publice prevăzute la art. 389 lit. c^1) din prezentul cod;
67. La anexa nr. 6 articolul 4 alineatul (1), litera c) se abrogă.
68. După anexa nr. 6 se introduc două noi anexe, anexele nr. 6^1 și 6^2, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 și 2 la prezenta ordonanță de urgență.
69. La anexa nr. 8 articolul 31, alineatul (1^2) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1^2) Pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici fișa postului se întocmește de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul ministerelor și al organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și pentru funcțiile publice de secretar general al instituției prefectului.
70. La anexa nr. 8 articolul 31 alineatul (2) punctul III, nota de subsol ^19 se modifică și va avea următorul cuprins:
^19 Se întocmește de către persoana care are calitatea de evaluator al titularului postului, potrivit legii, cu excepția situației în care calitatea de evaluator revine, potrivit legii, conducătorului autorității sau instituției publice. Pentru funcțiile publice din categoria înalților funcționari publici fișa postului se întocmește de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul ministerelor și al organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum și pentru funcțiile publice de secretar general al instituției prefectului. În cazul in care calitatea de evaluator revine conducătorului autorității sau instituției publice precum și pentru funcția publică de secretar general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice se desemnează persoana care ocupă funcția de conducere imediat inferioară să întocmească și să semneze fișa postului, dacă prin reglementări cu caracter special nu se prevede altfel. Persoanele cu atribuții în domeniul managementului resurselor umane din cadrul autorității sau instituției publice au obligația de a acorda asistență funcționarilor publici și de a monitoriza respectarea acestor prevederi.
71. La anexa nr. 8, articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 33
Pentru funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, fișa postului standardizată se întocmește de către conducătorul autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică, pentru funcțiile publice de secretar general și secretar general adjunct din cadrul ministerelor și al altor organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și pentru funcțiile publice de secretar general al instituției prefectului.
72. La anexa nr. 10 articolul 70, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(2) Autoritatea sau instituția publică organizatoare poate solicita Agenției Naționale a Funcționarilor Publici desemnarea unui reprezentant pentru a face parte din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a contestațiilor, odată cu transmiterea înștiințării, doar pentru concursurile pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere.
............................
(4) În situația prevăzută la alin. (2), reprezentantul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate fi desemnat din cadrul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici sau, după caz, din cadrul instituției prefectului pentru concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor publice prevăzute la art. 385 alin. (2) din prezentul cod, la propunerea prefectului județului respectiv.
73. La anexa nr. 10 articolul 70, alineatul (3) se abrogă.
74. La anexa nr. 10 articolul 75, alineatele (1)-(4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
(1) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse din câte trei membri, reprezentanți ai autorității sau instituției publice organizatoare a concursului, desemnați din cadrul acesteia, prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare.
(2) Pentru concursurile organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de conducere, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor sunt compuse fiecare din câte 5 membri, reprezentanți ai autorității sau instituției publice organizatoare a concursului desemnați din cadrul acesteia sau/și din cadrul autorității sau instituției publice ierarhic superioare.
(3) În situația concursurilor organizate pentru ocuparea funcțiilor publice de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor se constituie după cum urmează:
a) 4 membri sunt desemnați din cadrul autorității sau instituției publice care coordonează activitatea serviciului public deconcentrat;
b) un membru este reprezentantul instituției prefectului din județul/municipiul București în care își are sediul serviciul public deconcentrat, desemnat prin ordin al prefectului.
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în cazul concursurilor organizate în vederea ocupării funcțiilor publice de execuție și de conducere prevăzute la art. 385 alin. (3) din prezentul cod, comisia de concurs și comisia de soluționare a contestațiilor poate avea în componență membrii desemnați din cadrul instituției prefectului, sau după caz, din cadrul consiliului județean.
75. La anexa nr. 10 articolul 83, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
(1) Pentru comisiile prevăzute la art. 75 alin. (1), prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare se numește minimum un membru supleant care înlocuiește de drept pe oricare membru titular care, din motive întemeiate, nu își poate exercita atribuțiile.
76. La anexa nr. 10, articolul 215 alineatul (1) litera b), alineatul (2) litera b) și alineatul (3) se abrogă.
77. La anexa nr. 10, articolul 216 alineatul (1) litera b) și alineatul (5) se abrogă.
78. La anexa nr. 10, la titlul III capitolul III secțiunea a 2-a alcătuită din art. 222 se abrogă.
79. După anexa nr. 10 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta ordonanță de urgență.