NORME METODOLOGICE în 12 august 1997

NORMĂ Guvernul
Official source
View on legislatie.just.ro
Published in
MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 21 august 1997
Entered into force
21.08.1997
Consolidated form as of
21.08.1997

pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinței nr. 114/1996, cu modificările ulterioare

I. PREVEDERI GENERALE

1. Primarii sau, după caz, delegatiile permanente ale consiliilor judetene, abilitati, conform legii, sa elibereze autorizații de construire, au obligația sa verifice și sa consemneze, la eliberarea acestor autorizații pentru constructii de locuinte noi, indeplinirea exigentelor minimale cuprinse în anexa nr. 1 la Legea locuinței nr. 114/1996, cu modificările ulterioare, denumita în continuare lege, privind suprafetele și nivelul de dotare a incaperilor ce compun locuintele.

Exigentele minimale prevăzute în anexa nr. 1 la lege, cu excepția celor privind dotarea minima, sunt orientative la eliberarea autorizațiilor pentru lucrari de reabilitare a cladirilor de locuit existente, în vederea realizării de locuinte sociale.

Reabilitarea, în sensul legii, reprezinta ansamblul operațiunilor de modificare constructiva și/sau functionala prin care se realizează refacerea și/sau ameliorarea construcțiilor, astfel încât acestea sa satisfaca cerințele de siguranță, de confort și de economicitate până la nivelul exigentelor minimale stabilite de lege.

Autorizarea executarii construcțiilor de locuinte incepute înainte de intrarea în vigoare a legii și sistate din diferite motive, a caror execuție se reia după această dată, va ține seama de condițiile stabilite prin proiectele care au fost initial elaborate sau aprobate.

2. Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) și art. 6 din lege vor menționa, în cererea pentru obtinerea autorizatiei de construire, categoria de locuinte sau de lucrari, după caz.

3. Persoanele juridice române, care investesc, din profit, pentru viabilizarea unor terenuri destinate construirii de locuinte, vor solicita eliberarea autorizațiilor de construire cu precizarea lucrărilor care se vor realiza și a valorii investitiei respective.

Primarii și, după caz, delegatiile permanente ale consiliilor judetene sunt obligati sa verifice și sa inscrie, în documentele de autorizare, condițiile obligatorii privitoare la respectarea traseelor și a capacităților retelelor de infrastructura impuse de cerințele dezvoltării zonei respective.

4. Organele financiare vor opera scutirea de impozit asupra profitului investit sau, în cazul creditelor acordate de Casa de Economii și Consemnatiuni, subventionarea dobanzilor, numai pentru beneficiarii investitori care prezinta documentele legale privind autorizarea și receptia lucrărilor de constructii sau de viabilizare a terenurilor, cu confirmarea autorităților administrației publice locale referitoare la respectarea exigentelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la lege.

5. Concesionarea terenurilor aparținând unităților administrativ-teritoriale, în vederea construirii de locuinte, urmeaza regimul stabilit de prevederile legii, ale Legii nr. 50/1991, republicată, și de alte acte normative în vigoare.

Terenurile concesionate pentru construirea de locuinte vor fi situate în zonele cu aceasta destinatie, stabilite prin planurile urbanistice.

6. În vederea solutionarii cererilor privind concesionarea unor terenuri pentru construirea de locuinte, consiliile locale vor stabili masurile necesare pentru luarea în evidenta și pentru analiza solicitarilor primite. În acest scop acestea vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitarilor și actele justificative necesare.

Solicitarile vor fi înregistrate în ordinea primirii și vor fi analizate de comisii constituite în acest scop prin dispozitii ale primarilor comunelor, orașelor, municipiilor și ai sectoarelor municipiului București.

Comisiile constituite vor prezenta consiliilor locale, periodic, la cel mult 30 de zile de la data primirii cererilor, propuneri privind modul de solutionare a acestora, precum și motivele admiterii sau respingerii solicitarilor analizate.

Hotărârile consiliilor locale vor fi afisate în locuri accesibile publicului.

Contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la stabilirea prioritatilor se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.

7. Consiliile locale raspund de pregătirea și de asigurarea terenurilor necesare dezvoltării construcțiilor de locuinte în corelare cu programul aprobat.

Lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate construcțiilor de locuinte se finanțează conform prevederilor art. 12 alin. 1 din lege.

Primarii vor face cunoscut publicului amplasamentele care vor fi oferite persoanelor fizice sau juridice care doresc să investească pentru construirea de locuinte în scopul vanzarii sau inchirierii, precizand condițiile de participare la licitatii pentru achizitia acestora, precum și nivelul taxelor și redeventelor, după caz.

II. DEZVOLTAREA CONSTRUCTIEI DE LOCUINTE

Locuinte care se construiesc din depozitele special constituite la nivelul consiliilor locale

8. În aplicarea prevederilor art. 62 din lege, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice, lista blocurilor de locuinte aflate în diferite stadii de execuție.

Inventarierea blocurilor de locuinte se va face pe fiecare comuna, oras, municipiu și pe sectoarele municipiului București, cu prezentarea stadiilor fizice și a valorilor estimative pentru lucrarile rămase de executat, potrivit modelului din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Acest inventar, precum și lista blocurilor de locuinte a caror execuție se va realiza în continuare potrivit Ordonantei Guvernului nr. 19/1994, aprobata și modificata prin Legea nr. 82/1995, vor fi transmise, prin grija consiliilor judetene și a Consiliului General al Municipiului București, Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului, în vederea definitivarii Programului de finalizare a locuintelor.

Blocurile de locuinte necuprinse în programul întocmit în baza prevederilor Normelor metodologice nr. 30.501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 se pot finaliza în condițiile prevăzute de art. 7 din lege.

9. În scopul asigurarii fondurilor necesare finantarii executarii construcțiilor de locuinte care se construiesc în baza prevederilor art. 7 din lege, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea pentru fiecare dintre constructiile respective sumele aferente.

În susținerea sumelor solicitate pentru alocatiile de la bugetul de stat, consiliile locale vor justifica distinct sumele necesare pentru terminarea locuintelor incepute înainte de 1 ianuarie 1990 și, separat, pentru constructiile de locuinte noi, din care pentru constructiile de locuinte care se realizează pe terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice beneficiare de locuinte.

10. În vederea gestionarii resurselor din depozitele constituite conform prevederilor art. 9 din lege, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale care executa constructii de locuinte, vor avea deschise la trezoreria statului contul 50.32 "Disponibil pentru constructii de locuinte, conform Legii nr. 114/1996 (art. 9)".

În municipiul București și județul Ilfov, unde nu funcționează trezorerii ale statului, se deschide contul 65.35 "Disponibil pentru constructii de locuinte, conform Legii nr. 114/1996 (art. 9)" la Sucursala Municipiului București a Băncii Comerciale Române - S.A.

Consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București, precum și consiliile locale vor urmări transferarea, în depozitele constituite conform prevederilor art. 9 din lege, a sumelor rezultate din vanzarea locuintelor și a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta din blocurile de locuinte, precum și a sumelor realizate în condițiile prevederilor art. 7 din lege.

Alocatiile de la bugetul local, cu destinația finantarii construcțiilor de locuinte, se virează în contul de disponibil, pe măsura necesitatilor pentru efectuarea plăților pentru investitii.

11. Pentru primirea alocatiilor de la bugetul de stat cu aceasta destinatie, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București procedeaza astfel:

a) solicita lunar Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului, până la data de 20 a lunii în curs, pentru luna urmatoare, necesarul de fonduri în completarea celorlalte sume, pentru acoperirea integrală a cheltuielilor pentru lucrarile executate. La cerere, se anexeaza nota de fundamentare, conform modelului prezentat în anexa nr. 7 la prezentele norme metodologice;

b) după analiza și aprobare, Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului virează suma cu ordin de plată din contul de cheltuieli bugetare în contul consiliului judetean nr. 50.32 "Disponibil pentru constructii de locuinte, conform Legii nr. 114/1996 (art. 9)" deschis la trezoreria statului din municipiul reședința de judet, respectiv în contul Consiliului General al Municipiului București nr. 65.35 "Disponibil pentru constructii de locuinte, conform Legii nr. 114/1996 (art. 9)" deschis la Sucursala Municipiului București a Băncii Comerciale Române - S.A.

c) la primirea sumelor în cont, consiliile judetene, respectiv Consiliul General al Municipiului București, repartizeaza alocatiile de la bugetul de stat consiliilor locale pentru care s-au solicitat sumele prin nota de fundamentare. Operațiunea se efectueaza prin ordin de plată pentru trezoreria statului (OPHT).

12. Consiliile locale vor aproba listele cu constructiile de locuinte care urmeaza a se realiza din fondurile aflate în depozitele special constituite în baza legii.

Listele cu constructiile de locuinte, în care se va preciza numărul, structura după marime și amplasamentul acestora, vor fi afisate la sediul primariei.

13. În situațiile în care la unele blocuri de locuinte se impune realizarea de spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta (pentru activități comerciale, de prestări servicii etc.), finantarea lucrărilor corespunzătoare acestor spatii se va realiza de către viitorii beneficiari. Sumele necesare executarii lucrărilor se vor incasa de la viitorii beneficiari de către autoritățile administrației publice locale, prin administratorii delegați, în a caror raspundere a fost data urmarirea investitiilor, conform unui grafic de plati convenit între părți, și se vor urmări distinct față de sumele alocate pentru construcția locuintelor.

Finantarea și execuția lucrărilor pentru aceste spatii se vor realiza, astfel încât să permită darea în exploatare a locuintelor din cladire la termenele prevăzute în contract.

14. Autoritățile administrației publice locale vor urmări și vor controla pe parcursul executarii lucrărilor finalizarea contractarii tuturor locuintelor aflate în execuție. Încredințarea contractelor de proiectare și, respectiv, de execuție a lucrărilor se va face prin licitație publică cu respectarea prevederilor legislației în vigoare.

Contractele de execuție vor contine clauze speciale care vor prevedea ca influentele în costurile pentru constructii, rezultate din depășirea termenului limita de receptie, în condiții de inflatie, să fie suportate de constructor.

15. Alocarea sumelor din depozitele constituite conform prevederilor art. 9 din lege se va face pentru fiecare construcție de locuinte în parte, astfel încât să se asigure finalizarea lucrărilor cu respectarea termenului de dare în exploatare și cu incadrarea în plafonul valoric negociat pe bază de contract.

Verificarea situațiilor lucrărilor, precum și a stadiului fizic de execuție se va efectua de o comisie stabilita prin hotărârea consiliului local, din care vor face parte administratorii delegați de primar și dirigintii nominalizati de unitatile specializate, care raspunde de derularea investitiei.

Constituirea, repartizarea și utilizarea sumelor din depozitele constituite la nivelul consiliilor locale conform prevederilor art. 9 din lege este de competența autorităților administrației publice locale respective, care sunt obligate sa urmareasca și să asigure respectarea prevederilor legale.

16. În vederea solutionarii cererilor privind construirea sau cumpararea unor locuinte, din cele incluse în listele prevăzute la pct. 9 din prezentele norme metodologice, autoritățile administrației publice locale vor stabili măsuri pentru luarea în evidenta și pentru analiza solicitarilor primite din partea cetatenilor. În acest scop vor stabili și vor da publicității locul de primire a solicitarilor și actele justificative necesare.

Solicitarile primite vor fi analizate de comisii constituite în acest scop prin dispozitii ale primarilor comunelor, orașelor, municipiilor, respectiv ai sectoarelor municipiului București.

Comisiile vor prezenta consiliilor locale propuneri privind modul de solutionare a solicitarilor primite, respectand ordinea de prioritate stabilita de art. 7 din lege, ținând cont în cadrul fiecarei categorii și de:

* condițiile de locuit ale solicitantilor;

* numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodaresc împreună cu solicitantul;

* starea sănătății sotilor sau a unor membri ai familiei.

Listele privind solicitarile și modul de solutionare a acestora vor fi afisate la sediul primariei.

Contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la prioritatile stabilite se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.

17. Administratorii delegați de către autoritatea administrației publice locale, în a caror responsabilitate a fost incredintata derularea investitiei, vor incheia cu persoanele fizice cărora le-a fost aprobata construirea sau cumpararea unei locuinte, în ordinea stabilita prin lista definitivă de prioritate aprobata, contracte de construire a unei locuinte cu credit, conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice, pentru constructiile ale caror lucrari vor fi incepute, sau de vanzare-cumparare cu plata în rate, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, pentru constructiile incepute și ale caror lucrari se finalizează conform art. 7 din lege.

Contractele de construire a unei locuinte cu credit sau cele de vanzare-cumparare cu plata în rate se vor incheia la preturile corespunzătoare valorii locuinței la data contractarii, valoarea definitivă urmand a se stabili la terminarea lucrărilor.

18. În vederea acordarii drepturilor prevăzute la art. 7 din lege, solicitanții vor prezenta consiliului local urmatoarele documente:

a) dovada că nu au detinut și nu dețin în proprietate o locuinta, potrivit prevederilor art. 10 coroborat cu art. 17 din lege;

b) adeverinta de venit net anual sau lunar pentru fiecare membru al familiei;

c) acte doveditoare ca se încadrează în urmatoarele categorii stabilite de lege:

- tineri căsătoriti, fiecare în vârsta de până la 35 de ani;

- persoane care beneficiaza de facilități la cumpararea sau construirea unei locuinte potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările ulterioare;

- persoane calificate din agricultura, invatamant, sănătate, administratie publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural;

d) aprobarea consiliului local pentru persoanele stabilite de acesta în baza prevederilor art. 7 lit. d) din lege.

19. Persoanele fizice care pot beneficia de subventii în sume fixe vor depune, o dată cu cererea pentru construirea sau, după caz, cumpararea unei locuinte, solicitarea acordarii subventiei la care au dreptul potrivit legii. Solicitarile vor fi analizate de comisiile constituite în acest scop prin hotărârea consiliilor locale, pentru persoanele fizice cuprinse în listele de prioritati stabilite și rămase definitive conform pct. 6 din prezentele norme metodologice, iar după verificare și insusire se vor inscrie în tabele nominale care vor fi supuse aprobării consiliilor locale. Listele astfel aprobate consfintesc dreptul la subvenție al solicitantilor și vor fi comunicate administratorilor delegați în a caror raspundere a fost data derularea investitiilor pentru construirea de locuinte.

Aceste liste vor constitui baza de fundamentare a solicitarii de către ordonatorul principal de credite a subventiilor de la bugetul de stat cu aceasta destinatie.

Pe măsura incheierii contractelor prevăzute la pct. 14 din prezentele norme metodologice, administratorii delegați pentru derularea investitiilor vor calcula cuantumul subventiilor cuvenite persoanelor prevăzute de lege, în functie de venitul mediu pe membru de familie, confirmat prin documente actualizate la zi și în functie de valoarea contractului locuinței, pe care le vor inscrie în tabele și le vor prezenta consiliului local, insotite de acte justificative.

În baza tabelelor nominale astfel intocmite și avizate de consiliul local se vor determina sumele reprezentand subventiile prevăzute la art. 7 din lege. Subventiile astfel stabilite se vor solicita, în mod centralizat, de către consiliile judetene, respectiv de Consiliul General al Municipiului București, Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului în al cărui buget sunt prevăzute fondurile corespunzătoare.

Cererea de subventii se va face conform modelului prezentat în anexa nr. 8 la prezentele norme metodologice.

Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului, din creditele bugetare deschise în acest scop, va aloca consiliilor judetene și Consiliului General al Municipiului București subventiile cuvenite.

Sumele stabilite și aprobate pentru a fi acordate ca subventii persoanelor indreptatite potrivit legii se vor confirma de către autoritățile administrației publice locale administratorilor delegați sau unităților specializate în a caror raspundere a fost data derularea investitiilor pentru construirea de locuinte, urmand ca acestea să fie deduse din sumele care se datorează pentru locuintele construite, după scaderea din valoarea locuinței a avansului minim platit potrivit legii.

Întreaga subvenție, primita și dedusa din sumele datorate de persoanele fizice beneficiare de locuinte, va fi virata în conturile special deschise conform prevederilor pct. 10 din prezentele norme metodologice, reintregindu-se astfel fondurile avansate din depozitul constituit conform prevederilor art. 9 din lege pentru realizarea programului de locuinte.

20. Autoritățile administrației publice locale, prin administratorii delegați care au preluat obligația vanzarii locuintelor, vor urmări incasarea sumelor datorate de persoanele fizice contractante, astfel:

* sumele platite ca avans sau ca plata integrală la nivelul pretului initial al locuinței, stabilit prin contractul de construire a unei locuinte cu credit;

* sumele datorate de persoanele fizice contractante prin deducerea din prețul final al locuinței, rezultat pe baza situației finale de plată incheiate la terminarea lucrărilor, a sumelor platite ca avans și rate scadente, precum și, după caz, a subventiilor de care beneficiaza acestia.

Administratorii delegați cu derularea investitiilor în a caror raspundere s-a preluat evidenta, urmarirea și incasarea ratelor la imprumuturile acordate și a dobanzilor la acestea, vor acoperi cheltuielile ocazionate de aceste operațiuni dintr-un comision de 1%, care se va retine la fiecare încasare care se face în contul apartamentului vandut cu plata integrală, parțială ori în rate, exclusiv dobânda.

21. În situațiile în care pe terenul proprietatea persoanelor fizice beneficiare ale prevederilor art. 7 din lege se pot realiza mai multe locuinte, construirea acestora se va face pe baza unui contract incheiat, potrivit prevederilor Codului civil, între consiliul local, reprezentat prin administratorul delegat pentru derularea investitiei, și persoana fizica proprietara a terenului.

Pentru dobandirea unei locuinte construite în condițiile prevăzute la alineatul precedent, persoana fizica proprietara a terenului poate incheia un contract de construire a unei locuinte cu credit conform modelului prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

22. Acordarea creditelor pentru construcția de locuinte conform art. 20 din lege va respecta normele emise de Casa de Economii și Consemnatiuni, cu incadrarea în nivelul subventiei aprobate, anual, prin legea bugetului de stat pentru diferența dintre 15%, cat suporta beneficiarul creditului, și nivelul dobanzii practicate de Casa de Economii și Consemnatiuni la depunerile la termen ale populatiei, la care se adauga o marja de 5 puncte procentuale.

Casa de Economii și Consemnatiuni va stabili metodologia și instrucțiunile corespunzătoare privind evidenta, raportarea și calculul dobanzii subvenționate la creditele acordate în baza legii, în condițiile prevăzute la alin. 1.

Stabilirea dreptului de a beneficia de credite subvenționate se va face pe baza declarației autentificate a solicitantului, data pe propria raspundere și din care să rezulte ca indeplineste condițiile prevăzute de art. 20 din lege.

În toate cazurile în care beneficiarii acestor credite au prezentat declaratii nesincere, au folosit sumele primite în alte scopuri sau cu incalcarea prevederilor legale, Casa de Economii și Consemnatiuni va sista creditarea și îi va obliga pe beneficiari la restituirea integrală a sumelor primite și la plata de dobanzi penalizatoare potrivit prevederilor contractuale.

Modalitatea de fundamentare și de derulare a creditelor bugetare, prevăzute anual în bugetul de stat conform dispozițiilor art. 20 din lege și destinate acoperirii dobanzii subvenționate la creditele acordate de Casa de Economii și Consemnatiuni, se stabileste prin convenție incheiata între Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului cu Casa de Economii și Consemnatiuni, și cu avizul Ministerului Finanțelor.

23. Normele metodologice nr. 30.501/1970/MC/1994 pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice și constructii de locuinte, cu modificarea și completarea corespunzătoare a normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 391/1993, se aplică în continuare pentru finalizarea lucrărilor la locuintele incepute și care se executa în baza Ordonantei Guvernului nr. 19/1994, aprobata și modificata prin Legea nr. 82/1995.

Pentru calculul cuantumului de subvenție ce se atribuie potrivit art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 19/1994 anumitor categorii de persoane, se utilizeaza procedura prevăzută la pct. 19 din prezentele norme metodologice.

Locuinta sociala și locuinta de necesitate

24. În cadrul strategiei pentru dezvoltarea fondului de locuinte, consiliile locale vor urmări asigurarea fondului de locuinte sociale și de necesitate, necesar acoperirii cerințelor pe plan local.

Construirea locuintelor sociale și a celor de necesitate se face pe terenurile aparținând unităților administrativ-teritoriale, în zonele și pe amplasamentele prevăzute în documentatiile de urbanism, legal aprobate și în condițiile stabilite prin lege, cu respectarea normelor și normativelor din domeniile investitiilor și construcțiilor.

Locuintele sociale și cele de necesitate se administreaza prin grija autorităților administrației publice locale.

25. Locuintele sociale și cele de necesitate pot fi realizate și de către investitori persoane juridice române, altele decat consiliile locale. Condițiile de realizare a acestor locuinte sociale și de necesitate vor fi stabilite de investitori persoane juridice române, împreună cu consiliile locale.

26. În vederea solutionarii cererilor privind repartizarea unei locuinte sociale sau de necesitate, autoritățile administrației publice locale vor stabili masurile necesare pentru luarea în evidenta și pentru analiza solicitarilor primite. În acest scop, prin hotărâri ale consiliilor locale, se vor constitui comisii de analiza a solicitarilor de locuinte, care vor stabili și vor da publicității, prin afisare la sediul primariilor, criteriile în baza cărora se repartizeaza locuintele sociale și cele de necesitate, actele justificative necesare, care însoțesc cererea, și locul de primire a cererilor. La stabilirea criteriilor se va ține seama de prevederile art. 43 din lege. În cadrul fiecarui criteriu, la stabilirea ordinii de prioritate, se vor avea în vedere:

* condițiile de locuit ale solicitantilor;

* numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodaresc împreună cu solicitanții;

* starea sănătății solicitantilor sau a unor membri ai familiilor acestora;

* vechimea cererilor.

Comisiile sociale constituite vor analiza până la data de 1 noiembrie a anului în curs cererile pentru locuinte sociale sau pentru locuinte de necesitate și vor prezenta spre aprobare, consiliilor locale, lista solicitantilor indreptatiti sa primeasca în anul următor o locuinta sociala, în ordinea de prioritate stabilita. După aprobare, listele se vor afisa la sediile primariilor.

Contestațiile împotriva hotărârilor consiliilor locale cu privire la listele de acordare a locuintelor sociale sau a locuintelor de necesitate se vor adresa instanței de contencios administrativ competente, potrivit legii.

27. În limita numarului și structurii locuintelor sociale sau a locuintelor de necesitate disponibile, consiliile locale vor emite repartitii în ordinea stabilita în lista de prioritati rămasă definitivă.

28. În vederea incheierii contractului de închiriere, beneficiarii de repartitii vor prezenta urmatoarele documente:

* repartitia emisa de consiliul local;

* buletinul/cartea de identitate;

* declaratie și adeverinta de venit realizat pe ultimele 12 luni pentru fiecare dintre membrii familiei;

* alte documente, după caz, din care pot să rezulte unele drepturi pe care le-au dobândit în legătură cu inchirierea locuinței.

29. Contractul de închiriere pentru locuinte sociale sau de necesitate se incheie potrivit contractului-cadru de închiriere prevăzut în anexa nr. 4 la prezentele norme metodologice și prevederilor art. 44, respectiv, art. 55 din lege.

30. Stabilirea chiriei nominale se face cu respectarea prevederilor art. 31 și 32 din lege, respectiv, art. 44, pentru locuinte sociale, și art. 55, pentru locuinte de necesitate, la propunerea primarului, cu aprobarea consiliului local respectiv.

Nivelul chiriei pe care o va plati beneficiarul repartitiei pentru o locuinta sociala sau de necesitate se stabileste o dată cu incheierea contractului de închiriere, cu respectarea prevederilor art. 44 din lege și, respectiv, art. 55 din lege. Chiria astfel stabilita se va recalcula o dată cu prezentarea documentelor privind schimbarea venitului mediu net lunar al familiei, potrivit art. 45 din lege.

Pentru acoperirea de la bugetul local a diferenței dintre chiria nominala a locuinței sociale și cea plătită de beneficiarul repartitiei, unitatile care administreaza fondul locuintelor sociale sau al celor de necesitate vor depune la consiliile locale situația privind justificarea sumelor necesare acoperirii de la bugetul local a diferenței până la valoarea nominala a chiriei aferente locuintelor sociale, prevăzută în anexa nr. 6 a) la prezentele norme metodologice. Pentru cuprinderea în programele bugetelor anuale ale consiliilor locale se va completa cererea de subvenție de la bugetul local pentru acoperirea chiriei nominale aferente locuintelor sociale, prevăzută în anexa nr. 6 la prezentele norme metodologice.

Prevederile din prezentul capitol se vor aplica o dată cu reglementarea prin legea speciala a chiriei pentru locuintele aflate în proprietatea statului. Până la data punerii în aplicare a legii speciale, chiria practicata pentru aceste locuinte va fi cea precizata la pct. 43 din prezentele norme metodologice.

31. Finantarea locuintelor sociale și a celor de necesitate se asigura din bugetele locale în limita sumei prevăzute cu aceasta destinatie, din transferuri de la bugetul de stat stabilite anual cu aceasta destinatie în bugetul Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului, precum și din donatii și din contribuții de la persoane fizice și agenti economici.

În aplicarea prevederilor art. 67 din lege, consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București, împreună cu consiliile locale, vor stabili, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentelor norme metodologice în Monitorul Oficial al României, lista blocurilor de locuinte sociale și de necesitate care urmeaza să se realizeze în anul 1998 conform modelului prevăzut în anexa nr. 9 la prezentele norme metodologice. Aceste liste se vor transmite Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului în vederea definitivarii programului de realizare a locuintelor.

În scopul asigurarii fondurilor necesare finantarii executarii construcțiilor de locuinte sociale și de necesitate, consiliile locale, la fundamentarea proiectelor de bugete locale anuale, vor prevedea sumele aferente pentru fiecare dintre constructiile respective.

Consiliile judetene și consiliile locale deschid la trezoreria statului contul 50.33 "Disponibil pentru constructii de locuinte sociale și de necesitate, conform Legii nr. 114/1996". În municipiul București și județul Ilfov, unde nu funcționează trezorerii ale statului, se deschide contul 65.36 "Disponibil pentru constructii de locuinte sociale și de necesitate conform Legii nr. 114/1996" la Sucursala Municipiului București a Băncii Comerciale Române - S.A.

Acest cont se alimenteaza, în măsura necesitatilor, cu sume de la bugetul local și de la Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajarii Teritoriului, reprezentand transferuri de la bugetul de stat.

Consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București procedeaza pentru stabilirea transferurilor de la bugetul de stat potrivit pct. 11 din prezentele norme metodologice.

32. Finantarea construcțiilor de locuinte, a locuintelor sociale și a celor de necesitate se efectueaza prin conturile deschise la trezoreria statului, cu respectarea Normelor metodologice privind aplicarea de către trezoreria statului a mecanismului de finanțare a investitiilor publice.

33. Suprafetele incaperilor de locuit ale locuintelor sociale și ale celor de necesitate se vor inscrie în limitele prevăzute de "Exigentele minimale pentru locuinte", cuprinse în anexa nr. 1 la lege. Acestea pot fi, în mod excepțional, mai mari sau mai mici decat cele prevăzute în anexa nr. 1 la lege, cu condiția încadrării suprafetei construite totale, aferenta locuinței respective, în limitele corectiei aduse de lege pentru incadrarea pe amplasamentul stabilit.

Locuinta de serviciu și locuinta de interventie

34. Locuintele de serviciu și cele de interventie fac parte din patrimoniul agentilor economici, instituțiilor publice centrale sau locale și se administreaza în interesul acestora prin închiriere salariatilor proprii, cu contract accesoriu la contractul individual de muncă.

Condițiile de administrare și de închiriere a acestor locuinte se stabilesc de către conducerile agentilor economici deținători, cu respectarea prevederilor legale.

35. Agentii economici pot beneficia de prevederile art. 5 din lege și în situațiile în care investesc din profit pentru realizarea de locuinte de serviciu sau de interventie prin transformarea și reabilitarea caminelor de nefamilisti.

III. INCHIRIEREA LOCUINTELOR

36. În vederea solutionarii cererilor privind repartizarea unei locuinte cu chirie din fondul locativ de stat, autoritățile administrației publice locale vor asigura masurile necesare pentru luarea în evidenta a solicitarilor primite și analizarea acestora în comisiile sociale constituite la nivelul consiliului local. În acest scop vor stabili și vor da publicității, prin afisare la sediul primariilor, criteriile în baza cărora se repartizeaza asemenea locuinte.

Criteriile în baza cărora se va stabili modul de solutionare a cererilor primite și ordinea de prioritate a rezolvarii acestora vor fi urmatoarele:

- condițiile de locuit ale solicitantilor;

- numărul copiilor și al celorlalte persoane care gospodaresc împreună cu solicitantul;

- starea sănătății sotilor sau a unor membri ai familiei;

- venitul lunar al familiei;

- vechimea cererii.

Vor avea prioritate, în cadrul fiecarui criteriu, familiile de tineri și cele cărora li se pot acorda punctaje speciale pentru cazuri mai deosebite, cum ar fi: evacuati din locuinta în virtutea unor prevederi contractuale sau legale, care nu țin de voința și comportamentul acestora, repatriati, tineri din case de ocrotire sociala, locatari ai unor locuinte care nu mai prezinta siguranța în exploatare, functionari publici transferati în interes de serviciu etc.

Criteriile de repartizare a locuintelor din fondul locativ de stat, avute în vedere în prezentele norme metodologice, nu sunt limitative; la acestea se pot adauga de către consiliile locale și alte criterii, în functie de situațiile specifice, existente pe plan local.

Definitivarea listelor de repartizare a locuintelor și eventualele contestatii se vor face în condiții similare celor prevăzute la pct. 26 din prezentele norme metodologice.

37. Contractul de închiriere, incheiat în baza prevederilor art. 21 din lege și conform modelului prezentat în anexa nr. 5 din prezentele norme metodologice, va fi înregistrat la organele fiscale teritoriale, prin grija proprietarului.

38. Contractele de închiriere se incheie pe o perioadă determinata.

Cu cel puțin 30 de zile înainte de termenul de incetare a contractului, proprietarul va face cunoscut, în scris, chiriasului dacă are intentia sa prelungească contractul de închiriere, precum și eventualele modificari ale condițiilor de închiriere.

Dacă proprietarul nu va face aceasta comunicare, contractul se considera mentinut în continuare în aceleasi condiții.

39. Proprietarul locuinței poate verifica, în prezenta chiriasului, modul în care acesta respecta oblibațiile asumate prin contract cu privire la folosirea și la întreținerea locuinței.

Verificarea locuinței de către proprietar se face numai în zile lucratoare și va fi comunicata în prealabil, în scris, chiriasului. În timpul verificării locuinței inchiriate, proprietarul poate fi insotit de un reprezentant al asociației de chiriasi sau de către un alt chirias din imobil, după caz.

Constatarile facute cu ocazia verificărilor vor fi consemnate într-un proces-verbal de constatare ce va fi semnat de proprietar, chirias și, după caz, de un reprezentant al asociației de chiriasi.

40. Pentru toate stricaciunile aduse locuinței sau pentru daunele produse proprietarului de persoana care a subinchiriat locuinta, titularul contractului de închiriere va rămâne răspunzător în continuare față de proprietar.

41. Degradarile produse la părțile comune ale imobilului din vina chiriasilor se vor suporta:

a) de chiriasul care a produs degradarea, în cazul în care acesta a putut fi identificat;

b) de toți cei care au acces și folosesc în comun bunul degradat, în situația în care nu s-a putut identifica persoana care a produs stricaciunea.

În situațiile în care stricaciunea produsa nu este reparata într-un interval de 15 zile de la producere și pericliteaza buna functionare a imobilului, proprietarul este în drept sa stabileasca masurile pentru efectuarea reparatiilor și recuperarea cheltuielilor.

42. În cazul neindeplinirii de către proprietar a obligațiilor care îi revin cu privire la întreținerea și repararea imobilului detinut în proprietate, chiriasii vor putea cere în scris acestuia, în baza prevederilor art. 28 și 30 din lege, sa treaca la efectuarea lucrărilor necesare.

Dacă în termen de 30 de zile de la primirea sesizarii scrise a chiriasului, proprietarul nu a răspuns și nici nu a luat măsuri de executare a lucrărilor necesare, chiriasii vor putea trece la executarea lucrărilor, comunicand aceasta hotărâre proprietarului.

43. Până la reglementarea prin lege speciala a chiriei pentru locuintele aflate în proprietatea statului, chiria practicata pentru aceste locuinte se va stabili conform prevederilor cap. IV din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriasi.

IV. ADMINISTRAREA CLADIRILOR DE LOCUINTE

44. Cladirile de locuinte pot fi administrate de persoane fizice sau juridice specializate, care prezinta garantii morale și profesionale acceptate de proprietarul cladirii sau de reprezentantul legal al acestuia.

Oblibațiile administratorului sunt cele stabilite în art. 34 din lege, precum și prin contractul incheiat cu proprietarul sau cu reprezentantul asociației de proprietari a imobilului.

45. Administrarea cladirilor de locuit are ca obiect utilizarea cladirilor în scopul pentru care au fost construite, în condițiile mentinerii, pe toata perioada de folosire, a performantelor functionale, tehnice și calitative pentru care acestea au fost realizate.

În acest scop activitatea de administrare a cladirii trebuie să sigure:

- punerea în siguranța a cladirii potrivit prevederilor legale;

- functionarea în bune condiții a tuturor instalațiilor și părților de constructii ale imobilului;

- aducerea la cunoștința tuturor persoanelor care locuiesc în imobil a condițiilor generale de functionare a instalațiilor și dotarilor imobilului, precum și a regulilor de folosire a instalațiilor și dotarilor care se utilizeaza în comun;

- stabilirea condițiilor în care pot fi realizate serviciile de întreținere și reparatii curente ale elementelor de constructii și instalații ale imobilului, atât la părțile comune cat și la cele folosite în exclusivitate, care pot perturba folosință normala a părților comune;

- aducerea la cunoștința tuturor persoanelor care locuiesc în imobil a modului de stabilire a cheltuielilor curente pentru functionarea și întreținerea imobilului, precum și a celor ce decurg din alte plati efectuate, inclusiv cele pentru reparatia capitala a imobilului;

- preluarea cartii construcției potrivit prevederilor legale și evidentierea tuturor modificarilor aduse, în condițiile legii, la părțile comune ale imobilului.

Schimbarea destinatiei locuintelor și/sau a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta situate în cladiri colective se face numai cu acordul asociației de proprietari și în mod obligatoriu a proprietarilor direct afectati, indiferent dacă proprietarul acestora este sau nu membru al asociației.

46. În scopul reprezentarii și sustinerii intereselor comune ale proprietarilor, legate de folosirea bunurilor aflate în proprietate indiviza la cladirile aflate în condominiu, proprietarii locuintelor se constituie în asociații cu personalitate juridica.

Înființarea, organizarea și functionarea asociațiilor de proprietari se supun condițiilor stabilite prin Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari cuprins în anexa nr. 2 din lege.

47. Asociația de proprietari este forma de organizare și reprezentare a proprietarilor unui condominiu, recunoscută de lege.

Asociația de proprietari dobandeste personalitate juridica din momentul înregistrării la judecatoria în raza careia se afla cladirea respectiva, potrivit legii, pe baza acordului de asociere și a statutului asociației.

48. Constituirea asociațiilor de proprietari, la constructiile noi de locuinte realizate conform legii, se face în cel mult 60 de zile de la data când dreptul de proprietate asupra cladirii a fost înregistrat în cartea funciara, în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996. Până la înființarea și functionarea birourilor de Carte funciara în condițiile acestei legi, actele prin care s-a construit cladirea cu mai multe apartamente se vor transcrie sau, după caz, inscrie în registrele de publicitate aflate în vigoare la judecatorii.

Actele necesare pentru înscrierea proprietății sunt urmatoarele:

- cerere de transcriere, după caz, inscriere în Cartea funciara a tuturor proprietarilor de apartamente din cladire, cu specificarea adresei cladirii și a pozitiei apartamentului fiecarui proprietar, la care se ataseaza:

* actul de concesiune sau de proprietate a terenului;

* contractele de construire sau de vanzare-cumparare a apartamentelor care fac parte din cladire (actele de proprietate);

* procesele-verbale de predare-primire a apartamentelor construite;

* plansele sau schitele de identificare prin localizare și suprafața a fiecarui spatiu sau apartament din structura cladirii.

Fiecare proprietar de apartament va cere, de asemenea, în mod individual, transcrierea sau, după caz, înscrierea dreptului sau de proprietar asupra apartamentului.

Proprietarii de apartamente pot imputernici, prin procura, pe unul dintre ei sau o terta persoana, fizica sau juridica, să efectueze pentru ei operațiunile de publicitate imobiliara. Procura trebuie să fie semnata de toți proprietarii sau de reprezentantii lor legali.

Asociațiile de locatari se constituie, conform legii, în asociații de proprietari; inregistrarea proprietății dacă aceasta nu s-a efectuat până la data intrarii în vigoare a legii, se realizează în condiții similare celor pentru constructii noi de locuinte.

49. Asociația de proprietari ia hotărâri în adunarea generală, care se tine cel puțin o dată pe an și la care au dreptul sa participe toți membrii săi. Deciziile în cadrul adunarii generale se iau prin supunerea la vot a propunerilor membrilor asociației.

Adunarea generală a proprietarilor analizeaza principalele aspecte și ia hotărâri cu privire la:

a) activitatea de administrare și de întreținere a cladirii, derularea contractelor incheiate cu agentii economici furnizori ai serviciilor de care aceasta beneficiaza, precum și modul de realizare a obligațiilor pe care asociația de proprietari le are față de persoana juridica sau fizica cu care are relatii;

b) bugetul de venituri și cheltuieli; stabilirea perioadei pentru care persoanelor aflate în vizita la domiciliul membrilor asociației de proprietari nu li se percep cotele de participare la cheltuielile de întreținere aferente persoanelor cu domiciliul stabil în cladire; participarea membrilor asociației de proprietari la cheltuielile de administrare și de întreținere a cladirii; modul de folosire a fondurilor proprii;

c) modul de folosire a spatiilor comune și, în unele cazuri, schimbarea destinatiei unor asemenea spatii. Schimbarea destinatiei acestor spatii nu se va putea face decat cu acordul majorității membrilor asociației de proprietari și, în mod obligatoriu, cu al celor direct afectati;

d) regulamentul de ordine și convietuire în cadrul cladirii;

e) condițiile de angajare a administratorului prin prezentarea și analiza în plen a dosarului de angajare a acestuia;

f) stabilirea comisiei de cenzori, cat și sarcinile detaliate ale acestora.

În prima adunare de constituire asociația de proprietari alege un comitet executiv, comisia de cenzori și un presedinte care va reprezenta asociația în fața autorităților publice, instituțiilor publice și agentii economici cu care asociația are relatii.

50. Comitetul executiv, format dintr-un numar de membri stabilit de adunarea generală dintre membrii asociației de proprietari, asigura aducerea la indeplinire a hotărârilor adunarii generale și acționează operativ în legătură cu:

a) activitatea curenta de administrare și de întreținere a cladirii; aproba repartizarea lunara a cheltuielilor comune pe membrii asociației de proprietari; aproba angajarea sau sistarea contractelor privind serviciile necesare, inclusiv pentru administrarea cladirii; aproba angajarea personalului de întreținere și curățenie, precum și cheltuielile curente;

b) constatarea prin inspecții ciclice și stabilirea masurilor necesare care să asigure functionarea în bune condiții a instalațiilor și părților comune ale cladirii, constatari care se vor inscrie intr-o fisa de inspecție care se va depune la președintele asociației de proprietari;

c) problemele ridicate de membrii asociației de proprietari și ia măsuri pentru rezolvarea lor;

d) organizarea adunarilor generale, precum și a altor acțiuni stabilite de adunarea generală.

Comitetul executiv al asociației de proprietari pregătește și supune aprobării adunarii generale bugetul anual de venituri și cheltuieli.

După aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, comitetul executiv va urmări derularea acestuia în condițiile legii.

51. Președintele asociației de proprietari urmareste și asigura respectarea statutului și a hotărârilor asociației, realizarea contractelor angajate de asociație, indeplinirea în condițiile legii a prevederilor bugetului de venituri și cheltuieli, respectarea de către asociație a ordinii publice și a hotărârilor autorităților publice centrale și locale.

Președintele asociației de proprietari convoaca și conduce sedintele de lucru ale comitetului executiv și ale adunarii generale.

Președintele asociației de proprietari angajează prin semnatura sa asociația în relatiile acesteia cu tertii.

Președintele asociației de proprietari păstrează și urmareste tinerea la zi a cartii tehnice a construcției, precum și celelalte documente privitoare la activitatea asociației.

52. Comisia de cenzori urmareste și asigura respectarea legalității în administrarea bunurilor materiale și a fondurilor financiare ale asociației de proprietari.

Comisia de cenzori este formata din minimum 3 membri care au cunoștințe și experienta în domeniile financiar, economic sau juridic, și nu fac parte din comitetul executiv.

Comisia de cenzori alege la prima reuniune, din randul ei, pe președintele comisiei de cenzori.

Atribuțiile comisiei de cenzori sunt urmatoarele:

a) verificarea executiei bugetare;

b) verificarea și validarea documentelor și a angajamentelor de plată;

c) urmarirea depunerii în contul curent al asociației de proprietari a numerarului care depășește plafonul de casa;

d) verificarea trimestriala a gestiunii asociației de proprietari;

e) verificarea modului de stabilire a cotelor de participare a membrilor asociației de proprietari la cheltuielile curente;

f) verificarea lunara a situației de încasări și plati care va fi semnata de toți membrii comisiei.

Comisia de cenzori prezinta în fața adunarii generale a proprietarilor, o dată pe an, rapoarte asupra activității sale.

Gestionarea fondurilor banesti ale asociației de proprietari se face în baza prevederilor Legii contabilitatii nr. 82/1991 și a punctului 18 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/1993, urmarindu-se a se asigura:

a) inregistrarea cronologica și sistematica în contabilitate a operațiunilor patrimoniale în functie de natura lor, în mod unilateral, numai în debitul sau în creditul unor conturi, fără utilizarea unui cont corespondent;

b) stabilirea totalului debitului și al creditului, precum și al soldului fiecarui cont.

Registrele și formularele obligatorii sunt:

- Registrul-jurnal de încasări și plati (cod 14-1-1/a)

- Chitanta (cod 14-4-1)

- Registrul pentru evidenta fondului de rulment și a altor fonduri (cod 14-6-25)

- Registrul pentru evidenta bunurilor asociației (cod 14-6-26)

- Registrul pentru evidenta operațiunilor banesti (cod 14-6-27)

- Lista de plată a cotelor de contribuții pentru cheltuielile comune de folosință, întreținere și reparatii (cod 14-6-28).

53. Proprietarii, în afara drepturilor și indatoririlor prevăzute la cap. IV al Regulamentului-cadru cuprins în anexa nr. 2 din lege, în calitate de membri ai asociațiilor de proprietari, au și urmatoarele drepturi și obligații:

a) drepturi:

- sa participe la adunarea generală a proprietarilor, sa aleaga și să fie aleși în organele asociației de proprietari;

- sa primeasca explicatii cu privire la calculul cotei de contribuție la cheltuielile comune și eventual sa conteste presedintelui asociației de proprietari, în termen de 10 zile de la afisarea listei cu cuantumul stabilit al acestei cote; contestația nu suspenda plata contributiei. Președintele asociației de proprietari este obligat sa răspundă la contestație în termen de 5 zile;

- sa foloseasca spatiile și instalatiile comune din interiorul și din exteriorul cladirii.

b) obligații:

- să contribuie la constituirea mijloacelor banesti și materiale ale asociației de proprietari și sa achite în termenul stabilit cota-parte de contribuție la cheltuielile comune și la constituirea fondului de reparatii;

- sa intretina în bune condiții spatiile și instalatiile comune din interiorul și din exteriorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scari exterioare, ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de incalzire centrala și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instalații de colectare a deseurilor, instalații de antena colectiva, telefonie s.a.) și sa ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță și de functionalitate a locuinței proprii.

54. În scopul asigurarii fondurilor necesare pentru plati curente, asociația de proprietari stabileste cuantumul și cota de participare a membrilor asociației de proprietari la constituirea fondului de rulment. De regula, fondul de rulment se dimensioneaza astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente pentru întreținere ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu cheltuielile medii lunare ale anului expirat, majorate cu rata inflatiei pentru cazurile curente, iar în cazurile asociațiilor de proprietari nou-înființate, prin constatarea și insusirea experientei în domeniu a unor condominii echivalente ca marime.

Acest fond urmeaza să se constituie prin plata anticipata a cotei-părți ce revine fiecarui proprietar, asa cum s-a stabilit de adunarea generală a proprietarilor.

În situațiile în care prin contractul de închiriere, incheiat cu proprietarul, chiriasul se obliga sa participe la plata cheltuielilor curente ale imobilului în care locuieste, acesta va participa și la formarea fondului de rulment.

Conform acelorasi prevederi asociația de proprietari, de regula, va putea constitui un fond distinct pentru repararea instalațiilor sau a unor elemente ale cladirii, cu perioada de folosire limitata, fond care va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decat cu acordul adunarii generale a proprietarilor.

Fondul de rulment se restituie în toate situațiile de schimbare a domiciliului sau a dreptului de proprietate, dacă prin actele de transmitere a dreptului de proprietate sau a folosinței locuinței nu se stipuleaza altfel.

Fondul special pentru reparatii se va putea restitui proprietarului numai în situațiile în care noul proprietar va acoperi suma respectiva.

55. Cheltuielile de întreținere, calculate pentru fiecare proprietar, vor fi achitate de acestia, în cel mult 30 zile de la data comunicarii prin afisare la loc vizibil. După expirarea acestui termen, asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de intarziere pentru suma neachitata.

Modul de folosire a sumelor încasate din penalități de intarziere și din dobanzile la sumele depuse în contul asociației de proprietari se stabileste de adunarea generală a proprietarilor.

56. În cazurile în care unii membri ai asociației de proprietari nu respecta regulile și oblibațiile adoptate de asociație, în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul-cadru al asociației de proprietari, acestia pot fi actionati în justiție de către asociația de proprietari legal constituita.

Președintele asociației de proprietari raspunde în fața adunarii generale de rezolvarea situațiilor litigioase aparute în cadrul asociației.

V. REPARTIZAREA CHELTUIELILOR COMUNE

57. Cheltuielile pentru întreținere și reparatii la părțile de constructii și instalații aflate în folosință comuna se repartizeaza proportional cu cota-parte ce revine fiecarui apartament proprietate, din proprietatea comuna, asa cum este înscrisă în actul de proprietate și insusita de adunarea generală a proprietarilor (se cuprind lucrarile aferente spalatoriilor, uscatoriilor, casei scarii, subsolului, terasei sau acoperisului, podului, precum și ascensorului, centralelor termice, crematoriilor și a altor asemenea părți ale condominiului).

Părțile de constructii și instalații ale condominiului, aflate în folosință comuna, sunt cele stabilite prin actele de constituire ale condominiului cu modificările ce pot aparea în urma unor hotărâri ale asociației de proprietari, luate în condițiile respectarii legii.

Cheltuielile ce privesc personalul angajat al asociației de proprietari, inclusiv cel pentru curățenie, precum și cheltuielile aferente materialelor consumabile folosite, se vor repartiza pe fiecare apartament, corespunzător numarului de persoane, cu excepția cheltuielilor pentru retributia fochistului pe perioada de iarna, care se va repartiza corespunzător cotei-părți aferente din proprietatea comuna.

Cheltuielile pentru lucrarile de întreținere, reparatii și inlocuiri la antenele colective de televiziune se repartizeaza în raport cu numărul prizelor de televizoare aflate în locuinta, iar pentru cutiile postale și cheile de la usa de intrare comuna în cladire, se repartizeaza în raport de numărul acestora.

În cladirile unde sunt spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și în cazul locuintelor folosite și/sau pentru alte activități, aceste cheltuieli se defalca distinct pentru locuinte și pentru celelalte categorii de folosință, corespunzător convențiilor ce vor fi stabilite anual cu detinatorii spatiilor respective.

Cheltuielile aferente locuintelor, determinate după deducerea din suma totala a cheltuielilor aferente spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta, se repartizeaza fiecarui apartament, corespunzător prevederilor alin. 1.

58. Cheltuielile pentru consumul de apa și pentru canalizare, corespunzătoare facturilor prezentate de furnizor și insusite de asociația de proprietari, vor fi repartizate proportional cu numărul de persoane care locuiesc în cladire.

În cazurile în care suma din facturi cuprinde și cheltuielile pentru consumul de apa al spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și în cazul apartamentelor folosite și/sau pentru alte activități, cheltuielile aferente acestora se vor stabili prin conventii anuale incheiate cu detinatorii acestor spatii.

Cheltuielile pentru consumul de apa și pentru canalizare aferente locuintelor, determinate după deducerea din suma totala a cheltuielilor aferente spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta, vor fi repartizate conform prevederilor alin. 1.

În cazuri excepționale, în lipsa aparatelor de înregistrare a consumului de apa, acest consum se determina potrivit normelor legale, în sistem pausal, pe fiecare tip de consumator.

La defalcarea cheltuielilor pentru consumul de apa și pentru canalizare la apartamentele care folosesc bai sau dusuri comune, se va lua în calcul jumătate din suma ce revine unei persoane din apartamentele dotate cu bai și dusuri.

În cazurile în care condominiul dispune numai de dusuri și bai comune pentru toate apartamentele, cheltuielile se repartizeaza în raport de numărul persoanelor care locuiesc în cladire, aferent fiecarui apartament.

Posesorii de autovehicule care folosesc pentru întreținerea acestora apa din conductele de alimentare aferente cladirii, în cazul când nu exista nici o interdictie în acest sens, vor suporta cheltuielile pentru consumul de apa și canal. Aceste cheltuieli, calculate pe baza unor baremuri stabilite potrivit normelor legale, se scad din totalul cheltuielilor ce revin cladirii respective pentru apa și canal, restul urmand să se repartizeze conform alineatelor precedente.

59. Cheltuielile pentru ridicarea reziduurilor și gunoaielor menajere, precum și cheltuielile pentru vidanjarea haznalelor, se repartizeaza proportional cu numărul persoanelor care locuiesc în cladire.

La cladirile unde sunt și spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și în cazul locuintelor folosite și/sau pentru alte activități, pentru ridicarea reziduurilor cheltuielile se defalca distinct pentru locuinte și pentru celelalte categorii de folosință, corespunzător convențiilor incheiate anual cu detinatorii spatiilor respective.

60. Consumul de energie electrica aferent părților comune ale cladirii, care se masoara, de regula, prin contoare montate separat de cele ale apartamentelor, se repartizeaza proportional cu numărul persoanelor care locuiesc în cladire.

În cazuri excepționale, când nu se pot separa, prin măsurare, consumurile de energie electrica la părțile comune ale cladirii sau în apartamentele locuite în comun de mai multe familii, din cheltuielile totale aferente acestor consumuri se determina, pe baza unor baremuri stabilite potrivit normelor legale, cele aferente consumului deținătorilor de suprafete de locuit ocupate în exclusivitate, ținându-se seama de dotarea fiecaruia (numar de becuri și aparate electrice de uz casnic, cum sunt: masini de calcat și de spalat, aparate de radio, televizoare, frigidere etc.); sumele astfel determinate se scad din totalul cheltuielilor pentru consumul de energie electrica înregistrat, iar ceea ce rămâne reprezinta cheltuielile pentru iluminatul părților de folosință comuna și se repartizeaza pe detinatorii locuintelor, proportional cu numărul de persoane.

În cladirile unde sunt și spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, cotele de cheltuieli aferente acestor spatii se vor stabili prin conventii anuale incheiate cu detinatorii spatiilor.

61. Cheltuielile efectuate cu furnizarea energiei termice prin centralele sau prin punctele termice din exploatarea unităților de gospodarie comunala sau a altor furnizori, se stabilesc după tarifele practicate de acestia.

Cheltuielile pentru încălzirea centrala asigurata prin centrale termice aflate în exploatarea directa a proprietarilor din cladire cuprind: costul combustibilului (carbune, lichid, gaze, etc.), costul transportului acestuia până la locul de consum, cheltuielile efectuate cu indepartarea reziduurilor, costul energiei electrice consumate pentru functionarea instalațiilor de incalzire centrala și iluminatul incaperilor în care sunt amplasate acestea, costul echipamentului de uzura și protecție pentru fochistii ce deservesc centralele termice, indemnizatiile, respectiv salariile acestora, inclusiv contribuția pentru asigurări sociale (C.A.S.), costul materialelor necesare pastrarii curateniei în centralele termice, costul apei pentru umplerea instalatiei.

În cazul în care la centralele sau punctele termice sunt racordate mai multe cladiri, suma totala a cheltuielilor pentru încălzirea tuturor cladirilor se repartizeaza pe fiecare cladire în parte, proportional cu suprafața echivalenta termica, determinata potrivit normelor legale, a tuturor corpurilor de incalzire (radiatoare din fonta sau otel, convectori, convector radiatoare, conducte și coloane neizolate etc.) aflate în dotarea acestora conform normelor și normativelor tehnice de proiectare.

Cheltuielile pentru încălzirea locuintelor, precum și cele pentru încălzirea spatiilor aflate în folosință comuna intr-o cladire (casa scarii, culoare, spalatorii, uscatorii, holuri etc.), se repartizeaza proportional cu cota-parte indiviza care îi revine fiecarui proprietar din proprietatea comuna, asa cum aceasta este înscrisă în actul de proprietate.

Dacă proprietarul unui apartament modifica suprafața radianta a elementilor de incalzire din apartamentul pe care îl detine, cota-parte de participare la cheltuielile pentru incalzire se va recalcula cu luarea în considerare a coeficientului de modificare a suprafetei radiante initiale.

În cazul când în cladire sunt și spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și locuinte folosite și/sau pentru alte activități, cheltuielile pentru incalzire se defalca corespunzător cotelor stabilite anual, prin conventii cu detinatorii spatiilor respective.

62. Cheltuielile pentru consumul apei calde se repartizeaza pe proprietari, proportional cu numărul de persoane care locuiesc în cladire.

În cazul cladirilor unde sunt și spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și locuinte folosite și/sau pentru alte activități, cheltuielile aferente consumului de apa calda se stabilesc și se repartizeaza conform cotelor stabilite prin conventii anuale cu detinatorii acestor spatii.

63. Cheltuielile aferente consumului de gaze la sobe pentru incalzire, în cazul în care nu exista aparate de măsurare a acestuia, pentru fiecare apartament sau incapere cu alta destinatie decat aceea de locuinta, inclusiv părțile de folosință comuna aferente acestora, se repartizeaza proportional cu cota-parte care îi revine fiecarui proprietar din proprietatea comuna, asa cum aceasta s-a înregistrat în actul de proprietate.

Cheltuielile privind consumul de gaze naturale pentru prepararea hranei și de la spalatoriile comune, în situațiile în care nu exista aparate de măsura a consumului pe fiecare apartament, se repartizeaza pe fiecare proprietar, corespunzător numarului de persoane care locuiesc în cladire.

În cladirile în care consumul de gaze pentru bucatarii și spalatorii se înregistrează prin acelasi aparat care masoara și consumul aferent incalzirii, se stabileste consumul aferent bucatariilor și spalatoriilor pe baza unor baremuri stabile potrivit normelor legale, care se scade din consumul total pe cladire, diferența considerandu-se ca fiind aferenta incalzirii.

În cladirile unde sunt și spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta, precum și locuinte folosite și/sau pentru alte activități, cheltuielile aferente consumului de gaze se stabilesc prin conventii anuale incheiate cu detinatorii de asemenea spatii.

Prevederile referitoare la bucatarii și spalatorii se aplică corespunzător și în cazul cuptoarelor și al altor unități similare.

64. Cheltuielile aferente energiei electrice necesare funcționarii hidrofoarelor aflate în exploatarea asociațiilor de proprietari se repartizeaza proportional cu numărul de persoane care locuiesc în cladire.

65. Cheltuielile aferente energiei electrice pentru functionarea ascensoarelor se repartizeaza proportional cu numărul persoanelor care locuiesc în cladire.

De regula, nu contribuie la plata cheltuielilor pentru functionarea ascensorului persoanele care ocupa apartamente situate la subsol, demisol, parter, mezanin, precum și la etajul I din cladirile fără mezanin; în cazul cladirilor care au amplasate la etajele superioare bai, spalatorii, uscatorii etc., de regula, toți proprietarii de apartamente contribuie la cheltuielile pentru functionarea ascensorului.

Adunarea generală a proprietarilor, în contextul celor de mai sus, va hotari în legătură cu participarea proprietarilor la susținerea acestor cheltuieli.

Atunci când ascensorul este utilizat în comun cu detinatorii suprafețelor cu alta destinatie decat aceea de locuinta sau cu proprietarii apartamentelor care prin natura activității lor (croitori, cosmeticieni, coafori, etc.) primesc la domiciliu și alte persoane, cota-parte de cheltuieli pentru acestia se stabileste prin convenție anuală incheiata cu detinatorii acestor spatii.

66. Cheltuielile pentru curatatul cosurilor de fum se repartizeaza, fiecarui detinator de spatiu, proportional cu numărul sobelor și masinilor de gatit racordate la cosurile de fum ale cladirii.

Anexa 1

Localitatea Denumirea bloculuiTotal număr de apartamenteStadiul fizic al lucrărilorApartamente care se finalizează în anul ...Din care, pentru tineriFonduri milioane lei UtilizateTotal necesar pentru punere în funcțiuneDin care, în anul 1997 01234567 I. Blocuri de locuințe care se finalizează conform Ordonanței Guvernului nr. 19/1994 ........... II. Blocuri de locuințe care se finalizează conform art. 7 din Legea nr. 114/1996 ........... PREȘEDINTE, (PRIMAR GENERAL

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONSILIUL JUDETEAN .........................

(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI)

Inventarierea blocurilor de locuinte aflate în diverse stadii de execuție

Anexa 2

CONTRACTANT,BENEFICIAR, DIRECTORCONTABIL-ȘEF Vizat Oficiul juridicVizat C.F.P.

-------

la normele metodologice

-----------------------

Inregistrat la ................ Nr. ............ din .......... CONTRACT de construire a unei locuinte cu credit nr. ........... Între subscrisii: Consiliul local al .................. (Consiliul General al Municipiului București)*), prin ..............., reprezentat prin director ............ și ........... contabil-sef, în calitate de contractant, pe de o parte, și ..................., domiciliat(a) în ............. str. ............ nr. ........ bl. ......... et. ....... sc. ....... ap. ....... sector (judet .........), legitimat(a) cu Buletin/carte de identitate seria ....... nr. ....., eliberat(a) de ..... la data de ....., denumit(a) beneficiar(a), pe de altă parte, în baza art. 7 din Legea locuinței nr. 114/1996 , a intervenit urmatorul contract de construire și de creditare a unei locuinte proprietate, în baza cererii nr. ....../......... și a pozitiei din lista de prioritati nr. ............/........... . I. Contractantul se obliga: a) să asigure beneficiarului construirea unei locuinte proprietate potrivit proiectului de execuție nr. ..... din ...., acceptat de beneficiar, locuinta ce va fi situata în ..... str. ...... nr. ....... bl. .... .et. ..... sc. ........ ap. ........ judet (sector) ..........., compusa din ....... camere și dependinte ........., în suprafața construita de ...... mp, din care suprafața utila ........... mp în proprietate exclusiva și o cota parte de ..........% din proprietatea comuna. Valoarea locuinței la data prezentului contract este de ........ lei, din care prețul garajului, ........... lei și al boxei ........... lei. Prețul definitiv al locuinței se stabileste la terminarea construcției iar pentru diferența dintre acesta și prețul locuinței la data contractarii se incheie cu beneficiarul un act aditional la prezentul contract; b) sa invite pe beneficiar sa participe la receptia locuinței; c) sa predea beneficiarului la data de ...... locuinta contractata, în cladirea complet terminata, pe baza unui proces-verbal de predare-primire. În cazul în care la predarea-preluarea locuinței de către beneficiar se va constata ca locuinta nu corespunde condițiilor legale în vigoare sau prezinta unele defectiuni care necesita remedieri, contractantul este obligat sa refaca lucrarile respective în termenele prevăzute în procesul-verbal de receptie. Contractantul se obliga să asigure remedierea deficientelor sau viciilor ascunse provenite din culpa constructorului, semnalate de către beneficiar în cursul perioadei de garantie, în termen de până la 30 zile de la cererea beneficiarului. Pentru neefectuarea la termen a lucrărilor de remediere a deficientelor consemnate în procesul-verbal de receptie, respectiv de predare-preluare a locuinței, contractantul se obliga sa plateasca pentru fiecare zi de intarziere o penalizare de 0,05% din valoarea articolelor de lucrari neremediate; d) pentru nepredarea locuinței în termenul stabilit în prezentul contract, contractantul se obliga sa plateasca beneficiarului urmatoarele penalizari calculate la prețul locuinței prevăzut în contract: 0,03% pentru 60 de zile de la depășirea termenului; 0,04% pentru urmatoarele 30 de zile; 0,05% pentru zilele care depasesc termenele cu peste 3 luni. Suma penalitatilor se va vira în contul ratelor curente ale beneficiarului. În cazul în care nepredarea în termen a locuinței s-a datorat unor cauze obiective, termenul de predare a locuinței, prevăzut în prezentul contract, va putea fi modificat cu acordul ambelor părți. II. Beneficiarul se obliga: a) sa achite în intregime prețul locuinței, stabilit în suma de ...... lei, începând de la data semnarii prezentului contract, astfel: - suma de ...... lei, cu chitanta nr. ...... din ........, reprezentand plata integrală; - suma de ...... lei, cu chitanta nr. ...... din ........, reprezentand avansul minim de .......... % din prețul locuinței; - suma de ...... lei în rate lunare, astfel: rata lunara .......... lei (rata .......... lei + dobânda .......... lei) se achită începând cu data de ...........; ultima rata se achită la data de ........ și este de ......... lei (rata ......... lei + dobânda ............ lei); - suma de ...... lei, reprezentand prețul integral al boxei (garajului). Din prețul locuinței a fost scazuta suma de ....... lei, reprezentand subventia plătită de la bugetul de stat, în baza prevederilor art. 7 din Legea locuinței nr. 114/1996 . În cazul nerestituirii la termen a ratei scadente, va plati o dobânda de 10% anual, aplicata la suma nerambursata. Rata lunara de ......... lei urmeaza a fi retinuta pe statul de plată al unității la care beneficiarul locuinței (girantul platitor) are de incasat drepturi banesti și virata în contul contractantului nr. ..........; b) sa suporte toate cheltuielile ocazionate în situațiile de urmărire și de executare a debitului creat prin nerambursarea ratelor la termen; c) să se prezinte la data comunicata de contractant la receptia lucrării, precum și la data fixata pentru predarea-preluarea locuinței. În caz de neprezentare în termen de 10 zile de la data stabilita pentru preluarea locuinței, aceasta se considera predata pe baza procesului-verbal de predare semnat de contractant. III. Subscrisul declar că: - nu am detinut și nu avem, atât eu, cat și familia mea, în proprietate o alta locuinta; - sunt căsătorit(a), necasatorit(a); IV. Până la restituirea integrală a sumelor datorate, locuinta este ipotecata conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 114/1996 și nu poate fi instrainata decat după ce beneficiarul restituie integral contractantului sumele actualizate, datorate, și suma actualizata, obtinuta ca subvenție de la bugetul de stat. V. Terenul aferent construcției, în suprafața totala de ......... mp, din care, în proprietate indiviza, ............% este concesionat pe durata existentei construcției. VI. Prezentul contract va fi pus în executare la data semnarii lui de către părțile contractante. VII. Se anexeaza planul locuinței. Incheiat azi, ........, în ........... exemplare.

------------------ *) Agentul economic specializat pentru a derula investitia - construirea de locuinte. GARANTII CONTRACTUALE Subsemnatul ............ nascut (a) în ............... la data de ........., fiul (fiica) lui .......... și al .............., domiciliat în str. ........ nr. ........., bl. ........, et. ........, sc. ........., ap. ........, judet/sector ........., legitimat cu Buletin/carte de identitate seria ........ nr. ..........., emis(a) de ............ la data de ..........., ma oblig sa garantez solidar/sa girez platitor pe/pentru ........ în cazul neachitarii/până la achitarea sumei de ....... lei, reprezentand ratele și dobanzile la care s-a angajat beneficiarul, până la stingerea acestora. Semnatura girantului solidar/garantului platitor

Anexa 3

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONTRACT DE VANZARE-CUMPARARE CU PLATA IN RATE Nr. ......../........... din .......... între ............................, reprezentat prin director și contabil-sef ..............................., în calitate de vânzător, pe de o parte, și .................................., nascut(a) ............. în ................. sectorul (județul) .............., la data ............, fiul (fiica) lui ..............., legitimat cu buletin/carte de identitate seria ........ nr. ......., eliberat de ........... la data de ..........., domiciliat(a) în .................. str. .............. nr. ....... bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, judet/sector ......, căsătorit(a) cu ............., nascut(a) în ................. sectorul (județul) .............., la data de ............, fiul (fiica) lui ................. și al ............, legitimat(a) cu buletin/carte de identitate, seria ........ nr. ......., eliberat de ........... la data de ..........., domiciliat(a) în .................. str. .............. nr. ....... bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, judet/sector .............., în calitate de cumparator, pe de o parte, ca urmare a cererii nr. .................. și pozitiei din lista de prioritati, nr. .............., și în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea locuinței nr. 114/1996 , s-a incheiat prezentul contract de vanzare-cumparare cu plata în rate. Art. 1. ............................................................. vinde și ............................................................. cumpara locuinta situata în ................. str. ................... nr. ....... bl. ......, sc. ......, et. ......, ap. ......, judet/sector ..........., conform schitei și fisei de calcul a pretului, compusa din ....... camere de locuit, cu o suprafața utila de ........ mp, în proprietate exclusiva, precum și o cota indiviza de ........% din suprafața părților comune ale imobilului. Terenul aferent locuinței, în suprafața de ............. mp, respectiv cota indiviza de .......% din totalul suprafetei se concesioneaza pe durata existentei construcției, conform contractului de concesiune nr. ......./...... incheiat cu Consiliul Local .............................. . Predarea-primirea locuinței se va efectua pe bază de proces-verbal incheiat între vânzător și cumparator. Art. 2. Prețul locuinței este de ................................... lei. La data prezentului contract, cumparatorul a achitat suma de ............ lei, cu chitanta nr. ....... din .............., reprezentand un avans de .....% din prețul locuinței, plus T.V.A., precum și comisionul vânzătorului. Art. 3. În baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 114/1996 , cumparatorul beneficiaza de o subvenție în suma de ............ lei. Art. 4. Diferența dintre prețul locuinței, din care s-a scăzut subventia în suma de .............. lei, și avansul achitat în suma de ........... lei, precum și dobânda totala de ............ lei, calculată cu .........% pe an, și T.V.A. total de ............. lei vor fi achitate de cumparator în rate lunare pe termen de ....... ani, astfel: rata lunara ............. lei + dobânda lunara .............. lei + T.V.A. lunara ................ lei = ................... lei; ultima rata ............. lei + ultima dobânda .............. lei + T.V.A. ultima ................ lei = ................... lei. Rata, dobânda și T.V.A., lunara de ............. lei, urmeaza a fi reținute pe statul de plată al unității la care cumparatorul (girantul platitor) .................. are de incasat drepturi banesti, conform dovezii nr. ......, începând cu data de .................. până la data de ..................., și vor fi virate în contul vânzătorului nr. ......... deschis la ............... . Pentru perioada în care cumparatorul nu are de incasat drepturi banesti, ratele, dobanzile aferente și T.V.A. se achită la casieria vânzătorului până la sfârșitul lunii curente. În caz de neachitare la termen a ratelor lunare, cumparatorul va plati o dobânda de 10% anual, aplicata la suma nerambursata. Toate cheltuielile ocazionate de urmarirea debitorului și executarea acestuia, în caz de neplata, la data scadenta a ratelor vor fi suportate de cumparator. Art. 5. Până la restituirea integrală a sumelor datorate se instituie ipoteca asupra locuinței conform prevederilor art. 18 din Legea nr. 114/1996 . Art. 6. Locuinta care face obiectul prezentului contract nu poate fi instrainata decat după ce cumparatorul achita integral vânzătorului sumele actualizate, datorate, și restituie suma actualizata, obtinuta ca subvenție de la bugetul de stat. Eliberat la data de ................ în ............. exemplare, din care .............. se inmaneaza cumparatorului. VÂNZĂTOR, CUMPARATOR, DIRECTOR, CONTABIL-SEF, Vizat Oficiul juridic Vizat C.F.P. GARANTII CONTRACTUALE Subsemnatul(a) ............ nascut(a) în ............... la data de ........., fiul (fiica) lui .......... și al .............., domiciliat în ................, str. ........ nr. ........., bl. ........, sc. ........, et. ........., ap. ........, judet/sector ........., legitimat cu Buletin/carte de identitate seria ........ nr. ..........., emis(a) de ............ la data de ..........., ma oblig sa garantez/sa girez pe platitor pentru ........ în cazul neachitarii/până la achitarea sumei de ....... lei, reprezentand ratele și dobanzile la care s-a angajat cumparatorul, până la stingerea acestora. Semnatura garantului solidar/garantului platitor

Anexa 4

-------

la normele metodologice

-----------------------

Inregistrat la .............. Nr. ......... din ........... CONTRACT-CADRU DE INCHIRIERE*) pentru suprafetele cu destinatie de locuinta Între .................., în calitate de proprietar, cu sediul în ......... str. ............. nr. ......., judet/sector ............, reprezentat prin ........., în calitate de administrator al fondului imobiliar ce aparține domeniului public din patrimoniul Consiliului Local al ....................... și ...................., legitimat cu buletin/carte de identitate seria ....... nr. ........., eliberat(a) la data ..........., de .............., în calitate de chirias, în baza Legii locuinței nr. 114/1996 și a repartitiei nr. ...... din .............., emisa de .........................., a intervenit prezentul contract. I. Obiectul inchirierii Primul, în calitate de proprietar, inchiriaza, iar al doilea, în calitate de chirias, ia cu chirie locuinta din ............ str. .......... nr. ........., bl. ........, sc. ........, et. ........., ap. ........, judet/sector ........., compusa din ....... camere în suprafața ........... mp (camera ...... mp, camera ...... mp, camera ...... mp, camera ...... mp), dependinte în suprafața de ........... mp (baie ....... mp, bucatarie ......... mp, WC ....... mp, debara ........... mp, camara ...... mp, boxa ...... mp, hol ...... mp, pod ....... mp, pivnita ........ mp, boxa ........... mp) și ....... mp curte (gradina), folosite în exclusivitate, și ........., folosite în comun. Locuinta care face obiectul inchirierii va fi folosita de chirias și membrii familiei menționați în comunicarea de închiriere, astfel: ................... chirias ............. sotie ................. fiu ................. fiica ..................... . Locuinta descrisa la cap. I se preda, în stare de folosință, cu instalatiile și inventarul prevăzute în procesul-verbal de predare-primire incheiat între subsemnatii, care face parte integrantă din prezentul contract. Termenul de închiriere este de ......... ani (luni), cu incepere de la data de ........ până la data de ........ . II. Chiria aferenta locuinței inchiriate Chiria lunara, aferenta locuinței inchiriate este de ......... lei, calculată în conformitate cu prevederile legale. Plata chiriei se suporta, corespunzător art. 44 alin. 2 din Legea nr. 114/1996 , astfel: - de către chiriasi .......... lei**); - de la bugetul local ............ lei. Chiria se datorează începând cu data de ....... și se achită în numerar la casieria .......... . Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de intarziere, începând cu prima zi care urmeaza aceleia când suma a devenit exigibila, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante. În caz de neplata, executarea silita se va face prin hotărârea judecătorească prin care chiriasul va fi obligat sa achite chiria restanta, precum și dobânda și cheltuielile de judecată. III. Oblibațiile părților privind folosirea și întreținerea spatiilor care fac obiectul contractului a) Proprietarul se obliga: - sa predea chiriasului locuinta în stare normala de folosință; - sa ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță în exploatare și functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuinței; - sa intretina în bune condiții elementele structurii de rezistenta ale cladirii, elementele de construcție exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente, scari exterioare), curti și gradini, precum și spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri); sa intretina în bune condiții instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de incalzire centrala și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instalații de colectare a deseurilor, instalații de antena colectiva, telefonie s.a.). b) Chiriasul se obliga: - să efectueze lucrarile de întreținere, de reparatii sau de inlocuire a elementelor de constructii și instalații din folosință exclusiva; - sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii și instalații deteriorate din folosință comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul cladirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, atunci cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de constructii, instalații, obiectele și dotarile aferente; - să asigure curatenia și igienizarea în interiorul locuinței și la părțile de folosință comuna, pe toata durata contractului de închiriere; - sa comunice în termen de 30 de zile proprietarului orice modificare produsa în venitul net al familiei sale, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere; - sa predea, la mutarea din locuinta, proprietarului, locuinta în stare de folosință și curățenie și cu obiectele de inventar trecute în procesul-verbal de predare-primire întocmit la preluarea locuinței. IV. Nulitatea și rezilierea contractului Sunt nule de drept clauzele incluse în contract, care: - obliga chiriasul sa recupereze sau sa plateasca în avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie în sarcina proprietarului; - prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor în caz de degradare a elementelor de constructii și instalații, a obiectelor și dotarilor aferente spatiilor comune, cu excepția celor menționate la cap. III, pct. b), asa cum sunt acestea formulate; - impun chiriasilor sa faca asigurări de daune; - exonereaza proprietarul de oblibațiile ce îi revin potrivit prevederilor legale; - autorizeaza proprietarul să obțină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de închiriere. Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la: a) cererea chiriasului, cu condiția notificarii prealabile într-un termen minim de 60 de zile; b) cererea proprietarului atunci când: - chiriasul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv; - venitul net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depășește cu peste 20% nivelul minim prevăzut în art. 42 din Legea nr. 114/1996 , iar chiriasul nu a achitat valoarea nominala a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare; - chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuinței, cladirii în care este situata aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă instraineaza fără drept părți ale acestora; - chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau împiedica folosirea normala a locuinței; - chiriasul nu a respectat clauzele contractuale și/sau prevederile art. 49 din Legea nr. 114/1996 . c) chiriasul nu și-a achitat oblibațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă acestea au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriasului. Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile și chiriasul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data executarii efective a hotărârii de evacuare. Contractul inceteaza în termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului, dacă persoanele indreptatite prin lege nu au solicitat locuinta. V. Clauze speciale: ...................................................... (condiții de închiriere și de eliberare a locuinței de necesitate etc.) Prezentul contract s-a incheiat astazi ............, în 3 exemplare, cate unul pentru fiecare parte, un exemplar pentru organele fiscale teritoriale. PROPRIETAR, CHIRIAS, ---------------- *) Utilizat pentru inchirierea locuintelor sociale și a celor de necesitate. **) Cota-parte pe care o suporta chiriasul se va recalcula ori de cate ori apar modificari ale veniturilor acestuia potrivit prevederilor art. 45 din Legea nr. 114/1996 . Diferența până la chiria nominala se va suporta din bugetul local.

Anexa 5

-------

la normele metodologice

-----------------------

Inregistrat la .............. Nr. ......... din ........... CONTRACT-CADRU DE INCHIRIERE*) pentru suprafetele cu destinatie de locuinta ---------------- *) Utilizat pentru inchirierea locuintelor din proprietatea statului sau a unităților economice cu capital majoritar de stat. Între subsemnatii .................., în calitate de proprietar, cu domiciliul (sediul) în str. ............. nr. .......... bl. ......... et. ......... sc. .......... ap. ......... judet/sector ............, reprezentat prin ........., legitimat cu Buletin/carte de identitate seria ....... nr. ........., eliberat(a) la data de ............ de .............. și ................, cu domiciliul în ......... str. ............. nr. .......... bl. ......... et. ......... sc. .......... ap. ......... judet/sector ............, legitimat cu buletin/carte de identitate, seria ....... nr. ........., eliberat(a) la data de ..........., de .............., a intervenit prezentul contract de închiriere. I. Obiectul inchirierii Primul, în calitate de proprietar, inchiriaza, iar al doilea, în calitate de chirias, ia cu chirie locuinta din ..........., str. .......... nr. ........., bl. ........, sc. ........, et. ........., ap. ........, judet/sector ........., compusa din ....... camere în suprafața de ........... mp (camera: ...... mp, camera: ...... mp, camera: ...... mp, camera: ...... mp), dependinte în suprafața de ........... mp (baie ....... mp, bucatarie ......... mp, WC ....... mp, debara ........... mp, camara ...... mp, boxa ...... mp, hol ......... mp, pod ........ mp, pivnita ........... mp, boxa ........... mp) și ....... mp curte (gradina), folosite în exclusivitate și ........., folosite în comun. Locuinta care face obiectul inchirierii va fi folosita de chirias și familia sa compusa din: ................... chirias ............. sotie ................. fiu ................. fiica ..................... . Locuinta descrisa la cap. I se preda în stare de folosință cu instalatiile și inventarul prevăzute în procesul-verbal de predare-primire incheiat între subsemnatii, care face parte integrantă din prezentul contract. Termenul de închiriere este de ......... ani (luni), cu incepere de la data de ........ până la data de ........**) . La expirarea termenului contractul poate fi reinnoit cu acordul ambelor părți. ----------- **) Mențiune speciala - în condițiile în care proprietarul doreste sa preia locuinta pentru el sau familia sa la o anumita data, în intervalul perioadei de închiriere. II. Chiria aferenta locuinței ce face obiectul contractului Chiria lunara este de ......... lei, calculată în conformitate cu prevederile legale. Chiria se datorează începând cu data de ....... și se achită în contul proprietarului nr. ........ la Banca ............ până la data de 10 a fiecarei luni, pentru luna în curs. La data incheierii prezentului contract, chiriasul a achitat proprietarului cu anticipatie suma de ......... lei, reprezentand chiria aferenta locuinței pe o perioadă de .......... luni. Chiria se va plati lunar, începând cu data de ........... la sediul ....... (în contul ..........) Pe durata inchirierii, cuantumul chiriei se va putea modifica în urmatoarele situații în care părțile cad de acord ......... Orice modificare a cuantumului chiriei se va comunică în scris chiriasului cu 60 de zile înainte de termenul scadent de plată. Neplata la termen a chiriei atrage o penalizare de 0,5% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de intarziere, începând cu prima zi care urmeaza aceleia când suma a devenit exigibila, fără ca majorarea să poată depăși totalul chiriei restante. III. Oblibațiile părților privind folosirea și întreținerea spatiilor care fac obiectul contractului a) Proprietarul se obliga: - sa predea chiriasului locuinta în stare normala de folosință; - sa ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță, în exploatare și functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuinței; - sa intretina în bune condiții elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de construcție exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente, scari exterioare), curti și gradini, precum și spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri); sa intretina în bune condiții instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de incalzire centrala și preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instalații de colectare a deseurilor, instalații de antena colectiva, telefonie s.a.). b) Chiriasul se obliga: - să efectueze lucrarile de întreținere, de reparatii sau inlocuirea elementelor de constructii și instalații din folosință exclusiva; - sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii și instalații deteriorate din folosință comuna ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul cladirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, atunci cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de constructii, instalații, obiectele și dotarile aferente; - să asigure curatenia și igienizarea în interiorul locuinței și la părțile de folosință comuna pe toata durata contractului de închiriere; - sa comunice în termen de 30 de zile proprietarului orice modificare produsa în venitul net al familiei, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere; - sa predea la mutarea din locuinta, proprietarului, locuinta în stare de folosință și curățenie și cu obiectele de inventar trecute în procesul-verbal de predare-primire întocmit la preluarea locuinței. IV. Nulitatea și rezilierea contractului Sunt nule de drept clauzele incluse în contract, care: - obliga chiriasul sa recupereze sau sa plateasca în avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie în sarcina proprietarului; - prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor în caz de degradare a elementelor de constructii și instalații, a obiectelor și dotarilor aferente spatiilor comune, cu excepția celor menționate la cap. III, pct. b), asa cum sunt acestea formulate; - impun chiriasilor sa faca asigurări de daune; - exonereaza proprietarul de oblibațiile ce îi revin potrivit prevederilor legale; - autorizeaza proprietarul să obțină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de închiriere. Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face la: a) cererea chiriasului, cu condiția notificarii prealabile într-un termen minim de 60 de zile; b) cererea proprietarului atunci când: - chiriasul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv; - chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuinței, cladirii în care este situata aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă instraineaza fără drept părți ale acestora; - chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau împiedica folosirea normala a locuinței; - chiriasul nu a respectat clauzele contractuale. c) la cererea asociației de proprietari atunci când chiriasul nu și-a achitat oblibațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă acestea au fost stabilite prin contractul de închiriere în sarcina chiriasului. Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar chiriasul este obligat la plata chiriei prevăzute în contract până la data executarii efective a hotărârii de evacuare. Contractul inceteaza în termen de 30 de zile de la data parasirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului, dacă persoanele indreptatite prin lege nu au solicitat locuinta. V. Alte clauze convenite între părți ................................... Contractul de închiriere este accesoriu la contractul de muncă*). ------------------ *) Aceasta mențiune se face la inchirierea locuintelor de serviciu și de interventie. Prezentul contract s-a incheiat astazi ............, în 3 exemplare, cate unul pentru fiecare parte, un exemplar pentru organele fiscale teritoriale. PROPRIETAR, CHIRIAS,

Anexa 6

Nr. crt.Categorii de beneficiariNr. de cazuriChiria nominală, din care:Subvenția de la bugetul local 1.Tineri căsătoriți care au fiecare vârsta de până la 35 ani 2.Tineri proveniți din instituții de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani 3.Invalizi de gradul I și II 4.Persoane handicapate 5.Pensionari 6.Veterani și văduve de război 7.Beneficiari ai prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată 8.Beneficiari ai prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare 9.Alte persoane sau familii TOTAL: PRIMAR, (PRIMAR GENERAL)

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONSILIUL LOCAL ............................

(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI)

CERERE

de subvenție de la bugetul local pentru acoperirea chiriei nominale aferente locuintelor sociale în anul ......

Anexa 6a)

Nr. crt.Adresa locuințeiNumele de familie și prenumele chiriașuluiVenitul mediu net lunar/membru de familieChiria lunară din care: NominalăPlătită de chiriaș (10% din venitul mediu net lunar)Acordată prin subvenție Director (Manager),

---------

la normele metodologice

-----------------------

.......................*)

SITUAȚIA

privind justificarea sumelor necesare acoperirii de la bugetul local a diferenței până la valoarea nominala a chiriei aferente locuintelor sociale

-------------

*) Denumirea unității specializate care raspunde de urmarirea investitiilor.

Anexa 7

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONSILIUL JUDETEAN ......................... (CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI) NOTA DE FUNDAMENTARE privind sumele necesare de la bugetul de stat pentru finantarea construcțiilor de locuinte conform Legii nr. 114/1996 , pe luna ..........., pentru locuinte ...........................*) - mil. lei - ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Denumirea Valoarea Valoarea Alocații de la Nr. consiliilor lucrărilor lucrărilor Din care Finanțate din: bugetul de stat crt. locale care de de executat preliminat ──────────────────────────────────────── execută executat de la pe luna Alocații de construcții în anul începutul ..... Surse la bugetul Primite Rămase de locuințe 199 ... anului proprii de stat de primit ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL: ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Răspundem pentru realitatea datelor, PREȘEDINTE DIRECTOR BUGET-FINANȚE (PRIMAR GENERAL --------------- *) Se va preciza pentru care categorie de locuinte se solicita sumele: pentru locuinte ce se realizează conform prevederilor art. 7 din lege sau pentru locuinte sociale și de necesitate.

Anexa 8

Nr. crt.Categorii de beneficiariNumăr de cazuriSubvenția totală - mii lei - 1.Tineri căsătoriți care la data contractării locuinței au fiecare vârsta de până la 35 ani 2.Persoane care beneficiază de facilități la cumpărarea sau construirea unei locuințe potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată 3.Persoane calificate din agricultură, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural 4.Alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale TOTAL: PREȘEDINTE, (PRIMAR GENERAL)SECRETAR,

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONSILIUL JUDETEAN .........................

(CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI)

CERERE*)

de subventii în sume fixe, de la bugetul de stat, pentru constructii de locuinte (art. 7 din Legea locuinței nr. 114/1996)

-------------

*) Are la baza listele nominale pentru acordarea subventiilor, aprobate de consiliile locale și insusite de consiliile judetene.

Anexa 9

Nr. crt.Denumirea obiectivului și a amplasamentelorNumărul locuințelorFonduri necesare și repartizarea pe surse (mil. lei)Luna și anul terminării lucrărilor la fiecare obiectiv propus socialede necesitateTotalBugetul localBugetul de statAlte surse 012345678 TOTAL GENERAL PREȘEDINTE/PRIMAR

-------

la normele metodologice

-----------------------

CONSILIUL JUDETEAN .........................

CONSILIUL LOCAL ............................

LISTA

locuintelor sociale și de necesitate propuse a fi incepute în anul ..........

--------------------

Source: legislatie.just.ro (Official Gazette). The text shown is the current consolidated form (in Romanian).