Capitolul V — Regimul șederii ilegale

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări dispune returnarea împotriva străinilor pentru care constată șederea ilegală, prin emiterea deciziei de returnare.

(2) Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală a străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații:

(3) Străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a)-e) și care beneficiază de un drept de ședere pe teritoriul unui alt stat membru li se solicită, în scris, de către Inspectoratul General pentru Imigrări să părăsească în termen de 3 zile teritoriul României. În cazul în care aceștia nu părăsesc teritoriul României, împotriva lor se dispune măsura prevăzută la alin. (1).

(4) În cazul străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2), dar care se află într-o procedură de preluare de către un alt stat membru al Uniunii Europene în baza unui acord bilateral, nu se emite decizie de returnare. În cazul în care la finalizarea procedurii străinii nu sunt preluați de celălalt stat membru, împotriva lor se dispune măsura prevăzută la alin. (1).

(5) În cazul străinilor aflați în oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (2), dar și într-o procedură de prelungire a dreptului de ședere temporară sau de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, în funcție de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, respectând principiul proporționalității, Inspectoratul General pentru Imigrări decide cu privire la emiterea deciziei de returnare sau amânarea emiterii acesteia până la finalizarea procedurii respective.

(6) În situația în care perioada de ședere legală pe teritoriul României nu poate fi stabilită pe baza mențiunilor din documentul de călătorie al străinului, Inspectoratul General pentru Imigrări sau Inspectoratul General al Poliției de Frontieră procedează potrivit prevederilor art. 11 din Codul frontierelor Schengen.

(1) Măsura returnării nu poate fi dispusă împotriva străinilor aflați în oricare dintre următoarele situații:

(2) În cazul în care situațiile prevăzute la alin. (1) se constată după dispunerea măsurii returnării, dar înainte de executarea obligației de returnare, Inspectoratul General pentru Imigrări revocă decizia de returnare.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul străinilor aflați în situația prevăzută la alin. (1) lit. c) dacă se constată existența unei căsătorii de conveniență sau că soții nu mai au o relație conjugală ori o relație de familie efectivă pe teritoriul României.

(4) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cazul străinilor care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.

(5) Străinii cărora li se aplică prevederile alin. (1) sau (2) pot solicita acordarea ori, după caz, prelungirea dreptului de ședere temporară pentru oricare dintre scopurile și în condițiile prevăzute la capitolul IV al prezentei ordonanțe de urgență, fără a mai fi necesară obținerea în prealabil a unei vize de lungă ședere.

(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară.

(2) Prin excepție de la alin. (1), în cazul străinului declarat indezirabil sau care prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare, prin decizia de returnare se constată șederea ilegală pe teritoriul României și se stabilește obligația de returnare și îndepărtarea sub escortă.

(3) Prezintă risc de sustragere de la executarea voluntară a obligației de returnare:

(4) Decizia de returnare se întocmește în scris în două exemplare, fiecare în limba română și într-o limbă de circulație internațională, și conține motivele de fapt și de drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Inspectoratul General pentru Imigrări furnizează, la cererea străinului, o traducere scrisă sau orală a principalelor elemente ale deciziei de returnare, inclusiv informații cu privire la căile de atac posibile, în limba pe care acesta o înțelege sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înțelege.

(6) Prevederile alin. (5) nu sunt aplicabile străinilor care au trecut ilegal frontiera de stat a României sau a altui stat membru al Uniunii Europene, al Spațiului Economic European ori a Confederației Elvețiene. În acest caz, odată cu decizia de returnare se comunică și o fișă, redactată în 5 limbi dintre cele mai des utilizate sau înțelese de către străinii aflați pe teritoriul României, conținând informații care să explice principalele elemente din formularul standard al deciziei de returnare.

(7) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris angajatorul sau beneficiarul prestării de servicii cu privire la stabilirea obligației de returnare a acestuia și la condițiile a căror neîndeplinire a stat la baza dispunerii respectivei măsuri, în termen de maximum 10 zile de la data dispunerii respectivei măsuri.

(1) Comunicarea deciziei de returnare se realizează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin remiterea unui exemplar al acesteia străinului împotriva căruia a fost emisă.

(2) Remiterea se poate face prin înmânarea exemplarului, sub semnătură, atunci când străinul este prezent, sau prin trimiterea prin poștă, cu confirmare de primire, la adresa la care străinul a declarat că locuiește, atunci când străinul nu este prezent.

(3) În cazul în care remiterea nu este posibilă, comunicarea deciziei de returnare se face prin afișarea unui exemplar al acesteia la sediul structurii Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare.

(4) Se prezumă că remiterea nu este posibilă în următoarele situații:

(1) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.

(2) Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la instanța prevăzută la alin. (1), dacă străinul nu este luat în custodie publică, ori la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află centrul de cazare, dacă străinul este luat în custodie publică. Instanța soluționează contestația în termen de 5 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă.

(3) Contestațiile prevăzute la alin. (1) și (2) suspendă executarea obligației de returnare. În cazul străinilor care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistați cu ședere ilegală sau a străinilor declarați indezirabili, contestațiile prevăzute la alin. (1) și (2) nu suspendă executarea obligației de returnare.

(4) Contestarea deciziei de returnare formulată de către străinul luat în custodie publică nu suspendă măsura luării în custodie publică.

(5) Străinul care contestă decizia de returnare are dreptul de a obține consiliere juridică, reprezentare și asistență lingvistică pe cheltuială proprie.

(6) Străinului care contestă decizia de returnare îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 2, 2^1 și 8^1 din respectiva ordonanță de urgență.

(1) Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

(2) Măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Procurorul sesizează instanța de judecată la propunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale care dețin date sau indicii temeinice în sensul celor prevăzute la alin. (1).

(3) Datele și informațiile în baza cărora se propune declararea ca indezirabil pentru rațiuni de securitate națională se pun la dispoziția instanței de judecată în condițiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate.

(4) Sesizarea prevăzută la alin. (2) se judecă în camera de consiliu, cu citarea părților. Instanța de judecată aduce la cunoștință străinului faptele care stau la baza sesizării, cu respectarea prevederilor actelor normative care reglementează regimul activităților referitoare la securitatea națională și protejarea informațiilor clasificate.

(5) Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizarea formulată în condițiile alin. (2). Hotărârea instanței este executorie. Atunci când declararea străinului ca indezirabil se întemeiază pe rațiuni de securitate națională, în conținutul hotărârii nu se menționează datele și informațiile care au stat la baza motivării acesteia.

(6) Hotărârea se comunică străinului, precum și, dacă instanța dispune declararea ca indezirabil, Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(7) Dreptul de ședere al străinului încetează de la data pronunțării hotărârii prin care acesta a fost declarat indezirabil.

(8) Perioada pentru care un străin poate fi declarat indezirabil este de la 5 la 15 ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o nouă perioadă cuprinsă între aceste limite, în cazul în care se constată că nu au încetat motivele care au determinat luarea acestei măsuri. Prelungirea termenului se face în condițiile prevăzute la alin. (2).

(9) Încetarea măsurii declarării ca indezirabil se dispune de Curtea de Apel București, la sesizarea procurorului anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în situația în care prezența străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român, iar pericolul determinat de motivele care au stat la baza declarării ca indezirabil nu mai subzistă. Procurorul sesizează instanța de judecată la propunerea instituției cu atribuții în domeniul ordinii publice și securității naționale care a propus sesizarea instanței potrivit alin. (2) teza finală.

(10) Sesizarea prevăzută la alin. (9) se judecă în camera de consiliu. Curtea de Apel București se pronunță, prin hotărâre motivată, în termen de 10 zile de la sesizare. Hotărârea instanței este definitivă. Hotărârea se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, pentru a fi pusă în executare.

(11) Hotărârile prin care străinii au fost declarați indezirabili sau prin care s-a dispus încetarea măsurii declarării ca indezirabil se pun în executare de către Inspectoratul General pentru Imigrări potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(12) Datele de identificare ale persoanelor declarate indezirabile sau cu privire la care s-a dispus încetarea măsurii declarării ca indezirabil se comunică Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de către Inspectoratul General pentru Imigrări.

(1) Hotărârea prevăzută la art. 86 alin. (5) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța se pronunță în termen de 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Exercitarea căii de atac prevăzute la alin. (1) nu are efect suspensiv de executare a hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil. În cazuri temeinic justificate și pentru a se preveni producerea de pagube iminente, străinul poate cere instanței să dispună suspendarea executării hotărârii prin care a fost declarat indezirabil până la soluționarea căii de atac. Instanța soluționează cererea de suspendare de urgență, hotărârea pronunțată în acest caz fiind executorie de drept.

(1) Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) are posibilitatea să execute voluntar obligația de returnare oricând în termenul pentru plecarea voluntară.

(2) Termenul pentru plecarea voluntară este de 15 zile de la comunicarea deciziei de returnare pentru:

(3) Termenul pentru plecarea voluntară este de 30 de zile de la comunicarea deciziei de returnare pentru:

(4) În situații temeinic justificate, ținând seama de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, cum ar fi durata șederii legale, existența copiilor care frecventează școala și existența altor legături familiale, Inspectoratul General pentru Imigrări prelungește termenele prevăzute la alin. (2) și (3), la cererea străinului împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare, cu cel mult 30 de zile. Prelungirea se comunică, în scris, străinului.

(5) Abrogat.

(1) Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (2) este îndepărtat sub escortă.

(2) Străinul împotriva căruia a fost emisă decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) este îndepărtat sub escortă:

(3) Îndepărtarea sub escortă se realizează, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de către personalul specializat al Inspectoratului General pentru Imigrări prin însoțirea străinului până la frontieră ori până într-o țară terță, respectiv țara de origine, de tranzit sau de destinație.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), străinul, în a cărui Carte albastră a UE sau în al cărui permis de ședere pe termen lung era înscrisă mențiunea privind acordarea protecției internaționale de către un alt stat membru, este îndepărtat sub escortă către statul membru indicat în respectiva mențiune, dacă, în urma verificărilor realizate de Inspectoratul General pentru Imigrări în statul membru în cauză, rezultă că acesta beneficiază în continuare de protecție internațională. Pentru respectarea obligațiilor asumate de România prin tratate, în cazul străinului declarat indezirabil sau care face obiectul expulzării ca urmare a condamnării pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute în cap. IV din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal este posibilă îndepărtarea sub escortă și către un alt stat decât cel în care beneficiază de protecție internațională.

(5) Prin excepție de la alin. (3), străinul care a avut un drept de ședere temporară potrivit art. 128, în al cărui permis de ședere pe termen lung eliberat de un alt stat membru este înscrisă mențiunea privind acordarea protecției internaționale, poate fi îndepărtat sub escortă către o țară terță dacă, în urma verificărilor realizate de Inspectoratul General pentru Imigrări în statul membru în cauză, rezultă că protecția internațională a fost retrasă sau dacă a fost declarat indezirabil ori face obiectul expulzării ca urmare a condamnării pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute în cap. IV din Legea nr. 535/2004, cu modificările și completările ulterioare, sau pentru o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal.

(6) În cadrul procedurii de îndepărtare sub escortă autoritățile române analizează situația străinului pentru a se asigura că acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (2) sau art. 96 alin. (1), dar și că acesta nu este o persoană vulnerabilă. Îndepărtarea sub escortă a persoanelor vulnerabile se realizează cu luarea în considerare a nevoilor speciale ale acestora.

(1) Îndepărtarea sub escortă a străinilor care posedă documente de trecere a frontierei de stat valabile și mijloace financiare se realizează în termen de 24 de ore de la depistarea acestora, dacă nu este necesară efectuarea altor formalități.

(2) În cazul în care există indicii temeinice că îndepărtarea sub escortă nu poate fi realizată în termenul prevăzut la alin. (1), Inspectoratul General pentru Imigrări analizează situația străinului și aplică dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privind tolerarea rămânerii pe teritoriul României sau privind custodia publică, după caz.

(3) Străinii care nu posedă documente de trecere a frontierei de stat vor fi prezentați misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare acreditate în România ale statelor ai căror cetățeni sunt, pentru eliberarea documentelor.

(4) Procedurile aplicabile în cazul necooperării unor reprezentanțe diplomatice în legătură cu eliberarea de documente de călătorie pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor de pe teritoriul României se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe și al ministrului afacerilor interne.

(5) Pentru străinii proveniți din state care nu au misiuni diplomatice sau oficii consulare în România se solicită documente de trecere a frontierei de stat din țara de origine prin Departamentul Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

(6) În situația în care documentele de trecere a frontierei de stat nu au putut fi obținute în condițiile alin. (3) sau (5), Inspectoratul General pentru Imigrări eliberează titluri de călătorie pentru străini, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(7) Pe timpul îndepărtării sub escortă se poate utiliza forța numai în cazurile în care aceasta este necesară pentru protejarea vieții sau integrității fizice a personalului din escortă, a străinului ori a altor persoane, pentru împiedicarea producerii de pagube materiale sau pentru îndeplinirea obiectivului îndepărtării sub escortă. Măsurile se aplică cu respectarea demnității străinului, gradual și proporțional cu starea de pericol ce trebuie înlăturată.

(8) La îndepărtarea sub escortă pe cale aeriană sunt respectate prevederile Orientărilor comune privind dispozițiile de siguranță care urmează să fie luate pentru operațiunile comune de expulzare pe cale aeriană, cuprinse în anexa la Decizia 2004/573/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind organizarea de zboruri comune pentru expulzarea de pe teritoriul a două sau mai multe state membre a resortisanților țărilor terțe care fac obiectul măsurilor individuale de expulzare.

(1) Străinii pot fi îndepărtați sub escortă și potrivit procedurii stabilite prin acordurile de readmisie încheiate de Uniunea Europeană sau de România cu state terțe, doar în măsura în care dispozițiile acestora le sunt mai favorabile decât dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) La cererea unuia dintre statele care au încheiate acorduri de readmisie cu România se poate permite tranzitarea teritoriului României de către străinul care face obiectul unei proceduri de readmisie către un stat terț, cu condiția escortării și a prezentării garanțiilor că acesta își poate continua călătoria și poate intra în statul de destinație.

(1) În situația în care executarea măsurii de îndepărtare nu este posibilă prin folosirea zborurilor directe până în țara de destinație, Inspectoratul General pentru Imigrări poate solicita altor state tranzitul aeroportuar.

(2) Pentru executarea măsurii de îndepărtare a străinului pe calea aerului, Inspectoratul General pentru Imigrări dispune escortarea acestuia până în țara de tranzit sau de destinație în următoarele cazuri:

(3) Pe durata executării măsurilor de îndepărtare, membrii escortei nu sunt înarmați și poartă ținută civilă. Aceștia sunt obligați să respecte legislația statului de tranzit, să folosească forța, cu respectarea prevederilor art. 90 alin. (7), numai atunci când reprezentanții statului de tranzit nu sunt prezenți sau este necesară acordarea de sprijin acestora.

(4) Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde demersurile necesare pentru întoarcerea în țară a străinilor dacă, în timpul executării măsurii de îndepărtare pe calea aerului, a intervenit una dintre următoarele situații:

(5) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră poate aproba solicitările de tranzit pentru străinii care fac obiectul unor măsuri de îndepărtare, adresate de autoritățile competente din statele membre ale Uniunii Europene.

(6) Solicitarea de tranzit prevăzută la alin. (5) poate fi refuzată dacă:

(7) În situația în care, ulterior aprobării tranzitului, survin situațiile prevăzute la alin. (6), autorizațiile deja eliberate pot fi revocate, cu informarea autorităților solicitante asupra motivelor care au determinat revocarea.

(8) Solicitarea de tranzit trebuie transmisă în scris cu cel puțin două zile înainte de tranzit. Acest termen poate fi scurtat în cazuri urgente și justificate.

(9) Forma și conținutul solicitării de tranzit se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(10) Decizia se comunică statului membru solicitant în termen de două zile. Termenul poate fi prelungit, în cazuri justificate, cu maximum 48 de ore.

(11) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră stabilește puncte de contact în toate zonele de tranzit importante.

(12) Operațiunea de tranzit nu trebuie să depășească 24 de ore. În cazul în care, din motive obiective, sunt necesare măsuri de asistență suplimentare pentru continuarea operațiunii de tranzit, acest termen poate fi prelungit cu maximum 48 de ore.

(13) În limita mijloacelor disponibile și în conformitate cu standardele internaționale relevante, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră asigură măsurile de asistență necesare de la aterizare și până la părăsirea aeroportului către țara de destinație, în ceea ce privește:

(14) Costurile serviciilor asigurate potrivit alin. (13) se suportă de statul solicitant.

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări poate organiza sau participa la acțiuni comune cu autoritățile competente din unul ori mai multe state membre ale Uniunii Europene, pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor.

(2) Atunci când Inspectoratul General pentru Imigrări decide organizarea unui zbor pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor, la care ar putea să participe și alte state membre ale Uniunii Europene, informează autoritățile competente din aceste state.

(3) În vederea unei bune desfășurări a zborului, Inspectoratul General pentru Imigrări întreprinde măsuri pentru selecționarea transportatorului, potrivit dispozițiilor legale, obținerea autorizațiilor necesare de la statele de tranzit și de destinație, stabilirea în comun cu autoritățile competente ale celorlalte state participante a numărului personalului de escortă necesar, încheierea înțelegerilor financiare necesare, precum și alte măsuri ce se impun.

(4) În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări decide să participe la un zbor pentru îndepărtarea sub escortă a străinilor organizat de un stat membru al Uniunii Europene, informează autoritățile competente din statul organizator despre intenția de a participa, specificând numărul de persoane care fac obiectul îndepărtării sub escortă, și asigură un număr suficient de persoane pentru escortă. În cazul în care escorta este realizată numai de către statul organizator, Inspectoratul General pentru Imigrări asigură prezența a cel puțin 2 reprezentanți la bordul aeronavei, care sunt responsabili de predarea străinilor de care răspund către autoritățile din statele de destinație.

(5) Inspectoratul General pentru Imigrări asigură atât străinilor care fac obiectul îndepărtării sub escortă, cât și personalului de escortă propriu documente de călătorie valabile, vize și alte documente necesare și, prin intermediul Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, solicită asistență necesară din partea reprezentanțelor diplomatice ale României.

(1) Deciziile de îndepărtare a străinilor emise de alte state membre ale Uniunii Europene sunt recunoscute de statul român și sunt puse în executare de Inspectoratul General pentru Imigrări, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în următoarele cazuri:

(2) Criteriile și aranjamentele practice de compensare a dezechilibrelor financiare rezultate ca urmare a recunoașterii deciziilor de îndepărtare prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Pentru a fi puse în executare este necesar ca deciziile de îndepărtare prevăzute la alin. (1) să nu fi fost revocate sau suspendate de către autoritățile emitente.

(4) Sunt exceptați de la prevederile alin. (1) străinii membri de familie ai cetățenilor români, precum și membrii de familie ai cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene.

(5) În vederea aplicării prezentului articol, Inspectoratul General pentru Imigrări cooperează și face schimb de informații cu autoritățile competente ale statelor membre ale Uniunii Europene.

(6) Cheltuielile angajate de către Inspectoratul General pentru Imigrări în scopul punerii în executare a deciziilor prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Imigrări cu această destinație.

(7) Sumele reprezentând cheltuielile prevăzute la alin. (6), recuperate de la statul membru al Uniunii Europene care a emis decizia de îndepărtare reprezintă reconstituiri de credite bugetare, dacă cheltuielile au fost efectuate pentru anul în curs, sau se fac venit la bugetul de stat, dacă cheltuielile au fost efectuate în anii precedenți.

(8) Inspectoratul General pentru Imigrări decontează cheltuielile efectuate de alte state membre ale Uniunii Europene care pun în executare măsurile de îndepărtare până la împlinirea unei perioade de 4 ani de la data emiterii acestora de către autoritățile române, în limita bugetului de venituri și cheltuieli aprobat Ministerului Afacerilor Interne pentru Inspectoratul General pentru Imigrări cu această destinație.

(9) Solicitările de rambursare a cheltuielilor efectuate de statul membru al Uniunii Europene pot fi respinse de către Inspectoratul General pentru Imigrări atunci când sunt efectuate după o perioadă mai mare de un an de la punerea în executare a măsurii de îndepărtare.

(10) În cazul deciziilor de îndepărtare care fac obiectul alin. (1), străinul poate contesta măsurile ce țin de punerea în executare, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(1) Străinii aflați pe teritoriul României pot solicita sprijinul Inspectoratului General pentru Imigrări, precum și al organizațiilor internaționale sau neguvernamentale cu atribuții în domeniu, pentru repatrierea voluntară umanitară asistată, dacă nu dispun de mijloace financiare.

(2) Inspectoratul General pentru Imigrări, în cooperare cu organizații internaționale cu atribuții în domeniu, precum și cu organizații neguvernamentale de profil desfășoară programe comune pentru identificarea modalităților concrete de sprijinire a străinilor prevăzuți la alin. (1), în vederea repatrierii voluntare umanitare asistate a acestora, precum și a resurselor financiare necesare în acest sens.

(3) Străinilor incluși în programele de repatriere voluntară umanitară asistată li se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări certificate de repatriere.

(4) Străinii prevăzuți la alin. (1) pot beneficia, în mod individual, o singură dată de sprijinul acordat de Inspectoratul General pentru Imigrări, prin intermediul programelor prevăzute la alin. (2), pentru repatrierea voluntară umanitară asistată.

(1) Executarea obligației de returnare se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidența următoarelor situații:

(2) Prevederile alin. (1) lit. c) și d) nu se aplică în cazul străinilor care constituie un pericol pentru ordinea publică, securitatea națională ori care suferă de o boală care amenință sănătatea publică și refuză să se supună măsurilor stabilite de către autoritățile medicale.

(3) Termenul de plecare voluntară sau îndepărtarea sub escortă, după caz, își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1).

(4) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul cu privire la constatarea incidenței sau încetării situațiilor prevăzute la alin. (1).

(1) Monitorizarea activității de îndepărtare sub escortă se realizează de organizațiile și organismele naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, care desfășoară activitatea de supraveghere a îndepărtării sub escortă a străinilor.

(2) La solicitarea organizațiilor și organismelor naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, Inspectoratul General pentru Imigrări furnizează informații privind organizarea misiunilor de escortă, asigurând posibilitatea reprezentanților acestora de a supraveghea modul în care se desfășoară acestea.

(3) Rapoartele de evaluare întocmite cu ocazia monitorizării vor fi transmise spre valorificare Avocatului Poporului.

(1) Expulzarea se efectuează de către Inspectoratul General pentru Imigrări prin îndepărtarea sub escortă a străinului. Prevederile art. 90-93 și 98 se aplică în mod corespunzător.

(2) Dreptul de ședere al străinului încetează de drept la data începerii executării pedepsei accesorii, respectiv complementare, aplicată potrivit prevederilor art. 65 alin. (2) sau ale art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal.

(3) Străinii care fac obiectul prezentului articol sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

(1) Expulzarea se suspendă în perioada în care Inspectoratul General pentru Imigrări constată incidența următoarelor situații:

(2) Îndepărtarea sub escortă își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări constată încetarea situațiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Inspectoratul General pentru Imigrări informează în scris străinul și instanța de judecată competentă cu privire la constatarea incidenței sau încetării situațiilor prevăzute la alin. (1).

(4) Contestația la executare formulată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, prin care se invocă existența unor motive întemeiate de a crede că viața persoanei expulzate, ca urmare a punerii în executare a pedepsei complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată, atrage suspendarea de drept a procedurii de expulzare de la data introducerii cererii până la pronunțarea unei soluții definitive. Instanța sesizată înștiințează de îndată Inspectoratul General pentru Imigrări cu privire la introducerea contestației la executare.

(5) Suspendarea expulzării în condițiile alin. (1) și (4) nu produce efecte asupra măsurii de luare în custodie publică

(1) Luarea în custodie publică este măsura de restrângere temporară a libertății de mișcare pe teritoriul României, dispusă împotriva străinilor în scopul îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.

(2) Luarea în custodie publică se dispune în scris prin ordonanță motivată în drept și în fapt de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, împotriva străinului care nu poate fi îndepărtat sub escortă în termen de 24 de ore și care se află în una dintre următoarele situații:

(3) Prezintă risc de sustragere de la îndepărtarea sub escortă:

(4) Prelungirea duratei de luare în custodie publică prevăzute la alin. (2) pentru străinii care nu pot fi îndepărtați de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări. Instanța trebuie să se pronunțe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanței este definitivă.

(5) De îndată ce constată că solicitarea motivată a Inspectoratului General pentru Imigrări, prevăzută la alin. (4), îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, judecătorul stabilește primul termen de judecată și dispune citarea părților. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar atunci când străinul depune întâmpinare aceasta nu se comunică Inspectoratului General pentru Imigrări, care ia cunoștință despre conținutul său din dosarul cauzei. Cererile de prelungire a duratei de luare în custodie publică sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

(6) Perioada de luare în custodie publică a străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura returnării nu poate depăși 6 luni.

(7) Perioada prevăzută la alin. (6) poate fi extinsă în mod excepțional, în condițiile prevăzute la alin. (4), pe o perioadă suplimentară ce nu poate depăși 12 luni, în cazurile în care Inspectoratul General pentru Imigrări a fost în imposibilitate de a efectua îndepărtarea sub escortă a străinului, din cauza:

(8) În situația în care, ulterior luării în custodie publică a unui străin, se constată că acestuia îi sunt aplicabile prevederile art. 82 alin. (1) sau art. 96 alin. (1), măsura luării în custodie publică încetează de drept. În situația în care străinul formulează pentru prima dată o cerere de protecție internațională, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la procedura ordinară de azil. La formularea unei cereri de acces la o nouă procedură de azil, măsura luării în custodie publică încetează la data acordării accesului la noua procedură.

(9) Fac excepție de la prevederile alin. (8) situațiile în care, pentru rațiuni de securitate națională sau ordine publică, se impune îndepărtarea sub escortă a străinului sau menținerea acestuia în custodie publică până la finalizarea procedurii pentru acordarea unei forme de protecție.

(10) Străinii împotriva cărora s-a dispus luarea în custodie publică, în condițiile prevăzute la alin. (2), pot depune, în termen de 5 zile, plângere la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă. Plângerea formulată nu suspendă îndepărtarea sub escortă.

(11) Străinii luați în custodie publică, precum și cei îndepărtați sub escortă în termen de 24 de ore sunt amprentați și fotografiați.

(12) În cazul în care Inspectoratul General pentru Imigrări, din oficiu sau la solicitarea străinului, constată faptul că nu mai există posibilitatea îndepărtării sub escortă în perioada pentru care a fost instituită măsura custodiei publice, dispune încetarea măsurii luării în custodie publică și acordarea tolerării. Decizia de respingere a cererii străinului poate fi contestată în termen de 5 zile la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află locul de cazare, care este obligată să o soluționeze în termen de 3 zile de la data primirii. Hotărârea instanței este definitivă.

(13) Inspectoratul General pentru Imigrări analizează oportunitatea menținerii măsurii luării în custodie publică, la intervale de maximum 3 luni. În cazul familiilor cu minori luate în custodie publică, analiza se efectuează la intervale de maximum o lună.

(1) În situațiile în care trebuie returnat un număr mare de străini, caz care reprezintă o sarcină neprevăzută și dificilă pentru capacitatea centrelor de cazare sau pentru personalul Inspectoratului General pentru Imigrări, cu aprobarea ministrului afacerilor interne, cazarea străinilor se poate realiza în alte spații aflate în administrarea ministerului, separat de alte persoane împotriva cărora au fost dispuse măsuri privative de libertate, atât timp cât durează situația excepțională.

(2) Pe durata aplicării măsurilor derogatorii prevăzute la alin. (1), termenele prevăzute la art. 101 alin. (10) pot fi depășite cu maximum 30 de zile.

(3) Inspectoratul General pentru Imigrări informează Comisia Europeană cu privire la măsurile dispuse potrivit alin. (1), precum și la încetarea aplicării acestora.

(1) Străinii luați în custodie publică vor fi introduși în centre de cazare, denumite în continuare centre.

(2) Centrele sunt locuri închise, special amenajate și destinate cazării temporare a străinilor care au fost luați în custodie publică, administrate de Inspectoratul General pentru Imigrări.

(3) Centrele sunt înființate, organizate, autorizate sanitar, amenajate și dotate astfel încât să ofere condiții adecvate de cazare, hrană, asistență medicală și igienă personală.

(4) Organizațiilor și organismelor naționale, internaționale și neguvernamentale cu atribuții în domeniul migrației, autorizate și acreditate în condițiile legii, li se asigură posibilitatea de a vizita centrele, pe baza protocoalelor încheiate cu Inspectoratul General pentru Imigrări sau a unei autorizări prealabile. În situații excepționale și temeinic motivate se poate asigura posibilitatea de a vizita centrele într-un termen de 48 de ore.

(1) Străinii cazați în centre beneficiază de drepturile prevăzute de lege, precum și de cele prevăzute în tratatele și acordurile internaționale în materie la care România este parte.

(2) Străinii cazați în centre au dreptul la asistență juridică, medicală și socială și la respectarea opiniei și specificului propriu, în materie religioasă, filozofică și culturală.

(3) Străinii cazați în centre au dreptul de a fi informați imediat după aducerea lor în aceste locuri, în limba în care vorbesc sau într-o limbă înțeleasă de ei, despre motivele principale care au condus la luarea măsurii, drepturile și obligațiile pe care le au în timpul șederii în aceste centre. Motivul luării în custodie publică, precum și drepturile și obligațiile străinilor cazați în centre le vor fi comunicate în scris de către persoanele desemnate să conducă aceste centre.

(4) Pe întreaga perioadă a șederii în centre, străinilor li se asigură posibilitatea comunicării cu reprezentanții diplomatici și consulari ai statului de proveniență, cu membrii lor de familie, precum și cu reprezentantul legal.

(5) Personalul centrelor va trata străinii cazați în mod nediscriminatoriu pe motiv de rasă, sex, vârstă, cultură, naționalitate, religie sau apartenență la un anumit grup social.

(6) Minorii introduși în centre care însoțesc cel puțin unul dintre părinți sau reprezentantul legal, luat în custodie publică, au acces gratuit la sistemul de învățământ obligatoriu.

(7) Persoanele vulnerabile cazate în centre au dreptul la îngrijire medicală și tratament adecvat situațiilor speciale în care se află.

(8) La introducerea în centre, străinii sunt obligați să se supună controlului corporal, medical, amprentării și fotografierii, precum și să predea obiectele periculoase sau interzise de lege, pe cele de valoare, sumele de bani deținute și mijloacele electronice de comunicare la distanță.

(9) Pe durata cazării în centre, străinii sunt obligați să respecte programul zilnic, regulile de igienă individuală și colectivă, să nu distrugă bunurile din dotarea centrelor, să se conformeze dispozițiilor personalului centrelor date în exercițiul atribuțiilor profesionale și să se supună investigațiilor și tratamentelor medicale în cazul constatării unor afecțiuni medicale de natură să pună în pericol sănătatea celorlalte persoane aflate în centru.

(10) Pe durata cazării în centre, străinilor le este interzis să desfășoare acțiuni care pot aduce prejudicii securității și ordinii interioare a centrului sau să incite la săvârșirea de astfel de acțiuni, să consume băuturi alcoolice sau substanțe interzise prin lege, să comercializeze alimente, echipamente ori alte bunuri în incinta centrelor.

(11) În cazul nerespectării de către străini a obligațiilor stabilite în sarcina acestora se pot lua măsurile necesare, inclusiv utilizarea forței, pentru protejarea vieții sau a integrității fizice a personalului centrelor, a străinilor ori a altor persoane, împiedicarea producerii de pagube materiale, a părăsirii neautorizate a centrului sau pentru restabilirea ordinii interioare. Măsurile se aplică gradual și proporțional cu starea de pericol ce trebuie înlăturată.

(12) Regulile de ordine interioară pe care străinii cazați în centre sunt obligați să le respecte, precum și modul de organizare a accesului, pazei, supravegherii și însoțirii străinilor în și din centre sunt prevăzute în regulamentul aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(1) Străinii luați în custodie publică și cazați în centre au dreptul la asistență medicală, medicamente și materiale sanitare gratuite.

(2) Serviciile medicale, medicamentele și materialele sanitare prevăzute la alin. (1) se asigură, după caz, prin serviciul medical al centrelor de cazare sau prin unitățile sanitare ale Ministerului Afacerilor Interne ori ale Ministerului Sănătății. Decontarea cheltuielilor aferente alin. (1) se asigură de către Ministerul Afacerilor Interne, prin bugetul alocat Inspectoratului General pentru Imigrări, special prevăzut în acest scop.

(1) Străinii declarați indezirabili sau care fac obiectul expulzării, luați în custodie publică, sunt cazați separat de celelalte categorii de străini.

(2) Pe toată perioada cât străinii se află în custodie publică, deplasarea în afara centrelor se efectuează sub escortă.

(3) Familiile luate în custodie publică sunt cazate separat, asigurându-li-se un nivel corespunzător de intimitate.

(1) Inspectoratul General pentru Imigrări acordă, din oficiu sau la cerere, tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, străinilor care nu au drept de ședere și care, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

(2) Reprezintă motive obiective în sensul alin. (1) următoarele situații:

(3) Neacordarea tolerării de către Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind definitivă.

(4) Procurorul, prin ordonanță, sau, după caz, instanța, prin încheiere, acordă tolerarea atunci când există motive serioase să se considere că un străin care nu are drept de ședere este victimă a traficului de ființe umane și prezența acestuia pe teritoriul României este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariția cauzelor.

(2) În cazul prevăzut la art. 106^1 alin. (4) tolerarea se prelungește succesiv de către procuror, prin ordonanță, sau de către instanță, prin încheiere, în condițiile prevăzute la alin. (1), până la încetarea procesului penal.

(3) Pe perioada cât li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României, străinii au acces la piața forței de muncă, în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români.

(4) Dreptul la muncă acordat străinilor cărora li s-a acordat tolerarea rămânerii pe teritoriul României încetează de drept în toate situațiile în care încetează tolerarea.

(5) Străinul este obligat să se prezinte periodic, la un interval de două luni sau ori de câte ori este chemat, la structura Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat și să anunțe orice schimbare a adresei unde locuiește.

(6) Tolerarea are valabilitate teritorială limitată la raza de competență a structurii Inspectoratului General pentru Imigrări care i-a eliberat documentul de tolerat, iar orice deplasare în afara acesteia este permisă numai cu aprobare prealabilă.

(7) În situația prevăzută la art. 106^1 alin. (2) lit. b), dacă au dispărut motivele pentru care străinul nu a putut fi îndepărtat sub escortă în perioada de custodie publică anterioară, se poate dispune din nou luarea în custodie publică, în condițiile art. 101 alin. (2).

(8) Acordarea tolerării nu anulează obligația străinului de a părăsi teritoriul României. Termenul de plecare voluntară sau îndepărtarea sub escortă, după caz, își reia cursul de la data la care Inspectoratul General pentru Imigrări, procurorul sau instanța, după caz, constată încetarea motivelor care au stat la baza acordării tolerării și informează străinul în acest sens.

(9) Tolerarea încetează în următoarele situații:

(10) Inspectoratul General pentru Imigrări poate să revoce tolerarea acordată potrivit art. 106^1 alin. (1), prin decizie motivată, atunci când constată că străinul nu a respectat, din motive imputabile lui, obligațiile prevăzute la alin. (5) sau (6).

(1) Interdicția de intrare se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări, concomitent cu emiterea deciziei de returnare.

(2) Interdicția de intrare se dispune, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, de Inspectoratul General pentru Imigrări sau de organele poliției de frontieră și în situația în care străinul nu a făcut obiectul unei măsuri de îndepărtare, precum și împotriva străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) și art. 8 alin. (2) lit. a)-b^1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h).

(2^1) Prin măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) se interzic intrarea și șederea pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și pe teritoriul Confederației Elvețiene, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 24 din Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

(2^2) În situația în care străinul împotriva căruia se intenționează dispunerea interzicerii intrării în România posedă permis de ședere eliberat de un alt stat Schengen, se declanșează consultarea statului emitent al permisului, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.

(3) Interdicția de intrare nu se dispune dacă străinul cu ședere ilegală face dovada că s-a aflat în imposibilitatea de a părăsi teritoriului României din motive umanitare sau din alte motive obiective independente de voința sa.

(4) Dispunerea măsurii interdicției de intrare se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura și conține motivarea în fapt și în drept, precum și informațiile privind căile de atac posibile.

(5) Măsura interdicției de intrare poate fi contestată de către străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competență se află formațiunea care a dispus această măsură. Contestația nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanței este definitivă.

(1) În cazul străinilor care au intrat legal în România, dar a căror ședere a devenit ilegală, durata interdicției de intrare se stabilește după cum urmează:

(2) Durata interdicției de intrare în cazurile prevăzute la alin. (1) se stabilește pe ani și luni calendaristice, în limitele prevăzute, ținându-se seama de conduita străinului și de circumstanțele care au condus la șederea ilegală a acestuia.

(3) În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, durata interdicției de intrare se recalculează potrivit alin. (1), în funcție de perioada de ședere ilegală și se majorează cu 1 an. În cazul străinilor care nu respectă termenul de plecare voluntară prevăzut în decizia de returnare, iar șederea ilegală este mai mică de 30 de zile, durata interdicției de intrare este de 1 an.

(4) Durata interdicției de intrare prevăzută la alin. (1) și (3) se reduce la jumătate, pe ani și luni calendaristice, jumătate de lună fiind considerată 15 zile, dacă străinul:

(5) În cazul străinilor cărora le-a fost revocată sau anulată viza ori dreptul de ședere pentru nerespectarea scopului declarat în fața autorităților, durata interdicției de intrare este de 6 luni.

(5^1) În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de ședere în situația prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. f), durata interdicției de intrare este de 6 luni.

(6) În cazul străinilor care au solicitat sau au obținut viza ori un drept de ședere temporară sau un drept de ședere pe termen lung prin folosirea de informații false, documente false sau falsificate ori prin alte mijloace ilegale, durata interdicției de intrare este de 2 ani.

(6^1) În cazul străinilor cărora le-a încetat dreptul de ședere în situația prevăzută la art. 11 alin. (5) lit. b), durata interdicției de intrare este de 2 ani.

(7) În cazul străinilor care au intrat în România în perioada de interdicție, durata interdicției de intrare este cea dispusă anterior, dar nu mai mică de 5 ani.

(8) În cazul străinilor care au trecut ilegal ori au încercat să treacă fraudulos frontiera de stat, durata interdicției de intrare este de 5 ani.

(9) În cazul străinilor declarați indezirabili, durata interdicției de intrare este egală cu perioada pentru care au fost declarați indezirabili.

(10) În cazul străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (1) lit. b)-d), durata interdicției de intrare este de 15 ani.

(11) În cazul străinilor prevăzuți la art. 8 alin. (2) lit. a)-b^1) sau care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. h), durata interdicției de intrare este de 5 ani.

(11^1) În cazul străinilor care refuză amprentarea și fotografierea potrivit prezentei ordonanțe de urgență, durata interdicției de intrare este de 2 ani.

(11^2) În cazul străinilor prevăzuți la alin. (11^1), care se află în situațiile prevăzute la alin. (1), (5)-(8), (10) și (11), durata interdicției de intrare se majorează cu 2 ani.

(11^3) Refuzul repetat, în aceeași împrejurare sau în împrejurări diferite, anterior părăsirii teritoriului României, nu atrage majorarea duratei interdicției de intrare.

(11^4) Durata interdicției de intrare stabilită potrivit alin. (11^2) nu poate depăși 5 ani, cu excepția cazului în care străinul reprezintă o amenințare gravă pentru ordinea publică, siguranța publică sau securitatea națională.

(12) Durata interdicției de intrare se calculează de la data ieșirii străinului de pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European ori de pe teritoriul Confederației Elvețiene, iar în cazul în care a fost dispusă la nivel național, de la data ieșirii din țară a străinului sau, dacă străinul nu se află în România, de la data dispunerii măsurii.

(1) Instituția care a dispus o măsură a interdicției de intrare cu aplicarea prevederilor art. 106^4 alin. (1)-(8) și (11) poate dispune încetarea acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situații temeinic justificate, ținând seama de circumstanțele specifice ale fiecărui caz în parte, cum ar fi incidența uneia dintre situațiile prevăzute la art. 82 alin. (1) lit. b)-d), motive umanitare sau atunci când prezența străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român. La analizarea situației se va lua în calcul dacă străinul a părăsit teritoriul cu respectarea deplină a deciziei de returnare.

(2) Instituția care a dispus o măsură a interdicției de intrare cu aplicarea prevederilor art. 106^4 alin. (9) dispune încetarea acesteia în situația în care instanța competentă a hotărât încetarea măsurii declarării ca indezirabil.

(3) Instituția care a dispus o măsură a interdicției de intrare cu aplicarea prevederilor art. 106^4 alin. (10) poate dispune încetarea acesteia, în baza unei solicitări scrise, în situația în care prezența străinului pe teritoriul României este necesară în interesul statului român, iar pericolul determinat de motivele care au stat la baza acesteia nu mai subzistă.

(4) În situația în care, cu ocazia verificărilor ulterioare, se constată că încetarea măsurii interdicției de intrare a avut la bază prezentarea unei informații false, documente false sau falsificate ori alte mijloace ilegale, dreptul de ședere al străinului se revocă. Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență privind stabilirea și executarea obligației de returnare se aplică în mod corespunzător.

(5) În situația prevăzută la alin. (4) împotriva străinului se dispune interdicția de intrare pentru o perioadă compusă din perioada de interdicție dispusă anterior și neefectuată și perioada prevăzută la art. 106^4 alin. (6).

(1) Străinii împotriva cărora se dispune măsura interdicției de intrare sunt amprentați și fotografiați în condițiile și pentru scopurile prevăzute de Regulamentul (UE) 2018/1.860 al Parlamentului European și al Consiliului și de Regulamentul (UE) 2018/1.861 al Parlamentului European și al Consiliului.

(2) Abrogat.

(3) Atunci când este posibil, Inspectoratul General pentru Imigrări sau, după caz, organele poliției de frontieră înscrie/înscriu în documentul de trecere a frontierei de stat al străinului în cauză mențiuni privind durata interdicției de intrare stabilită potrivit art. 106^4 sau privind perioada pentru care s-a dispus interzicerea exercitării dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României potrivit art. 65 alin. (2) sau art. 66 alin. (1) din Codul penal.