HOTĂRÂRE nr. 1.565 din 25 noiembrie 2008

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 16 decembrie 2008
Intrat în vigoare
16.12.2008
Forma consolidată din
16.12.2008

privind aprobarea raportului de negociere a condițiilor pentru înființarea societății comerciale care va realiza unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și având în vedere prevederile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 643/2007 privind aprobarea Strategiei de selectare a investitorilor pentru realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă Raportul privind derularea procesului de selectare a investitorilor și negocierea condițiilor pentru înființarea societății comerciale care va realiza unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre, care include principalele elemente ale documentelor de asociere dintre Societatea Națională "Nuclearelectrica" - S.A., denumită în continuare SNN - S.A., cu investitorii selectați, respectiv acordul de investiții și actul constitutiv al viitoarei societăți comerciale.

--------

Notă *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul de vânzări și informare al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

(2) Acordul de investiții și proiectul de act constitutiv se semnează, în termen de 30 de zile calendaristice de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, de către reprezentantul SNN S.A., desemnat prin hotărâre a Adunării generale a acționarilor SNN - S.A.

(3) După finalizarea activităților pregătitoare, cu o durată totală estimată de 18 luni de la data înființării societății comerciale, în conformitate cu prevederile pct. 2.2 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 643/2007 privind aprobarea Strategiei de selectare a investitorilor pentru realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, cu modificările și completările ulterioare, și conform art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 113/2006 privind înființarea Fondului național de dezvoltare, aprobată prin Legea nr. 186/2008, Ministerul Economiei și Finanțelor va prezenta Guvernului propuneri pentru repartizarea din Fondul național de dezvoltare a sumelor reprezentând participarea SNN - S.A. la capitalul social al societății comerciale care va realiza unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă.

(4) Comisia de negociere pentru derularea procesului de selectare a investitorilor și negocierea condițiilor pentru înființarea societății comerciale care va realiza unitățile 3 și 4 de la CNE Cernavodă își încetează activitatea la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Articolul 2

La punctul 4.6 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 643/2007 privind aprobarea Strategiei de selectare a investitorilor pentru realizarea unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2007, cu modificările și completările ulterioare, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:

"h) veghează la păstrarea de către SNN - S.A. a cotei de participare de 51% din capitalul social al societății comerciale prevăzute la art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre."

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

---------------

p. Ministrul economiei

și finanțelor,

Cătălin Doica,

secretar de stat

București, 25 noiembrie 2008.

Nr. 1.565.

------------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.