ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 229 din 30 decembrie 2008

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2009
Intrat în vigoare
05.01.2009
Forma consolidată din
05.01.2009

privind măsuri pentru reducerea unor cheltuieli la nivelul administrației publice

Având în vedere necesitatea luării unor măsuri de diminuare a cheltuielilor din administrația publică, motivate de actuala criză economico-financiară,

luând în considerare oportunitatea restructurării cheltuielilor publice în vederea minimizării costurilor,

întrucât, în lipsa unor reglementări imediate, există riscul creșterii cheltuielilor bugetare, cu implicații asupra deficitului bugetar,

ținând cont că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare și de urgență, a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul II

Alineatele (2) și (3) ale articolului 112 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Articolul III

(1) La aprobarea structurii organizatorice a autorităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală vor fi respectate prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora numărul total al funcțiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, cu excepția funcțiilor publice de secretar al unității administrativ-teritoriale și de șef al oficiului prefectural, este de maximum 12% din numărul total al funcțiilor publice, precum și prevederile art. XVI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:

a) pentru constituirea unui birou este necesar un număr de minimum 5 posturi de execuție;

b) pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 7 posturi de execuție;

c) pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 15 posturi de execuție;

d) pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 25 de posturi de execuție.

(2) Autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală au obligația de a face modificările corespunzătoare în structura organizatorică și în statele de funcții, de a stabili numărul maxim de funcții publice de conducere și de execuție, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

Ministrul administrației și internelor,

Gabriel Oprea

București, 30 decembrie 2008.

Nr. 229.

-------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.