privind alocarea de fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, pentru prefinanțarea fondurilor nerambursabile de la Comunitatea Europeană destinate aplicării sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 209 din 11 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 885/2006 al Comisiei din 21 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.290/2005 în ceea ce privește autorizarea agențiilor de plăți și a altor entități, precum și lichidarea conturilor FEGA și FEADR, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 171 din 23 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr.102 din 17 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole (Regulamentul unic OCP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 299 din 16 noiembrie 2007, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 376/2008 al Comisiei din 23 aprilie 2008 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 114 din 26 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, ale Regulamentului (CE) nr. 1.043/2005 al Comisiei din 30 iunie 2005 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 3.448/93 al Consiliului în ceea ce privește regimul de acordare a restituirilor la export pentru anumite produse agricole exportate sub formă de mărfuri care nu sunt incluse în anexa I la tratat, precum și criteriile de stabilire a cuantumurilor sumelor respective, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L, nr. 172 din 5 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanțării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare și prefinanțare alocate de la bugetul de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 492/2006, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Prezenta hotărâre creează cadrul general pentru alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru prefinanțarea fondurilor nerambursabile de la Comunitatea Europeană destinate aplicării în România a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole.
Exportatorii de produse agricole persoane fizice și juridice primesc sprijin financiar de la bugetul de stat pentru prefinanțarea fondurilor nerambursabile de la Comunitatea Europeană, necesar aplicării sistemului de restituiri la exportul de produse agricole.
Acordarea sprijinului financiar prevăzut la art. 2 se face potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, cu modificările și completările ulterioare.
(1) Sumele reprezentând sprijin financiar, necesare aplicării sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale de la titlul VIII "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare", articolul 56.06 "Programe din Fondul European de Garantare Agricolă".
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se acordă beneficiarilor de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu respectarea prevederilor legislației naționale și a celei comunitare în vigoare.
Normele metodologice de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
Prezenta hotărâre creează cadrul general de aplicare în România a prevederilor Regulamentului (CE) nr. 800/1999 al Comisiei din 15 aprilie 1999 de stabilire a normelor comune de aplicare a sistemului de restituiri la export pentru produsele agricole, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 102 din 17 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare.
pădurilor și dezvoltării rurale,
Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene,
Ministrul finanțelor publice,
București, 25 martie 2009.