HOTĂRÂRE nr. 932 din 19 august 2009

HOTĂRÂRE Guvernul
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 20 august 2009
Intrat în vigoare
20.08.2009
Forma consolidată din
20.08.2009

privind acordarea unui ajutor

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003, al art. 5 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/1999 privind înființarea și utilizarea Fondului național de solidaritate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare, și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 374/2001, cu modificările și completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă acordarea unui ajutor în sumă de 162.000 euro pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate pacientei Fodor Ana Maria, în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, str. Calea Turzii nr. 118, județul Cluj.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se suportă din bugetul de stat după cum urmează:

- Ministerul Sănătății va aloca suma de 91.000 euro;

- Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale va aloca suma de 71.000 euro.

(3) Ajutorul se acordă în lei și se suportă atât din bugetul Ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, cât și din bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Cluj, la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României din ziua lucrătoare precedentă efectuării deschiderii de credite bugetare.

(4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate va fi transferată de către Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Cluj către Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, la solicitarea acesteia.

Articolul 2

Fundamentarea sumei solicitate și justificarea celei utilizate pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate revin Ministerului Sănătății, prin Direcția de Sănătate Publică a Județului Cluj, care va efectua plata și va certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

────────────────

Ministrul muncii,

familiei și protecției sociale,

Marian Sârbu

Ministrul sănătății,

Ion Bazac

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Pogea

București, 19 august 2009.

Nr. 932.

__________

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.