ORDIN nr. 498 din 8 septembrie 2009

ORDIN Autoritatea Na?ională pentru Protec?ia Consumatorilor
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 6 octombrie 2009
Intrat în vigoare
06.10.2009
Forma consolidată din
06.10.2009
Cuprins

privind aprobarea organizării acțiunii de voluntariat în domeniul protecției consumatorilor

În temeiul art. 2 lit. b) din Legea voluntariatului nr. 195/2001, republicată, și al art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,

președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă organizarea acțiunii de voluntariat în domeniul protecției consumatorilor, prin recrutarea de agenți voluntari pentru protecția consumatorilor și încheierea contractului de voluntariat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Articolul 2

(1) Recrutarea agenților voluntari pentru protecția consumatorilor se face dintre persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, pe baza consimțământului liber exprimat, în temeiul cererii de înscriere, însoțită de:

a) CV;

b) cel puțin o recomandare, care să ateste competența, experiența și seriozitatea solicitantului, din partea unei instituții de învățământ, unui institut de cercetare sau din partea autorităților locale - primar, viceprimar sau secretar al primăriei, după caz.

(2) Selecționarea agenților voluntari se face de către o comisie formată din directorul coordonator adjunct al comisariatului județean pentru protecția consumatorilor și cel puțin unul dintre angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor desemnați să coordoneze activitatea Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor, pe baza documentelor depuse și în urma unui interviu despre cunoștințele privind legislația în domeniul protecției consumatorilor.

Articolul 3

Activitatea agenților voluntari pentru protecția consumatorilor va consta, în principal, în:

a) informarea, distribuirea de pliante, afișe, broșuri etc.;

b) conștientizarea și promovarea unei atitudini corespunzătoare a consumatorilor din zona respectivă în legătură cu importanța protecției consumatorilor;

c) alte atribuții stabilite de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Articolul 4

(1) Activitatea desfășurată de agentul voluntar pentru protecția consumatorilor se realizează în baza unui contract de voluntariat.

(2) Modelul contractului de voluntariat este prevăzut în anexă.

Articolul 5

Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 6

Angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor desemnați cu coordonarea activității Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor vor fi stabiliți prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Articolul 7

Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor se elaborează în termen de 90 de zile de la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 8

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,

Bogdan Marcel Pandelică

București, 8 septembrie 2009.

Nr. 498.

Anexa

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

CONTRACT DE VOLUNTARIAT

nr. ....., încheiat astăzi ............

Între Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, cu sediul în municipiul București, Bd. Aviatorilor nr. 72, sectorul 1, reprezentată legal prin ..................., în calitate de președinte - secretar de stat,

și

domnul/doamna ......................., domiciliat/domiciliată în ..................., CNP ................., posesor/posesoare al/a C.I. seria ..... nr. ............., eliberată de ............. la data de ..........., în calitate de agent voluntar pentru protecția consumatorilor,

se încheie prezentul contract de voluntariat:

I. Durata

Contractul se încheie pe durata de 1 (un) an, urmând ca agentul voluntar să înceapă activitatea în data de ............ .

II. Domeniul de activitate: Protecția consumatorilor

III. Zona de desfășurare a activității: de regulă, județul ............. . Pentru acțiunile care depășesc județul, se obține în prealabil avizul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

IV. Atribuțiile agentului voluntar pentru protecția consumatorilor

Atribuțiile se vor regăsi în planurile de acțiune ale Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor, constând în:

a) informarea, distribuirea de pliante, afișe, broșuri etc.;

b) conștientizarea și promovarea unei atitudini corespunzătoare a consumatorilor din zona respectivă în legătură cu importanța protecției consumatorilor;

c) alte atribuții stabilite de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, în conformitate cu legislația în vigoare.

V. Drepturile agentului voluntar pentru protecția consumatorilor:

a) să participe activ la elaborarea și implementarea planurilor de acțiune ale Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor;

b) să beneficieze de titluri onorifice, decorații, în condițiile legii.

VI. Obligațiile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor:

a) să asigure desfășurarea activității Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor în condiții de legalitate;

b) să organizeze cu personalul propriu cursuri de instruire a agenților voluntari din Corpul Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor.

VII. Drepturile Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor:

a) să analizeze și să evalueze activitatea agenților voluntari pentru protecția consumatorilor și să dispună în consecință;

b) să propună planuri de acțiune și protocoale cu alte organizații.

VIII. Dispoziții finale

a) În executarea prezentului contract de voluntariat, activitatea agentului voluntar pentru protecția consumatorilor este coordonată de către președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, prin angajații Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor desemnați cu coordonarea activității Corpului Voluntarilor pentru Protecția Consumatorilor.

b) Executarea obligațiilor contractuale nu se poate face prin reprezentare.

c) Răspunderea pentru neexecutarea sau pentru executarea necorespunzătoare a prezentului contract de voluntariat se supune legislației în vigoare.

d) Agentul voluntar pentru protecția consumatorilor nu intră în contact cu operatorii economici, nu este împuternicit să efectueze activități de control și nici să aplice sancțiuni operatorilor economici.

e) Prezentul contract de voluntariat este valabil numai pentru activitățile din domeniul protecției consumatorilor.

f) Dacă pe parcursul executării prezentului contract de voluntariat intervine, independent de voința părților, o situație de natură să îngreuneze executarea obligațiilor ce revin agentului voluntar pentru protecția consumatorilor, contractul va fi renegociat, iar dacă situația face imposibilă executarea în continuare a contractului, acesta este reziliat de plin drept.

g) Modificarea prezentului contract de voluntariat se poate face la cererea scrisă a uneia dintre părți, formulată în termen de 30 de zile de la data la care a intervenit situația prevăzută la lit. f).

h) Denunțarea unilaterală a prezentului contract de voluntariat se poate face de către oricare dintre părți, cu un preaviz de 30 de zile, fără obligația prezentării motivelor.

i) Litigiile izvorâte din încheierea, modificarea, executarea sau încetarea prezentului contract de voluntariat sunt de competența instanțelor judecătorești, dacă părțile contractului nu le pot rezolva pe cale amiabilă.

j) În cazul sesizării unor fapte sau evenimente care, în urma verificărilor de către autoritățile competente, se constată că sunt de rea-credință sau nefondate, prezentul contract de voluntariat devine nul de drept.

Prezentul contract de voluntariat s-a încheiat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

Instituția

Agent voluntar,

................

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.