privind măsurile de stimulare a persoanelor fizice și juridice pentru încadrarea în munca a absolvenților instituțiilor de învățământ
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,
Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:
(1) Pentru a asigura încadrarea în munca a cetățenilor români cu domiciliul în România, absolvenți, în țara sau în străinătate, ai unor instituții de învățământ profesional, special, liceal, postliceal și superior de stat sau particular autorizat sau acreditat, persoanele fizice sau juridice vor comunică direcțiilor generală de muncă și protecție socială județene și a municipiului București numărul de persoane pe care se obliga să le încadreze în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
(2) În sensul prezentei ordonanțe de urgență, prin absolvent se înțelege persoana care a obținut o diploma sau un certificat de studii într-una dintre instituțiile de învățământ prevăzute la alin. (1), indiferent dacă a beneficiat sau nu de ajutor de integrare profesională.
(3) Direcțiile generale de muncă și protecție socială județene și a municipiului București vor centraliza, pe specialități, meseriile și vor afișa listele posturilor comunicate de persoanele fizice sau juridice, pe care vor fi încadrați absolvenți.
(4) Listele cu posturi vor fi comunicate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, care le va centraliza și le va inainta Ministerului Învățământului.
(5) Ministerul Învățământului va asigura afișarea acestor liste cu posturi la fiecare unitate de învățământ, în raport cu studiile absolvite și cu specificul locurilor de muncă.
(1) Persoanele fizice sau juridice care încadrează absolvenți cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată primesc, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând 70% din salariul de baza net, la data angajării.
(2) Persoanele fizice sau juridice care încadrează absolvenți proveniți din rândul persoanelor handicapate, cu contract individual de muncă pe durata nedeterminată, primesc, pe o perioadă de 18 luni, pentru fiecare absolvent, o sumă lunară reprezentând 70% din salariul de baza net, la data angajării.
(3) Persoanele fizice sau juridice care angajează absolvenți în condițiile alin. (1) și (2) sunt obligate sa mențină contractul individual de muncă cel puțin 3 ani de la data încheierii acestuia.
(4) Persoanele fizice sau juridice care desfac contractele individuale de muncă ale absolvenților anterior expirării termenului de 3 ani, prevăzut la alin. (3), sunt obligate sa restituie în totalitate Ministerului Muncii și Protecției Sociale sumele plătite pentru fiecare absolvent, la care se adauga dobânda corespunzătoare celei acordate de trezoreria statului pentru Fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
(5) Obligația de restituire prevăzută la alineatul precedent nu revine persoanelor fizice sau juridice, dacă au desfăcut contractul individual de muncă din motive obligatorii sau imputabile absolventului.
(1) Absolvenții instituțiilor de învățământ prevăzute la art. 1 pot fi încadrați o singură dată, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 12 luni sau de 18 luni de la data absolvirii studiilor.
(2) În cazul în care, în perioada de 12 luni sau de 18 luni, absolvenților li se desface contractul individual de muncă, din motive neimputabile lor, aceștia se pot încadra la alte persoane fizice sau juridice, care beneficiază de măsurile de stimulare stabilite prin prezenta ordonanță de urgență, cu condiția de a nu se depăși termenul de 12 luni sau 18 luni prevăzut la alineatul precedent.
Cheltuielile necesare recalificarii în țara a absolvenților, efectuate de persoanele juridice în perioada de 3 ani, în scopul asigurării reconversiei profesionale a personalului, vor fi suportate, la cererea angajatorului, din Fondul pentru plata ajutorului de șomaj.
Articolul 24 alineatul (1) din Legea nr. 1/1991 privind protecția socială a șomerilor și reintegrarea lor profesională, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu literele g) și h), care vor avea următorul cuprins:
"g) acoperirea cheltuielilor privind plățile ce se acordă persoanelor fizice sau juridice care încadrează absolvenți;
h) acoperirea cheltuielilor privind recalificarea absolvenților încadrați de persoanele juridice în condițiile legii."
Ministerul Muncii și Protecției Sociale exercita controlul îndeplinirii obligațiilor persoanelor fizice sau juridice, care decurg din prezenta ordonanță de urgență.
În termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va elabora norme de aplicare, care urmează a fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga prevederile Ordonanței Guvernului nr. 32/1994 privind încadrarea în munca a absolvenților instituțiilor de învățământ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 16 august 1994, aprobată prin Legea nr. 146/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 31 decembrie 1994.