Articolul I
Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din zonele urbane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 18 ianuarie 2007, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:
"LEGE
privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților"
2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Prezenta lege reglementează administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, în vederea asigurării calității factorilor de mediu și a stării de sănătate a populației."
3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Statul recunoaște dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spațiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori și arbuști, în condițiile respectării prevederilor legale în vigoare."
4. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 3. - Spațiile verzi se compun din următoarele tipuri de terenuri din intravilanul localităților:
a) spații verzi publice cu acces nelimitat: parcuri, grădini, scuaruri, fâșii plantate;
b) spații verzi publice de folosință specializată:
1. grădini botanice și zoologice, muzee în aer liber, parcuri expoziționale, zone ambientale și de agrement pentru animalele dresate în spectacolele de circ;
2. cele aferente dotărilor publice: creșe, grădinițe, școli, unități sanitare sau de protecție socială, instituții, edificii de cult, cimitire;
3. baze sau parcuri sportive pentru practicarea sportului de performanță;
c) spații verzi pentru agrement: baze de agrement, poli de agrement, complexuri și baze sportive;
d) spații verzi pentru protecția lacurilor și cursurilor de apă;
e) culoare de protecție față de infrastructura tehnică;
f) păduri de agrement."
5. Articolele 4 și 5 se abrogă.
6. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 6. - În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) parc - spațiu verde, cu suprafața de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific și din zone construite, cuprinzând dotări și echipări destinate activităților cultural-educative, sportive sau recreative pentru populație;
b) scuar - spațiu verde, cu suprafața mai mică de un hectar, amplasat în cadrul ansamblurilor de locuit, în jurul unor dotări publice, în incintele unităților economice, social-culturale, de învățământ, amenajărilor sportive, de agrement pentru copii și tineret sau în alte locații;
c) grădină - teren cultivat cu flori, copaci și arbuști ornamentali care este folosit pentru agrement și recreere, fiind deschis publicului;
d) fâșie plantată - plantație cu rol estetic și de ameliorare a climatului și calității aerului, realizată în lungul căilor de circulație sau al cursurilor de apă;
e) grădină botanică - grădină în care sunt prezentate colecții de plante vii cultivate în condiții naturale ori de seră, în vederea studierii acestora sau doar pentru curiozitățile pe care le prezintă;
f) grădină zoologică - orice colecție de animale vii, menținute într-un amplasament administrat și deschis publicului, în scopul promovării conservării biodiversității și pentru a furniza mijloace de educație, informare și petrecere a timpului liber, în relație cu prezentarea și conservarea vieții sălbatice;
g) muzeu în aer liber - instituție care dispune de un spațiu verde neacoperit, special amenajat, în vederea expunerii și studierii unor obiecte de artă, relicve, documente istorice și științifice și a educării publicului;
h) bază sau parc sportiv pentru practicarea sportului de performanță - complex format dintr-un cadru vegetal și din zone construite, special amenajate și dotate pentru practicarea diferitelor sporturi (complex de instalații sportive);
i) parc expozițional - spațiu verde special amenajat destinat informării publicului și promovării unor evenimente;
j) spații verzi aferente locuințelor de tip condominiu - spații verzi formate dintr-un cadru vegetal, amplasate adiacent blocurilor de locuințe de tip condominiu, cu rol estetic și de protecție, de ameliorare a climatului și a calității aerului;
k) pădure de agrement - pădure sau zonă împădurită în care se realizează diferite lucrări în vederea creării unui cadru adecvat petrecerii timpului liber;
l) spații verzi pentru protecția cursurilor de apă și lacurilor - plantații realizate în lungul cursurilor de apă sau împrejurul lacurilor, al căror rol principal este de protecție a acestora;
m) culoare de protecție față de infrastructura tehnică - plantații realizate în lungul căilor de circulație sau în jurul unor instalații cu potențial ridicat de poluare, în vederea ameliorării calității mediului și protejării infrastructurii aferente."
7. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - Persoanele juridice au următoarele obligații:
a) să asigure integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi aflate în proprietatea lor;
b) să coopereze cu autoritățile teritoriale și centrale pentru protecția mediului, cu cele ale autorității centrale pentru amenajarea teritoriului și cu autoritățile administrației publice locale la toate lucrările preconizate în spațiile verzi și să facă propuneri pentru îmbunătățirea amenajării acestora;
c) să nu diminueze suprafețele inventariate ca spații verzi."
8. La articolul 11, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - (1) Persoanele juridice care concesionează terenuri pentru construcția și amplasarea în spațiile verzi a obiectivelor pentru activități socioculturale sunt obligate să obțină avizele, acordurile și autorizațiile prevăzute de legislația în vigoare. Locul de amplasare a obiectivelor, suprafața terenurilor și condițiile de desfășurare a activității ulterioare se determină în baza unor proiecte de specialitate, de amenajare a teritoriului și urbanism, avizate și aprobate conform legii, cu obligativitatea ca suprafețele cumulate ale acestor construcții să nu ocupe mai mult de 10% din suprafața spațiului verde respectiv."
9. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 12. - (1) Municipiile de rang zero și unu au obligația să efectueze, până la data de 1 ianuarie 2011, auditul suprafeței, calității și accesibilității spațiilor verzi, urmat de elaborarea unei strategii și a unui plan de acțiune privind conservarea și dezvoltarea rețelei de spații verzi.
(2) Strategia privind conservarea și dezvoltarea rețelei de spații verzi are în vedere distribuția echilibrată a acestora în raport cu specificul unității teritoriale de referință, precum și crearea de spații verzi prin transformarea terenurilor neproductive, a altor categorii de terenuri și prin aplicarea de metode alternative.
(3) La extinderea suprafeței intravilanului localităților, autoritățile publice locale au obligația să asigure o cotă de 5% pentru amenajarea de spații verzi publice."
10. La articolul 14, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) În cazul arborilor ornamentali (tei, salcâm, castan, arțar, mesteacăn, stejar) plantați pe spațiile verzi din domeniul public, precum și al celor plantați în aliniamente în lungul bulevardelor și străzilor, pe terenurile din zonele urbane și rurale, este interzisă intervenția cu tăieri în coroana acestora, cu excepția lucrărilor de eliminare a ramurilor uscate sau a celor care afectează siguranța traficului pietonal și rutier, a imobilelor aflate în apropiere, precum și a celor de pe traseul rețelelor aeriene."
11. Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 18. - (1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să țină evidența spațiilor verzi de pe teritoriul unităților administrative, prin constituirea registrelor locale ale spațiilor verzi, pe care le actualizează ori de câte ori intervin modificări.
(2) Evidența spațiilor verzi are drept scop organizarea folosirii raționale a acestora, a regenerării și protecției lor eficiente, cu exercitarea controlului sistematic al schimbărilor calitative și cantitative, precum și asigurarea informațiilor despre spațiile verzi.
(3) Registrele locale ale spațiilor verzi se constituie pe baza normelor tehnice aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și locuinței, cu avizul ministrului mediului și al ministrului administrației și internelor, în termen de un an de la elaborarea și publicarea acestora."
12. La articolul 19, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Registrul local al spațiilor verzi este un sistem informațional care cuprinde datele tehnice ale tuturor spațiilor verzi conform indicilor de calitate și cantitate."
13. La articolul 20, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Schimbarea destinației terenurilor înregistrate în registrul local al spațiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, stabilite în baza documentațiilor de urbanism, aprobate conform legislației în vigoare."
14. La articolul 20, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
"(5) În limita unei cote de 5% din suprafața fiecărui obiectiv înregistrat în registrul local al spațiilor verzi, autoritățile administrației publice locale pot autoriza amplasarea unor construcții ușoare, cu caracter provizoriu, pentru activitățile de comerț și alimentație publică, în conformitate cu documentațiile de urbanism legal aprobate."
15. La articolul 21, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"(3) Finanțarea lucrărilor de regenerare a spațiilor verzi se realizează cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.
(4) Sursele de finanțare necesare pentru aplicarea măsurilor de administrare și gospodărire a spațiilor verzi vor fi prevăzute în bugetele locale, începând cu anul 2010."
16. La articolul 25 alineatul (1), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
"a) de la 50 lei la 100 lei pentru persoane fizice și de la 1.000 lei la 10.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 7 lit. a), b) și c), art. 8, 11, art. 18 alin. (3) și ale art. 23 lit. a), f), g), h), i), k) și l);".
17. La articolul 25 alineatul (1), după litera c) se introduc două noi litere, literele d) și e), cu următorul cuprins:
"d) de la 20.000 lei la 40.000 lei pentru persoane fizice și de la 40.000 lei la 70.000 lei pentru persoane juridice, pentru încălcarea prevederilor art. 14 alin. (5);
e) de la 100.000 lei la 200.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (1)."
18. La articolul 25, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) și aplicarea sancțiunilor se fac de către personalul împuternicit al Gărzii Naționale de Mediu, de persoanele împuternicite în acest scop de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului și de către primari sau împuterniciți ai acestora."