(1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru finanțarea proiectelor și programelor-pilot și a următoarelor categorii de proiecte și programe pentru protecția mediului:
(la 11-01-2014, Partea introductivă a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 384 din 24 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 8 ianuarie 2014, care introduce pct. 11^1 al art. I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013. )
a) reducerea impactului asupra atmosferei, apei și solului, inclusiv monitorizarea calității aerului;
b) reducerea nivelului de zgomot;
c) gestionarea deșeurilor;
(la 02-09-2013, Lit. c) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
d) protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare;
e) managementul integrat al zonei costiere;
(la 02-09-2013, Lit. e) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
f) conservarea biodiversității și administrarea ariilor naturale protejate;
g) împădurirea terenurilor degradate, reconstrucția ecologică și gospodărirea durabilă a pădurilor;
h) educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului;
i) creșterea producției de energie din surse regenerabile;
j) renaturarea terenurilor scoase din patrimoniul natural;
k) refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepția celor reglementate prin legi speciale;
l) aplicarea de tehnologii curate, incluzând gazeificarea cărbunelui și cogenerare de înaltă eficiență, fără a se limita la acestea;
(la 02-09-2013, Lit. l) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
m) efectuarea de monitorizări, studii și cercetări în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice privind sarcini derivate din acorduri internaționale, directive europene sau alte reglementări naționale sau internaționale, precum și cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice;
(la 02-09-2013, Lit. m) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
n) modernizarea și reabilitarea grupurilor energetice;
(la 02-09-2013, Lit. n) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier;
p) efectuarea de lucrări destinate prevenirii, înlăturării și/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice extreme, precum și de alți factori vătămători, în condițiile legii;
q) instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire;
r) Programul național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localitățile din mediul urban;
(la 02-09-2013, Lit. r) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de Punctul 12, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
s) Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național;
t) Programul de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate;
u) Programul de realizare a pistelor pentru bicicliști în mediul urban și periurban;
v) Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului.
w) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic;
(la 02-09-2013, Lit. w) a alin. (1) al art. 13 a fost introdusă de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
x) efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice.
y) reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură;
(la 02-09-2013, Lit. y) a alin. (1) al art. 13 a fost introdusă de Punctul 13, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
aa) Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei naționale de supraveghere a radioactivității mediului;
bb) Programul de evaluare, caracterizare și încadrare a deșeurilor.
cc) Program de finanțare a investițiilor în infrastructura de mediu pentru colectarea selectivă, tratarea și reciclarea deșeurilor;
dd) instalarea sistemelor de încălzire cu centrale pe peleți, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire.
ee) Programul de interes național privind realizarea Centrului de Excelență NATO pentru protecția mediului, prin construirea unei clădiri verzi al cărei consum de energie este aproape egal cu zero, exemplu de bune practici în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul rezidențial;
ff) protecția speciilor de floră și faună sălbatică;
(la 01-10-2021, Alineatul (1) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 939 din 01 octombrie 2021 )
gg) Programul «Săptămâna verde».
hh) reabilitarea și/sau extinderea rețelei naționale de transport al gazelor naturale aparținând Societății Naționale de Transport Gaze Naturale Transgaz - S.A.
ii) extinderea și schimbarea destinației, conversia sau modernizarea rețelelor de transport și distribuție a gazelor, cu condiția ca aceste investiții să pregătească rețelele pentru adăugarea în sistem și a gazelor cu emisii reduse de carbon.
(1^1) Categoriile de beneficiari și metodologia de finanțare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor-pilot și programele-pilot pentru protecția mediului prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin ghidul de finanțare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administrația Fondului pentru Mediu și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(2) Din Fondul pentru mediu sunt finanțate proiectele-pilot și programele-pilot și proiectele și programele din categoriile prevăzute la alin. (1), prin una sau mai multe dintre următoarele modalități, stabilite prin actele normative emise în conformitate cu dispozițiile alin. (1^1), (4) și (5):
a) susținerea financiară a proiectelor prin finanțare sau cofinanțare nerambursabilă;
b) cofinanțarea proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau alte fonduri internaționale, inclusiv cofinanțarea Programului LIFE.
(2^1) Sumele rezultate din aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. t) se utilizează după cum urmează:
a) 98% pentru investiții verzi;
b) 2% pentru campanii de informare și conștientizare, precum și pentru studii de cercetare în domeniul schimbărilor climatice.
(la 02-09-2013, Alin. (2^1) al art. 13 a fost introdus de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(2^2) Prin investiții verzi se înțelege acele investiții prin care se finanțează proiecte care generează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
(la 02-09-2013, Alin. (2^2) al art. 13 a fost introdus de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(2^3) Sumele prevăzute la alin. (2^1) lit. a) pentru investiții verzi se utilizează pentru finanțarea proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. g), i), l), n), x), y), z) și w).
(la 02-09-2013, Alin. (2^3) al art. 13 a fost introdus de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(2^4) Suma rezultată din aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. ț) este utilizată în vederea finanțării investițiilor în producerea de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care realizează capacități energetice cu putere instalată de până la 100 kW, conform prevederilor art. 12 alin. (6) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(la 02-09-2013, Alin. (2^4) al art. 13 a fost introdus de Punctul 14, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(2^5) Sumele rezultate din aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. c), v) și z) se utilizează pentru finanțarea dezvoltării infrastructurii gestionării deșeurilor în vederea atingerii obiectivelor naționale în domeniu, având la bază strategia stabilită de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.
(2^6) Din Fondul pentru mediu se suportă inclusiv cheltuieli destinate realizării de studii de specialitate și expertize tehnice, necesare stabilirii condițiilor și criteriilor de finanțare ale proiectelor și programelor finanțate din Fondul pentru mediu.
(2^7) Proiectele prevăzute la alin. (1) lit. hh) și ii) se finanțează din sumele rezultate din aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) lit. u).
(3) Se acordă susținere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de persoane fizice și de persoane juridice, de drept public sau de drept privat, inclusiv unități administrativ-teritoriale și subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, asociații de dezvoltare intercomunitară, instituții publice, institute/instituții de cercetare, dezvoltare, inovare, unități și instituții de învățământ, organizații neguvernamentale, culte recunoscute potrivit legii, forme asociative de administrare și exploatare a terenurilor agricole sau cu vegetație forestieră, operatori economici, ocoale silvice, asociații de proprietari, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.
(la 02-09-2013, Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(4) Condițiile de finanțare a proiectelor și/sau programelor pentru protecția mediului prevăzute la alin. (1) lit. a)-l), n), q)-s), u), w)-y), cc) și dd) se stabilesc prin ghidul de finanțare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administrația Fondului pentru Mediu și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(4) Condițiile de finanțare a proiectelor și/sau programelor pentru protecția mediului prevăzute la alin. (1) lit. a)-l), n), q)-s), u), w) -y), cc), dd) și ff) se stabilesc prin ghidul de finanțare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administrația Fondului pentru Mediu și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale pentru protecția mediului.
(la 01-10-2021, Alineatul (4^1) din Articolul 13 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 108 din 29 septembrie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 939 din 01 octombrie 2021 )
(5) Categoriile de lucrări și/sau proiecte pentru protecția mediului care se pot finanța conform prevederilor alin. (1) lit. m), o), p), t), v), aa), bb) și ee), precum și sumele destinate finanțării acestora și mecanismul de finanțare pentru derularea proiectului prevăzut la lit. gg) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale pentru protecția mediului. Categoriile de lucrări și/sau proiecte, precum și sumele destinate finanțării pentru derularea proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. hh) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului General al Guvernului.
(5^1) Beneficiarul proiectelor/programelor prevăzute la alin. (1) lit. m), s) și w) poate fi și Administrația Fondului, în acest caz aplicându-se prevederile legislației în vigoare privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Prin excepție de la prevederile alin. (7), finanțarea se acordă în baza aprobării Comitetului de avizare.
(5^2) Beneficiarii proiectelor prevăzute la alin. (2^1) lit. a) pot fi:
b) autorități ale administrației publice centrale și locale.
(la 02-09-2013, Alin. (5^2) al art. 13 a fost introdus de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(5^3) Beneficiarii proiectelor pentru campaniile de informare, conștientizare și studii de cercetare în domeniul schimbărilor climatice, prevăzute la alin. (2^1) lit. b), pot fi:
a) autoritățile administrației publice centrale și locale;
b) organizații neguvernamentale;
c) unități ale sistemului național de cercetare, dezvoltare și inovare.
(la 02-09-2013, Alin. (5^3) al art. 13 a fost introdus de Punctul 17, Articolul I din ORDONANȚA nr. 31 din 27 august 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 553 din 30 august 2013 )
(5^4) Beneficiarul programului prevăzut la alin. (1) lit. gg) este Ministerul Educației.
(5^5) În vederea implementării programului prevăzut la alin. (1) lit. gg), Administrația Fondului pentru Mediu virează sumele aferente Programului «Săptămâna verde» în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării Ministerului Educației, întrun cont distinct de venituri ale bugetului de stat, codificat cu codul de identificare fiscală al Ministerului Educației.
(5^6) Se autorizează Ministerul Finanțelor, la propunerea Ministerului Educației, să majoreze, la poziții distincte, veniturile bugetului de stat, precum și creditele de angajament și creditele bugetare prevăzute în bugetul ordonatorului principal de credite cu suma virată de Administrația Fondului pentru Mediu pentru finanțarea Programului «Săptămâna verde».
(5^7) Se autorizează Ministerul Educației să detalieze influențele aprobate potrivit alin. (5^6) în bugetul propriu și în anexele la acesta și să le comunice Ministerului Finanțelor, în termen de 5 zile lucrătoare de la data majorării realizate de Ministerul Finanțelor, potrivit alin. (5^6).
(5^8) Până la data de 22 decembrie a anului bugetar, sumele rămase neutilizate, determinate ca diferență între veniturile încasate potrivit alin. (5^5) și plățile efectuate, se virează de către Ministerul Educației din contul de venituri ale bugetului de stat în care au fost încasate într-un cont de disponibil deschis pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(5^9) Sumele virate în contul prevăzut la alin. (5^8) se transferă în primele 5 zile lucrătoare ale anului următor de către Ministerul Educației în contul de venituri ale bugetului de stat prevăzut la alin. (5^5), urmând procedura prevăzută la alin. (5^6)-(5^8), și se utilizează în anul următor cu aceeași destinație.
(5^10) Beneficiarul proiectelor prevăzute la alin. (1) lit. hh) este Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz - S.A.
(5^11) Categoriile de lucrări și/sau proiecte pentru protecția mediului ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență îndeplinesc cumulativ prevederile din Orientările din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie, încadrându-se în infrastructura energetică considerată monopol natural, fără a implica ajutor de stat.
(6) Pentru achiziționarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) lit. p) și a serviciilor aferente acestora se vor aplica prevederile legislației în vigoare privind achizițiile publice referitoare la situațiile de forță majoră.
(7) Programele și proiectele finanțate din Fondul pentru mediu au caracter multianual, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 3^3 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Finanțarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanțare anuale sau multianuale.
(7^1) Prin excepție de la alin. (7), finanțarea proiectelor ai căror beneficiari sunt persoane fizice se poate realiza în baza aprobării Comitetului de avizare, prevăzută la art. 5 alin. (3), în condițiile prevederilor ghidurilor de finanțare.
(8) Sumele rămase neutilizate la sfârșitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeași destinație.
(8^1) Prin derogare de la prevederile art. 47 alin. (8) și (9) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului să aprobe prin ordin efectuarea de virări de credite de angajament și credite bugetare cu cel puțin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, care va fi comunicat Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile.
(9^1) În scopul asigurării opozabilității față de terți, Administrația Fondului poate solicita oficiului de cadastru și publicitate imobiliară competent notarea contractului de finanțare nerambursabilă în cartea funciară a imobilului pe care se implementează/care deservește respectivul program/proiect.
(9^2) Radierea notării efectuate potrivit alin. (9^1) se face la cererea persoanelor interesate, în baza acordului scris emis de Administrația Fondului pentru Mediu.
(10) Finanțarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislației privind ajutorul de stat, Administrația Fondului parcurgând toate procedurile, conform legislației naționale și comunitare în domeniu.
(11) Schemele de ajutor de stat sau de minimis sau ajutoarele de stat individuale sau de minimis care se acordă din bugetul Fondului pentru mediu, atât cele exceptate de la obligația notificării către Comisia Europeană, cât și cele supuse obligației de notificare, se aprobă prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului, în condițiile prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.
(12) Administrația Fondului pentru Mediu are calitatea de furnizor și administrator în cadrul schemelor de ajutor de stat sau de minimis prevăzute la art. (11).
(13) Criteriile de eligibilitate a solicitanților de ajutoare de stat sau de minimis ori de ajutoare de stat individuale sau de minimis, a proiectelor propuse spre finanțare, precum și modul de acordare/instituire a acestora și mecanismul de finanțare se stabilesc prin ghiduri de finanțare care se aprobă prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor sau hotărâre a Guvernului, după caz.
(14) Pentru proiectele finanțate din Fondul pentru mediu, inclusiv sub formă de ajutoare de stat/de minimis, Administrația Fondului pentru Mediu poate acorda prefinanțare într-o singură tranșă de maximum 30% din valoarea eligibilă a contractului de finanțare beneficiarilor/liderilor de parteneriat care sunt unități administrativ-teritoriale, instituții publice, autorități ale administrației publice centrale și/sau locale.
(15) Cererile de acordare a prefinanțării se depun la Administrația Fondului pentru Mediu de beneficiarii/liderii de parteneriat interesați și se aprobă prin dispoziție, de președintele instituției.
(16) Beneficiarii/Liderii de parteneriat cărora li s-a aprobat cererea prevăzută la alin. (15) au obligația depunerii la Administrația Fondului pentru Mediu a unei cereri de decontare care să cuprindă documentele justificative aferente cheltuielilor efectuate din prefinanțarea acordată, în termen de maximum 180 de zile de la data la care instituția a virat tranșa de prefinanțare în contul acestora.
(17) Beneficiarii/Liderii de parteneriat au obligația restituirii prefinanțării neutilizate la expirarea termenului prevăzut la alin. (16).
(18) Pentru depășirea termenului prevăzut la alin. (16), beneficiarii/liderii de parteneriat datorează dobânzi în temeiul art. 12 alin. (3^1), în cazul în care aceștia nu justifică prin cereri de decontare și documente justificative utilizarea prefinanțării potrivit prevederilor alin. (16) și nu restituie prefinanțarea neutilizată.
(19) Instrucțiuni privind implementarea mecanismului de acordare a prefinanțării la nivelul programelor sau programelor-pilot prevăzute la art. 13 alin. (1), precum și criteriile în baza cărora se analizează cererile de acordare a prefinanțării se aprobă prin dispoziție a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu.
(la 23-07-2010, Art. 13 a fost modificat de subpct. 23 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010, care modifică ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 15 din 23 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 26 martie 2010. )
(1) Lista programelor/proiectelor, prevăzute la art. 3 alin. (4^1), care se derulează pe bază de contract de delegare încheiat cu unitățile administrativ-teritoriale sau cu subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor se aprobă prin ordin al ministrului autorității centrale pentru mediu, cu consultarea structurilor asociative ale administrației publice locale.
(2) După aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli anual, Administrația Fondului încheie contracte de delegare cu unitățile administrativ-teritoriale/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în limita bugetului aprobat.
(3) În baza contractelor de delegare și a ordinului ministrului autorității publice centrale pentru mediu de aprobare a programelor/proiectelor care se derulează pe bază de contract de delegare, Administrația Fondului virează către unitățile administrativ-teritoriale/subdiviziunile administrativ-teritoriale, la o poziție distinctă de venituri, suma prevăzută în acordul de delegare
(4) Autoritățile publice locale încheie contracte de finanțare multianuală cu beneficiarii persoane fizice, în limita sumelor prevăzute în contractul de delegare.
(5) Prin derogare de la prevederile art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, sumele alocate bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale potrivit prevederilor alin. (3), rămase neutilizate la sfârșitul anului, nu se regularizează, se reflectă în excedentul bugetului local și se utilizează în anul următor, cu aceeași destinație.
(6) Sumele neutilizate la finalizarea contractului de delegare se restituie în termen de 10 zile lucrătoare, în contul Administrației Fondului.
(7) Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din derularea contractelor de finanțare este în atribuția autorităților publice locale.