Partea I — Cerințe și criterii de eligibilitate pentru solicitarea și acordarea acreditării organismelor de verificare ↑ Cuprins
Prezenta procedură stabilește criteriile generale și condițiile pentru acreditarea organismelor de verificare care au competențe în verificarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, în cadrul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Scopul acreditării este de a se asigura că organismele de verificare au competențe și capabilități în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și a evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Prezenta procedură de acreditare a organismelor de verificare ține cont de recomandările, cerințele și criteriile prevăzute în Ghidul EA-6/03 pentru recunoașterea organismelor de verificare în aplicarea Directivei 2003/87/CE privind stabilirea unei scheme europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, varianta revizuită, iulie 2008.
Solicitarea acreditării, precum și acordarea acreditării organismelor de verificare se fac pentru unul sau mai multe domenii, prevăzute în anexa nr. 1. Organismele de verificare acreditate contractează serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră numai pentru domeniile pentru care au obținut acreditarea.
Organismele de verificare acreditate trebuie să îndeplinească în permanență toate cerințele și criteriile care au stat la baza acreditării.
2.1. În sensul prezentei proceduri, termenii de specialitate se definesc după cum urmează:
a) acreditare - atestarea de către o terță parte referitoare la un organism de verificare, care semnifică demonstrarea oficială a competenței și capabilității de a efectua verificarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
b) activitatea organismului de verificare - ansamblul activităților desfășurate de către organismul de verificare, precum: evaluarea solicitărilor operatorilor privind verificarea, monitorizarea personalului, gestionarea înregistrărilor, selecția membrilor echipei de verificare, desfășurarea procesului de verificare, revizuirea raportului de validare, elaborarea documentelor etc.;
c) apel - demersul unui operator cu privire la contestarea opiniei (satisfăcător/nesatisfăcător) organismului de verificare care a prestat serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
d) certificat de acreditare - documentul oficial care atestă acordarea acreditării pe domenii de acreditare;
e) domenii de acreditare - activitățile - instalațiile prevăzute în anexa nr. 1, pentru care acreditarea este solicitată și, după caz, este acordată;
f) domeniu de control - totalitatea acțiunilor de management ale operatorului referitoare la sistemul de control intern și la importanța acestuia pentru instalația în cauză. Domeniul de control include:
(i) structura de organizare a instalației și metodele de stabilire a responsabilităților;
(îi) sistemul de control al managementului, incluzând funcția de audit intern, după caz, sistemul intern de control financiar, politicile și procedurile de personal, precum și de separare a atribuțiilor;
(iii) gradul și eficacitatea controlului managementului, ce au legătură cu aplicarea planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
(iv) după caz, utilizarea laboratoarelor acreditate, luându-se în considerare metodele de eșantionare și frecvența analizelor;
g) materialitate - prezența erorilor, omisiunilor sau a interpretărilor greșite în raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și/sau în datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră;
h) neconformitate - absența sau eșecul implementării și menținerii uneia sau mai multor prevederi din planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
i) organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, denumit în continuare organism de verificare - persoana juridică care demonstrează că are competență, capabilitate și structuri care asigură independența și imparțialitatea, precum și care își asumă responsabilitatea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și a evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
NOTĂ: Termenul organism de verificare, în sensul prezentei proceduri, este echivalent cu cel de verificator, utilizat în legislația privind schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
j) proces de verificare - include realizarea analizei strategice, analizei de risc, planului de verificare, analizei procesului, precum și revizuirea și finalizarea procesului de verificare;
k) reclamație - nemulțumirea unei părți interesate cu privire la activitatea organismului de verificare;
l) restrângerea acreditării - procesul de anulare a acreditării pentru unul sau mai multe dintre domeniile de acreditare până la conformarea cu cerințele și criteriile care au stat la baza acreditării;
m) suspendarea acreditarii - procesul de anulare temporară a acreditării pentru unul sau mai multe dintre domeniile de acreditare până la conformarea cu cerințele și criteriile care au stat la baza acreditării, dar nu mai mult de 6 luni;
n) retragerea acreditării - procesul de anulare definitivă a acreditării.
2.2. Definițiile termenilor de specialitate menționați la pct. 2.1 se completează, după caz, cu cele prevăzute în următoarele acte normative:
a) Hotărârea Guvernului nr. 780/2006;
b) Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.897/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012;
c) Decizia Comisiei Europene 2007/589/CE din 18 iulie 2007 de stabilire a unor orientări privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului;
d) Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea și operarea registrului național al emisiilor de gaze cu efect de seră, cu modificările ulterioare.
3. Principii și responsabilități
Principiile generale pe care organismul de verificare le aplică sunt cele prevăzute în anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Pentru a asigura procesului de verificare un nivel acceptabil de siguranță, organismul de verificare, prin echipa de verificare, întocmește un plan de verificare detaliat, corelat cu măsurile planificate pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Nivelul acceptabil de siguranță impune ca planul de verificare să aibă o abordare în profunzime și în detaliu a strategiei de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, pentru a se determina prezența materialității și a neconformității.
Pentru a concluziona asupra raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, organismul de verificare trebuie să dețină dovezi suficiente, ca urmare a unui proces complex. Acest proces presupune:
- cunoștințe privind instalația, spre exemplu referitoare la prevederile din planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv procesele industriale, tehnicile de măsurare, etapele pentru culegerea și procesarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră etc.;
- cunoștințe privind activitățile desfășurate în cadrul instalației, spre exemplu referitoare la sursele de emisii, rolul acestora în cadrul proceselor, sistemele de măsurare, aplicarea factorilor de emisie, factorilor de oxidare și conversie, precum și oricăror alte date utilizate la calculul sau măsurarea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și condițiile în care operează instalația;
- evaluarea permanentă a riscului prezenței materialității și a neconformității;
- înțelegerea domeniului de control și a sistemului de control ale operatorului, ce au legătură cu monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- evaluarea riscului reprezentat de faptul că domeniul de control și sistemul de control nu răspund cerințelor de verificare;
- întocmirea, după caz, a unui plan de verificare pentru efectuarea unor verificări suplimentare;
- verificarea suplimentară, care utilizează o combinație între inspecție, observație, confirmare, recalculare și evaluare analitică, după caz;
- evaluarea finală a dovezilor necesare pentru întocmirea raportului de validare și gradul de adecvare a acestora.
Organismul de verificare are următoarele responsabilități:
a) să se asigure că procesul de verificare este efectuat de către personal competent și instruit corespunzător;
b) să aibă în vedere reglementările aplicabile din domeniu atunci când realizează verificarea;
c) să întocmească raportul echipei de verificare;
d) să întocmească raportul de validare, specificând:
- dacă monitorizarea și raportarea s-au realizat conform planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- dacă datele, calculele sau alte înregistrări relevante din raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră prezintă materialitate;
- recomandări, după caz, privind îmbunătățirea conformității cu prevederile planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- recomandări, după caz, privind îmbunătățirea monitorizării și raportării emisiilor de gaze cu efect de seră;
e) să informeze operatorul asupra materialității, înainte de a aproba raportul de validare;
f) să furnizeze operatorului raportul de validare;
g) să aprobe administratorului Registrului național cifra emisiilor de gaze cu efect de sera propusă de către operator, ca urmare a verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.
4. Cerințe privind organizarea
Entitatea care dorește să obțină acreditarea în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, demonstrează că deține următoarele:
a) structură de organizare și proceduri prin care se asigură independența și imparțialitatea, ținându-se cont de cerințele specificate la pct. 4.3 și 5.7;
b) procedură-cadru care asigură implementarea adecvată a procesului de verificare;
c) personal competent care să efectueze procesul de verificare, conform pct. 5.4-5.7;
d) proceduri privind modul în care se asigură confidențialitatea tuturor datelor și informațiilor privind activitatea operatorului pentru care s-a efectuat verificarea;
e) proceduri privind modul de tratare a reclamațiilor și apelurilor.
4.2. Documente care trebuie făcute publice de către organismul de verificare
Organismul de verificare documentează, actualizează și face publice, prin publicații, electronic sau sub alte forme, următoarele:
a) informații privind domeniul/domeniile pentru care s-a obținut acreditarea;
b) o descriere a procesului de verificare;
c) proceduri privind modul de tratare a reclamațiilor și apelurilor;
d) lista privind personalul implicat în procesul de verificare.
4.3. Independență și imparțialitate
Entitatea care solicită acreditarea ca organism de verificare în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, nu poate fi:
a) operator care deține sau operează o instalație ce intră sub incidența anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006;
b) o entitate care oferă consultanță sau asistență tehnică privind elaborarea și aplicarea planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră și/sau elaborarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, cu operatorii prevăzuți la lit. a);
c) o asociație sau fundație care are ca membri operatorii prevăzuți la lit. a);
d) un acționar și/sau administrator al operatorilor prevăzuți la lit. a) sau al entităților prevăzute la lit. b);
e) o entitate implicată în activități care i-ar putea afecta imparțialitatea sau integritatea în ceea ce privește activitățile de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Acționarii și/sau administratorii și/sau directorii organismelor de verificare, precum și membrii echipei de verificare nu pot fi acționari și/sau administratori și/sau angajați ai operatorilor prevăzuți la paragraful 1 lit. a) pentru care se efectuează verificarea.
Se consideră că scurgerea unei perioade de 2 ani de la finalizarea implicării în activitățile de consultanță sau asistență tehnică privind elaborarea și aplicarea planului de măsuri pentru monitorizarea și/sau elaborarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră a unei entități sau a persoanelor care au prestat astfel de activități reduce relevanța acestei implicări.
Entitatea trebuie să emită o declarație în care specifică faptul că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la paragrafele 1 și 2.
Entitatea trebuie să emită o declarație în care specifică faptul că are sub control și urmărește presiunile comerciale și financiare sau de altă natură ce i-ar putea influența independența, imparțialitatea și hotărârile în desfășurarea procesului de verificare.
La solicitarea acreditării, după caz, și în continuare situațiile financiare anuale trebuie să indice faptul că organismul de verificare nu are pierderi.
Organismele de verificare trebuie să gestioneze și să monitorizeze situațiile privind conflictele de interese, precum și să asigure integritatea în procesul de verificare. În acest sens, organismul de verificare trebuie să dețină:
a) proceduri privind identificarea, analizarea și documentarea conflictelor de interese, inclusiv a celor care pot apărea din relațiile cu un operator sau cu alte organisme de verificare;
b) proceduri prin care se solicită întregului personal, inclusiv celui extern/colaborator, să dezvăluie orice situație care îl poate implica sau poate implica organismul de verificare într-un conflict de interese.
Organismul de verificare se asigură că relațiile cu alte organisme de verificare nu afectează confidențialitatea, obiectivitatea și imparțialitatea procesului de verificare.
Organismul de verificare ia măsurile necesare pentru eliminarea/minimizarea riscului privind apariția conflictelor de interese. Atunci când sunt identificate astfel de conflicte, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea lor.
Întregul personal al organismului de verificare, inclusiv cel extern/colaborator, care ar putea influența procesul de verificare, acționează în mod obiectiv și nu este supus presiunilor comerciale, financiare sau de altă natură care ar putea compromite imparțialitatea. Organismul de verificare trebuie să dețină reguli sau să prevadă condiții contractuale prin care să determine tot personalul, inclusiv cel extern/colaborator, să acționeze într-o manieră imparțială.
În situația în care un organism de verificare decide să colaboreze cu angajați ai operatorilor prevăzuți la paragraful 1 lit. a), având calitatea de auditor-șef/auditor și/sau expert, atunci organismul de verificare nu trebuie să încheie contract pentru prestarea serviciului de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră cu acei operatori.
Decizia de colaborare cu angajați ai operatorilor care intră sub incidența anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, precum și decizia de anulare a colaborării vor fi făcute cunoscute oficial Ministerului Economiei - Direcția infrastructura calității și mediu.
Organismul de verificare stabilește proceduri pentru colectarea, clasificarea, accesarea, îndosarierea, depozitarea, menținerea și eliminarea înregistrărilor sale.
Organismul de verificare trebuie să păstreze înregistrările pe o perioadă de cel puțin 10 ani. Accesul la aceste înregistrări trebuie să fie în concordanță cu angajamentele de confidențialitate.
Înregistrările cuprind, cel puțin, următoarele:
- solicitările operatorilor privind serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, contractele încheiate între operatori și organismul de verificare, precum și orice altă corespondență avută cu aceștia;
- documentele privind calificările, instruirile, experiența și competențele fiecărei persoane implicate în procesul de verificare și, după caz, în activitatea de verificare; înregistrările referitoare la instruire, experiență și monitorizare trebuie să fie ținute la zi;
- documentele privind selecția și rolul membrilor echipei de verificare pentru fiecare operator pentru care se prestează serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- rapoartele echipei de verificare, forma de proiect al rapoartelor de validare și rapoartele de validare;
- documentele care demonstrează că forma de proiect al rapoartelor de validare a fost analizată de către factorul de decizie.
4.5. Subcontractarea unor activități privind serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră
Dacă organismul de verificare subcontractează unele activități privind serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, atunci trebuie să aibă o politică în care sunt descrise condițiile în care are loc subcontractarea.
Organismul de verificare nu poate subcontracta:
- luarea deciziei cu privire la verificarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- etapele prevăzute la cap. 6 "Procesul de verificare".
În situația subcontractării unor activități privind serviciului de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum: măsurători topo, determinări de densități la stivele de cărbune, analize suplimentare, arhivare etc., organismul de verificare trebuie să se asigure că în contract sunt cuprinse aranjamentele referitoare la confidențialitate, transparență, precum și cele cu privire la imparțialitate și independență.
Organismul de verificare își asumă întreaga responsabilitate pentru toate activitățile privind serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, subcontractate.
5. Cerințe privind personalul implicat în procesul de verificare
Cerințele minime privind competența personalului organismului de verificare sunt cerințele minime privind competența verificatorului, conform pct. 12 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Organismul de verificare demonstrează că are suficient personal calificat angajat (temporar sau permanent, cu contract de normă întreagă ori cu normă parțială), având studii, instruire, cunoștințe tehnice, abilități și experiența necesară pentru tipul, nivelul și volumul de activități desfășurate.
Organismul de verificare stabilește proceduri pentru recrutarea și selecția personalului, ținând cont de domeniul specific de competență.
Organismul de verificare trebuie să aibă proceduri de instruire care să îi ofere personalului un nivel de competență ridicat, punând în aplicare cunoștințe noi, actuale și cele mai bune practici din domeniu.
Organismul de verificare se asigură că personalul implicat în procesul de verificare este competent și calificat pentru funcția pe care o îndeplinește.
Echipa de verificare implicată în procesul de verificare trebuie să cunoască reglementările naționale și europene aplicabile din domeniu.
Organismul de verificare stabilește proceduri privind monitorizarea performanțelor și competențelor personalului implicat în procesul de verificare. Monitorizarea personalului are în vedere, cel puțin:
a) evaluarea rapoartelor echipei de verificare, o formă de proiect al rapoartelor de validare și a rapoartelor de validare;
b) asistarea pe amplasamentul instalației - cel puțin o dată la 2 ani;
c) evaluarea documentelor ce atestă reacțiile operatorilor;
d) rezultatele auditului intern, după caz.
Fiecare membru al echipei de verificare trebuie monitorizat periodic, în funcție de complexitatea activității de verificare pe care o desfășoară. Monitorizarea ia în considerare atât munca realizată pe amplasamentul instalației, cât și în afara acestuia.
Organismul de verificare analizează performanțele și competențele personalului pentru îmbunătățirea activității de verificare și pentru a identifica, după caz, necesitățile de instruire.
5.3. Selecția echipei de verificare
Organismul de verificare trebuie să se asigure că echipa de verificare este formată cel puțin dintr-un auditor și un auditor-șef.
În cazul în care auditorul/auditorul-șef nu are și calitatea de expert, în echipa de verificare este inclus unul sau mai mulți experți. Echipele de verificare sunt formate numai din persoane acceptate de Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, ținându-se cont de calificarea (auditor/auditor-șef/expert) acestora.
Pentru instalațiile cu emisii anuale totale raportate în anul anterior mai mici sau egale cu 25.000 t CO(2), echipa de verificare poate fi formată dintr-un auditor-șef și un expert sau dintr-un auditor-șef care are și calitatea de expert.
Organismul de verificare trebuie să aibă proceduri privind selecționarea membrilor echipei de verificare. În stabilirea procedurilor de selecție a membrilor echipei de verificare, organismul de verificare ține cont de următoarele aspecte:
- cunoștințele, experiența și abilitățile fiecărui membru, astfel încât echipa de verificare să răspundă cât mai bine scopului verificării;
- tipul, categoria și complexitatea instalației;
- complexitatea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră care trebuie luate în considerare;
- natura sistemului informațional utilizat pentru colectarea și raportarea datelor.
În cazul în care operatorul folosește un sistem informațional computerizat complex, în echipa de verificare este inclus un expert în informatică, care să testeze securitatea și modul de funcționare a sistemului, precum și impactul asupra integrității datelor.
5.4. Criteriile de calificare pentru auditori
Organismul de verificare se asigură că auditorul are studii superioare tehnice sau economice de lungă durată.
Auditorul trebuie să ateste instruirea ca auditor și să fi efectuat minimum 4 audituri complete însumând un total de cel puțin 20 de zile de experiență de audit. Auditorul trebuie să aibă calificarea de auditor extern în domeniul calității și/sau al mediului.
Organismul de verificare poate utiliza în echipa de verificare observatori. Aceștia pot dobândi calitatea de auditor în procesul de verificare dacă atestă instruirea ca auditor și dacă au cel puțin 20 de zile de experiență în procesul de verificare. Scopul introducerii observatorilor în echipele de verificare este de a dobândi instruirea practică în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât să poată fi utilizați de către organismul de verificare ca membri ai echipei de verificare.
5.5. Criteriile de calificare pentru auditorii-șefi
Organismul de verificare se asigură că auditorul-șef are, în plus față de cerințele pe care trebuie să le îndeplinească un auditor, minimum 3 audituri complete însumând un total de cel puțin 15 zile de experiență de audit în domeniul calității și/sau al mediului sau cel puțin 10 zile de experiență în procesul de verificare.
Auditorul-șef are, cel puțin, următoarele responsabilități:
- conduce echipa de verificare în procesul de verificare;
- se asigură că echipa de verificare are competențele necesare;
- repartizează fiecărui membru al echipei de verificare responsabilități specifice;
- elaborează programul de verificare;
- coordonează elaborarea raportului echipei de verificare și a formei de proiect al raportului de validare;
- se asigură că toată documentația, incluzând documentele de lucru și dovezile care susțin concluziile verificării, este atașată la raportul echipei de verificare.
5.6. Criteriile de calificare pentru experți Organismul de verificare se asigură că expertul are studii superioare de specialitate de lungă durată și experiență relevantă de minimum 4 ani consecutivi de activitate profesională în domeniile de acreditare.
Organismul de verificare se asigură că expertul în informatică are studii superioare de specialitate de lungă durată și experiență relevantă de minimum 4 ani consecutivi în ultimii 10 ani de activitate.
5.7. Criteriile de calificare pentru factorul de decizie
Organismul de verificare se asigură că factorul de decizie este independent față de echipa de verificare și are expertiza tehnică necesară în domeniul/domeniile de acreditare. Dacă factorul de decizie nu are expertiza tehnică necesară, atunci acesta poate consulta un expert independent față de echipa de verificare.
Organismul de verificare ia măsurile necesare pentru ca nivelul competențelor și calificarea factorului de decizie să fie aceleași cu ale unui auditor-șef.
Factorul de decizie are autoritatea de a revizui forma de proiect al raportului de validare și de a aproba raportul de validare. Factorul de decizie are capacitatea de a analiza dovezile furnizate de către echipa de verificare, integritatea informațiilor, prezentarea logică a acestora și identificarea informațiilor care lipsesc sau sunt contradictorii, în vederea stabilirii opiniei organismului de verificare cu privire la verificarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră.
6. Procesul de verificare
Scopul procesului de verificare este:
- verificarea raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Pentru instalațiile situate pe același amplasament, în care se desfășoară mai multe activități care intră sub incidența prevederilor anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, procesul de verificare are loc pentru fiecare instalație.
Organismul de verificare se asigură că documentele prezentate de către operator confirmă scopul și domeniul de aplicare a verificării, stabilite în contractul privind prestarea serviciului de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Organismul de verificare specifică operatorului într-o manieră clară și transparentă condițiile verificării.
Organismul de verificare ar trebui ca prin contractul cu operatorul să își ia toate măsurile de precauție pentru a se asigura că este informat imediat cu privire la apariția oricăror situații ce pot influența procesul de verificare.
Procesul de verificare cuprinde:
- realizarea analizei strategice;
- realizarea analizei de risc;
- întocmirea planului de verificare - strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră și programul de verificare;
- realizarea analizei procesului - verificarea propriu-zisă;
- revizuirea și finalizarea procesului de verificare.
Analiza strategică se definește conform pct. 6 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Analiza strategică urmărește evaluarea următoarelor elemente:
- natura, domeniul și complexitatea echipamentelor și proceselor, care generează emisii de gaze cu efect de seră, inclusiv măsurarea și înregistrarea fluxului de combustibil și a materiilor prime (se iau în considerare și modalitățile prin care acuratețea sistemului de măsurare influențează marja de incertitudine) ce caracterizează regimul de operare al instalației de-a lungul anului;
- sistemul de management al datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, ce presupune măsurarea și înregistrarea propriu-zisă a fluxului de combustibil și/sau a materiilor prime, calculul și gestionarea datelor, agregarea și arhivarea datelor, precum și compilarea informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră calculate;
- mediul organizațional, ce presupune structura de organizare care gestionează sistemul de operare, de mentenanță și/sau de înregistrare a datelor, din care sunt derivate informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de instalație.
La realizarea analizei strategice se iau în considerare prevederile din autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră sau, după caz, din autorizația privind emisiile de gaze cu efect de seră revizuită și se bazează, în principal, pe următoarele:
a) informații generale privind produsele și procesele din instalație;
b) numărul și natura surselor de emisii de gaze cu efect de seră, precum tipul combustibilului/materiei prime care se monitorizează;
c) tipul laboratorului/laboratoarelor utilizat/utilizate laborator/laboratoare acreditat/acreditate sau laborator/ laboratoare neacreditat/neacreditate, conform secțiunii 13.5 din Decizia Comisiei Europene 2007/589/CE;
d) nivelul materialității aplicat instalației;
e) sistemul de management al datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
f) elemente ale domeniului de control.
Suplimentar sa iau în considerație:
- evenimentele, tranzacțiile [CO(2) transferat] sau situațiile care pot avea un efect semnificativ asupra informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră; și
- modalitățile în care aceste informații sunt procesate, înainte de a fi incluse în raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Analiza strategică impune o vedere de ansamblu a procesului de verificare și trebuie să stea la baza întocmirii planului de verificare. Procesul de verificare este continuat numai dacă echipa de verificare a obținut și evaluat toate informațiile pe care se bazează analiza strategică.
Analiza de risc trebuie să țină cont de prevederile pct. 8-10 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Scopul analizei de risc este de a evalua nivelul riscului privind materialitatea și riscul de nerespectare a planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră.
În acest caz, evaluarea riscului presupune:
- riscul inerent - susceptibilitatea unui parametru din raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, care poate conduce la materialitate, individual sau cumulat cu alți parametri; riscul inerent are legătură cu complexitatea instalației, cu numărul persoanelor implicate în procesul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră și cu pașii care trebuie făcuți pentru a obține cifra totală privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- riscul controlului - riscul pe care sistemul de control intern nu îl poate preveni, detecta sau corecta într-un timp rezonabil, care individual sau cumulat cu alți parametri poate conduce la materialitate sau la neconformitate;
- riscul de identificare - riscul pe care echipa de verificare nu îl poate asocia materialității sau neconformității.
Echipa de verificare analizează toate constatările operatorului pentru a determina unde apare nivelul cel mai ridicat de risc privind materialitatea și/sau neconformitatea.
Dacă echipa de verificare concluzionează că procesele și controalele efectuate pentru reducerea riscurilor inerente, riscurilor de control și riscurilor de identificare nu sunt planificate sau implementate corespunzător, atunci echipa de verificare trebuie să reconsidere analiza de risc.
În realizarea analizei de risc echipa de verificare are în vedere:
- planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, aprobat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului;
- structura organizatorică a operatorului, ce include competențele și responsabilitățile personalului privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- politicile și procedurile privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
- procedeele de control și revizuire a metodelor de calcul al datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- procedeele de calibrare, inclusiv cele ce privesc mentenanța echipamentului de măsurare utilizat;
- alte procedee relevante privind monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră - auditurile interne, auditurile externe, procese de revizuire;
- complexitatea și natura proceselor instalației;
- complexitatea și natura procedeelor de gestionare și raportare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- informații relevante ale rapoartelor de validare anterioare, după caz.
Analiza de risc impune identificarea prezenței materialității, precum și identificarea neconformității. Analiza de risc trebuie să stea la baza întocmirii planului de verificare.
6.4. Planul de verificare
Echipa de verificare trebuie să întocmească un plan de verificare, bazat pe constatările analizei strategice și analizei de risc, în care este specificat modul în care are loc procesul de verificare. Planul de verificare include strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum și programul de verificare.
La întocmirea planului de verificare se ține cont de următorii 3 factori:
a) evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
b) sistemul informațional computerizat;
a) Echipa de verificare controlează și confirmă respectarea prevederilor din planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv utilizarea corectă a factorilor de emisie, a factorilor de oxidare/conversie, a valorilor calorifice nete, precum și îndeplinirea cerințelor de raportare, ținând cont de acuratețea nivelurilor de abordare.
În acest caz, la întocmirea planului de verificare echipa de verificare are în vedere:
- documentele primare, acuratețea metodelor de calcul, precum și dacă acestea confirmă respectarea prevederilor din planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- dacă factorii de emisie și factorii de oxidare/conversie au fost corect aplicați;
- tipul echipamentului de măsurare, precum și dacă acesta este prevăzut în planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, inclusiv cu cerințele specificate privind marja de incertitudine, precum și cu condițiile privind calibrarea;
- acuratețea și modalitatea în care sunt gestionate datele primare, înainte de a fi stocate și procesate prin raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- orice schimbări privind mentenanța și regimul de calibrare ale echipamentului de măsurare, care pot influența datele și informațiile din raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum și dacă aceste schimbări au impact asupra respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră.
b) Dacă procesarea, păstrarea și transmiterea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră se face cu ajutorul unui sistem informațional computerizat, atunci, la întocmirea planului de verificare, echipa de verificare are în vedere:
- identificarea riscurilor (existente sau potențiale) pentru totalitatea, consistența, siguranța și acuratețea datelor privind emisiile de gaze cu efect de seră, ce pot apărea în sistemul informațional computerizat;
- identificarea potențialelor erori de programare a software-ului, ce pot conduce la materialitate;
- identificarea potențialelor erori umane, care pot apărea ca urmare a utilizării sistemului informațional computerizat;
- verificarea modului în care informațiile securizate privind datele emisiilor de gaze cu efect de seră sunt gestionate, inclusiv procedurile privind copiile de siguranță;
- modul de accesare a software-ului.
c) Echipa de verificare trebuie să înțeleagă în detaliu domeniul de control pentru a putea evalua managementul și acțiunile referitoare la auditurile interne pe care operatorul le-a efectuat, precum și importanța acestora în procesul de generare și raportare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, dar și evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră.
La întocmirea planului de verificare, din perspectiva domeniului de control, echipa de verificare are în vedere:
- structura operatorului;
- modul de operare a instalației și/sau modul de desfășurare a proceselor din cadrul instalației;
- practicile și politicile de personal;
- comunicarea/transmiterea informațiilor în cadrul structurii organizaționale;
- sistemul informațional computerizat.
Dacă operatorul are implementat și certificat un sistem de management de mediu și/sau un sistem de management al calității, având ca referențial SR EN ISO 14001: 2005 și, respectiv, SR EN ISO 9001: 2008, atunci echipa de verificare poate lua în considerare sistemul de management.
Planul de verificare cuprinde minimum:
- scopul și domeniul de aplicare a verificării;
- echipa de verificare, inclusiv rolul și responsabilitățile fiecărui membru în procesul de verificare;
- amplasamentul/amplasamentele care trebuie vizitat/ vizitate și activitățile care trebuie realizate;
- strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- programul de verificare.
6.4.1. Strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră
Echipa de verificare definește ce date și informații privind emisiile de gaze cu efect de seră sunt eșantionate, pentru a obține dovezile care susțin concluziile verificării. Dovezile includ documente și înregistrări privind monitorizarea emisiilor de gaze cu efect de seră bazate și pe alte surse.
Strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră trebuie:
- să fie reprezentativă pentru toate datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră existente;
- să includă verificarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, atât pe orizontală, cât și pe verticală;
- să țină cont de strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră anterioară, astfel încât la un moment dat toate datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră să fie verificate;
- să fie justificată și detaliată în planul de verificare.
La stabilirea strategiei de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră se au în vedere minimum următoarele:
- considerente referitoare la rezultatele analizei de risc;
- identificarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră în vederea obținerii dovezilor care susțin concluziile verificării;
- structura eșantionului - echipa de verificare trebuie să ia în considerare scopul procesului de verificare și setul de date și informații privind emisiile de gaze cu efect de seră din cadrul căruia va fi extras eșantionul;
- mărimea eșantionului - echipa de verificare trebuie să aibă în vedere:
1. cu cât riscul este mai ridicat, cu atât strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră este mai detaliată;
2. cu cât nivelul materialității este mai mare, cu atât strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră este mai detaliată;
- selectarea eșantionului - echipa de verificare trebuie să selecteze elementele unui eșantion pornind de la premisa că toate datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră pot fi verificate.
Echipa de verificare trebuie să determine mijloacele adecvate de selecție a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru verificare, prin:
- selectarea tuturor datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră (examinare 100%); sau
- selectarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră specifice; și/sau
- eșantionarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Dacă echipa de verificare identifică fluctuații semnificative ale datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, care sunt inconsistent corelate cu alte informații relevante sau care nu confirmă cifra privind emisiile de gaze cu efect de seră generate de instalație, atunci eșantionarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reevaluată și extinsă.
6.4.2. Programul de verificare
Echipa de verificare determină și documentează timpul necesar alocat activității de verificare, inclusiv orice reducere sau suplimentare a numărului de zile ca urmare a renegocierii cu operatorul. Programul de verificare include și vizita pe amplasamentul instalației.
La stabilirea timpului alocat procesului de verificare se iau în considerare minimum următorii factori:
- numărul surselor de emisii;
- numărul combustibililor/materiilor prime utilizate;
- tipul combustibilului/materiei prime;
- sistemul de management al datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră generată.
6.5. Analiza procesului (verificarea propriu-zisă)
Analiza procesului are în vedere prevederile pct. 7 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Pe tot parcursul analizei procesului, echipa de verificare colectează dovezi relevante, pentru a-și susține constatările din forma de proiect al raportului de validare.
Analiza procesului se realizează în baza planului de verificare - aplicarea strategiei de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră și respectarea programului de verificare.
Analiza procesului include și vizita pe amplasamentul instalației. Vizita pe amplasamentul instalației este obligatorie.
Auditorul-șef decide care dintre membrii echipei de verificare realizează vizita pe amplasament; prezența expertului este obligatorie.
Echipa de verificare, atunci când realizează analiza procesului, are în vedere:
- evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- verificarea datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră care stau la baza întocmirii raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.
În cazul în care echipa de verificare identifică materialitatea și/sau neconformitatea, atunci aceasta trebuie să reevalueze procesul de verificare, inclusiv planul de verificare.
Echipa de verificare poate lua în considerare, după caz, dovezile relevante ale proceselor de verificare efectuate anterior.
În cazul în care procesul de verificare este efectuat de același organism de verificare, pentru același operator, în ani consecutivi, la întocmirea analizei strategice și a analizei de risc echipa de verificare are în vedere cu prioritate modificările survenite în planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră. Echipa de verificare trebuie să întocmească și să aplice un plan de verificare pentru fiecare an în parte, pe baza analizei strategice și analizei de risc.
Procesul de verificare efectuat de același organism de verificare, pentru același operator, în ani consecutivi variază de la un an la altul, în funcție de următorii factori:
- revizuirea autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, modificări ale planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră față de cel aprobat pentru anul anterior;
- modificări ale sistemului de management al datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- schimbări privind personalul implicat în activitatea de monitorizare și raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră;
- recomandările echipei de verificare din anul anterior.
Analiza procesului (verificarea propriu-zisă) este finalizată atunci când toate activitățile descrise în planul de verificare au fost realizate.
6.6. Revizuirea și finalizarea procesului de verificare
Organismul de verificare trebuie să stabilească proceduri privind situațiile în care este necesară revizuirea procesului de verificare. Toate etapele procesului de verificare pot fi subiect al revizuirii de către echipa de verificare.
Revizuirea poate avea în vedere minimum următoarele aspecte ale procesului de verificare:
- analiza strategică și analiza de risc;
- planul de verificare - programul de verificare/strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- raportul echipei de verificare și toate dovezile asociate care stau la baza acestuia;
- raportul de validare și toate dovezile asociate care stau la baza acestuia.
Ca urmare a finalizării procesului de verificare, echipa de verificare trebuie:
- să obțină cifra totală privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- să argumenteze și să explice, după caz, diferențele dintre cifra finală privind emisiile de gaze cu efect de seră obținută și cifra privind emisiile de gaze cu efect de seră care a fost corectată ca urmare a identificării materialității;
- să finalizeze evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- să identifice, după caz, inconsistențele pe care operatorul trebuie să le rezolve;
- să se asigure că notele, diagramele, calculele și documentele de lucru, precum și orice alte dovezi care susțin concluziile verificării sunt menționate/atașate la raportul echipei de verificare.
7. Documente elaborate de organismul de verificare
Organismul de verificare elaborează raportul echipei de verificare și raportul de validare.
În cazul instalațiilor situate pe același amplasament în care se desfășoară mai multe activități care intră sub incidența anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, raportul echipei de verificare și raportul de validare se întocmesc pentru fiecare instalație în parte.
Organismul de verificare predă raportul de validare operatorului cu care a contractat serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.
7.1. Raportul echipei de verificare
Raportul echipei de verificare trebuie să conțină informațiile care să confirme concluziile verificării, precum și, după caz, recomandările făcute de echipa de verificare.
Raportul echipei de verificare cuprinde minimum următoarele elemente:
- rolul și responsabilitățile fiecărui membru al echipei de verificare;
- rezultatele analizei strategice și analizei de risc;
- rezultatele implementării planului de verificare, inclusiv justificarea alegerii strategiei de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- rezultatele analizei procesului (verificarea propriu-zisă);
- rezultatele obținute în urma evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, de către operator;
- referiri la datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum și la raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, care au fost supuse procesului de verificare;
- concluziile referitoare la calitatea datelor, precum și decizia referitoare la prezența materialității;
- neconformitățile și materialitatea identificate și/sau rezolvate, după caz;
- schimbările survenite, după caz, în timpul procesului de verificare;
- recomandările echipei de verificare cu privire la îmbunătățirea sistemului de monitorizare și raportare a operatorului, după caz.
Raportul echipei de verificare se întocmește pe parcursul procesului de verificare. Raportul echipei de verificare este semnat de către toți membrii echipei de verificare.
7.2. Raportul de validare
La elaborarea raportului de validare se va ține cont de prevederile pct. 11 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006.
Forma de proiect al raportului de validare este întocmită de către echipa de verificare, în care sunt specificate detaliat rezultatele procesului de verificare și argumentele pentru care raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, întocmit de operator, este declarat satisfăcător sau nesatisfăcător.
Raportul de validare cuprinde minimum următoarele elemente:
- elementele de identificare ale organismului de verificare;
- elementele de identificare ale operatorului;
- scopul verificării, inclusiv referirea la raportul privind emisii de gaze cu efect de seră și la planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, care a fost verificate;
- numele și rolul fiecărui membru al echipei de verificare;
- perioada vizitei pe amplasamentul instalației;
- fiecare tip de combustibil și/sau materie primă utilizate, precum și calculul emisiilor aferente;
NOTĂ: În situația utilizării unuia sau mai multor combustibili alternativi - deșeuri, trebuie menționat codul fiecăruia, așa cum este prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare.
- strategia de eșantionare a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră, justificată, aplicată de echipa de verificare;
- cifrele obținute pentru datele de activitate, factorii de emisie, factorii de oxidare și conversie;
- rezultatele referitoare la evaluarea respectării de către operator a planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
- după caz, neconformitățile și materialitatea identificate și/sau nerezolvate;
- cifra totală privind emisiile de gaze cu efect de seră obținută de operator;
- cifra totală privind emisiile de gaze cu efect de seră obținută de organismul de verificare;
- opinia organismului de verificare cu privire la raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră;
Raportul de validare este semnat cel puțin de către factorul de decizie și de către reprezentantul legal al organismului de verificare.
7.3. Opinia organismului de verificare
Opinia organismului de verificare poate fi:
- satisfăcătoare - organismul de verificare constată că nu există materialitate în raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră, în datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră, precum și că operatorul a respectat întocmai planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră;
a) organismul de verificare constată că există materialitate, care nu a fost corectată sau rectificată, în raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și/sau în datele și informațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră; și/sau
b) nu s-a respectat întocmai planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, și acestea influențează cifra privind emisiile de gaze cu efect de seră.
Atunci când organismul de verificare constată că raportul de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră este nesatisfăcător, acesta trebuie să precizeze:
1. motivele pentru care raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră nu a putut fi validat; și/sau
2. ce date și informații privind emisiile de gaze cu efect de seră au condus la materialitate sau ce neconformități au fost identificate.
Opinia organismului de verificare satisfăcătoare poate să conțină și recomandările echipei de verificare cu privire la îmbunătățirea monitorizării și raportării emisiilor de gaze cu efect de seră.
În cazul în care organismul de verificare constată că un operator nu a respectat nivelurile de abordare prevăzute în planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, în sensul în care s-a aplicat un nivel de abordare mai ridicat decât cel aprobat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, organismul de verificare poate valida raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră ca satisfăcător.
În cazul în care organismul de verificare constată că un operator nu a respectat nivelurile de abordare prevăzute în planul de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, în sensul în care s-a aplicat un nivel de abordare mai scăzut decât cel aprobat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, organismul de verificare validează raportul de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră ca nesatisfăcător.
Partea a II-a — Fluxul documentelor pentru solicitarea și acordarea acreditării entităților/organismelor de verificare ↑ Cuprins
1. Conținutul documentației pentru solicitarea acreditării
Entitatea care dorește să obțină acreditarea în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluarea respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră, trebuie să depună la registratura Ministerului Economiei, situată în Calea Victoriei nr. 152, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - În vederea acreditării ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră", următoarele documente:
- cerere tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2;
- un dosar care să conțină:
- certificatul de înmatriculare de la registrul comerțului (copie conformă cu originalul);
- actul constitutiv sau, după caz, statutul cu modificări și completări, documente din care să reiasă faptul că entitatea are în obiectul de activitate încadrarea CAEN 7430 sau 7120 - Activități de testări și analize tehnice;
- hotărârea judecătorească de înființare;
- ultimele situații financiare anuale, transmise și înregistrate la administrația finanțelor publice, din care să reiasă faptul că entitatea nu are pierderi;
- declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal privind datoriile către bugetul de stat;
- asigurare de răspundere civilă;
- un dosar care să conțină:
- structura organizatorică;
- proceduri privind independența și imparțialitatea organismului de verificare;
- proceduri-cadru prin care se asigură implementarea adecvată a procesului de verificare;
- proceduri privind modul în care se asigură prelucrarea confidențială a datelor și informațiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră verificate;
- proceduri privind modul de tratare a reclamațiilor și apelurilor;
- declarație că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la paragrafele 1 și 2 din cap. 4.3, partea I; dacă entitatea a oferit servicii de consultanță sau asistență tehnică, este necesară menționarea datei ultimei activități de acest gen prestate și a persoanelor implicate; dacă unele persoane din cadrul entității au oferit servicii de consultanță sau asistență tehnică, este necesară menționarea datei ultimei activități de acest gen prestate și a persoanelor implicate;
- declarație că are sub control și urmărește presiunile comerciale și financiare sau de altă natură;
- proceduri privind identificarea, analizarea și documentarea potențialelor conflicte de interese;
- proceduri prin care se solicită întregului personal să dezvăluie orice situație care îl poate implica pe el sau organismul de verificare într-un conflict de interese;
- decizia de colaborare cu angajați ai operatorilor care intră sub incidența anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 (va conține numele angajatului, numele operatorului și declarația conform căreia organismul de verificare nu încheie contract pentru prestarea serviciului de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră cu respectivii operatori);
- proceduri pentru colectarea, clasificarea, accesarea, îndosarierea, depozitarea, menținerea și eliminarea înregistrărilor;
- politica privind subcontractarea serviciilor privind activitățile de verificare;
- proceduri pentru recrutarea și selecția personalului;
- proceduri privind instruirea personalului;
- proceduri pentru monitorizarea performanțelor și competențelor personalului;
- proceduri privind selecționarea membrilor echipei de verificare;
- proceduri privind situațiile în care este necesară revizuirea procesului de verificare;
- formatul comun utilizat pentru raportul de validare și raportul echipei de verificare;
- un dosar care să conțină:
- tabelul cu persoanele propuse ca membri ai echipelor de verificare și rolul acestora în procesul de verificare (de auditor/auditor-șef/expert, cu menționarea expertizei în domeniul de acreditare/factor de decizie);
- CV-urile actualizate și semnate de fiecare persoană implicată în procesul de verificare;
CV-urile nedatate și nesemnate nu se vor lua în considerare.
- copii ale înscrisurilor din cartea de muncă pentru fiecare expert implicat în procesul de verificare, din care să rezulte o experiență de minimum 4 ani consecutivi de activitate profesională în domeniile de acreditare;
- documentul care atestă absolvirea cursului de auditor extern, în cazul auditorilor și auditorilor-șefi.
Toată corespondența privind activitatea de acreditare a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră se înregistrează de către Direcția infrastructura calității și mediu într-un registru distinct.
Analiza solicitării acreditării entităților se face de către Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu - Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în două etape:
- evaluarea documentelor mai sus menționate;
- evaluarea la sediu, după caz.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării documentației complete pentru solicitarea acreditării ca organism de verificare, Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu - Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, notifică entitatea cu privire la decizia de acordare a acreditării ca organism de verificare sau solicită informații suplimentare/ adiționale.
Direcția infrastructura calității și mediu va analiza documentația ce conține informații suplimentare/adiționale și va răspunde în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Dacă în urma depunerii documentației cu informații suplimentare/adiționale entitatea nu face dovada faptului că documentele transmise sunt adecvate scopului solicitării, atunci se notifică entitatea cu privire la decizia motivată de respingere a acreditării. Documentația ce conține informațiile suplimentare/adiționale se depune la registratura Ministerului Economiei, situată în Calea Victoriei nr. 152, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - În vederea acreditării ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră - documentația ce conține informații suplimentare/adiționale".
Personalul acceptat pentru un organism de verificare de către Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră nu poate fi folosit de către un alt organism de verificare.
În cazul în care se decide evaluarea la sediu, entitatea va fi informată înainte cu 5 zile lucrătoare cu privire la componența Comisiei de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră care va realiza evaluarea, precum și cu privire la programul de evaluare.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării deciziei de acordare a acreditării Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu, emite certificatul de acreditare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.
După obținerea certificatului de acreditare organismele de verificare trebuie să se înregistreze în Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră. Organismele de verificare pot efectua serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră numai după ce s-au înregistrat în Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră.
Acreditarea este valabilă timp de 5 ani de la data emiterii certificatului de acreditare.
Ministerul Economiei va publică pe site-ul său lista organismelor de verificare acreditate și înregistrate în Registrul național al emisiilor de gaze cu efect de seră, domeniile pentru care acestea sunt acreditate și lista membrilor echipelor de verificare. Aceste liste se actualizează ori de câte ori este necesar.
Organismul de verificare acreditat are obligația de a informa imediat Ministerul Economiei, Direcția infrastructura calității și mediu, asupra oricăror modificări aduse datelor și informațiilor cuprinse în documentația care a stat la baza acreditării, inclusiv orice schimbări în CV-urile membrilor echipei de verificare.
Organismul de verificare trebuie să transmită Ministerului Economiei - Direcția infrastructura calității și mediu, până cel târziu la data de 31 mai a fiecărui an, un raport de activitate, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4.
2. Conținutul documentației pentru solicitarea extinderii acreditării
Organismul de verificare trebuie să depună la registratura Ministerului Economiei, situată în Calea Victoriei nr. 152, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - Pentru extinderea acreditării organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră", următoarele documente:
- cerere-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
- un dosar care să conțină:
- tabelul cu persoanele propuse ca membri ai echipelor de verificare și rolul acestora în procesul de verificare (de auditor/auditor-șef/expert, cu menționarea expertizei în domeniul de acreditare);
- CV-urile actualizate și semnate de fiecare persoană implicată în procesul de verificare pentru domeniile care fac obiectul extinderii acreditării;
CV-urile nedatate și nesemnate nu se vor lua în considerare.
- copii ale înscrisurilor din cartea de muncă pentru fiecare expert implicat în procesul de verificare, din care să rezulte o experiență de minimum 4 ani consecutivi de activitate profesională în domeniile de acreditare care fac obiectul extinderii acreditării;
- documentul care atestă absolvirea cursului de auditor extern, în cazul auditorilor și auditorilor-șefi.
Analiza solicitării extinderii acreditării organismelor de verificare se face de către Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu - Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în două etape:
- evaluarea documentelor mai sus menționate;
- evaluarea la sediu, după caz.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării documentației complete pentru solicitarea extinderii acreditării organismului de verificare, Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu - Comisia de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră, notifică entitatea cu privire la decizia de acordare a extinderii acreditării organismului de verificare sau solicită informații suplimentare/adiționale.
Direcția infrastructura calității și mediu va analiza documentația ce conține informații suplimentare/adiționale și va răspunde în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Dacă în urma depunerii documentației cu informații suplimentare/adiționale entitatea nu face dovada faptului că documentele transmise sunt adecvate scopului solicitării, atunci se notifică entitatea cu privire la decizia motivată de respingere a acreditării. Documentația ce conține informațiile suplimentare/adiționale se depune la registratura Ministerului Economiei, situată în Calea Victoriei nr. 152, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - În vederea extinderii acreditării ca organism de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră documentația ce conține informații suplimentare/adiționale".
În cazul în care se decide evaluarea la sediu, entitatea va fi informată înainte cu 5 zile lucrătoare cu privire la componența Comisiei de acreditare și supraveghere a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră care va realiza evaluarea, precum și cu privire la programul de evaluare.
În termen de 5 zile lucrătoare de la data notificării deciziei de extindere a acreditării, Ministerul Economiei, prin Direcția infrastructura calității și mediu, emite un nou certificat de acreditare, în care este/sunt specificat/specificate domeniul/domeniile pentru care s-a solicitat extinderea acreditării, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.
Acreditarea pentru domeniul/domeniile pentru care s-a solicitat extinderea este valabilă până la data la care este valabilă prima reacreditare.
3. Conținutul documentației pentru solicitarea reacreditării
Organismul de verificare trebuie să depună la registratura Ministerului Economiei, situată în Calea Victoriei nr. 152, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - Pentru reacreditarea organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră", cererea-tip, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7, și toate documentele solicitate la acreditarea inițială prevăzute în cap. 1 al părții a II-a, cu cel puțin 3 luni înaintea expirării acreditării.
4. Soluționarea contestațiilor
Entitatea care dorește să obțină acreditarea în vederea verificării raportului de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră și evaluării respectării planului de măsuri pentru monitorizarea și raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, parte a autorizației privind emisiile de gaze cu efect de seră/organismul de verificare poate să depună o contestație în urma deciziei de respingere a solicitării de acordare a acreditării, extinderii acreditării sau reacreditării, precum și în urma deciziei de restrângere, suspendare sau retragere a acreditării. Contestația se motivează în scris și se depune la registratura Ministerului Economiei, cu mențiunea "Direcția infrastructura calității și mediu - Contestație", în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei mai sus menționate.
În termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării contestației se informează contestatarul, în scris, asupra admiterii sau respingerii contestației de către Comisia de soluționare a contestației. În cazul admiterii contestației, se dispune, după caz, acordarea acreditării, extinderea acreditării sau reacreditarea, precum și anularea restrângerii, retragerii sau suspendării acreditării. În cazul respingerii contestației decizia Comisiei de soluționare a contestației rămâne valabilă și definitivă.
Organismul de verificare pentru care s-a restrâns, retras sau suspendat acreditarea are obligația de a informa, în scris, cu privire la stadiul acreditării operatorii cu care a contractat serviciul de verificare a rapoartelor de monitorizare privind emisiile de gaze cu efect de seră.