NORME din 28 octombrie 2009

(1) Prezentele norme sunt elaborate potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 108/2009 pentru aderarea României la Convenția internațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 30 aprilie 2009.

(2) La elaborarea prezentelor norme au fost luate în considerare prevederile următoarelor acte normative, la care s-au făcut referiri:

a) Ordonanța Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) Convenția internațională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 23/1976;

c) Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, la care România a aderat prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2000, aprobată prin Legea nr. 158/2000 și Legea nr. 61/2006 pentru acceptarea amendamentelor privind limitarea sumelor din Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenției internaționale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992;

d) Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime și Protocolul din 1996 pentru amendarea acesteia, adoptate în cadrul Organizației Maritime Internaționale la Londra la 19 noiembrie 1976, respectiv la 2 mai 1996;

e) Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

h) Hotărârea Guvernului nr. 876/2007 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la regimul transporturilor navale.

(3) Convenția Bunkers a avut ca termen de intrare în vigoare pe plan internațional data de 21 noiembrie 2008.

(4) În relație cu celelalte state părți, Convenția Bunkers intră în vigoare pentru România la 3 luni de la data la care Ministerul Afacerilor Externe a depus instrumentul de aderare la secretarul general al Organizației Maritime Internaționale, depozitarul convenției.

(5) În România, regimul aplicabil pentru limitarea răspunderii proprietarului unei nave pentru prejudiciul provocat de poluare, astfel cum acesta este definit în Convenția Bunkers, este cel prevăzut în Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată.

(1) Scopul prezentelor norme este acela de a asigura implementarea prevederilor Convenției Bunkers în mod uniform, unitar și armonizat de către toate părțile interesate, respectiv proprietarii și operatorii de nave maritime care arborează pavilionul român, agenții navelor străine care intră în porturile sau terminalele din larg amplasate pe teritoriul național ori în marea teritorială sau în zona economică exclusivă a României, personalul din cadrul căpităniilor portuare care efectuează controlul de sosire/plecare a navelor și inspectorii care efectuează controlul statului portului sau controlul statului pavilionului din cadrul Autorității Navale Române și inspectorii societăților de clasificare care acționează ca organizații recunoscute în baza unor contracte de mandat special încheiate cu Autoritatea Navală Română, asigurătorii sau persoanele care furnizează garanția financiară proprietarului de navă, instanțele de judecată desemnate pentru cazurile aflate sub incidența Convenției Bunkers.

(2) Prezentele norme sunt astfel elaborate încât utilizatorii acestora să fie nevoiți să utilizeze cât mai puțin textul Convenției Bunkers. Totuși, pentru deplina înțelegere și corecta interpretare a prevederilor Convenției Bunkers, utilizatorii trebuie să folosească textul convenției, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea de aderare.

a) Autoritatea Navală Română, prescurtat ANR, înseamnă autoritatea centrală de specialitate din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care, în temeiul prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/1997, republicată, cu modificările și completările ulterioare, duce la îndeplinire, în domeniul său de activitate, obligațiile ce revin statului român din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte;

b) autoritate competentă înseamnă autoritatea desemnată de un stat parte la Convenția Bunkers pentru asigurarea punerii în aplicare în acel stat a acestei convenții internaționale. În România autoritatea competentă este ANR;

c) hidrocarburi de consum înseamnă orice hidrocarburi minerale, inclusiv ulei lubrifiant, utilizate sau destinate utilizării pentru operarea ori propulsia navei, precum și orice reziduuri ale unor astfel de hidrocarburi;

d) incident înseamnă orice fapt sau o succesiune de fapte având aceeași origine, care cauzează un prejudiciu provocat de poluare sau generează o amenințare gravă și iminentă de producere a unui astfel de prejudiciu;

e) măsuri preventive înseamnă orice măsuri rezonabile adoptate de orice persoană, după ce s-a produs un incident, pentru prevenirea sau reducerea la minimum a prejudiciului provocat de poluare;

f) navă înseamnă orice navă maritimă și orice ambarcațiune maritimă, de orice tip;

g) navă care arborează pavilionul român înseamnă orice navă astfel cum este definită în Convenția Bunkers, înmatriculată de ANR și care a primit dreptul de arborare a pavilionului român;

h) navă străină înseamnă orice navă astfel cum este definită în Convenția Bunkers, care arborează alt pavilion decât cel român;

i) organizație recunoscută înseamnă o societate de clasificare căreia i s-au delegat de către un stat parte la Convenția Bunkers, parțial sau total, competențele privind emiterea Certificatului de asigurare sau altă garanție financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, prevăzut în art. 7 din această convenție, pentru navele care arborează pavilionul respectivului stat. În România delegarea competențelor către organizația recunoscută se face, potrivit reglementărilor în vigoare, de către ANR;

j) persoană înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică de drept public ori de drept privat, inclusiv un stat sau oricare dintre subdiviziunile sale administrative;

k) asigurător înseamnă orice persoană juridică de drept privat, autorizată potrivit legislației aplicabile, care furnizează proprietarului înregistrat al navei o asigurare pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limitele de răspundere stabilite în conformitate cu regimul național sau internațional aplicabil, care însă în niciun caz nu depășește o sumă calculată în conformitate cu art. 6 paragraful 1 lit. b) din Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată;

l) persoană care furnizează altă garanție financiară înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică de drept public ori de drept privat, autorizată potrivit legislației aplicabile, care furnizează proprietarului înregistrat al navei o garanție financiară, cum ar fi o garanție a unei bănci sau a unei instituții financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limitele de răspundere stabilite în conformitate cu regimul național sau internațional aplicabil, care însă în niciun caz nu depășește o sumă calculată în conformitate cu art. 6 paragraful 1 lit. b) din Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, 1976, astfel cum a fost modificată;

m) prejudiciu provocat de poluare înseamnă:

n) proprietar de navă înseamnă proprietarul, inclusiv proprietarul înregistrat, navlositorul de navă nudă, managerul și operatorul navei.;

o) proprietar înregistrat înseamnă persoana sau persoanele în numele căreia ori al cărora este înmatriculată nava sau, în absența înmatriculării, persoana ori persoanele în a cărei sau a căror proprietate este nava. Cu toate acestea, în cazul unei nave aparținând unui stat și exploatate de către o societate care este înregistrată în statul respectiv ca operator al navei, termenul "proprietar înregistrat" desemnează această societate;

p) statul de înmatriculare a navei înseamnă pentru o navă înmatriculată statul în care este înmatriculată nava și pentru o navă neînmatriculată, statul al cărui pavilion nava are dreptul să îl arboreze;

q) tonaj brut înseamnă tonajul brut calculat în conformitate cu regulile de măsurare a tonajului conținute în anexa nr. 1 la Convenția internațională din 1969 asupra măsurării tonajului navelor.

a) Convenția CLC 1992 înseamnă Convenția internațională privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi, 1992, astfel cum a fost modificată;

b) Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, înseamnă Convenția privind limitarea răspunderii pentru creanțe maritime, 1976, astfel cum a fost amendată prin Protocolul din 1996;

c) Convenția Tonnage 1969înseamnă Convenția internațională din 1969asupra măsurării tonajului navelor;

d) DST înseamnă drepturi speciale de tragere - unitate de cont definită de Fondul Monetar Internațional;

e) IMO înseamnă Organizația Maritimă Internațională, înființată în temeiul Convenției privind crearea Organizației Maritime Consultative Interguvernamentale, încheiată la Geneva la 6 martie 1948, la care România a aderat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 114/1965, astfel cum aceasta a fost modificată prin amendamentele acceptate de România prin Decretul nr. 82/1977 și Legea nr. 144/2002;

f) Legea nr. 17/1990 înseamnă Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

g) Convenția Bunkers înseamnă Convențiainternațională din 2001 privind răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime (BUNKERS), adoptată la Londra la 23 martie 2001.

a) prejudiciilor provocate de poluare survenite:

b) măsurilor preventive, indiferent de locul în care sunt luate, în scopul prevenirii sau reducerii la minimum a prejudiciilor provocate de poluare prevăzute la lit. a).

a) prejudiciilor provocate de poluare survenite în urma unor incidente în care sunt implicate nave care arborează pavilionul român, petrecute:

b) măsurilor preventive, indiferent de locul în care acestea sunt luate pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a unui alt stat parte, în scopul prevenirii sau reducerii la minimum a prejudiciilor prevăzute la lit. a).

(1) În cazul prejudiciilor prevăzute la art. 5, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (3) și (4) din Convenția Bunkers, proprietarul de navă din momentul incidentului este răspunzător pentru orice prejudiciu provocat de poluare. În cazul în care incidentul reprezintă o succesiune de fapte care au aceeași origine, răspunderea îi revine proprietarului de navă din momentul producerii primului fapt din succesiune.

(2) În cazul în care sunt mai multe persoane răspunzătoare pentru prejudiciul prevăzut la alin. (1), răspunderea acestora este individuală și în solidar.

(3) În temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) din Convenția Bunkers, proprietarului de navă nu îi revine nicio răspundere pentru prejudiciile provocate de poluare, dacă acesta dovedește că:

a) prejudiciul a fost cauzat de un act de război, ostilități, război civil, insurecție sau de un fenomen natural cu caracter excepțional, inevitabil și irezistibil; sau

b) prejudiciul s-a produs în totalitate ca urmare a faptului că un terț, în mod deliberat, a acționat sau a omis să acționeze, cu intenția de a cauza respectivul prejudiciu; sau

c) prejudiciul s-a produs în totalitate ca urmare a neglijenței sau a unei alte acțiuni prejudiciabile a autorităților din România responsabile cu întreținerea sistemului de semnalizare luminoasă sau a altor mijloace auxiliare de navigație, în exercițiul funcției respective.

(4) În temeiul prevederilor art. 3 alin. (4) din Convenția Bunkers, proprietarul de navă poate fi exonerat total sau parțial de răspundere față de persoana prejudiciată, dacă dovedește că prejudiciul provocat de poluare a fost cauzat, total sau parțial, de:

a) persoana prejudiciată, care, în mod deliberat, a acționat sau a omis să acționeze, cu intenția de a cauza respectivul prejudiciu; sau

b) neglijența respectivei persoane prejudiciate.

(5) Orice plângere de despăgubire pentru prejudicii provocate de poluare se formulează împotriva proprietarului de navă numai în conformitate cu prevederile Convenției Bunkers.

(6) Dreptul de recurs al proprietarului de navă nu este îngrădit în niciun fel de prevederile Convenției Bunkers.

(1) În cazul prejudiciilor prevăzute la art. 6, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (3) și (4) din Convenția Bunkers, proprietarul navei din momentul incidentului, care arborează pavilionul român, este răspunzător pentru orice prejudiciu provocat de poluare, dacă se dovedește că acesta este cauzat de respectiva navă. În cazul în care un incident reprezintă o succesiune de fapte care au aceeași origine, răspunderea îi revine proprietarului de navă care arborează pavilionul român numai dacă aceasta este implicată în producerea primului fapt din succesiune.

(2) Proprietarul unei nave care arborează pavilionul român, implicată în producerea prejudiciilor prevăzute la art. 6, poate, după caz, invoca în apărarea sa oricare dintre excepțiile prevăzute la art. 3 alin. (3) și (4) din Convenția Bunkers și poate face uz de dreptul de recurs în cazul unor sentințe nefavorabile lui.

(1) Prevederile Convenției Bunkers nu se aplică în cazul prejudiciilor provocate de poluare, astfel cum acestea sunt definite în Convenția CLC 1992, indiferent dacă se acordă sau nu despăgubiri pentru astfel de prejudicii în temeiul acesteia.

(2) De asemenea, prevederile Convenției Bunkers nu se aplică navelor de război, navelor de război auxiliare sau oricăror altor nave care sunt în proprietatea statului român ori, cu excepția prevăzută de art. 4 alin. (3) din Convenția Bunkers, a oricărui alt stat parte la această convenție sau care sunt exploatate de acestea și utilizate, în momentul respectiv, exclusiv într-un serviciu public necomercial.

(3) Dacă statul român este chemat în judecată în cadrul jurisdicțiilor prevăzute la art. 9 din Convenția Bunkers pentru prejudiciul provocat de poluare, cauzat de o navă care aparține statului român și care este utilizată în scop comercial, atunci acesta trebuie să renunțe la toate mijloacele de apărare de care s-ar putea prevala în calitatea sa de stat suveran. De asemenea, în cazul prejudiciilor provocate de poluare prevăzute la art. 5 din prezentele norme, cauzate de o navă care aparține unui stat parte la Convenția Bunkers, respectivul stat este pasibil de a fi chemat în judecată în cadrul instanțelor prevăzute la art. 28 alin. (1) din prezentele norme și, dacă este chemat, trebuie să i se ceară să renunțe la toate mijloacele de apărare de care s-ar putea prevala în calitatea sa de stat suveran.

(4) În cazul în care se va considera necesară extinderea aplicării prevederilor Convenției Bunkers pentru navele de război, navele de război auxiliare sau pentru oricare alte nave care sunt în proprietatea statului român ori sunt exploatate de către acesta și utilizate exclusiv într-un serviciu public necomercial, prin inițiativa legislativă a autorităților interesate se va promova proiectul de act legislativ în vederea adoptării acestuia de către Parlament. La intrarea în vigoare a actului legislativ, Ministerul Afacerilor Externe va comunică imediat secretarului general al IMO acest fapt, specificând termenii și condițiile de aplicare.

(1) Atât proprietarul navei care arborează pavilionul român, cât și asigurătorul sau persoana care furnizează altă garanție financiară pentru acesta au dreptul, potrivit prevederilor Convenției LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, la limitarea răspunderii pentru prejudiciul provocat de poluare.

(2) Atât proprietarului unei nave care arborează pavilionul unui alt stat parte la Convenția Bunkers, cât și asigurătorului sau persoanei care îi furnizează acestuia altă garanție financiară le este recunoscut dreptul la limitarea răspunderii pentru prejudiciul provocat de poluare produs pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, și în zona economică exclusivă a României, potrivit prevederilor Convenției LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, indiferent dacă respectivul stat parte este sau nu stat parte și la aceasta din urmă convenție.

(1) Proprietarul înregistrat al unei nave care arborează pavilionul român având un tonaj brut mai mare de 1.000 este obligat să aibă o asigurare sau o altă garanție financiară, cum ar fi o garanție a unei bănci ori a unei instituții financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(2) ANR este autoritatea competentă autorizată ca, după ce s-a asigurat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alin. (1), să emită, la cerere, fiecărei nave care arborează pavilionul român și care are un tonaj brut mai mare de 1.000, Certificatul de asigurare sau altă garanție financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime, denumit în continuare certificatul, prin care se atestă că o asigurare sau o altă garanție financiară este în vigoare în conformitate cu cerințele Convenției Bunkers.

(3) În cazul în care nu sunt menținute condițiile în care a fost emis certificatul, ANR este autorizată să retragă respectivul certificat.

(4) Modelul certificatului este prevăzut în anexa nr. 1.

(5) La solicitarea proprietarului înregistrat, ANR poate emite certificatul și pentru o navă având un tonaj brut mai mare de 1.000 care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenția Bunkers, după ce s-a asigurat că pentru această navă există o asigurare sau o altă garanție financiară, cum ar fi o garanție a unei bănci ori a unei instituții financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(6) Emiterea certificatului poate fi încredințată de către ANR, cu acordul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, unei organizații recunoscute, cu condiția ca această organizație să informeze ANR cu privire la emiterea fiecărui certificat. Organizația recunoscută are obligația să retragă orice certificat emis de ea, dacă aceasta constată că nu sunt menținute condițiile în care a fost emis certificatul, iar acest fapt trebuie notificat imediat la ANR.

(7) ANR garantează în totalitate caracterul complet și exact al certificatului emis de organizația recunoscută și ia măsurile necesare privind asigurarea acestor caracteristici. La solicitarea proprietarului înregistrat, ANR poate viza certificatul emis de organizația recunoscută, după ce s-a asigurat că asigurarea sau o altă garanție financiară care a stat la baza emiterii acestuia îndeplinește cerințele Convenției Bunkers.

(8) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii notifică secretarului general al IMO următoarele:

a) responsabilitățile și condițiile specifice ale competenței delegate ANR și, după caz, unei organizații recunoscute de către acesta;

b) retragerea unei astfel de competențe; și

c) data de intrare în vigoare a unei astfel de competențe sau a retragerii ei.

(9) O competență delegată nu intră în vigoare mai devreme de 3 luni de la data la care s-a depus notificarea în acest sens la secretarul general al IMO.

(1) Perioada de valabilitate a certificatului emis de către ANR sau, după caz, de către o organizație recunoscută nu poate depăși perioada de valabilitate a asigurării ori a altei garanții financiare.

(2) O asigurare sau altă garanție financiară nu este acceptată la emiterea certificatului dacă aceasta poate înceta să aibă efect din alte cauze decât expirarea perioadei de valabilitate, înainte de expirarea a 3 luni de la data preavizului de încetare prezentat la ANR de către proprietarul înregistrat, cu excepția cazului în care certificatul a fost predat la ANR sau a cazului în care s-a emis un nou certificat în perioada menționată anterior. Dispozițiile anterioare se aplică și în cazul oricărei modificări care are ca efect, în ceea ce privește asigurarea sau garanția, nerespectarea dispozițiilor art. 7 din Convenția Bunkers.

(1) O asigurare pentru acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, este acceptată de către ANR la emiterea certificatului numai dacă aceasta este contractată de proprietarul înregistrat cu:

a) o societate de asigurări din România, autorizată în acest scop de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru astfel de asigurări; sau

b) un club mutual de asigurări care nu este autorizat în România, dar este membru al Grupului Internațional al Cluburilor P amp;I, care are sediul la Londra - Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (International Group of Protection and Indemnity Clubs - London UK); sau

c) o societate de asigurări care nu este autorizată în România, dar este membră a unei asociații naționale sau a unei asociații de asigurători/reasigurători maritimi, cu condiția ca respectiva asociație să fie membră a Uniunii Internaționale a Asigurărilor Maritime, cu sediul la Zurich - Elveția [International Union of Marine Insurance (IUMI)].

(2) Garanția financiară pentru acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată, este acceptată de către ANR la emiterea certificatului numai dacă aceasta este contractată de proprietarul înregistrat cu o bancă sau cu o instituție financiară nebancară din România, autorizată în acest sens de Banca Națională a României.

(3) ANR poate să solicite proprietarului înregistrat al navei să depună dovezile necesare privind capacitatea de plată a asigurătorului/garantului său sau, după caz, confirmarea existenței unei reasigurări a acestuia pentru astfel de riscuri.

(4) ANR are obligația să verifice bonitatea asigurătorilor și a furnizorilor de garanții financiare și, în acest sens, poate să țină cont de informațiile cu privire la situația financiară a acestora în sensul Convenției Bunkers, obținute de la alte state sau de la IMO sau de la alte organizații internaționale. În cazul în care a ținut cont de astfel de informații, ANR nu este exonerată de răspunderea sa în calitate de emitent în numele statului român al certificatului prevăzut la art. 7 alin. (2) din Convenția Bunkers.

(5) ANR poate refuza emiterea certificatului, dacă din informațiile pe care le-a obținut de la alte state, de la IMO sau de la alte organizații internaționale a rezultat că situația financiară a asigurătorului ori a furnizorului de garanții financiare nu satisface criteriile privind acoperirea răspunderii proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare.

(1) Proprietarul înregistrat al unei nave străine, având un tonaj brut mai mare de 1.000, care intră/iese în/din porturile situate pe teritoriul României sau sosește/pleacă la/de la o instalație din larg situată în marea teritorială a României sau în zona economică exclusivă a sa este obligat să facă dovada că există o asigurare sau o altă garanție financiară, cum ar fi o garanție a unei bănci sau a unei instituții financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată. Existența asigurării sau a altei garanții financiare se poate dovedi prin:

a) a unei copii a documentului prin care s-a constituit asigurarea sau altă garanție financiară, furnizată de proprietarul înregistrat al navei; și

b) a unei scrisori de confirmare din partea asigurătorului sau garantului, prin care se atestă că respectiva navă este acoperită de o asigurare sau altă garanție financiară, valabilă la data intrării navei în port.

(2) Navele prevăzute la alin. (1) și care se îndreaptă spre un port românesc trebuie să notifice ANR asupra existenței certificatului sau, în lipsa acestuia, asupra modului în care vor face dovada existenței asigurării sau a altei garanții financiare. Notificarea se face astfel:

a) cu cel puțin 24 de ore înainte de intrarea în zona de control al traficului; sau

b) cel mai târziu la momentul când nava părăsește portul anterior, dacă timpul de voiaj este mai mic de 24 de ore; sau

c) dacă portul de escală nu este cunoscut sau este schimbat pe timpul voiajului, imediat ce acesta este cunoscut;

d) între porturi românești notificarea trebuie să fie făcută cel mai târziu la momentul când nava părăsește portul anterior și se îndreaptă spre un alt port.

(3) În cazul în care ANR constată că documentele prezentate nu sunt corespunzătoare, atunci va dispune, după caz:

a) neprimirea navei în port sau la instalația din larg; sau

b) oprirea operării navei, interzicerea plecării navei din port sau de la instalația din larg până la prezentarea dovezilor corespunzătoare referitoare la existența asigurării sau a altei garanții în vigoare, prevăzute la art. 7 alin. (1) din Convenția Bunkers. În acest caz ANR va întocmi procesul-verbal de constatare a contravenției și va aplica sancțiunea corespunzătoare.

(1) Verificarea existenței asigurării sau a altei garanții financiare pentru acoperirea răspunderii proprietarului înregistrat al navei pentru prejudiciul provocat de poluare, prevăzută la art. 20 alin. (1), se face de către ANR atât în cadrul controalelor de sosire/plecare a navei, cât și în cadrul activității de control al statului portului.

(2) ANR are obligația să accepte certificatele emise de către autoritățile competente ale celorlalte state părți, chiar dacă certificatele sunt emise și pentru nave care arborează pavilionul unor state care nu sunt parte la Convenția Bunkers sau dacă sunt emise de organizații recunoscute de către respectivele state părți și o notificare în acest sens a fost primită de la secretarul general al IMO.

(3) ANR are obligația să se asigure că respectivele nave au o asigurare sau o altă garanție financiară care îndeplinește cerințele prevăzute la art. 7 alin. (1) din Convenția Bunkers, atât prin verificarea documentelor prezentate de navă sau de agentul navei, cât și prin consultarea bazelor de date publice ale cluburilor/societăților de asigurare sau ale asociațiilor/uniunilor din care acestea fac parte.

(4) ANR poate solicita în orice moment consultarea cu autoritatea competentă din statul parte care a emis sau a vizat certificatul, în eventualitatea în care estimează că asigurătorul ori garantul specificat în certificatul de asigurare nu este capabil, din punct de vedere financiar, să îndeplinească obligațiile impuse prin Convenția Bunkers.

(1) În cazul în care ANR își organizează activitatea de emitere a certificatelor prin utilizarea unei baze de date electronice, accesibilă tuturor statelor părți, în care se păstrează înregistrări în format electronic care atestă existența certificatelor emise și care permit statelor părți să își execute obligațiile asumate în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) din Convenția Bunkers, Guvernul poate aproba, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii:

a) ca navele pentru care ANR a emis certificatul să nu mai aibă obligația de a avea la bord și de a prezenta la control respectivul certificat; și

b) ca ANR să păstreze și să pună la dispoziția tuturor statelor părți la Convenția Bunkers înregistrări în format electronic care atestă existența certificatului pentru navele pentru care acesta a fost emis și care permit statelor părți să se achite de obligațiile lor în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (13) din Convenția Bunkers;

c) notificarea secretarului general al IMO asupra acestor două decizii.

(2) În cazul în care ANR primește de la secretarul general al IMO notificări referitoare la evidența electronică a certificatelor emise de un anumit stat parte, ANR permite accesul/plecarea în/din porturile amplasate pe teritoriul României sau sosirea/plecarea la/de la instalațiile din larg situate în marea teritorială ori în zona economică exclusivă a României a navelor cărora li s-a emis certificatul de către respectivul stat parte, fără ca acestea să aibă la bord certificatul. ANR are obligația să consulte bazele de date electronice ale respectivului stat parte pentru a se convinge de existența certificatului și de faptul că o asigurare sau o altă garanție financiară este menținută în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Convenția Bunkers.

(1) La propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, avizată favorabil de către Ministerul Mediului, Guvernul poate aproba supunerea spre adoptare de către Parlament a unei declarații prin care prevederile art. 7 din Convenția Bunkers să nu se aplice navelor care operează exclusiv în zona la care se face referire în art. 2 lit. a) pct. (i) din Convenția Bunkers, respectiv pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială.

(2) Declarația prevăzută la alin. (1), adoptată de Parlament, se depune de către Ministerul Afacerilor Externe la secretarul general al IMO și intră în vigoare la 3 luni de la depunere.

(1) Proprietarul înregistrat al unei nave care arborează pavilionul român și care are tonajul brut mai mare de 1.000, care are obligația constituirii unei asigurări sau a altei garanții financiare care să acopere răspunderea sa în cazul producerii unui prejudiciu provocat de poluare, poate solicita ANR emiterea certificatului, depunând următoarele documente:

a) cerere-tip pentru emiterea Certificatului de asigurare sau altă garanție financiară pentru răspunderea civilă pentru prejudicii provocate de poluarea cu hidrocarburi de consum de la navele maritime. Modelul cererii-tip este prevăzut în anexa nr. 2;

b) certificatul de naționalitate al navei, în copie;

c) certificatul internațional de tonaj al navei (1969), în copie;

d) polița de asigurare sau documentul prin care se probează existența altei garanții financiare, astfel cum sunt prevăzute în art. 12 alin. (1).

(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se prezintă atât în original, cât și în copie, originalul predându-se proprietarului înregistrat după certificarea copiei de către persoana din cadrul ANR care primește documentele. Din documentele prevăzute la lit. d) trebuie să rezulte datele de identificare și adresa asigurătorului sau ale garantului/garanților; în caz contrar, proprietarul înregistrat trebuie să prezinte documente suplimentare care să conțină informațiile necesare.

(3) ANR va analiza:

a) conformitatea copiilor certificatului de naționalitate și certificatului internațional de tonaj al navei (1969) cu originalele și dacă nava îndeplinește criteriile privind aplicarea Convenției Bunkers;

b) bonitatea asigurătorului sau garantului/garanților, prin verificarea autorizării acestora în acest scop de către autoritățile competente, respectiv Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru asigurătorii din România, Banca Națională a României pentru băncile sau instituțiile financiare nebancare care sunt garanții proprietarului navei. Analiza bonității asigurătorilor care nu au sediul în România se face prin utilizarea informațiilor furnizate de statele parte la Convenția Bunkers, de IMO sau de alte instituții internaționale, precum și de Grupul Internațional al Cluburilor P amp;I sau Uniunea Internațională a Asigurărilor Maritime;

c) valabilitatea asigurării sau a altei garanții financiare prezentate, sub aspectul valorii acesteia în raport cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată. La realizarea acestei analize ANR va utiliza și instrucțiunile cuprinse în anexa nr. 3;

d) valabilitatea asigurării sau a altei garanții financiare prezentate, sub aspectul termenului și al condițiilor de expirare a valabilității acesteia, reglementate în art. 7 alin. (6) din Convenția Bunkers.

(4) În cazul în care ANR constată îndeplinirea criteriilor de valabilitate a asigurării sau a garanției financiare prezentate, precum și îndeplinirea criteriilor de bonitate de către asigurătorul ori garantul/garanții proprietarului navei, întocmește certificatul cu termenul de valabilitate în concordanță cu termenul asigurării sau al garanției financiare prezentate. Certificatul se semnează de către directorul general al ANR sau de către persoana desemnată de el în acest scop.

(5) În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite criteriile de valabilitate a asigurării sau a garanției financiare prezentate și/sau bonitatea asigurătorului ori garantului/garanților proprietarului navei nu este confirmată sau sunt anumite elemente care conduc la îndoială, ANR solicită proprietarului înregistrat clarificarea tuturor aspectelor și documente suplimentare probatoare care să demonstreze îndeplinirea criteriilor pentru emiterea certificatului.

(6) Procedura pentru emiterea certificatului pentru o navă străină care arborează pavilionul unui stat care nu este parte la Convenția Bunkers este similară cu cea pentru navele care arborează pavilionul român, cu deosebirea că proprietarul înregistrat al navei poate fi reprezentat de agentul navei, iar documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c) pot fi prezentate și în copie legalizată de notar public, însoțite de copii ale acestora, conformitatea cu originalul fiind certificată de către persoana din cadrul ANR care primește documentele, precum și, în cazul în care acestea nu conțin o redactare și în limba engleză, de traduceri în limba română legalizate ale acestora.

(7) Termenul de emitere a certificatului este de 5 zile lucrătoare de la data depunerii documentației prevăzute la alin. (1) și, după caz, la alin. (6) pentru navele străine. Acest termen poate fi prelungit, fără însă a depăși 30 de zile calendaristice, în cazul în care operațiunile de verificare a documentelor și a bonității asigurătorului sau garantului/garanților sunt îngreunate. Refuzul emiterii certificatului trebuie motivat și semnat de către directorul general al ANR sau de către persoana desemnată de el în acest scop.

(8) Certificatele emise sunt înregistrate într-un registru de evidență a acestora și eliberarea lor se face în baza menționării datelor de identificare ale persoanei împuternicite de proprietarul înregistrat al navei și a semnăturii de primire a acesteia.

(9) Certificatul își încetează valabilitatea și va fi considerat anulat/retras în următoarele situații:

a) la expirarea duratei de valabilitate a asigurării sau a altei garanții financiare;

b) la schimbarea naționalității navei;

c) dacă nava a suferit modificări și/sau transformări importante ale construcției, echipamentelor și instalațiilor, indiferent dacă acestea au condus sau nu la modificarea tonajului brut al navei;

d) în cazul modificării condițiilor și a termenilor asigurării sau garanției financiare.

(1) Orice incident în care se produce prejudiciu provocat de poluare, petrecut pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, este cercetat de ANR, care consemnează în raportul final asupra incidentului, printre altele, data și ora producerii incidentului, datele de identificare ale navei/navelor implicate și ale proprietarului/proprietarilor acesteia/acestora, stabilește cauzele producerii prejudiciului, menționează prejudiciul/prejudiciile provocate de poluare și persoanele prejudiciate.

(2) Persoanele fizice și persoanele juridice din România care au suferit un prejudiciu provocat de poluare pot formula cerere de despăgubire fie împotriva proprietarului navei, fie direct împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanția financiară care acoperă răspunderea proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare. În cazul în care aceste persoane prejudiciate nu sunt menționate în raportul final prevăzut la alin. (1), obligația probării în fața instanței de judecată a prejudiciului și a legăturii materiale cu respectivul incident îi revine persoanei prejudiciate.

(3) Și în cazul în care incidentul nu s-a produs pe teritoriul României, inclusiv în marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, dar poluarea afectează teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau zona economică exclusivă a României, obligația efectuării cercetării și consemnării prejudiciilor și a persoanelor prejudiciate revine ANR. ANR are obligația să solicite autorității competente din statul parte la Convenția Bunkers pe teritoriul căruia, inclusiv marea teritorială a sa, sau în zona economică exclusivă a respectivului stat s-a produs incidentul, datele necesare persoanelor prejudiciate pentru formularea cererii de despăgubire împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanția financiară a proprietarului navei cauzatoare de producerea prejudiciului provocat de poluare.

(4) În cazul formulării cererii de despăgubire împotriva asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanția financiară, pârâtul poate invoca drept mijloace de apărare, exceptând falimentul sau lichidarea proprietarului navei, mijloacele pe care proprietarul navei ar fi avut dreptul să le invoce, inclusiv limitarea răspunderii, prevăzută la art. 6 din Convenția Bunkers. În plus, chiar dacă proprietarul navei nu are dreptul la limitarea răspunderii în conformitate cu art. 6 din Convenția Bunkers, pârâtul își poate limita răspunderea la o sumă egală cu valoarea asigurării sau a altei garanții financiare, cerută a fi menținută în conformitate cu art. 7 alin. (1) din Convenția Bunkers.

(5) Asigurătorul sau persoana care furnizează garanția financiară, dacă se află în calitate de pârât, poate invoca suplimentar în apărarea sa faptul că prejudiciul provocat de poluare a rezultat din conduita necorespunzătoare intenționată a proprietarului navei, dar nu va invoca niciun alt mijloc de apărare pe care l-ar fi putut invoca într-o acțiune intentată de proprietarul navei împotriva lui.

(6) În orice caz, asigurătorul sau persoana care furnizează garanția financiară are dreptul să ceară ca și proprietarul navei să fie introdus în cauză în calitate de pârât.

(1) Drepturile la despăgubire prevăzute de Convenția Bunkers se sting în lipsa unei acțiuni în justiție intentată în termen de 3 ani de la data la care a survenit prejudiciul.

(2) Totuși, nicio acțiune în justiție nu poate fi intentată după un termen de 6 ani de la data la care s-a produs incidentul care a cauzat prejudiciul.

(3) În cazul în care incidentul constă într-o succesiune de fapte, termenul de 6 ani curge de la data producerii primului fapt din succesiune.

(1) În cazul în care un incident a produs un prejudiciu provocat de poluare pe teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, acțiunile pentru despăgubire îndreptate împotriva proprietarului navei, asigurătorului sau a unei alte persoane care furnizează garanția financiară pentru răspunderea proprietarului navei pot fi intentate numai la instanțele la care funcționează secții maritime și fluviale, competente să judece cauze prevăzute de Convenția Bunkers. Hotărârea prin care Consiliul Superior al Magistraturii înființează, potrivit prevederilor art. 41 al Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, secții maritime și fluviale sau complete specializate ale unor instanțe din circumscripțiile curților de apel și conferă acestora ori celor existente competența judecării cauzelor prevăzute de Convenția Bunkers se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) În cazul în care un incident a produs un prejudiciu provocat de poluare atât pe teritoriul României, inclusiv marea teritorială, sau în zona economică exclusivă a României, cât și pe teritoriul unui stat învecinat, inclusiv marea teritorială a acestuia, sau în zona economică exclusivă a acestuia, acțiunile pentru despăgubire îndreptate împotriva proprietarului navei, asigurătorului sau a persoanei care furnizează garanția financiară pentru răspunderea proprietarului navei pot fi intentate și în fața instanțelor de judecată care au competența să judece astfel de cauze din respectivul stat învecinat, dacă respectivul stat este parte la Convenția Bunkers.

(3) Fiecare pârât are dreptul să i se dea un preaviz rezonabil pentru orice acțiune intentată în temeiul art. 9 alin. (2) din Convenția Bunkers.

(4) În judecarea cauzelor aflate sub incidența Convenției Bunkers se au în vedere și prevederile aplicabile din Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(5) În cazul în care o navă care arborează pavilionul român a fost angrenată într-un incident care a produs un prejudiciu provocat de poluare pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, sau în zona, prevăzută la art. 2 lit. a) pct. (îi) din Convenția Bunkers, a unui stat parte sau a mai multor state părți, proprietarul respectivei nave ori asigurătorul sau persoana care furnizează altă garanție financiară pentru răspunderea acestuia trebuie să se prezinte pentru judecarea acțiunilor pentru despăgubire îndreptate împotriva sa numai în fața unei instanțe de judecată care are competența să judece astfel de cauze din oricare dintre respectivele state parte în care s-a produs prejudiciul.

(1) Orice hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță de judecată competentă, în conformitate cu prevederile art. 9 din Convenția Bunkers, care privește proprietarul unei nave care arborează pavilionul român, asigurătorul sau furnizorul garanției financiare privind răspunderea proprietarului respectivei nave pentru prejudicii provocate de poluare, care este executorie în statul parte în care a fost adoptată și care nu mai poate face obiectul unui recurs ordinar în acel stat, este recunoscută în România, cu excepția următoarelor cazuri:

a) dacă hotărârea judecătorească a fost obținută în mod fraudulos; sau

b) dacă pârâtul nu a fost înștiințat într-un termen rezonabil și nu i s-a acordat o șansă corectă de a-și prezenta apărarea.

(2) O hotărâre judecătorească recunoscută în conformitate cu alin. (1) este executorie în România de îndată ce au fost îndeplinite formalitățile prevăzute de lege, fără ca prin aplicarea acestor formalități să se producă o revizuire pe fond a cazului.

(3) În plus, fără a afecta prevederile alin. (1) și (2), hotărârile judecătorești privind problemele reglementate de Convenția Bunkers, atunci când sunt luate de o instanță de judecată din Republica Austria, Regatul Belgiei, Republica Bulgaria, Republica Cipru, Republica Cehă, Republica Estonia, Republica Finlanda, Republica Franceză, Republica Federală Germania, Republica Elenă, Republica Ungară, Irlanda, Republica Italiană, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovacă, Republica Slovenia, Regatul Spaniei, Regatul Suediei sau Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, sunt recunoscute și executate în România în conformitate cu reglementările comunitare interne pertinente în acest domeniu și cu actele normative românești privind unele măsuri necesare pentru aplicarea acestora.

(1) Activitatea de control privind respectarea de către nave a prevederilor Convenției Bunkers se efectuează de către ANR prin:

(2) În cadrul acțiunilor de control, ANR poate consulta autoritățile competente din alte state părți sau organizațiile recunoscute de către acestea, care au emis certificatele navelor asupra cărora se exercită controlul, pentru a clarifica eventualele neconcordanțe și pentru a se edifica asupra capacității de asigurător sau de garant al persoanelor care acoperă răspunderea proprietarului navei.

(1) Constituie contravenție în raport cu prevederile Convenției Bunkers lipsa de la bordul unei nave având un tonaj brut mai mare de 1.000 și care arborează pavilionul român a unui certificat valabil emis de către ANR sau de către o organizație recunoscută, cu excepția cazului în care ANR aplică prevederile art. 7 alin. (13) din Convenția Bunkers.

(2) Constituie contravenție în raport cu prevederile Convenției Bunkers lipsa de la bordul unei nave străine, având un tonaj brut mai mare de 1.000 și care operează într-un port situat pe teritoriul României sau la o instalație din larg situată în marea teritorială a României ori în zona sa economică exclusivă, a unei dovezi privind existența asigurării sau a altei garanții financiare, cum ar fi o garanție a unei bănci ori a unei instituții financiare nebancare, pentru acoperirea răspunderii sale pentru prejudiciul provocat de poluare, pentru o sumă egală cu limita de răspundere stabilită în conformitate cu Convenția LLMC 1976, astfel cum a fost modificată.

(1) Contravențiile prevăzută la art. 31 și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare se fac de către persoanele cu atribuții de control din cadrul ANR, în cadrul controalelor de sosire/plecare a navelor în porturi sau în timpul exercitării controalelor în calitate de autoritate a statului de pavilion ori a statului de port.

(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 31 se poate face la inițiativa ANR sau ca urmare a informațiilor primite de ANR în cadrul memorandumurilor de înțelegere privind controlul statului portului încheiate cu alte state, dacă informația este furnizată de un stat parte la Convenția Bunkers.

(3) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 31 se consemnează într-un proces-verbal semnat de persoana cu drept de control din ANR și de comandantul navei sau de înlocuitorul acestuia din momentul efectuării controlului.

(4) Constatarea contravențiilor prevăzute la art. 31 atrage interdicția de operare a respectivelor nave până la remedierea situației.

(1) Pentru contravențiile prevăzute la art. 31 se aplică sancțiunea prevăzută la art. 2 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 876/2007.

(2) Amenzile se aplică proprietarului înregistrat al respectivei nave.

(3) Amenda prevăzută pentru contravenția de la art. 31 alin. (1) se aplică la nivelul cuantumului minim în cazurile în care proprietarul înregistrat al respectivei nave face dovada existenței asigurării sau a altei garanții financiare în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Convenția Bunkers, care la data constatării contravenției acoperea răspunderea proprietarului navei pentru prejudiciul provocat de poluare.

(1) Denunțarea Convenției Bunkers poate fi promovată de către Guvern la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Mediului sau a Ministerului Afacerilor Externe.

(2) După adoptarea de către Parlamentul României a unei legi privind denunțarea, Ministerul Afacerilor Externe depune instrumentul de denunțare la secretarul general al IMO și publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, textul instrumentului de denunțare, precum și data de la care Convenția Bunkers este considerată ca fiind denunțată de către România.

(3) Denunțarea produce efecte la un an de la data depunerii instrumentului de denunțare sau la expirarea perioadei specificate în legea adoptată pentru denunțare, dacă o astfel de perioadă mai mare de un an este prevăzută în lege.

(1) Navele care arborează pavilionul român și care la data intrării în vigoare a prezentelor norme dețin certificate valabile sub aspectul termenului, emise de guvernele altor state parte la Convenția Bunkers, au obligația să prezinte la ANR polița de asigurare sau altă garanție financiară, în original și fotocopie, în temeiul căreia a fost emis certificatul. De asemenea, au obligația să prezinte o copie - fotocopie sau facsimil ori scanare în format electronic - a certificatului aflat la bordul navei.

(2) În baza poliței de asigurare sau a garanției financiare prezentate, ANR are obligația să emită certificatul în conformitate cu anexa nr. 1, aplicând procedura din cap. V. Termenul de valabilitate se stabilește în conformitate cu prevederile art. 16, dar nu va depăși termenul de valabilitate menționat în certificatul emis de guvernul altui stat parte.

(3) Certificatul prevăzut la alin. (2) se emite gratuit.

(4) De la data la care Convenția Bunkers a intrat în vigoare pentru România în raport cu celelalte state părți, navele prevăzute la alin. (1) nu vor mai face uz de certificatul emis de guvernul altui stat parte la Convenția Bunkers, ci doar de certificatul emis de către ANR.