NORME METODOLOGICE din 27 noiembrie 2009 (actualizate*)

NORMĂ Ministerul Apărării Na?ionale
Sursa oficială
Vezi pe legislatie.just.ro
Intrat în vigoare
08.12.2009
Forma consolidată din
22.01.2013

privind vânzarea de către Ministerul Apărării Naționale a unor locuințe de serviciu pe care le are în administrare

(actualizate până la data de 22 ianuarie 2013*)

---------------

*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 22 ianuarie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDINUL nr. M.2 din 15 ianuarie 2013.

Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor

Capitolul I — Dispoziții generale ↑ Cuprins

Articolul 1

Prezentele norme metodologice reglementează în mod unitar vânzarea de către Ministerul Apărării Naționale a unor locuințe de serviciu pe care acesta le are în administrare către titularii contractelor de închiriere, precum și către pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați.

Articolul 2

(1) Poate cumpăra o singură locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și îndeplinește o funcție în Ministerul Apărării Naționale, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 174/2009 pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, ocupau locuința de serviciu, au achitat chiria la zi și nu au deținut în proprietate o locuință după anul 1990.

(2) De prevederile alin. (1) beneficiază și persoanele transferate de la Ministerul Apărării Naționale la alte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu li s-a repartizat o altă locuință din fondul locativ de stat.

Capitolul II — Vânzarea locuințelor de serviciu ↑ Cuprins

Articolul 3

(1) Vânzarea de către Ministerul Apărării Naționale a unor locuințe de serviciu pe care acesta le are în administrare se face prin centrele de domenii și infrastructuri din subordinea Direcției domenii și infrastructuri, denumite în continuare unități vânzătoare, care sunt abilitate prin prezentele norme metodologice să facă toate demersurile pentru desfășurarea în deplină legalitate a activităților de vânzare a locuințelor de serviciu din administrarea Ministerului Apărării Naționale.

(2) Unitățile vânzătoare sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Articolul 4

Locuințele de serviciu se pot vinde dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

a) nu sunt incluse în domeniul public al statului;

b) erau în administrarea Ministerului Apărării Naționale la data intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, republicată;

c) sunt ocupate de persoane care se încadrează în prevederile Legii nr. 562/2004, republicată;

d) nu sunt exceptate de la vânzare, conform aprobării ministrului apărării naționale.

Articolul 5

(1) Vânzarea locuinței de serviciu se face cu plata integrală sau în rate.

(2) Sumele de plată lunare sunt fixe, compuse din rată și dobândă aferentă.

(3) Plata integrală a locuinței se face la unitatea vânzătoare.

(4) Plata ratelor, dobânzilor și a plăților cu anticipație se face la unitatea vânzătoare în numerar la casierie, prin mandat poștal sau direct în contul unității.

(5) În contractul de vânzare-cumpărare se prevede dreptul cumpărătorului de a achita ratele cu anticipație, cu recalcularea corespunzătoare a dobânzii.

Articolul 6

(1) Persoanele prevăzute la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 562/2004, republicată, pot solicita în scris cumpărarea locuințelor de serviciu deținute printr-o cerere depusă la unitatea vânzătoare, însoțită de următoarele documente:

a) contractul de închiriere, în original sau în copie certificată de către unitatea militară cu care s-a încheiat contractul, ori adeverința eliberată de asociația de proprietari/locatari care să ateste că pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați ori persoanele transferate la alte instituții din cadrul sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională ocupau locuința de serviciu la data intrării în vigoare a Legii nr. 357/2006 pentru modificarea Legii nr. 562/2004 privind autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu unele locuințe de serviciu pe care acestea le au în administrare, respectiv la data intrării în vigoare a Legii nr. 174/2009 ;

-----------

Lit. a) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. M.2 din 15 ianuarie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 22 ianuarie 2013.

b) dovada calității titularului contractului de închiriere, demonstrată prin înscrisuri;

c) dovada achitării la zi a întreținerii și a chiriei, după caz;

d) declarație notarială dată în nume propriu de către soț/soție și de către copiii majori aflați în întreținere, din care să rezulte că aceștia și, după caz, copiii minori aflați în întreținere nu se află în situația prevăzută la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 562/2004, republicată;

e) adeverințe de salariu de la membrii de familie din care să rezulte veniturile și reținerile lunare;

f) dovada achitării prețului, dacă este cazul;

g) actele de identitate și de stare civilă ale tuturor membrilor familiei menționați în contractul de închiriere.

(2) Documentele se rețin la dosarul de vânzare-cumpărare a locuinței de serviciu, mai puțin originalele actelor de identitate și certificatelor de naștere și de căsătorie, copiile acestora fiind certificate de către reprezentanții unității vânzătoare.

Articolul 7

(1) Cererea de cumpărare a locuinței de serviciu se depune la unitatea vânzătoare care are în responsabilitate județul în care se găsește locuința. Unitatea vânzătoare verifică documentele prevăzute la art. 6 alin. (1), planifică efectuarea măsurătorilor dacă este cazul și întocmește contractul de vânzare-cumpărare.

(1^1) În situația în care solicitantul este de acord cu prețul de vânzare și celelalte clauze contractuale, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, unitatea vânzătoare înregistrează locuința care face obiectul vânzării în contabilitatea proprie, împreună cu cota-parte din suprafața de teren aferentă, prin preluarea acestora din contabilitatea unității militare care le deține, potrivit reglementărilor în vigoare privind organizarea evidenței cantitativ-valorice a bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale.

------------

Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. M.2 din 15 ianuarie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 22 ianuarie 2013.

(2) În cazul în care nu se poate da curs cererii de cumpărare a unei locuințe de serviciu, unitatea vânzătoare comunică solicitantului refuzul motivat, în termen de 30 de zile.

(3) Solicitantul poate contesta modul de soluționare a cererii în condițiile stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 8

(1) Concomitent cu transmiterea dreptului de proprietate asupra locuinței se transmite cumpărătorului acesteia și dreptul de proprietate asupra cotelor indivize din suprafețele spațiilor auxiliare, dotările și utilitățile comune, asupra bunurilor accesorii care, prin natura lor, nu pot fi folosite decât în comun.

(2) Dreptul de proprietate sau de folosință, după caz, se dobândește și asupra terenului aferent clădirii, pe cote părți, proporțional cu suprafața construită a locuințelor de serviciu, așa cum a fost determinat prin autorizația de construire sau fișele tehnice de măsurători ale terenului.

Articolul 9

(1) Toate cheltuielile privind contractul de vânzare-cumpărare sunt în sarcina cumpărătorului.

(2) Ministerul Apărării Naționale prin unitățile vânzătoare își garantează încasarea prețului prin constituirea ipotecii asupra locuinței în favoarea sa.

Capitolul III — Evaluarea locuințelor de serviciu ↑ Cuprins

Articolul 10

Evaluarea locuințelor de serviciu destinate vânzării se face prin unitățile vânzătoare, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004, republicată.

Articolul 11

(1) Prețul și condițiile de plată prevăzute în contractele de vânzare încheiate în baza Legii nr. 562/2004, republicată, pot fi modificate la cererea cumpărătorilor, potrivit prevederilor Legii nr. 357/2006, prin acte adiționale.

(2) În cazul locuințelor de serviciu vândute cu plata integrală, sumele reprezentând diferențele dintre prețurile de vânzare stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 562/2004, republicată, și cele stabilite conform Legii nr. 357/2006 se vor restitui după rambursarea lor de către organele specializate ale statului la care au fost virate.

(3) În cazul locuințelor de serviciu vândute cu plata în rate, sumele plătite până la recalcularea prețului, reprezentând avansul și ratele plătite, vor fi considerate plată cu anticipație efectuată din noile prețuri de vânzare, diferența de preț putând fi achitată integral sau în rate, cu o dobândă anuală de 5%. În măsura în care sumele plătite sunt mai mari decât noile prețuri de vânzare, diferențele se vor restitui după rambursarea lor de către organele specializate ale statului la care au fost virate.

(4) Contravaloarea taxei pe valoarea adăugată se va restitui după rambursarea lor de către organele specializate ale statului unităților vânzătoare, care vor face cereri în acest sens.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 12

(1) Pentru neachitarea la termenul scadent de către cumpărător a ratelor lunare, acesta datorează majorări de întârziere prevăzute de legislația în vigoare.

(2) În caz de neplată a 3 rate scadente de către cumpărătorul locuinței, unitatea vânzătoare va putea cere executarea silită asupra locuinței și evacuarea deținătorului, în condițiile legii.

Articolul 13

Abrogat.

------------

Art. 13 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. M.2 din 15 ianuarie 2013 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 22 ianuarie 2013.

Anexa

la normele metodologice

TABEL

cu unitățile vânzătoare abilitate să vândă unele locuințe

de serviciu din administrarea Ministerului Apărării Naționale

┌────┬─────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐ │Nr. │ │ Județele aflate în │ │crt.│ Unitatea vânzătoare │ zona de responsabilitate │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 1.│Centrul de domenii și infrastructuri │București, Călărași, Dâmbovița, │ │ │nr. 1 București │Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Prahova,│ │ │ │Teleorman │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 2.│Centrul de domenii și infrastructuri │Arad, Argeș, Caraș-Severin, Dolj, │ │ │nr. 2 Craiova │Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, │ │ │ │Timiș, Vâlcea │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 3.│Centrul de domenii și infrastructuri │Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, │ │ │nr. 3 Sibiu │Brașov, Cluj, Maramureș, Mureș, │ │ │ │Satu Mare, Sălaj, Sibiu │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 4.│Centrul de domenii și infrastructuri │Brăila, Buzău, Constanța, Covasna,│ │ │nr. 4 Focșani │Galați, Tulcea, Vrancea │ ├────┼─────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │ 5.│Centrul de domenii și infrastructuri │Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, │ │ │nr. 5 Iași │Harghita, Vaslui, Suceava │ └────┴─────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘

------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.