(1) În exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul Gărzii Financiare are următoarele îndatoriri:
a) să fie loial instituției din care face parte, să respecte principiile statului de drept și să apere valorile democrației;
b) să își îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici;
c) să respecte normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege;
d) să dovedească solicitudine și respect față de orice persoană, să își consacre activitatea profesională îndeplinirii cu competență, integritate și corectitudine a îndatoririlor specifice de serviciu prevăzute de lege;
e) să exercite prerogativele funcției în scopul cunoașterii, prevenirii, descoperirii faptelor de evaziune și de fraudă fiscală și al luării măsurilor prevăzute de lege pentru diminuarea și eliminarea acestora, inclusiv pentru sesizarea organelor de urmărire penală ori de câte ori apar indiciile săvârșirii unor infracțiuni în acest domeniu;
f) să respecte prezumția de nevinovăție a persoanelor care fac obiectul controlului, să acționeze cu competență și profesionalism, să adopte un comportament civilizat, să manifeste obiectivitate și nepărtinire, să fie ferm și exigent. Actele de control întocmite să prezinte situația de fapt constatată;
g) să respecte dispozițiile legale referitoare la regimul informațiilor clasificate și să le aplice în mod corespunzător documentelor, datelor, informațiilor și oricăror alte înscrisuri de care ia cunoștință în exercițiul atribuțiilor de serviciu;
h) să acorde sprijin profesional și moral colegilor în executarea acțiunilor de control. În cazul unor accidente generate de agresiunile și/sau de manifestările persoanelor ori reprezentanților entităților controlate, comisarii prezenți sunt datori să intervină pentru apărarea colegilor aflați în pericol, inclusiv prin utilizarea armamentului din dotare, în condițiile legii, și să asigure protecția și transportul celor răniți la unitatea medicală cea mai apropiată;
i) să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să îi compromită demnitatea sau să afecteze imaginea instituției;
j) să poarte uniforma, însemnele distinctive și armamentul numai în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și acțiunilor de control specifice. Încălcarea acestei prevederi constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor legale;
k) să respecte prevederile legale referitoare la regimul armelor și munițiilor, să asigure păstrarea și conservarea armamentului din dotare și să participe la ședințele de tragere conform planificării, în scopul menținerii și dezvoltării capacității de autoapărare. Încălcarea acestor prevederi sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală, după caz;
l) să se prezinte la serviciu în afara programului de lucru stabilit, în situații justificate de desfășurarea de acțiuni operative de control, de supraveghere, culegere, investigare și valorificare a datelor și informațiilor în scopul surprinderii în flagrant a faptelor de evaziune fiscală, în condițiile reglementate de comisarul general;
m) să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege, declarația de avere și declarația de interese;
n) să respecte programul de lucru și să folosească integral și eficient timpul de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
o) să își perfecționeze cunoștințele profesionale prin însușirea reglementărilor, a procedeelor, a tehnicilor și a celorlalte deprinderi necesare îndeplinirii la standardele cerute a îndatoririlor de serviciu;
p) să mențină ordinea și disciplina la locul de muncă și să aibă o ținută decentă și o comportare corectă în relațiile de serviciu;
q) să cunoască și să respecte atribuțiile comisarului care asigură serviciul de permanență la sediul Gărzii Financiare;
r) să respecte și să pună în aplicare prevederile legii privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților ce pot interveni în exercitarea funcției publice.
(2) Funcționarii publici și personalul contractual de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.
(3) Personalului Gărzii Financiare îi este interzis ca în sediile Gărzii Financiare:
a) să participe sau să faciliteze participarea la organizarea de întruniri politice;
b) să participe sau să faciliteze participarea la organizarea de manifestații sau afișarea de materiale care nu au legătură cu activitatea Gărzii Financiare;
c) să folosească surse de foc sau să fumeze în alte spații decât cele special amenajate;
d) să între, în afara orelor de program, în sediile Gărzii Financiare, fără aprobarea sau informarea prealabilă a șefului ierarhic;
e) să părăsească sediile Gărzii Financiare, în timpul programului de lucru, fără aprobarea șefului ierarhic;
f) să întreprindă acțiuni care aduc atingere imaginii instituției, demnității funcției publice deținute sau pun în primejdie siguranța sediilor Gărzii Financiare și a personalului;
g) să introducă persoane străine, fără îndeplinirea formalităților prevăzute de normele privind accesul în sediul Gărzii Financiare.
(4) În cadrul procesului de gestionare, utilizare și întreținere a echipamentelor și mașinilor din dotare, personalul Gărzii Financiare are și următoarele îndatoriri:
a) să cunoască cu strictețe normele tehnice de exploatare și întreținere a autoturismelor, instalațiilor, echipamentelor de calcul din dotare, pentru evitarea defectării acestora și a eventualelor accidente;
b) să folosească potrivit prescripțiilor tehnice și instrucțiunilor de utilizare echipamentele și bunurile materiale din dotare și să evite risipa de materiale consumabile.
(5) Încălcarea cu vinovăție a obligațiilor de serviciu, inclusiv a normelor de comportare în sediile Gărzii Financiare, constituie abatere disciplinară și se sancționează conform prevederilor legislației în vigoare.
(6) Personalul Gărzii Financiare răspunde patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale aduse Gărzii Financiare, din vina și în legătură cu munca prestată; dispozițiile din legislația muncii și din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condițiile și procedura de angajare a răspunderii, cauzele care nu atrag răspunderea și termenele de prescripție se aplică în mod corespunzător.
(7) Nerespectarea obligațiilor care decurg din clauza de confidențialitate atrage răspunderea personalului Gărzii Financiare atât în perioada executării serviciului, cât și după încetarea acestuia, în conformitate cu prevederile legale.
(8) Personalul Gărzii Financiare răspunde administrativ sau penal pentru săvârșirea faptelor sancționate ca atare prin actele normative în vigoare.