HOTĂRÂRE nr. 371 din 14 aprilie 2010

HOTĂRÂRE Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 28 aprilie 2010
Intrat în vigoare
28.10.2010
Forma consolidată din
28.10.2010

pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

"(5) Atât în cadrul acordării autorizațiilor de funcționare, cât și în cadrul formulării regulilor generale obligatorii, autoritatea competentă pentru protecția mediului ia în considerare recomandările prevăzute în ghidurile Comisiei Europene pentru fiecare activitate care intră sub incidența prezentei hotărâri."

2. La articolul 5 alineatul (6), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) pentru orice alte substanțe decât cele prevăzute la lit. a):

1. fie să respecte cerințele prevăzute la alin. (1) pentru fiecare activitate în parte;

2. fie să atingă o valoare a emisiilor totale de compuși organici volatili care ar fi fost atinsă în situația aplicării cerințelor prevăzute la pct. 1."

3. La articolul 5, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(7) Substanțele și amestecurile chimice periculoase cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de risc R45, R46, R49, R60 și R61, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.408/2008 privind clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase, se înlocuiesc în cel mai scurt termen în procesele tehnologice, în măsura în care este posibil, ținându-se cont de recomandările prevăzute la art. 3 alin. (5), cu substanțe sau preparate chimice mai puțin nocive."

4. La articolul 5, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(9) Pentru emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de risc R40 sau R68, pentru care suma debitelor masice ale compușilor care justifică etichetarea R40 sau R68 este mai mare sau cel puțin egală cu 100 g/h, se respectă o valoare-limită de emisie de 20 mg/Nmc. Valoarea-limită de emisie se raportează la suma concentrației masice a tuturor compușilor organici volatili din emisii."

5. La articolul 5, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(10) Titularul activității are obligația de a lua măsurile necesare pentru a limita și a preveni emisiile de compuși organici volatili prevăzute la alin. (7) și (9), în măsura în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic și economic, în scopul protejării sănătății omului și mediului."

6. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 7. - În cazul încălcării prevederilor prezentei hotărâri, titularul activității are următoarele obligații:

a) să informeze autoritatea competentă pentru protecția mediului;

b) să ia măsurile necesare pentru a restabili, în cel mai scurt termen, conformitatea cu prevederile prezentei hotărâri;

c) să își suspende activitatea până la restabilirea conformității potrivit condițiilor prevăzute la lit. b), în cazul în care reprezintă un pericol direct asupra sănătății umane și a mediului."

7. La articolul 10, alineatul (2) se abrogă.

8. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:

"Art. 12. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările ulterioare, autoritatea competentă pentru protecția mediului ia măsurile necesare pentru a garanta că solicitările de autorizare, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2006, pentru instalațiile noi sau care au suferit modificări substanțiale sunt puse la dispoziția publicului, pentru o perioadă de 30 zile, pentru a permite acestuia să își prezinte observațiile înainte ca autoritatea competentă pentru protecția mediului să ia o decizie.

(2) Fără a aduce atingere prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 152/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2006, nu se va modifica modul de prezentare a informației destinate publicului.

(3) În cadrul procedurii de autorizare, autoritatea competentă pentru protecția mediului pune la dispoziția publicului decizia sa, precum și o copie a autorizației, cu toate modificările ulterioare.

(4) Autoritatea competentă pentru protecția mediului pune la dispoziția publicului lista instalațiilor autorizate, precum și regulile generale obligatorii."

9. La anexa nr. 5 punctul 3.1, litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

"c) Planul de gestionare a solvenților organici cu conținut de compuși organici volatili se elaborează anual pentru a determina valoarea totală a emisiilor de compuși organici volatili rezultate din toate activitățile în cauză și pentru a se evalua conformitatea cu prevederile art. 5 alin. (6) lit. b) din hotărâre, iar valoarea obținută este comparată cu valoarea totală a emisiilor de compuși organici volatili care ar fi fost obținută dacă cerințele anexelor nr. 2 și 4 la hotărâre ar fi fost respectate pentru fiecare activitate separat."

10. În tot cuprinsul hotărârii cuvântul "preparat" sau "preparate" în înțelesul art. 3 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, în versiunea acestuia din 30 decembrie 2006, se înlocuiește cu cuvîntul "amestec", respectiv "amestecuri".

Articolul II

Începând cu data de 1 decembrie 2010, alineatul (7) al articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"(7) Substanțele sau amestecurile cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D ori H360F sau frazele de risc R45, R46, R49, R60 sau R61, din cauza conținutului lor de compuși organici volatili din clasa substanțelor cancerigene, mutagene ori toxice pentru reproducere în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE , precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 , se înlocuiesc în procesele tehnologice, în măsura în care este posibil, cu substanțe sau amestecuri mai puțin nocive, în cel mai scurt termen."

Articolul III

Începând cu data de 1 iunie 2015, alineatele (7), (9) și (14) ale articolului 5 din Hotărârea Guvernului nr. 699/2003 privind stabilirea unor măsuri pentru reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(7) Substanțele sau amestecurile cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H340, H350, H350i, H360D sau H360F, din cauza conținutului lor de compuși organici volatili din clasa substanțelor cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE , precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 , se înlocuiesc în procesele tehnologice, în măsura în care este posibil, cu substanțe sau amestecuri mai puțin nocive, în cel mai scurt termen.

...............................................................................................

(9) Pentru emisiile de compuși organici volatili halogenați cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol H341 sau H351, pentru care suma debitelor masice ale compușilor care justifică frazele de pericol H341 sau H351 este mai mare sau cel puțin egală cu 100 g/h, se respectă o valoare-limită de emisie de 20 mg/Nmc. Valoarea-limită de emisie se raportează la suma concentrației masice a tuturor compușilor organici volatili din emisii.

...............................................................................................

(14) Valorile emisiilor de compuși organici volatili ale substanțelor și amestecurilor chimice periculoase, cărora le sunt atribuite sau pe care trebuie aplicate frazele de pericol prevăzute la alin. (7) și (9), trebuie să fie conforme cu valorile-limită de emisie prevăzute la alin. (8) și, respectiv, (9), în termenul stabilit de autoritatea competentă pentru protecția mediului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

Articolul IV

Modificările cuprinse la art. I pct. 4 și 10 din prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iunie 2010.

Prezenta hotărâre transpune articolul 3 al Directivei 2008/112/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a directivelor 76/768/CEE , 88/378/CEE , 1999/13/CE ale Consiliului și a directivelor 2000/53/CE , 2002/96/CE și 2004/42/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, pentru a le adapta Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L 345 din 23 decembrie 2008.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul mediului și pădurilor,

Lazlo Borbely

Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri,

Adriean Videanu

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,

Mihail Dumitru

Ministrul transporturilor și infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Șeful Departamentului pentru Afaceri Europene,

Bogdan Mănoiu

Ministrul finanțelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

București, 14 aprilie 2010.

Nr. 371.

----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.