Capitolul III — Caracteristicile liniei care condiționează remorcarea și frânarea trenurilor

(1) Rezistența specifică a curbei este suma forțelor de frecare dintre roțile vehiculelor din compunerea trenului care se înscriu în curbă și șina, raportată la greutatea totală a trenului; se exprimă în daN/t.

(2) Rezistența specifică a declivității însumată cu rezistența specifică a curbei determină rezistența specifică echivalentă a liniei pe lungimea curbei respective.

(1) Rezistența maximă a unei porțiuni de linie este cea mai mare rezistență specifică echivalentă pentru porțiunea de linie respectivă și se numește rezistența caracteristică a porțiunii de linie.

(2) Rezistența caracteristică a unei porțiuni de linie se măsoară în daN/t și este necesară la stabilirea tonajelor de remorcat.

(1) În cazul demarării unui tren oprit pe porțiunea de linie cu rezistența caracteristică, la aceasta se adaugă o rezistență suplimentară, numită spor de rezistență caracteristică datorat inerției la demaraj.

(2) Sporul de rezistență caracteristică datorat inerției la demaraj se stabilește în conformitate cu datele caracteristice ale intervalelor dintre punctele de secționare, de care trebuie să se țină seama la stabilirea tonajului trenului.

(1) Panta cu declivitatea cea mai mare pe o lungime de 1000 metri se numește pantă caracteristică și se stabilește între două puncte (din linie curentă și/sau puncte de secționare). Panta caracteristică se exprimă în mm/m sau adimensional în "la mie".

(2) Când panta cu declivitatea cea mai mare este mai mică de 1000 metri, panta caracteristică se calculează ca medie ponderată a acesteia cu diferența de lungime până la 1000 metri a pantelor învecinate cele mai mari.

(3) Panta caracteristică a unei secții de circulație este cea mai mare dintre pantele caracteristice ale secției respective și este necesară la stabilirea procentelor de masă frânată și a vitezelor maxime de circulație ale trenurilor.