privind modificarea art. 8 alin. (1) din Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 4.500/2008 pentru stabilirea unui cadru unitar privind metodele de completare și transmitere a datelor și informațiilor referitoare la respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici și la implementarea procedurilor disciplinare
- prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) și ale art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, republicată;
- prevederile art. 9 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, cu modificările și completările ulterioare;
- necesitatea îndeplinirii activităților prevăzute de condiționalitatea nr. 4 I. "Prevenirea faptelor de corupție", măsura 4 "Monitorizarea respectării normelor de conduită și a standardelor etice în administrația publică", etapa 4.2 "Stabilirea metodelor de colectare a informațiilor relevante privind încălcarea normelor de etică de către funcționarii publici din toate sectoarele, centralizarea acestora și prezentarea lor într-un format unic" și etapa 4.3 "Colectarea informațiilor relevante privind măsurile luate pentru reducerea oportunităților de corupție, precum și evaluarea impactului acestora. Raportarea măsurilor luate pentru reducerea oportunităților de corupție, precum și a sancțiunilor luate împotriva funcționarilor publici, în particular a celor din administrația publică de la nivel local. Pregătirea și diseminarea de către mass-media a datelor statistice, pe baza unor rapoarte semestriale", cuprinse în Planul de acțiune pentru îndeplinirea condiționalităților din cadrul mecanismului de cooperare și verificare a progresului realizat de România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.346/2007, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) și ale art. 22 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici emite prezentul ordin.
La articolul 8, alineatul (1) din Ordinul președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 4.500/2008 pentru stabilirea unui cadru unitar privind metodele de completare și transmitere a datelor și informațiilor referitoare la respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici și la implementarea procedurilor disciplinare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 7 mai 2008, se modifică după cum urmează:
"Art. 8. - (1) Pe baza datelor și informațiilor cuprinse în formatele de raportare trimestriale privind respectarea normelor de conduită de către funcționarii publici și în formatele de raportare semestriale privind implementarea procedurilor disciplinare în cadrul autorităților și instituțiilor publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici elaborează rapoarte semestriale, pe care le publică pe portalul instituției, după cum urmează:
a) în luna octombrie, pentru semestrul I al anului în curs;
b) în luna aprilie a anului următor, pentru semestrul II al anului precedent."
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
București, 13 iulie 2010.