Articolul 1
Se aprobă Normele metodologice privind introducerea pe piață a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Normelor metodologice privind introducerea pe piață a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe
Văzând Referatul de aprobare al Direcției sănătate publică și control în sănătate publică nr. Cs.A. 3.711 din 19 aprilie 2010 din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor, republicată, și prevederile art. 2 și 24 din Legea nr. 150/2004 privind siguranța alimentelor și a hranei pentru animale, republicată,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu completările ulterioare, al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările ulterioare, și al art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările ulterioare,
ministrul sănătății, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emit următorul ordin:
Se aprobă Normele metodologice privind introducerea pe piață a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Direcția de sănătate publică și control în sănătate publică din Ministerul Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, Institutul Național de Sănătate Publică, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin comisariatele regionale pentru protecția consumatorilor/comisariatele județene pentru protecția consumatorilor, respectiv prin Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, precum și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București și punctele de inspecție la frontieră, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății,
Cseke Attila
p. Președintele Autorității Naționale
Sanitare Veterinare și pentru Siguranța
Alimentelor,
Corneliu Ceică
Președintele Autorității Naționale
pentru Protecția Consumatorilor,
Constantin Cerbulescu
NORME METODOLOGICE
privind introducerea pe piață a alimentelor la care
s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe
(1) Adăugarea de vitamine, minerale și alte substanțe în alimente se supune prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind adaosul de vitamine și minerale, precum și de anumite substanțe de alt tip în produsele alimentare.
(2) Ministerul Sănătății este autoritatea națională competentă pentru implementarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 .
(1) În conformitate cu prevederile art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 1.925/2006 , producătorul sau persoana care vrea să introducă pe piață alimente la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe:
a) va notifica respectiva introducere pe piață la Institutul Național de Sănătate Publică, prin transmiterea on-line a modelului de etichetă utilizat pentru produsul respectiv;
b) va notifica retragerea produsului de pe piață la Institutul Național de Sănătate Publică.
(2) Personalul de specialitate desemnat prin decizie de către conducătorul instituției prevăzute la alin. (1) are următoarele atribuții:
a) primește notificările privind introducerea pe piață a alimentelor care intră sub incidența Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 , în vederea analizării conformității cu cerințele acestui regulament;
b) publică lunar pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății lista notificărilor primite;
c) în cazul neconformității cu cerințele Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 , informează producătorul sau persoana care vrea să introducă pe piață alimente la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe, în termen de 30 de zile de la primirea notificării.
(3) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordinului, producătorul sau persoana care a introdus pe piață alimente la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe va notifica respectiva introducere pe piață la Institutul Național de Sănătate Publică, prin depunerea unui model de etichetă utilizat pentru produsul respectiv.
Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor iau măsurile necesare pentru monitorizarea alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe și pentru furnizarea, până la data de 1 iulie 2012, către Comisia Europeană a informațiilor privind evoluția pieței de produse alimentare la care au fost adăugate vitamine și minerale, consumul acestora, aportul de nutrienți pentru populație și modificarea obiceiurilor alimentare, precum și adăugarea altor substanțe și, de asemenea, eventuale propuneri de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 .
Ministerul Sănătății are următoarele atribuții:
a) în cazul în care nu există prevederi la nivel comunitar, notifică Comisiei Europene și celorlalte state membre adoptarea unor noi reglementări naționale cu privire la adaosul obligatoriu de vitamine și minerale la anumite categorii de alimente sau interzicerea ori restricționarea utilizării altor substanțe pentru producerea anumitor alimente, precum și măsurile urmărite, oferind justificarea lor;
b) în cazul în care există motive serioase de a considera că un anumit produs dăunează sănătății umane, cu toate că acesta corespunde prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 , poate suspenda sau restricționa provizoriu aplicarea respectivelor prevederi pe teritoriul României și informează celelalte state membre și Comisia Europeană privind produsul respectiv, justificând decizia;
c) transmite către Comisia Europeană, până la data de 1 iulie 2012, informațiile prevăzute la art. 3;
d) avizează publicitatea alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe.
Controlul respectării prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 se face de către:
a) specialiștii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, pentru controlul respectării prevederilor privind etichetarea alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe la comercializare;
b) specialiștii împuterniciți din cadrul Ministerului Sănătății:
1. pentru controlul respectării prevederilor referitoare la tipurile de vitamine și minerale care se pot adăuga în produsele alimentare;
2. pentru suspendarea și restricționarea temporară a introducerii pe piață a alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe, în cazul în care se consideră că acestea dăunează sănătății umane, conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.925/2006 ;
c) specialiștii din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor:
1. pentru controlul alimentelor la care s-au adăugat vitamine, minerale și alte substanțe care fac obiectul activității de importexport și/sau de comerț intracomunitar;
2. pentru controlul respectării prevederilor privind alimentele, conform Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare.
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.