Articolul 1
Se aprobă Normele privind monitorizarea radiologică a materialelor metalice reciclabile pe întregul ciclu de colectare, comercializare și procesare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Normelor privind monitorizarea radiologică a materialelor metalice reciclabile pe întregul ciclu de colectare, comercializare și procesare
Având în vedere că în ultimii ani materialele radioactive au fost găsite în mod destul de frecvent în materiale metalice reciclabile, ceea ce a condus la creșterea gradului de îngrijorare socială în ceea ce privește riscurile pe care le implică,
luând în considerare că este necesar să se adopte măsuri de monitorizare a radiațiilor în încercarea de a preveni și, unde este necesar, de a detecta și controla prezența radioactivității în materiale metalice reciclabile, pe care unele centrale metalurgice le folosesc în materia primă în procesul propriu de producție,
ținând cont de prevederile Ordinului președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 14/2000 pentru aprobarea Normelor fundamentale de securitate radiologică, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile Ordinului președintelui Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare nr. 356/2005 pentru aprobarea Normelor privind sursele orfane și controlul surselor închise de mare activitate,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.627/2003 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, cu modificările și completările ulterioare,
în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor,
ministrul administrației și internelor, președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare și
vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emit următorul ordin:
Se aprobă Normele privind monitorizarea radiologică a materialelor metalice reciclabile pe întregul ciclu de colectare, comercializare și procesare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Ministerul Administrației și Internelor, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare și Autoritatea Națională a Vămilor vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
*
Prezentul ordin implementează prevederile art. 8 alin. 2 și art. 9 alin. 3 din Directiva 2003/122/EURATOM a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind controlul surselor radioactive închise de mare activitate și al surselor orfane, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 346 din 31 decembrie 2003.
Ministrul administrației și internelor,
Vasile Blaga
Președintele Comisiei Naționale
pentru Controlul Activităților Nucleare,
Vajda Borbala
Vicepreședintele Agenției Naționale
de Administrare Fiscală,
Radu Traian Mărginean
NORMA 19/05/2010
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.