ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 81 din 8 septembrie 2010

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Guvernul
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 10 septembrie 2010
Intrat în vigoare
10.09.2010
Forma consolidată din
10.09.2010

privind ratificarea Memorandumului suplimentar de înțelegere (al doilea addendum la Memorandumul de înțelegere) dintre Uniunea Europeană și România, semnat la Bruxelles la 20 iulie 2010 și la București la 2 august 2010, la Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, semnat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009

Având în vedere:

- amânarea tragerii celei de-a treia tranșe, inițial asumată pentru al doilea trimestru al anului 2010, și necesitatea încadrării în calendarul stabilit cu Comisia Europeană în ceea ce privește eliberarea tranșelor din împrumut;

- asigurarea unei finanțări echilibrate a deficitului bugetar din surse interne și externe, precum și consolidarea rezervei tampon în valută conform celor agreate cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană;

- riscul reputațional pentru statul român în cazul în care această tranșă nu ar fi disponibilizată conform calendarului, luând în considerare faptul că, în baza angajamentului luat de România față de Comisia Europeană de a finaliza în regim de urgență procedura internă de ratificare a documentelor contractuale, aceasta și-a programat în planurile sale de finanțare atragerea de fonduri prin lansarea unei emisiuni de obligațiuni în luna septembrie și luând în considerare faptul că aceste elemente constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articolul UNIC

Se ratifică Memorandumul suplimentar de înțelegere (al doilea addendum la Memorandumul de înțelegere) dintre Uniunea Europeană și România, semnat la Bruxelles la 20 iulie 2010 și la București la 2 august 2010, la Memorandumul de înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, semnat la București și la Bruxelles la 23 iunie 2009, ratificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 1 iulie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 364/2009, cu completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

---------------

Ministrul finanțelor publice,

Gheorghe Ialomițianu

Guvernatorul Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu

Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,

Ioan Nelu Botiș

Ministrul transporturilor și infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

Ministerul educației,

cercetării, tineretului și sportului,

Daniel Petru Funeriu

Ministrul administrației și internelor,

Vasile Blaga

Ministrul economiei,

comerțului și mediului de afaceri,

Ion Ariton

Ministrul sănătății,

Cseke Attila

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

București, 8 septembrie 2010.

Nr. 81.

MEMORANDUM 02/08/2010

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.