Articolul 1
Se aprobă tarifele percepute pentru actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în domeniul minier.
Având în vedere art. 48 alin. (1) și art. 55 lit. d) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 2 lit. e) și al art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale,
președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.
Se aprobă tarifele percepute pentru actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în domeniul minier.
Actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în domeniul minier, încadrarea lor după gradele de complexitate și tarifarea acestora sunt prevăzute în anexele nr. 1-10, iar solicitarea eliberării actelor se face prin scrisori-comandă, conform modelelor prezentate în anexele nr. 11 și 12.
Actele se eliberează numai după ce solicitantul face dovada achitării tarifului corespunzător.
Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării. La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 233/2009 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în domeniul minier, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 16 noiembrie 2009.
Președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruți
București, 15 septembrie 2010.
Nr. 138.
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.