Articolul I
Regulamentul pentru autorizarea electricienilor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 90/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 8 decembrie 2009, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 14, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Autoritatea competentă poate acorda calitatea de electrician autorizat personalului angajat al autorității competente în departamentele tehnice de reglementare în domeniul energiei electrice sau de control, la cererea acestora, dacă solicitanții îndeplinesc condițiile de calificare și experiență profesională precizate în anexa nr. 7, pentru gradul/tipul de autorizare solicitat."
2. La articolul 61, litera D se modifică și va avea următorul cuprins:
"D. În calitate de angajat al unui operator economic având calitatea de producător ori consumator de energie electrică, industrial sau asimilat:
a) electricianul autorizat gradul I, care desfășoară activitatea de exploatare a instalațiilor din patrimoniul producătorului/ consumatorului de energie electrică, industrial sau asimilat, execută, sub coordonarea/supravegherea electricienilor autorizați gradul IIB, IIIB sau IVB, lucrări de întreținere/reparații ale instalațiilor electrice respective;
b) electricianul autorizat gradul/tipul IIB, IIIB sau IVB, care desfășoară activitatea de exploatare a instalațiilor electrice din patrimoniul producătorului/consumatorului de energie electrică, industrial sau asimilat, coordonează/supraveghează executarea lucrărilor de întreținere/reparații ale instalațiilor electrice respective;
c) electricianul autorizat gradul/tipul IIA, IIIA sau IVA coordonează/supraveghează realizarea proiectelor de instalații electrice din patrimoniul producătorului/consumatorului de energie electrică, industrial sau asimilat, în vederea dezvoltării sau retehnologizării acestora."
3. La articolul 62 alineatul (2), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
"c) pentru situația reglementată prin art. 61 lit. D: la înregistrarea unui dosar al instalației de utilizare a consumatorului/producătorului de energie electrică se va prezenta copia unei adeverințe din care să rezulte că electricianul autorizat este angajatul consumatorului/ producătorului de energie electrică."