în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 13, alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor publice și ministrul dezvoltării regionale și turismului emit următorul ordin:
Se aprobă standardele de cost aferente categoriilor de construcții care fac obiectul finanțării, prevăzute la subpct. 2.1 din cap. I "Acordarea ajutorului de stat regional pentru investiția inițială" din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările ulterioare, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Standardele de cost, aprobate potrivit art. 1, stau la baza stabilirii valorii maxime a costurilor eligibile aferente categoriilor de construcții care fac obiectul acordării ajutorului de stat.
În cazul în care valoarea construcției prezentată în proiect depășește valoarea calculată conform standardelor de cost, aprobate potrivit art. 1, diferența este considerată cost neeligibil.
(1) Se aprobă înființarea Comisiei interministeriale pentru analiza oportunității implementării proiectelor de investiții în domeniul turismului, denumită în continuare Comisia.
(2) Comisia este formată din 5 membri - reprezentanți ai Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului -, după cum urmează:
– președinte - secretar de stat coordonator al Direcției generale ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate, Ministerul Finanțelor Publice;
– membri - secretar general, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului;
– șef serviciu coordonator al Unității de implementare a prevederilor schemei de ajutor de stat instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 1.680/2008, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice;
– director, Direcția dezvoltare turistică, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului;
– consilier personal cabinet secretar de stat, coordonator al Direcției generale ajutor de stat, practici neloiale și prețuri reglementate, Ministerul Finanțelor Publice, care îndeplinește și funcția de secretar al Comisiei.
(3) Comisia se întrunește ori de câte ori este necesar la unul dintre sediile celor două ministere, pentru a analiza oportunitatea implementării proiectelor de investiții în domeniul turismului, iar, în exercitarea atribuțiilor sale, emite aviz consultativ.
(la 07-01-2011, Actul a fost completat de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 26 din 4 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 07 ianuarie 2011 )
Ministerul Finanțelor Publice, prin Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat, asigură îndeplinirea prevederilor prezentului ordin.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu Ministrul dezvoltării regionale și turismului, Elena Gabriela Udrea
ANEXĂ
I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referință în vederea stabilirii cheltuielilor eligibile aferente construcțiilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările ulterioare.
Standardul de cost se referă la cheltuieli cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiția de bază", subcap. 4.1 "Construcții și instalații", din anexa nr. 4 "Metodologie privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții" la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard de cost se adresează:
a) Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de autoritate de implementare a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă;
III. Obiectiv de referință
Obiectivul de referință îl constituie construcția "Hală de producție".
IV. Cost unitar
Cost unitar (exclusiv TVA)
Construcții și instalații (C+I)
Notă 1) A(d)- arie desfășurată, definită ca sumă a ariilor tuturor nivelelor construcției, conform STAS 4908-85 "Clădiri civile, industriale și agrozootehnice. Arii și volume convenționale". 2) Hală de producție amenajată pentru montare pod rulant.
Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al investiției, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
– cap. 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului;
– cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului;
– cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică;
– cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază, subcap. 4.2-4.6;
– cap. 5 - Alte cheltuieli;
– cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar.
Structură de primire turistică amplasată în zonă cu
resurse turistice definită potrivit legii
(la 07-01-2011, sintagma: Structură de primire turistică, având în incintă funcțiuni integrate de cazare turistică, alimentație publică și agrement a fost înlocuită de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 26 din 4 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 07 ianuarie 2011 )
I. Preambul
Standardul de cost constituie document de referință în vederea stabilirii cheltuielilor eligibile aferente construcțiilor, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, cu modificările ulterioare.
Standardul de cost se referă la cheltuieli cuprinse în cap. 4 "Cheltuieli pentru investiția de bază", subcap. 4.1 "Construcții și instalații", din anexa nr. 4 "Metodologie privind elaborarea devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții" la Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conținutului-cadru al documentației tehnico-economice aferente investițiilor publice, precum și a structurii și metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiții și lucrări de intervenții.
II. Domeniu de aplicare
Prezentul standard se adresează:
a) Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de autoritate de implementare a schemei de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă;
III. Obiectiv de referință
Obiectivul de referință îl constituie construcția "Structură de primire turistică amplasată în zonă cu resurse turistice definită potrivit legii
(la 07-01-2011, Capitolul III. din Standardul de cost indicativ SAS-02 , ANEXĂ a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 26 din 4 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 07 ianuarie 2011 )
IV. Cost unitarValori de referințăConstrucții și instalații (C+I)750
"Structură de primire turistică amplasată în zonă cu
resurse turistice definită potrivit legii" ^2)
Cost unitar (exclusiv TVA)
(la 07-01-2011, sintagma: Structură de primire turistică, având în incintă funcțiuni integrate de cazare turistică, alimentație publică și agrement a fost înlocuită de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 26 din 4 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 07 ianuarie 2011 )
Notă 1) A(d) - arie desfășurată, definită ca sumă a ariilor tuturor nivelelor construcției, conform STAS 4908-85 "Clădiri civile, industriale și agrozootehnice. Arii și volume convenționale". 2) Prezentul standard de cost nu include următoarele categorii de structuri de primire turistică: – cu funcțiune de cazare turistică: hoteluri-apartament, moteluri, hosteluri, bungalouri, cabane, sate de vacanță, campinguri, camere de închiriat în locuințe familiale, pontoane plutitoare, nave fluviale și maritime, pensiuni turistice urbane sau rurale, pensiuni agroturistice, case tradiționale, alte unități cu funcțiuni de cazare turistică; – cu funcțiune de agrement: cluburi, cazinouri și centre de închiriere.
Standardul de cost nu cuprinde cheltuielile aferente următoarelor capitole din structura devizului general al investiției, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 28/2008:
– cap. 1 - Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului;
– cap. 2 - Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului;
– cap. 3 - Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică;
– cap. 4 - Cheltuieli pentru investiția de bază, subcap. 4.2-4.6;
– cap. 5 - Alte cheltuieli;
– cap. 6 - Cheltuieli pentru probe tehnologice și teste și predare la beneficiar.
(la 07-01-2011, ANEXA la standardul de cost indicativ SAS-02 a fost abrogată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 26 din 4 ianuarie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 07 ianuarie 2011 )