Articolul 1
Se aprobă Procedura privind desemnarea unui titular de licență pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
pentru aprobarea Procedurii privind desemnarea unui titular de licență pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice
(actualizat până la data de 16 noiembrie 2012*)
--------------
*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 16 noiembrie 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamț prin includerea tuturor modificărilor și completărilor aduse de către ORDINUL nr. 40 din 14 noiembrie 2012.
Conținutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor
Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 34 alin. (2) din Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 540/2004, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Se aprobă Procedura privind desemnarea unui titular de licență pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Titularii de licență de distribuție a energiei electrice, precum și ceilalți prestatori ai serviciului de distribuție a energiei electrice vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 19/2006 pentru aprobarea Procedurii privind desemnarea unui titular de licență pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 5 septembrie 2006.
Președintele Autorității Naționale de
Reglementare în Domeniul Energiei,
Iulius Dan Plaveti
București, 10 februarie 2011.
Nr. 4.
PROCEDURĂ
privind desemnarea unui titular de licență
pentru preluarea desfășurării serviciului
de distribuție a energiei electrice
(1) Scopul prezentei proceduri îl constituie stabilirea:
a) cadrului de acțiune al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) în situația retragerii/suspendării unei licențe care permite desfășurarea activității de distribuție, astfel încât să nu fie afectată continuitatea acesteia;
b) responsabilităților operatorului economic, a cărui licență a fost sau urmează a fi retrasă, în legătură cu predarea activității sale de distribuție și a activelor aferente către un titular de licență desemnat de ANRE;
c) modului în care ANRE desemnează un titular de licență să preia desfășurarea activității de distribuție și activele aferente de la titularul de licență aflat în imposibilitatea de a continua să presteze serviciul de distribuție;
d) responsabilităților titularului de licență care preia activitatea de distribuție desfășurată în baza unei licențe care a fost sau urmează a fi retrasă.
(2) Procedura stabilește totodată și etapele necesare pentru înlocuirea unui prestator al serviciului de distribuție a energiei electrice care realizează acest serviciu în temeiul art. 44 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, în condițiile stipulate în Metodologia de stabilire a tarifului pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuție a energiei electrice, precum și a condițiilor pentru retransmiterea energiei, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 3/2007, denumită în continuare Metodologie.
---------------
Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 40 din 14 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 16 noiembrie 2012.
(1) Desemnarea unui alt titular de licență devine necesară atunci când continuitatea activității de distribuție, a cărei desfășurare este permisă pe baza unei licențe acordate de ANRE, poate fi afectată, în situațiile în care ANRE ia hotărârea de retragere/suspendare a acelei licențe:
a) pentru una dintre cauzele precizate în condițiile asociate licenței respective;
b) în urma intrării titularului licenței în procedura de faliment;
c) din cauza imposibilității concesionarului serviciului public privind distribuția energiei electrice de a continua prestarea serviciului:
- după data la care concedentul, prin voință unilaterală, a reziliat contractul de concesiune;
- în urma expirării perioadei în care concesionarul serviciului a mai avut dreptul să desfășoare serviciul, ulterior datei la care concedentul, prin voință unilaterală, a reziliat contractul de concesiune.
(2) Licența, a cărei retragere/suspendare determină utilizarea prezentei proceduri, poate fi:
a) o licență pentru distribuția energiei electrice, al cărei titular este unul dintre operatorii concesionari ai serviciului public privind distribuția energiei electrice;
b) o licență pentru distribuția energiei electrice, în baza căreia titularul său desfășoară activitatea obiect al licenței în unul sau mai multe perimetre care sunt incluse în zona/zonele de activitate specificată(e) în condițiile asociate licenței/licențelor de distribuție deținute de unul sau de mai mulți dintre operatorii concesionari ai serviciului public privind distribuția energiei electrice;
c) o licență pentru producerea de energie electrică, în caz că a fost înscris în condițiile asociate acesteia dreptul complementar al titularului licenței de a desfășura activitatea de distribuție a energiei electrice în unul sau mai multe perimetre care sunt incluse în zona/zonele de activitate specificate în condițiile asociate licenței/licențelor de distribuție deținute de unul sau de mai mulți dintre operatorii concesionari ai serviciului public privind distribuția energiei electrice.
(3) Desemnarea de către ANRE a unui operator principal de distribuție înlocuitor este necesară și în cazul în care prestatorul serviciului de distribuție se află în următoarele situații:
a) la cererea prestatorului serviciului de distribuție, ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență;
b) din oficiu, ca urmare a intrării prestatorului serviciului de distribuție în procedura de faliment;
c) imposibilitatea asigurării serviciului universal către clienții casnici din motive neimputabile acestora;
d) nerespectarea obligațiilor stipulate în art. 14 din Contractul-cadru pentru distribuția energiei electrice de către persoane juridice, altele decât cele titulare de licență de distribuție a energiei electrice, prevăzut în anexa nr. 1 la Metodologie;
e) imposibilitatea asigurării alimentării cu energie electrică a utilizatorilor racordați la rețeaua electrică deținută de prestator din motive neimputabile acestora.
În înțelesul prezentei proceduri se folosesc următorii termeni și expresii:
a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;
b) autoritate contractantă - ministerul de resort, în prezent Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
c) titular de licență/prestator al serviciului de distribuție înlocuit - titularul de licență/prestatorul unei activități de distribuție a energiei electrice ce urmează a fi preluată de un operator principal de distribuție desemnat de ANRE conform prezentei proceduri;
d) operator principal de distribuție a energiei electrice - persoană juridică titulară a unei licențe de distribuție a energiei electrice și a unui contract de concesiune a serviciului de distribuție încheiat cu autoritatea contractantă și care prestează serviciul de distribuție a energiei electrice până la punctul de delimitare dintre instalațiile de distribuție proprii și cele ale prestatorului serviciului de distribuție;
e) prestator al serviciului de distribuție a energiei electrice - persoană juridică, alta decât operatorul principal de distribuție, care prestează un serviciu de distribuție a energiei electrice prin capacități energetice proprii sau aparținând altei persoane fizice sau juridice, preluate prin contract de concesiune, închiriere, comodat ori altă formă legală, denumit în continuare prestator;
f) producere de energie electrică - activitatea de exploatare comercială a capacităților de producere a energiei electrice;
g) serviciu universal - serviciul de furnizare a energiei electrice garantat clienților casnici și clienților noncasnici cu un număr de salariați mai mic de 50 și o cifră de afaceri anuală sau o valoare totală a activelor din bilanțul contabil conform raportărilor fiscale anuale, care nu depășește 10 milioane de euro, la un nivel de calitate și la prețuri rezonabile, transparente, ușor comparabile și nediscriminatorii;
---------------
Litera g) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 40 din 14 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 16 noiembrie 2012.
(1) În situația retragerii/suspendării licenței prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) titularii de licență potențial înlocuitori sunt toți ceilalți titulari de licență care sunt operatori principali de distribuție.
(2) În situațiile de retragere/suspendare a unei licențe prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și c), precum și în situațiile prevăzute la art. 2 alin. (3), titularul de licență înlocuitor este titularul de licență concesionar al serviciului în zona în care își desfășoară activitatea de distribuție operatorul economic care urmează să fie înlocuit.
(1) În cazul licențelor specificate la art. 2 alin. (2) lit. a), la apariția cauzelor care necesită aplicarea prezentei proceduri, ANRE informează în scris:
a) titularul de licență ce trebuie înlocuit (concesionar al serviciului);
b) toți ceilalți titulari de licență (concesionari ai serviciului) care sunt potențial înlocuitori ai acestuia;
c) autoritatea contractantă,
cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de data la care a prevăzut să recurgă la retragerea/suspendarea licenței și la desemnarea titularului de licență înlocuitor.
(2) În cazul licențelor specificate la art. 2 alin. (2) lit. b) și c) la apariția cauzelor care necesită aplicarea prezentei proceduri, ANRE informează în scris despre intenția de retragere/suspendare a licenței:
a) titularul licenței ce trebuie înlocuit;
b) titularul/titularii de licență concesionari ai serviciului în zona/zonele în care se desfășoară și activitatea de distribuție obiect al licenței, care urmează a prelua activitatea de distribuție obiect al licenței ce urmează a fi retrasă/suspendată.
Aceste informații se transmit titularilor de licență menționați (înlocuit, înlocuitor), cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de data la care ANRE urmează să retragă/suspende licența.
(3) Comunicarea adresată de ANRE conform alin. (1) și (2) va conține, cel puțin, următoarele:
a) numele titularului de licență care trebuie înlocuit;
b) data la care ANRE urmează să emită decizia de retragere/suspendare a licenței deținute de titularul de licență care trebuie înlocuit;
c) modul în care orice parte interesată poate solicita operativ de la ANRE informații cu privire la desfășurarea procesului de preluare a activității de distribuție la care se face referire.
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la art. 5 alin. (1), fiecare titular de licență potențial înlocuitor trebuie să comunice ANRE poziția sa, referitoare la preluarea activității de distribuție desfășurate de operatorul principal de distribuție ce trebuie înlocuit.
(2) În comunicarea adresată ANRE conform alin. (1), titularul de licență potențial înlocuitor poate face cunoscut:
a) acceptul cu privire la preluarea distribuției de energie electrică de la titularul de licență, operator principal de distribuție, care nu va mai putea desfășura această activitate, și motivația sa (de exemplu, intenția de extindere a zonei de prestare a serviciului de distribuție);
b) refuzul desemnării sale ca titular de licență înlocuitor, pentru care trebuie să furnizeze justificări temeinice.
În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la art. 5 alin. (2), operatorul/operatorii principal(i) de distribuție în zona/zonele în care se desfășoară și activitatea de distribuție obiect al licenței ce urmează a fi retrasă va/vor comunică dacă există probleme de natură a împiedica preluarea serviciului.
(1) Desemnarea titularului sau titularilor de licență înlocuitori care trebuie să preia desfășurarea activității de distribuție se face pe baza unei/unor decizii emise de ANRE simultan cu decizia privind retragerea/suspendarea licenței deținute de titularul de licență ce trebuie înlocuit.
(2) Deciziile menționate la alin. (1) specifică preluarea temporară în folosință a capacităților energetice de distribuție de către titularul sau titularii de licență înlocuitori, în baza unor contracte încheiate cu titularul de licență înlocuit, precum și termenul-limită de încheiere a transferului capacităților energetice respective. Acest termen-limită nu poate să depășească cu mai mult de 30 de zile lucrătoare data intrării în vigoare a deciziilor specificate la alin. (1).
(3) Data finalizării, prin contracte de închiriere sau de vânzare-cumpărare, a transferului capacităților energetice de distribuție de la titularul de licență înlocuit la titularul/titularii de licență înlocuitor/înlocuitori se stabilește de comun acord între titularii de licență angrenați în acest transfer. Această dată nu poate fi mai mare de 2 ani de la data emiterii deciziei menționate la alin. (1).
(4) În deciziile de desemnare emise de ANRE, menționate la alin. (1), se va preciza că titularul de licență înlocuitor este autorizat să dețină capacitățile energetice preluate de la titularul de licență înlocuit și să presteze cu acestea serviciul public de distribuție, până la data transferării acelor capacități către:
a) titularul de licență înlocuitor sau o terță parte, ca efect al desemnării de către autoritatea contractantă în calitate de cumpărător al acelor capacitățile energetice și al acordării de către acesta a contractului de concesiune a serviciului public de distribuție a energiei electrice în zona deservită cu respectivele capacități energetice - în cazul în care titularul de licență înlocuit este un concesionar al serviciului;
b) o terță parte, care devine deținător cu titlu legal al acelor capacități energetice și primește consimțământul concesionarului serviciului în zona de amplasare a capacităților energetice pentru a desfășura pe bază de licență serviciul public de distribuție a energiei electrice - în cazul în care titularul de licență înlocuit nu este un concesionar al serviciului.
(1) În toate situațiile de aplicare a prezentei proceduri, finalizarea transferului capacităților energetice de distribuție implică și obligația ca titularul de licență înlocuitor să consimtă și să acționeze în sensul remunerării titularului de licență înlocuit pentru utilizarea capacităților energetice, de la preluarea acestora pe bază de contract(e) și până la încheierea tranzacției pentru deținerea lor.
(2) În situația în care părțile nu pot stabili în mod amiabil contravaloarea chiriei sau, după caz, a prețului de vânzare-cumpărare, părțile vor angaja efectuarea unor expertize de specialitate, adecvate scopului urmărit. Prețul chiriei/vânzării-cumpărării astfel stabilit urmează a fi avizat de către ANRE în cadrul procedurii de transfer al capacităților energetice.
(1) Remunerarea serviciului de distribuție prestat de titularul de licență înlocuitor, prin utilizarea capacităților energetice preluate de la titularul de licență înlocuit, se realizează la tariful/tarifele de distribuție aprobat/aprobate pentru titularul de licență înlocuit.
(2) Tariful/tarifele de distribuție aprobat/aprobate pentru titularul de licență înlocuit rămâne/rămân valabil/valabile până la revizuirea acestora.
În cazul suspendării/retragerii licenței prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și c) ANRE emite deciziile prevăzute la art. 8 după ce, împreună cu titularul de licență înlocuitor, a stabilit măsurile necesare eliminării unor probleme de natură a împiedica preluarea serviciului, sesizate în răspunsul la notificarea specificată la art. 7.
(1) În cazul suspendării/retragerii licenței prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), atunci când cel puțin 2 titulari de licență potențial înlocuitori au notificat acceptul de a prelua activitatea titularului de licență concesionar, ce trebuie înlocuit, la stabilirea titularului sau a titularilor de licență înlocuitori, ANRE va lua în considerare elemente ca:
a) existența resurselor financiare necesare extinderii volumului activității de distribuție;
b) intenția declarată privind extinderea zonei de prestare a serviciului de distribuție, prin achiziționarea integrală sau parțială a capacităților de distribuție a energiei electrice deținute de titularul de licență înlocuit, precum și prin obținerea concesiunii serviciului public de distribuție în zona aferentă acestora;
c) volumul capacităților de distribuție de 110 kV și de medie tensiune care aparțin titularului de licență potențial înlocuitor, amplasate în zona de activitate a titularului de licență ce trebuie înlocuit;
d) repartizarea zonelor de activitate, în cazul în care ANRE decide să desemneze 2 sau mai mulți titulari de licență înlocuitori, astfel încât să se asigure prestarea serviciului la ansamblul utilizatorilor rețelei electrice de distribuție deținute de titularul de licență înlocuit.
(2) În cazul suspendării/retragerii licenței prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), atunci când niciunul dintre concesionarii serviciului nu a notificat acceptul privind preluarea activității de distribuție a titularului de licență ce trebuie înlocuit sau toți potențialii înlocuitori ai acestui titular de licență au notificat refuzul de a prelua activitatea respectivă, ANRE va desemna titularul/titularii de licență înlocuitori. Desemnarea titularului/titularilor de licență înlocuitori se va face dintre concesionarii care desfășoară serviciul de distribuție în zonele învecinate (cu limită de demarcație administrativă) zonei de activitate alocate titularului de licență ce trebuie înlocuit, luând în considerare elemente cum sunt cele menționate la alin. (1) lit. a), c) și d).
(1) La apariția unei situații prevăzute la art. 2 alin. (3), ANRE comunică în scris intenția de înlocuire a unui prestator cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data la care urmează să desemneze un operator principal de distribuție.
(2) Comunicarea ANRE conform alin. (1) se transmite către:
a) prestatorul care trebuie înlocuit;
b) operatorul principal din zona în care prestatorul care trebuie înlocuit desfășoară activitatea de distribuție a energiei electrice;
c) proprietarul capacităților energetice prin care se realizează serviciul de distribuție a energiei electrice, dacă acestea nu sunt în proprietatea prestatorului.
(3) Comunicarea adresată de ANRE conform alin. (2) va conține, cel puțin, următoarele:
a) numele prestatorului care trebuie înlocuit;
b) data la care ANRE urmează să emită decizia de înlocuire a prestatorului;
c) date relevante privind serviciul de distribuție realizat de către prestatorul serviciului de distribuție a energiei electrice înlocuit;
d) modul în care părțile implicate pot solicita de la ANRE informații cu privire la desfășurarea procesului de preluare a activității de distribuție la care se face referire.
(4) ANRE publică pe pagina de internet proprie, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de data la care ANRE urmează să desemneze un operator principal de distribuție, intenția de desemnare a unui operator principal de distribuție înlocuitor și motivele care au generat această acțiune.
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la primirea comunicării prevăzute la art. 14 alin. (1) operatorul principal de distribuție înlocuitor trebuie să răspundă solicitării ANRE cu privire la acceptul preluării activității de distribuție a energiei electrice, iar prestatorul/proprietarul capacităților energetice prin care se realizează serviciul de distribuție este obligat să comunice ANRE punctul de vedere referitor la această acțiune.
(2) Operatorul principal de distribuție înlocuitor nu poate refuza preluarea activității de distribuție a energiei electrice.
(1) Desemnarea operatorului principal de distribuție înlocuitor se face pe baza unei decizii emise de președintele ANRE.
(2) În decizia prevăzută la alin. (1) se specifică preluarea pe o perioadă de timp determinată, de regulă un an, a capacităților energetice de distribuție de către operatorul principal de distribuție înlocuitor, în baza unui contract de folosință încheiat cu prestatorul sau cu proprietarul capacităților energetice prin care se realizează serviciul de distribuție a energiei electrice.
---------------
Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 40 din 14 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 16 noiembrie 2012.
(1) În decizia de desemnare emisă de ANRE menționată la art. 16 se va preciza că operatorul principal de distribuție înlocuitor este autorizat să utilizeze capacitățile energetice preluate și să presteze serviciul public de distribuție, până la data la care părțile realizează transferul definitiv al acestor capacități energetice.
(2) Avizarea de către ANRE a transferului definitiv al capacităților energetice prevăzute la alin. (1) se efectuează conform Procedurii pentru reglementarea condițiilor pentru transferul de capacități energetice de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 27/2007.
(1) În termenul prevăzut prin decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei menționată la art. 16 alin. (1), operatorul principal de distribuție înlocuitor încheie cu prestatorul înlocuit sau cu proprietarul capacităților energetice contractul de folosință prevăzut la art. 16 alin. (2).
---------------
Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 40 din 14 noiembrie 2012, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 16 noiembrie 2012.
(2) În contractul de folosință menționat la alin. (1) se prevede obligația operatorului principal de distribuție înlocuitor de a remunera prestatorul/proprietarul capacităților energetice care fac obiectul transferului pentru utilizarea capacităților energetice, de la preluarea acestora și până la încheierea transferului definitiv al acestora, conform art. 17.
(3) Cuantumul remunerației pentru utilizarea capacităților energetice se stabilește de ANRE în decizia menționată la art. 16 alin. (1) și este egal cu valoarea lunară a cheltuielilor cu amortizarea conform prevederilor legale în vigoare.
(4) În situația în care părțile nu sunt de acord în ceea ce privește cuantumul remunerației pentru utilizarea capacităților energetice stabilite conform alin. (3), părțile vor angaja efectuarea unor expertize de specialitate, adecvate scopului urmărit. Valoarea remunerației astfel stabilite urmează a fi avizată de către ANRE.
(5) Eventualele costuri suplimentare de operare și mentenanță justificate aferente capacităților energetice transferate vor fi recunoscute în costurile necontrolabile ale operatorului principal de distribuție înlocuitor, luate în calcul la stabilirea tarifului de distribuție.
(1) Remunerarea serviciului de distribuție prestat de operatorul principal de distribuție înlocuitor, pentru utilizarea capacităților energetice preluate de la prestator, se realizează la tarifele de distribuție aprobate pentru operatorul principal de distribuție înlocuitor.
(2) Tariful de distribuție menționat la alin. (1) rămâne valabil până la revizuirea acestuia de către ANRE.
Titularul licenței de distribuție înlocuitor solicită ANRE, după caz, actualizarea anexelor B1 și B2 la Licența de distribuție, în termen de 30 zile calendaristice de la data încheierii contractelor de închiriere sau de vânzare-cumpărare pentru transferul definitiv al capacităților de distribuție.
-------
Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.
Folosim cookie-uri pentru analiza traficului. Vezi Politica de confidențialitate pentru detalii.