Articolul I
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 18 martie 2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 8. - (1) Persoanele prevăzute la art. 17 alin. (2) lit. a) din lege se consideră că nu au reușit sau nu au putut să se încadreze în muncă dacă fac dovada că în perioada de 60 de zile de la data absolvirii s-au înregistrat la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București ori la alți furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditați în condițiile legii sau care nu se supun potrivit legii condiției de acreditare, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
(2) Dovada înregistrării la furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, prevăzuți la alin. (1), se face cu o adeverință eliberată de furnizori, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidențele proprii."
2. La articolul 18, alineatele (1)-(5) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"Art. 18. - (1) În vederea certificării stagiilor de cotizare și a stabilirii dreptului la indemnizație de șomaj, angajatorii au obligația de a elibera persoanelor cărora le încetează raporturile de muncă sau de serviciu o adeverință din care să rezulte baza lunară de calcul al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj, stabilită potrivit titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru fiecare lună din ultimele 12 luni, înainte de data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, pentru care aceștia au reținut și au virat la bugetul asigurărilor pentru șomaj contribuția individuală prevăzută la art. 27 din lege și au plătit contribuția datorată de angajator prevăzută la art. 26 din lege, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 26, precum și, după caz, următoarele:
a) dacă înregistrează debite la bugetul asigurărilor pentru șomaj;
b) perioada pentru care nu s-au plătit contribuțiile la bugetul asigurărilor pentru șomaj și suma aferentă acestei perioade;
c) dacă se regăsesc în una dintre situațiile prevăzute la art. 34 alin. (2) din lege.
(2) Adeverința prevăzută la alin. (1) va conține și date cu privire la perioadele în care s-a prestat activitatea, perioadele în care raporturile de muncă sau de serviciu au fost suspendate, precum și data și motivul încetării acestora, date care se verifică și se certifică de agențiile pentru ocuparea forței de muncă pe baza înscrisurilor efectuate în carnetul de muncă, pentru perioadele până la data de 31 decembrie 2010, și pe baza informațiilor care se pun la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă de inspecția muncii, pentru perioade ulterioare datei de 31 decembrie 2010.
(3) Adeverința prevăzută la alin. (1) se verifică și se certifică în ceea ce privește datele referitoare la baza de calcul al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, pe baza informațiilor cuprinse în declarațiile lunare privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzute la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, depuse de angajator, care se pun la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă electronic, din sistemul informatic al Ministerului Finanțelor Publice.
(4) În situația în care până la data de 31 decembrie 2010 nu există întocmit carnet de muncă, dovada existenței unor raporturi de muncă sau de serviciu până la data de 31 decembrie 2010 se efectuează cu alte acte prevăzute de lege.
(5) În situația în care sunt identificate neconcordanțe între conținutul adeverinței și informațiile din cuprinsul declarațiilor prevăzute la alin. (3) depuse de angajator și/sau înscrisurile efectuate în carnetul de muncă până la data de 31 decembrie 2010 ori se constată că angajatorul nu a depus potrivit prevederilor legale declarația lunară, agențiile pentru ocuparea forței de muncă solicită în scris angajatorului corectarea respectivelor documente și depunerea lor la agenția pentru ocuparea forței de muncă în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii solicitării, cu excepția declarației lunare care se depune potrivit titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare."
3. La articolul 19, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Procedura privind declararea lunară de către angajatori a evidenței nominale a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj este cea stabilită la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare."
4. La articolul 19^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 19^1. - (1) Prin salariu de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se înțelege baza lunară de calcul al contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, pe ultimele 12 luni în care s-a realizat stagiul de cotizare."
5. La articolul 19^1, după alineatul (2) se introduc șase noi alineate, alineatele (3)-(8), cu următorul cuprins:
"(3) Pentru persoanele fizice care au realizat venituri de natură profesională pentru care, potrivit prevederilor art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 și alte măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 279/2010, cu modificările ulterioare, s-a datorat și s-a plătit contribuția individuală de asigurări pentru șomaj, la determinarea sumei calculate prin aplicarea unei cote procentuale diferențiate în funcție de stagiul de cotizare, prevăzută la art. 39 alin. (2) lit. b) din lege, se vor avea în vedere veniturile determinate prin aplicarea asupra veniturilor realizate de persoanele asigurate obligatoriu pentru activitățile desfășurate pe baza contractelor de drepturi de autor și drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și/sau pe baza contractelor/convențiilor încheiate potrivit Codului civil a unui coeficient rezultat ca raport între cota de contribuție individuală de asigurări pentru șomaj și cota de contribuție datorată la bugetul asigurărilor pentru șomaj potrivit legii, de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru șomaj.
(4) Începând cu declararea contribuțiilor sociale datorate conform legii, potrivit titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, numărul de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, pe baza informațiilor cuprinse în declarațiile lunare privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, depuse de angajator, potrivit prevederilor legale, și puse la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, pe cale electronică, din sistemul informatic al Ministerului Finanțelor Publice, se calculează prin împărțirea numărului de ore efectiv lucrate în lună, în care se includ și orele suspendate în lună pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator, conform legii, la numărul de ore reprezentând timpul normal de lucru, conform tipului de contract (8, 7 sau 6 ore). Rezultatul obținut se corelează cu numărul de zile lucrătoare în lună. În situația în care rezultatul obținut este egal cu numărul de zile lucrătoare în lună, stagiul de cotizare este egal cu o lună. În situația în care rezultatul obținut este mai mic decât numărul de zile lucrătoare în lună, la stabilirea stagiului de cotizare se iau în considerare numai zilele cu normă întreagă lucrate în lună, calculate potrivit modalității de calcul. În situația în care rezultatul obținut ca urmare a aplicării formulei este exprimat în fracțiuni de zile cu normă întreagă lucrată în lună, orele care corespund unei fracțiuni de zile cu normă întreagă lucrată în lună vor fi considerate ca o zi cu normă întreagă lucrată în lună.
(5) Pentru asigurații cu mai multe contracte individuale de muncă, numărul de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, se obține prin însumarea numărului de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, calculate conform alin. (4), pentru fiecare contract individual de muncă.
(6) Prin excepție de la dispozițiile alin. (4) teza 1, pentru perioadele în care se aplică scutire de la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor pentru șomaj și constituie stagiu de cotizare fără plata contribuției, potrivit dispozițiilor legale, numărul de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, se calculează cu formula: numărul de ore efectiv lucrate în lună, în care se includ și orele suspendate în lună pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator conform legii, la care se adaugă numărul de ore suspendate în lună în temeiul art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru care se beneficiază de scutire de la plata contribuțiilor sociale la bugetul asigurărilor pentru șomaj în condițiile legii, iar rezultatul se împarte la numărul de ore reprezentând timpul normal de lucru, conform tipului de contract (8, 7 sau 6 ore).
(7) Prin excepție de la dispozițiile alin. (4) teza 1, pentru perioada pentru care se aplică scutirea de la plata contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2010 privind reglementarea unor măsuri în vederea stimulării creării de noi locuri de muncă și diminuării șomajului în anul 2010, aprobată prin Legea nr. 185/2010, numărul de zile cu normă întreagă lucrate în lună, folosite la stabilirea stagiului de cotizare, se calculează cu formula: numărul de ore efectiv lucrate în lună, în care se includ și orele suspendate în lună pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator, conform legii, la care se adaugă numărul de ore suspendate în lună, conform legii, în care nu se includ orele suspendate pentru incapacitate temporară de muncă suportată de angajator conform legii, iar rezultatul se împarte la numărul de ore reprezentând timpul normal de lucru, conform tipului de contract (8, 7 sau 6 ore).
(8) Pentru persoanele care realizează venituri din drepturi de autor și drepturi conexe, definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru persoanele care realizează venituri din activități profesionale desfășurate în baza contractelor/ convențiilor încheiate potrivit Codului civil, perioadele în care s-au datorat și s-au plătit contribuțiile individuale de asigurări pentru șomaj potrivit prevederilor legale constituie stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru șomaj, potrivit art. III alin. (25) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010, aprobată prin Legea nr. 279/2010, cu modificările ulterioare."
6. După articolul 20 se introduce un nou articol, articolul 20^1, cu următorul cuprins:
"Art. 20^1. - (1) Obligația prevăzută la art. 41 alin. (1) lit. e) din lege se consideră îndeplinită în situația în care înștiințarea în scris cu privire la apariția stării de incapacitate temporară de muncă în cazul persoanei beneficiare de indemnizație de șomaj se realizează prin transmiterea, în termen de 24 de ore de la data acordării concediului medical, a unei declarații pe propria răspundere din care să rezulte seria și numărul certificatului de concediu medical, data acordării acestuia, numele medicului prescriptor și unitatea în care funcționează acesta, datele de identificare ale persoanei căreia i s-a eliberat certificatul de concediu medical și adresa la care aceasta persoană va locui pe perioada valabilității concediului medical.
(2) Declarația pe propria răspundere prevăzută la alin. (1) se poate transmite prin una dintre următoarele modalități de comunicare: fax, poștă, e-mail sau prin depunerea acesteia la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde este înregistrată persoana beneficiară de indemnizație de șomaj, în numele acestei persoane, de către un membru de familie sau, după caz, de către o altă persoană.
(3) Termenul de 24 de ore de la data acordării concediului medical prevăzut la art. 41 alin. (1) lit. e) din lege și la alin. (1) din prezentul articol se îndeplinește la sfârșitul zilei următoare datei în care s-a acordat concediul medical, în situația în care aceasta nu este declarată zi nelucrătoare, sau în prima zi lucrătoare, în situația în care acordarea concediului medical s-a realizat în zilele declarate nelucrătoare, sau la împlinirea termenului."
7. La articolul 24, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(3) În cazul persoanelor cărora le-a încetat plata indemnizației de șomaj pentru motivul prevăzut la art. 44 lit. b) din lege și care încheie un nou contract de asigurare, perioada de cotizare realizată anterior acordării indemnizației de șomaj se ia în calcul la realizarea stagiului minim de cotizare prevăzut la art. 34 alin. (1) lit. a) din lege, în condițiile prevăzute la art. 37^1 din lege."
8. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 25. - Prin refuz nejustificat, prevăzut la art. 44 lit. d) și e) din lege, se înțelege situația în care beneficiarul indemnizației de șomaj nu acceptă soluțiile legate de încadrarea în muncă sau, după caz, calificarea ori recalificarea sa, oferite pe baza consilierii sau medierii, precum și situația în care nu a prezentat dovada prevăzută la art. 41 alin. (1^2) din lege."
9. La articolul 43^3 alineatul (2), litera c) se abrogă.
10. La articolul 43^3 alineatul (2), litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
"e) declarație pe propria răspundere a angajatorului din care să rezulte că în ultimii 2 ani de la data angajării acesta nu a mai fost în raporturi de muncă sau de serviciu cu persoana respectivă, nu avea obligația, potrivit legii, de a o angaja și a menținut raporturile de muncă sau de serviciu ale persoanei pentru o perioadă de 12 luni, pentru absolvenții care nu au beneficiat de prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege. În situația în care absolvenții au beneficiat de prima prevăzută la art. 73^1 alin. (1) din lege, condiția privind menținerea raporturilor de muncă sau de serviciu pentru o perioadă de 12 luni se verifică pe baza informațiilor care se pun la dispoziția agențiilor pentru ocuparea forței de muncă de inspecția muncii."
11. La articolul 54, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(4) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite potrivit art. 80 din lege, precum și a scutirii de la plata contribuției prevăzute la alin. (3), angajatorii vor depune, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 16, însoțit de copii de pe pontaj și de pe statul de plată."
12. La articolul 60, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(5) Pentru verificarea și acordarea sumei lunare cuvenite conform art. 85 din lege, precum și a scutirii de la plata contribuției prevăzute la alin. (4), angajatorii vor depune, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa nr. 20, însoțit de copii de pe pontaj și de pe statul de plată, precum și, după caz, o declarație pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajați, angajatorul și-a îndeplinit obligația potrivit legii de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are, potrivit legii, obligația de a angaja persoane cu handicap."
13. La articolul 61, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care suma cuvenită este mai mare, diferența se recuperează prin intermediul agenției pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, în termen de 5 zile lucrătoare de la data de 1 a lunii următoare expirării termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare."
14. La articolul 61^1, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 61^1. - (1) Pentru a beneficia de drepturi bănești lunare, acordate potrivit prevederilor legale sub formă de scutiri de la plata contribuției sau deduceri din contribuția pe care angajatorul are obligația de a o plăti lunar la bugetul asigurărilor pentru șomaj, angajatorii care au încheiate convenții cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, au obligația de a depune, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și documentele prevăzute de lege pentru verificarea sumelor cuvenite, până la expirarea termenului legal pentru depunerea declarației lunare."
15. După articolul 61^1 se introduce un nou articol, articolul 61^2, cu următorul cuprins:
"Art. 61^2. - (1) În situația angajatorilor persoane juridice care au sucursale și/sau puncte de lucru, încheierea convențiilor în baza cărora se acordă, după caz, subvențiile deductibile, scutirile sau reducerile contribuțiilor datorate de angajator, efectuate în temeiul legii, se realizează între respectivii angajatori, denumiți în continuare unități centrale, și agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială aceștia își au sediul.
(2) Subvențiile, scutirile și reducerile din contribuțiile la bugetul asigurărilor pentru șomaj se operează la nivelul unităților centrale, care pot efectua regularizări între sumele datorate de către sucursalele și/sau punctele lor de lucru și sumele pe care le are de recuperat pe seama acelor sucursale și/sau puncte de lucru care au dreptul la subvenții, scutiri și reduceri ale contribuțiilor datorate, mai mari decât volumul acestora.
(3) Controlul asupra respectării condițiilor în care au fost încheiate convențiile se efectuează de către organele de control măsuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, care au încheiat convențiile, respectiv de către organele de control măsuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, în a căror rază teritorială își au sediul și își desfășoară activitatea sucursalele și/sau punctele de lucru ale unităților centrale, la solicitarea agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București care au încheiat convențiile."
16. La anexa nr. 15 punctul 2, litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:
"d) să depună, pentru verificarea și acordarea sumelor cuvenite potrivit art. 80 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, tabelul prevăzut de lege în acest sens, însoțit de copii de pe pontaj și de pe statul de plată;".
17. La anexa nr. 16, nota de subsol corespunzătoare celui de-al patrulea asterisc se modifică și va avea următorul cuprins:
"****) Coloana 6 se completează cu sumele plătite absolvenților reprezentând elementele constitutive ale bazei de calcul al contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj potrivit dispozițiilor titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."
18. La anexa nr. 19 punctul 2, litera e) se modifică și va avea următorul cuprins:
"e) să depună, pentru verificarea și acordarea sumelor cuvenite potrivit art. 85 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit prevederilor legale, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, prevăzută la titlul IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, tabelul prevăzut de lege în acest sens, însoțit de copii de pe pontaj și de pe statul de plată, precum și, în situația încadrării în muncă a unor persoane cu handicap, în condițiile art. 85 din aceeași lege, o declarație pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului din care să rezulte că în raport cu numărul de angajați angajatorul și-a îndeplinit obligația, potrivit legii, de a angaja persoane cu handicap, respectiv nu are, potrivit legii, obligația de a angaja persoane cu handicap;".
19. La anexa nr. 20, nota de subsol corespunzătoare celui de-al patrulea asterisc se modifică și va avea următorul cuprins:
"****) Coloana 6 se completează numai pentru categoriile de persoane prevăzute la codurile A și B, cu sumele plătite acestor persoane reprezentând elementele constitutive ale bazei de calcul al contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj potrivit dispozițiilor titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare."
20. Anexa nr. 26 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.