(1) Autoritățile publice pentru protecția mediului asigură informarea publicului, precum și a organizațiilor interesate, cum ar fi: organizațiile de protecție a mediului, cele de protecție a consumatorului, organizațiile care reprezintă interesele unor grupuri sensibile ale populației, celelalte organisme relevante în domeniul sănătății și organizațiile industriale relevante, în mod adecvat și în timp util, privind:
a) calitatea aerului înconjurător în conformitate cu anexa nr. 11;
b) orice decizii de prorogare în conformitate cu art. 51 lit. a);
c) orice exceptări în conformitate cu art. 51 lit. b);
d) planurile de calitate a aerului prevăzute la art. 51 lit. a), planurile de acțiune pe termen scurt prevăzute la art. 53 alin. (2) și (3), precum și programele prevăzute la art. 49 alin. (2) și (3), inclusiv rezultatele investigării fezabilității și conținutului specific și rapoarte cu privire la stadiul implementării măsurilor.
(2) Primarii, consiliile locale, consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, consiliile județene sau Consiliul General al Municipiului București, după caz, asigură informarea publicului, precum și a organizațiilor interesate, cum ar fi organizațiile de protecție a mediului, cele de protecție a consumatorului, organizațiile care reprezintă interesele unor grupuri sensibile ale populației, celelalte organisme relevante în domeniul sănătății și organizațiile industriale relevante, în mod adecvat și în timp util, privind planurile de calitate a aerului, prevăzute la art. 52, respectiv planurile de menținere a calității aerului, prevăzute la art. 56, și rapoartele referitoare la stadiul îndeplinirii măsurilor, în condițiile legii.
(3) Informațiile sunt puse la dispoziția publicului cu titlu gratuit, prin intermediul oricăror mijloace media ușor accesibile, inclusiv internetul sau alte mijloace de telecomunicații potrivite, și țin cont de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea infrastructurii naționale pentru informații spațiale în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2010.
(4) Informațiile prevăzute la art. 55 alin. (4) sunt puse la dispoziția publicului.
(1) Autoritatea publică teritorială pentru protecția mediului organizată la nivel județean și la nivelul municipiului București pune la dispoziția publicului, anual, până la data de 30 martie, raportul privind calitatea aerului înconjurător pentru anul anterior, cu referire la toți poluanții care intră sub incidența prezentei legi.
(2) Aceste rapoarte cuprind informații privind nivelurile care depășesc valorile-limită, valorile-țintă, obiectivele pe termen lung, pragurile de informare și cele de alertă pentru perioadele de mediere corespunzătoare. Aceste informații sunt însoțite de o evaluare sumară a efectelor depășirilor respective asupra mediului ca întreg și asupra sănătății umane, în baza rapoartelor privind efectele calității aerului înconjurător asupra sănătății umane, elaborate și transmise de autoritățile publice de sănătate.
(3) Aceste rapoarte mai pot include, unde este cazul, informații suplimentare și evaluări privind protecția pădurilor și vegetației în baza rapoartelor elaborate și transmise de autoritățile publice care răspund de silvicultură, precum și informații privind alți poluanți pentru care prezenta lege conține prevederi de monitorizare, cum ar fi, între altele, anumite substanțe precursoare ale ozonului nereglementate, prevăzute la lit. B din anexa nr. 9.
(4) CECA pune la dispoziția publicului, anual, până la data de 30 martie, raportul privind calitatea aerului înconjurător la nivel național pentru anul anterior, care include informații din rapoartele elaborate conform prevederilor alin. (1), tendința evoluției calității aerului înconjurător comparativ cu anii anteriori, precum și o evaluare sumară a efectelor depășirilor pragurilor de calitate asupra sănătății umane și a mediului ca întreg.
(1) Informația privind calitatea aerului înconjurător este publică, dacă nu intră sub incidența prevederilor altor acte normative de protejare a informației.
(2) Toate autoritățile publice sunt obligate să asigure accesul la informație și participarea publicului la luarea deciziilor în acest domeniu, în condițiile și termenele prevăzute de legislația în vigoare.
(3) Autoritatea publică centrală pentru protecția mediului informează publicul cu privire la autoritățile și organismele cu atribuții și responsabilități pentru evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător.