ORDIN nr. 231 din 18 octombrie 2011

ORDIN Ministerul Administra?iei ?i Internelor
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 752 din 26 octombrie 2011
Intrat în vigoare
25.11.2011
Forma consolidată din
25.11.2011
Cuprins

pentru aprobarea unor reglementări tehnice privind cerințele tehnice generale și condițiile pentru introducerea pe piață a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor

În conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul administrației și internelor emite următorul ordin:

Articolul 1

(1) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale păturilor antifoc și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 2.

(3) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale stingătoarelor portabile și ale stingătoarelor mobile de incendiu și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 3.

(4) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 4.

(5) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 5.

(6) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale racordurilor și reducțiilor de racorduri și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 6.

(7) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 7.

(8) Se aprobă Reglementarea tehnică privind cerințele tehnice generale ale țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri și condițiile pentru introducerea lor pe piață, prevăzută în anexa nr. 8.

Articolul 2

Nerespectarea prevederilor reglementărilor tehnice privind cerințele tehnice generale și condițiile pentru introducerea pe piață a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor utilizate pe teritoriul României, prevăzute la art. 1, atrage răspunderea juridică, potrivit legii.

Articolul 3

Anexele nr. 1-8 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin a fost adoptat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea și realizarea schimbului de informații în domeniul standardelor și reglementărilor tehnice, precum și al regulilor referitoare la serviciile societății informaționale între România și statele membre ale Uniunii Europene, precum și Comisia Europeană.

p. Ministrul administrației și internelor,

Mihai Capră,

secretar de stat

București, 18 octombrie 2011.

Nr. 231.

Anexa 1

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale păturilor antifoc

și condițiile pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică păturilor antifoc care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

(1) Pătura antifoc este o foaie flexibilă de material destinată să fie utilizată pentru a stinge incendii mici prin înăbușire.

(2) O pătură antifoc trebuie să fie formată din una, două sau mai multe foi de material, fiecare de o mărime egală cu mărimea întreagă a păturii antifoc, care sunt cusute împreună. Cele două fețe ale păturii antifoc trebuie să fie similare ca performanță.

(3) Sunt admise cusături în pătura antifoc, dacă este necesar, numai în următoarele cazuri:

a) în zonele unde sunt fixate dispozitivele pentru ținere cu mâna;

b) la oricare dintre marginile păturii antifoc.

(4) Dispozitivele pentru ținere cu mâna nu trebuie să conțină bucle, să fie combustibile sau să se detașeze de pătura antifoc pe durata oricărei încercări.

Articolul 3

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 4

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) periodicitatea pentru verificări și certificare;

c) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 5

Caracteristicile fizice impuse păturilor antifoc, cerințele minime de performanță, precum și metodele de încercare și analiză sunt cele prevăzute de standardul SR EN 1869.

Articolul 6

Marcarea păturilor antifoc va fi permanentă, pentru fiecare pătură, și se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, conform prevederilor standardului SR EN 1869.

Articolul 7

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 8

Pentru introducerea pe piață a păturilor antifoc, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 9

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a păturilor antifoc se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale păturilor antifoc, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale păturilor antifoc, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 10

Termenul de garanție al păturilor antifoc este stabilit de producător.

Articolul 11

Păturile antifoc sunt însoțite la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, precum și certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

Articolul 12

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 2

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale pulberilor

stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C

și condițiile pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Pulberile stingătoare sunt agenți stingători compuși din produse chimice solide fin divizate, care cuprind unul sau mai mulți constituenți principali, combinați cu aditivi, astfel încât să fie ameliorate performanțele.

Articolul 3

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 4

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) fișa tehnică de securitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

c) periodicitatea pentru verificări și certificare;

d) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 5

Caracteristicile fizico-chimice impuse pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C, cerințele minime de performanță, precum și metodele de încercare și analiză sunt cele prevăzute de standardul SR EN 615.

Articolul 6

Marcarea pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C se face în limba română, conform prevederilor standardului SR EN 615.

Articolul 7

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 8

Pentru introducerea pe piață a pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 9

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducere pe piață a pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 10

Termenul de garanție al pulberilor stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C este stabilit de producător.

Articolul 11

Pulberile stingătoare pentru incendii din clasele A, B și C sunt însoțite la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, fișa tehnică de securitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

Articolul 12

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 3

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale stingătoarelor

portabile și ale stingătoarelor mobile de incendiu

și condițiile pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică stingătoarelor portabile și stingătoarelor mobile de incendiu care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Stingătorul portabil de incendiu este stingătorul proiectat să fie purtat și acționat cu mâna și care, în stare de serviciu, are o masă de maximum 20 kg.

Articolul 3

Stingătorul mobil de incendiu este stingătorul proiectat să fie transportat și acționat cu mâna și care are o masă mai mare de 20 kg. Stingătorul mobil de incendiu este montat pe roți.

Articolul 4

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 5

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) periodicitatea pentru inspecții, întreținere și reîncărcarea stingătoarelor;

c) date tehnice necesare efectuării service-ului, respectiv montarea și demontarea corectă a stingătorului, încărcătura nominală, tipul agentului de stingere și a agentului propulsor, controlul presiunii și altele asemenea;

d) lista pieselor de schimb cu menționarea codului, descrierea și materialul acestora;

e) lista unităților de service;

f) fișa tehnică de securitate pentru agentul de stingere, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

g) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 6

(1) Caracteristicile și performanțele tehnico-tactice impuse stingătoarelor portabile de incendiu sunt cele prevăzute de standardul SR EN 3, cu toate părțile ce îi revin.

(2) Pentru stingătoarele mobile de incendiu, caracteristicile și performanțele tehnico-tactice impuse sunt cele prevăzute de standardul SR EN 1866, cu toate părțile ce îi revin.

(3) Cerințele tehnice generale minime pentru stingătoarele portabile de incendiu se referă la presiunea la temperatura maximă de operare, verificarea masei totale, controlul descărcării, poziția de operare, ansamblul-furtun, mijloacele de verificare a presiunii pentru stingătoare presurizate permanent, încărcătura nominală, toleranța de umplere, proiectarea orificiului de umplere, durata de operare - durata minimă, durata de operare - abaterea valorilor măsurate, încărcătura reziduală, începutul descărcării, ciclurile de temperatură, menținerea gazului propulsor, cerințele referitoare la componente, forța de operare pentru stingătoarele cu CO(2), forța de operare pentru alte tipuri de stingătoare, dispozitivele de siguranță, filtrul pentru stingătoare, pe bază de apă, furtunul și sistemul de cuplare pentru stingătoare, altele decât cele cu CO(2), supapa de control a stingătoarelor cu CO(2), supapa de control al descărcării pentru alte tipuri de stingătoare, indicatorul de presiune, pâlnia/furtunul pentru stingătoarele cu CO(2), rezistența pâlniei la încărcarea statică, securitatea fixării pâlniei/furtunului, rezistența pâlniei la temperatură, rezistența la coroziune externă, rezistența la coroziune internă, performanțele pe focare clasa A, performanțele pe focare clasa B, identificare și marcare.

(4) Cerințele tehnice generale minime pentru stingătoarele mobile de incendiu se referă la verificarea masei totale, încărcătura nominală, toleranța de umplere, durata de operare - abaterea valorilor, încărcătura reziduală, menținerea gazului propulsor, supapa de control al descărcării, poziția de operare, ansamblul-furtun, cerințele referitoare la componente, dispozitivele de control al descărcării, dispozitivele de siguranță, filtrele pentru stingătoare pe bază de apă, alte cerințe pentru stingătoare, identificare, marcare, rezistența la coroziunea externă și performanțele pe focare clasa B.

Articolul 7

Materialele utilizate pentru stingătoarele portabile/mobile de incendiu vor avea caracteristici fizice și mecanice astfel încât acestea să reziste la încercările prevăzute de standardul SR EN 3, cu toate părțile ce îi revin, și de standardul SR EN 1866, cu toate părțile ce îi revin.

Articolul 8

Metodele de încercare și analiză pentru stingătoarele portabile/mobile de incendiu sunt cele prevăzute de standardul SR EN 3, cu toate părțile ce îi revin, și de standardul SR EN 1866, cu toate părțile ce îi revin.

Articolul 9

Stingătoarele portabile și stingătoarele mobile de incendiu trebuie să respecte și prevederile Hotărârii Guvernului nr. 584/2004 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață a echipamentelor sub presiune, cu modificările și completările ulterioare, care transpune în legislația națională Directiva 97/23/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 mai 1997 de apropiere a legislațiilor statelor membre referitoare la echipamentele sub presiune.

Articolul 10

Marcarea stingătoarelor portabile și a stingătoarelor mobile de incendiu se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, conform prevederilor standardului SR EN 3, cu toate părțile ce îi revin, și standardului SR EN 1866, cu toate părțile ce îi revin.

Articolul 11

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 12

Pentru introducerea pe piață a stingătoarelor portabile și a stingătoarelor mobile de incendiu, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 13

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a stingătoarelor portabile și a stingătoarelor mobile de incendiu se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale stingătoarelor portabile și ale stingătoarelor mobile de incendiu, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale stingătoarelor portabile și stingătoarelor mobile de incendiu, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 14

Termenul de garanție al stingătoarelor portabile și al stingătoarelor mobile de incendiu este stabilit de producător.

Articolul 15

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să asigure service-ul, în România, în perioada de garanție și postgaranție.

Articolul 16

(1) Stingătorul portabil/mobil de incendiu este însoțit la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, fișa tehnică de securitate a agentului de stingere, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

(2) Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de utilizare, modalitățile de asigurare a garanției, respectiv întreținere, reparare, înlocuire și termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea și adresa vânzătorului și ale unității specializate de service.

Articolul 17

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 4

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale spumanților

concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor

nemiscibile cu apa și condițiile pentru

introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa care nu au mai fost introduși pe piață și comercializați în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Spumantul concentrat este lichidul care prin diluare cu apa produce soluție spumantă.

Articolul 3

(1) Spumanții concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa se clasifică în:

a) spumant de joasă înfoiere - spumantul care are un coeficient de înfoiere mai mic decât 20;

b) spumant de medie înfoiere - spumantul care are un coeficient de înfoiere mai mare sau egal cu 20, dar mai mic decât 200;

c) spumant de înaltă înfoiere - spumantul care are un coeficient de înfoiere mai mare sau egal cu 200.

(2) Tipurile de spumanți sunt:

a) spumant concentrat proteinic (P) - lichidul obținut din substanțe proteinice hidrolizate;

b) spumant concentrat fluoroproteinic (FP) - concentratul proteinic cu adaos de agenți activi de suprafață fluorurați;

c) spumant concentrat sintetic (S) - spumantul bazat pe amestecuri de agenți activi de suprafață hidrocarbonați și care poate conține agenți activi de suprafață fluorurați cu stabilizatori suplimentari;

d) spumant concentrat rezistent la alcool (AR) - spumantul adecvat pentru utilizare pe hidrocarburi și, suplimentar, rezistent la descompunere atunci când este aplicat pe suprafața combustibililor lichizi miscibili cu apa; unii spumanți concentrați rezistenți la alcool pot precipita o membrană polimerică pe suprafața alcoolului;

e) spumant concentrat care formează film apos (AFFF) - spumantul bazat, în general, pe amestecuri de agenți activi de suprafață hidrocarbonați și fluorurați și care are capacitatea de a forma un film apos pe suprafața anumitor hidrocarburi;

f) spumant concentrat fluoroproteinic care formează film apos (FFFP) - spumantul concentrat fluoroproteinic care are capacitatea de a forma un film apos pe suprafața anumitor hidrocarburi.

Articolul 4

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 5

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) fișa tehnică de securitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

c) periodicitatea pentru verificări și certificare;

d) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 6

Caracteristicile fizico-chimice impuse spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa, cerințele minime de performanță, precum și metodele de încercare și analiză sunt cele prevăzute de standardele SR EN 1568-1, SR EN 1568-2 și SR EN 1568-3.

Articolul 7

Marcarea recipientului de transport al spumantului concentrat pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, conform prevederilor standardelor SR EN 1568-1, SR EN 1568-2 și SR EN 1568-3, pe etichete, fixate pe ambalaje, astfel încât să fie ferite de deteriorare.

Articolul 8

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 9

Pentru introducerea pe piață a spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 10

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 11

Termenul de garanție al spumanților concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa este stabilit de producător.

Articolul 12

Spumanții concentrați pentru aplicare pe suprafața lichidelor nemiscibile cu apa sunt însoțiți la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, fișa tehnică de securitate a agentului de stingere, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

Articolul 13

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 5

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale spumanților

concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața

lichidelor miscibile cu apa și condițiile

pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa care nu au mai fost introduși pe piață și comercializați în mod legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale care au în vedere asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Spumantul concentrat este lichidul care prin diluare cu apa produce soluție spumantă.

Articolul 3

Tipurile de spumanți sunt:

a) spumant concentrat proteinic (P) - lichidul obținut din substanțe proteinice hidrolizate;

b) spumant concentrat fluoroproteinic (FP) - concentratul proteinic cu adaos de agenți activi de suprafață fluorurați;

c) spumant concentrat sintetic (S) - spumantul bazat pe amestecuri de agenți activi de suprafață hidrocarbonați și care poate conține agenți activi de suprafață fluorurați cu stabilizatori suplimentari;

d) spumant concentrat rezistent la alcool (AR) - spumantul adecvat pentru utilizare pe hidrocarburi și, suplimentar, rezistent la descompunere atunci când este aplicat pe suprafața combustibililor lichizi miscibili cu apa; unii spumanți concentrați rezistenți la alcool pot precipita o membrană polimerică pe suprafața alcoolului;

e) spumant concentrat care formează film apos (AFFF) spumantul bazat, în general, pe amestecuri de agenți activi de suprafață hidrocarbonați și fluorurați și care are capacitatea de a forma un film apos pe suprafața anumitor hidrocarburi;

f) spumant concentrat fluoroproteinic care formează film apos (FFFP) - spumantul concentrat fluoroproteinic care are capacitatea de a forma un film apos pe suprafața anumitor hidrocarburi.

Articolul 4

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 5

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) fișa tehnică de securitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

c) periodicitatea pentru verificări și certificare;

d) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 6

Caracteristicile fizico-chimice impuse spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa, cerințele minime de performanță, precum și metodele de încercare și analiză sunt cele prevăzute de standardul SR EN 1568-4.

Articolul 7

Clasificarea spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa se face în funcție de:

a) performanțele la stingere, în clasele I sau II;

b) rezistența la reaprindere, în nivelurile A, B sau C.

Articolul 8

Marcarea recipientului de transport a spumantului concentrat de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, conform prevederilor standardului SR EN 1568-4, pe etichete, fixate pe ambalaje, astfel încât să fie ferite de deteriorare.

Articolul 9

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 10

Pentru introducerea pe piață a spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 11

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 12

Termenul de garanție al spumanților concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa este stabilit de producător.

Articolul 13

Spumanții concentrați de joasă înfoiere pentru aplicare pe suprafața lichidelor miscibile cu apa sunt însoțiți la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, fișa tehnică de securitate a agentului de stingere, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

Articolul 14

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 6

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale racordurilor

și reducțiilor de racorduri și condițiile

pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică racordurilor și reducțiilor de racorduri care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

(1) Racordul este un element de legătură folosit pentru cuplarea furtunurilor de refulare și a tuburilor de aspirație utilizate de pompieri, precum și pentru îmbinarea acestora cu gurile de alimentare, respectiv de evacuare, ale autospecialelor și utilajelor destinate stingerii incendiilor.

(2) Racordurile se clasifică în:

a) racorduri fixe - elemente de legătură folosite la utilajele de stins incendii;

b) racorduri de aspirație - elemente folosite la îmbinarea tuburilor de aspirație utilizate pentru amorsarea pompelor de pe autospeciale, motopompe și alte mijloace tehnice de stingere a incendiilor;

c) racorduri de refulare - elemente utilizate la îmbinarea furtunurilor de refulare cauciucate pentru pompieri;

d) racorduri înfundate - elemente folosite pentru obturarea racordurilor fixe montate la utilaje de stins incendii sau la instalațiile fixe de stins incendii.

Articolul 3

Reducțiile de racorduri sunt elemente de legătură folosite la cuplarea a două racorduri de mărimi consecutive diferite.

Articolul 4

Declarația de conformitate este declarația făcută de către un producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un anumit document tehnic normativ.

Articolul 5

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) periodicitatea pentru verificări și certificare;

c) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 6

(1) Caracteristicile și performanțele tehnice impuse racordurilor și reducțiilor de racorduri sunt cele prevăzute în standardele SR 5770/2009, SR 701/2009, SR 702/2009, SR 703/2009, SR 704/2009, SR 705/2009.

(2) Cerințele tehnice generale minime pentru racorduri și reducții de racorduri sunt cele referitoare la dimensiuni, la calitatea materialelor, aspect, cuplare, rezistența la tracțiune, duritatea Brinell, etanșeitate și rezistență la presiune hidraulică, la etanșeitate și rezistență la vacuum, aceasta din urmă numai pentru racordurile de aspirație.

Articolul 7

Materialele utilizate pentru racorduri și reducțiile de racorduri vor avea caracteristici fizice și mecanice astfel încât acestea să reziste la încercările prevăzute de standardul SR 5770/2009.

Articolul 8

Metodele de încercare și analiză pentru racorduri și reducțiile de racorduri sunt cele prevăzute de standardul SR 5770/2009.

Articolul 9

Marcarea racordurilor și reducțiilor de racorduri se face în limba română, conform prevederilor standardului SR 5770/2009.

Articolul 10

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 11

Pentru introducerea pe piață a racordurilor și reducțiilor de racorduri, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 12

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a racordurilor și a reducțiilor pentru racorduri se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementarea tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale racordurilor și reducțiilor de racorduri, cuprinse în prezenta reglementare, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale racordurilor și reducțiilor, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 13

Termenul de garanției al racordurilor și reducțiilor de racorduri este stabilit de producător.

Articolul 14

(1) Racordurile și reducțiile de racorduri sunt însoțite la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

(2) Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de utilizare, modalitățile de asigurare a garanției, respectiv întreținere, reparare, înlocuire, și termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea și adresa vânzătorului.

Articolul 15

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducere pe piață.

Anexa 7

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale produselor

de ignifugare a lemnului și a materialelor

pe bază de lemn și condițiile

pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn, folosite la construcții în condiții de utilizare finală la interior, care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Produsul de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn, respectiv placaje, plăci din așchii de lemn, plăci din fibre de lemn și altele, este acel produs care aplicat pe suportul de bază duce la îmbunătățirea considerabilă a proprietăților de reacție la foc ale acestuia.

Articolul 3

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 4

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) fișa tehnică de securitate, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1.488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE , 93/67/CEE , 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei, cu modificările și completările ulterioare;

c) periodicitatea pentru verificări și certificare;

d) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului, respectiv tipul suportului pe care se aplică și clasa de reacție la foc, numărul de straturi, consumul specific dat în ml/mý, kg/mý sau kg/mc, metoda de aplicare, timpul de uscare, temperatura ambiantă minimă de aplicare, pregătirea suprafeței, perioada de valabilitate a produsului aplicat și altele.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 5

(1) Produsul de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn trebuie să modifice clasa de reacție la foc a materialului de bază astfel încât acesta să se încadreze în clasele B (s1-s3, d0-d1) sau C (s1-s3, d0-d1), conform sistemului de clasificare din standardul SR EN 13501-1+A1:2010.

(2) Metodele de încercare sunt cele prevăzute de standardele SR EN ISO 11925-2:2002/C91/2007 și SR EN 13823:2010.

Articolul 6

Marcarea produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, și trebuie să cuprindă minimum următoarele informații:

a) denumirea comercială a produsului;

b) denumirea materialului-suport pe care se aplică produsul;

c) clasa de reacție la foc;

d) cantitatea nominală din colet;

e) numărul lotului și data de fabricație;

f) numele și adresa producătorului;

g) termenul de valabilitate al produsului în ambalaj;

h) termenul de valabilitate al produsului după aplicare;

i) recomandări referitoare la condițiile de transport și depozitare.

Articolul 7

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 8

Pentru introducerea pe piață a produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul sau distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 9

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 10

Termenul de garanție al produselor de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn este stabilit de producător.

Articolul 11

Produsele de ignifugare a lemnului și a materialelor pe bază de lemn sunt însoțite la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, fișa tehnică de securitate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și de certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi străine.

Articolul 12

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică, pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

Anexa 8

REGLEMENTARE TEHNICĂ

privind cerințele tehnice generale ale țevilor de

refulare manuale destinate serviciilor de pompieri

și condițiile pentru introducerea lor pe piață

Capitolul I — Domeniu de aplicare și definiții ↑ Cuprins

Articolul 1

Prevederile prezentei reglementări tehnice se aplică țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri care nu au mai fost introduse pe piață și comercializate în mod legal într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat semnatar al Acordului privind Spațiul Economic European și stabilesc cerințele tehnice generale pentru asigurarea unui înalt nivel de siguranță, de protecție a sănătății, a mediului și a consumatorilor.

Articolul 2

Țeava de refulare manuală este ansamblul de componente care se racordează la o sursă de alimentare cu apă prin intermediul unui furtun și racord și refulează apă după cerințele operatorului.

Articolul 3

Ajutajul țevii de refulare este componenta unei țevi care controlează debitul de apă și/sau forma jetului.

Articolul 4

Declarația de conformitate este declarația făcută de către producător sau furnizor prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ.

Articolul 5

Manualul de utilizare și întreținere este documentul atașat produsului, la fiecare livrare, care trebuie să conțină informații cu privire la:

a) modalități și instrucțiuni de utilizare;

b) periodicitatea pentru inspecții și întreținere;

c) lista pieselor de schimb cu menționarea codului, descrierea și materialul acestora;

d) lista unităților de service;

e) alte instrucțiuni importante în opinia producătorului.

Capitolul II — Cerințe tehnice generale, metode de încercare și analiză ↑ Cuprins

Articolul 6

Caracteristicile și performanțele tehnico-tactice impuse țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri sunt cele prevăzute de standardele SR EN 15182-1+A1: 2010, SR EN 15182-2+A1:2010, SR EN 15182-3+ A1:2010 și SR EN 15182-4+A1:2010.

Articolul 7

Materialele utilizate pentru țevile de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri vor avea caracteristici fizice și mecanice astfel încât acestea să reziste la încercările prevăzute de standardul SR EN 15182-1+A1:2010.

Articolul 8

Metodele de încercare și verificare pentru țevile de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri sunt cele prevăzute de standardele SR EN 15182-1+A1:2010, SR EN 15182-2+A1:2010, SR EN 15182-3+A1:2010 și SR EN 15182-4+A1:2010.

Articolul 9

Marcarea țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri se face în limba română, fără a exclude prezentarea și în alte limbi străine, conform prevederilor standardului SR EN 15182-1+A1:2010.

Articolul 10

Orice tip de atenționare sau instrucțiuni de utilizare trebuie să fie în mod obligatoriu în limba română, fără a exclude prezentarea acestora și în alte limbi străine.

Capitolul III — Procedura pentru evaluarea conformității ↑ Cuprins

Articolul 11

Pentru introducerea pe piață a țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri, producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul sau distribuitorul trebuie să respecte condițiile prevăzute de Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 607/2008 privind aprobarea Metodologiei de certificare a conformității în vederea introducerii pe piață a mijloacelor tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor.

Articolul 12

(1) Examinarea în vederea eliberării certificatului pentru introducerea pe piață a țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri se face prin evaluarea conformității cu prezenta reglementare tehnică.

(2) La evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) certificatul de conformitate emis de un organism de certificare acreditat pentru domeniul relevant de activitate de evaluare a conformității, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 ;

b) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050.

(3) În cazul în care produsul nu deține certificatul de conformitate, la evaluare se va verifica dacă cerințele tehnice generale ale țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri, cuprinse în prezenta reglementare tehnică, se regăsesc în:

a) rapoartele de încercare emise de un laborator acreditat pentru domeniul relevant de activitate, care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008;

b) documentația tehnică aferentă produsului;

c) declarația de conformitate dată de furnizor conform prevederilor standardului SR EN ISO/CEI 17050;

d) certificatul pentru controlul producției în fabrică pentru produsul menționat în cerere, eliberat de un organism care a obținut acreditarea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008.

(4) Pentru producătorul care are implementat un sistem de management al calității privind fabricarea produsului este necesară o copie a acestui document, fără a se mai depune certificatul pentru controlul producției în fabrică.

Capitolul IV — Dispoziții finale ↑ Cuprins

Articolul 13

Termenul de garanție al țevilor de refulare manuale destinate serviciilor de pompieri este stabilit de producător.

Articolul 14

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să asigure service-ul, în România, în perioada de garanție și postgaranție.

Articolul 15

(1) Țeava de refulare manuală destinată serviciilor de pompieri este însoțită la livrare de certificatul pentru introducerea pe piață, declarația de conformitate, manualul de utilizare și întreținere, precum și certificatul de garanție, redactate în limba română, fără a exclude prezentarea acestor documente și în alte limbi.

(2) Certificatul de garanție trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanție, durata medie de utilizare, modalitățile de asigurare a garanției, respectiv întreținere, reparare, înlocuire și termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea și adresa vânzătorului și ale unității specializate de service.

Articolul 16

Producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia, importatorul și distribuitorul trebuie să respecte cerințele tehnice generale impuse de prezenta reglementare tehnică pe baza cărora s-a emis certificatul pentru introducerea pe piață.

----------

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.