(1) Prioritățile geografice și sectoriale ale asistenței pentru dezvoltare sunt cele prevăzute de Strategia națională privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 703/2006 pentru aprobarea Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare și a Planului de acțiune pentru aplicarea Strategiei naționale privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare.
Alin. (2) al art. 2 a fost abrogat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
Alin. (3) al art. 2 a fost abrogat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile menționate mai jos au următoarele semnificații:
a) asistență pentru dezvoltare - constă în totalitatea măsurilor întreprinse și finanțate de România pentru dezvoltare internațională;
Lit. a) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
b) asistență pentru educație pentru dezvoltare și activitățile de conștientizare publică în domeniul dezvoltării - activitățile desfășurate în scopul promovării unei mai bune înțelegeri în rândul populației românești sau al unor categorii specifice ale acesteia a aspectelor ce țin de politica de cooperare internațională pentru dezvoltare;
c) asistență umanitară - asistență de urgență acordată statelor în caz de dezastre și conflicte armate prelungite, cu scopul atenuării consecințelor asupra victimelor, inclusiv asistența oferită în procesul de tranziție de la o situație de criză umanitară către procesele de reabilitare sau reconstrucție timpurie;
d) contractanți - donatori, organizații guvernamentale, organizații neguvernamentale, reprezentanții mediului academic sau alte entități care pot beneficia de fonduri din bugetul de asistență pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe pentru implementarea proiectelor/programelor de asistență pentru dezvoltare;
Lit. d) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
e) contribuții neafectate - contribuții fără destinație specifică la bugetul general al unor organizații internaționale sau al unor fonduri administrate de acestea (core funding);
f) documente contractuale - acorduri, memorandumuri de înțelegere, schimburi de scrisori, contracte sau orice alte documente în baza cărora se realizează transferuri de fonduri din bugetul de asistență pentru dezvoltare al Ministerului Afacerilor Externe; documentele contractuale au caracter de contract de stat și nu intră sub incidența Legii nr. 590/2003 privind tratatele;
g) donator - stat, organizații internaționale, instituții financiare internaționale sau orice alte entități care acordă asistență pentru dezvoltare conform principiilor Comitetului Asistență pentru Dezvoltare din cadrul OCDE;
h) obiectivele de dezvoltare ale mileniului - cele 8 obiective adoptate cu ocazia Summitului mileniului, găzduit în septembrie 2000 de către Organizația Națiunilor Unite, ce trebuie realizate până în anul 2015, cu țintele și indicatorii aferenți, după cum urmează: eradicarea sărăciei extreme și a foametei; realizarea educației primare universale; promovarea egalității șanselor și împuternicirea femeilor; reducerea mortalității infantile; îmbunătățirea sănătății materne; combaterea HIV/SIDA, a malariei și a altor boli infecțioase; asigurarea durabilității mediului înconjurător; dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare;
i) proiecte de asistență pentru dezvoltare - setul de activități interconectate vizând realizarea unui obiectiv punctual de dezvoltare;
j) programe de asistență pentru dezvoltare - setul de activități și proiecte de asistență pentru dezvoltare interconectate urmărind consolidarea unui sector specific de interes al statului beneficiar;
Lit. j) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
k) sprijin bugetar direct - transferul de resurse financiare de la o agenție de finanțare externă către trezoreria națională a unei țări beneficiare, în urma îndeplinirii de către această țară a condițiilor convenite pentru efectuarea plății. Resursele financiare astfel dobândite fac parte din resursele globale ale țării beneficiare și, prin urmare, sunt utilizate în conformitate cu sistemul de gestionare a finanțelor publice din această țară;
Lit. k) a art. 3 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
Lit. l) a art. 3 a fost abrogată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.
Lit. m) a art. 3 a fost abrogată de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 562 din 3 august 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 10 august 2016.