ORDIN nr. 1.545 din 11 noiembrie 2011

ORDIN Ministerul Sănătă?ii
Publicat în
MONITORUL OFICIAL nr. 814 din 17 noiembrie 2011
Intrat în vigoare
17.11.2011
Forma consolidată din
17.11.2011

pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.009/2010 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, de utilizator de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de transplant de țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic

Văzând Adresa Agenției Naționale de Transplant nr. 745 din 17 octombrie 2011, precum și Referatul de aprobare al Direcției sănătate publică și control în sănătate publică nr. R.L. 2.720/2011,

în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 79/2004 pentru înființarea Agenției Naționale de Transplant, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale titlului VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.009/2010 privind acreditarea unităților sanitare care pot efectua activități de bănci de țesuturi și/sau celule umane, de utilizator de țesuturi și/sau celule umane, respectiv de transplant de țesuturi și celule de origine umană în scop terapeutic, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 13 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, după punctul 34 se introduce un nou punct, punctul 35, cu următorul cuprins:

"35. Societatea Comercială «Sapiens Medical Center» - S.R.L., punct de lucru București."

2. La articolul 2^2, după punctul 28 se introduce un nou punct, punctul 29, cu următorul cuprins:

"29. Societatea Comercială «Sapiens Medical Center» - S.R.L., punct de lucru București."

3. La articolul 3, după alineatul (2^5) se introduce un nou alineat, alineatul (2^6), cu următorul cuprins:

"(2^6) Acreditarea unității sanitare prevăzute la art. 1 pct. 35 și art. 2^2 pct. 29 este valabilă maximum 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin."

4. La articolul 3, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"(3) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1), (2), (2^1), (2^2), (2^3), (2^4), (2^5) și (2^6) dacă, drept urmare a inspecțiilor efectuate de Agenția Națională de Transplant și autoritatea națională competentă în domeniul securității sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică, în condițiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă dispozițiile legale în vigoare."

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,

Ritli Ladislau

București, 11 noiembrie 2011.

Nr. 1.545.

-----

Sursă: legislatie.just.ro (Monitorul Oficial). Textul afișat este forma consolidată curentă.