Articolul 126
Procurarea, deținerea, portul și folosirea armelor, componentelor esențiale și munițiilor de către membrii forțelor armate străine staționate pe teritoriul României, precum și de către membrii de familie ai acestora
(1) Regimul juridic al armelor de foc și munițiilor de serviciu deținute de membrii forțelor armate străine staționate în condițiile legii pe teritoriul României se reglementează prin lege specială.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot fi autorizate să procure, să dețină și, după caz, să poarte și să folosească arme de apărare și pază, în condițiile stabilite de prezenta lege, pentru persoanele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a), precum și alte arme, componente esențiale și muniții, în condițiile stabilite de lege pentru cetățenii români.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) pot face uz de armă în condițiile prevăzute de legea română.
(4) Membrii de familie ai persoanelor prevăzute la alin. (1), care au reședința sau domiciliul în România, pot fi autorizați să procure, să dețină și să folosească arme, componente esențiale și muniții în condițiile prevăzute de prezenta lege pentru persoanele fizice străine.