Pe această pagină
Secțiunea 1 — Anunțuri
Paragraful 1 Publicarea anunțurilorParagraful 2 Anunțul de intențieParagraful 3 Anunțul de participareParagraful 4 Anunțul de atribuire
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura transparența atribuirii contractelor de achiziție publică și a încheierii acordurilor-cadru prin publicarea, în conformitate cu prevederile prezentului capitol, a anunțurilor de intenție, anunțurilor/invitațiilor de participare și anunțurilor de atribuire.
(2) În cazul contractelor a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a include în anunțurile prevăzute la alin. (1) cel puțin informațiile cuprinse în anexa nr. 4 și, dacă este necesar, alte informații considerate utile de către autoritatea contractantă, prin utilizarea formularelor standard adoptate de Comisia Europeană.
(3) Modalitățile de aplicare a prevederilor alin. (2), precum și conținutul anunțurilor de participare și de atribuire pentru care, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, nu este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile/invitațiile prevăzute la art. 126 alin. (1) către operatorul SEAP, utilizând în acest sens numai mijloace electronice.
(2) În cazurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, operatorul SEAP are obligația de a asigura transmiterea în format electronic a anunțurilor spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(1) Operatorul SEAP are obligația de a asigura Agenției Naționale pentru Achiziții Publice accesul nerestricționat la anunțurile și invitațiile transmise de către autoritățile contractante, înainte de publicarea acestora.
(6) Agenția Națională pentru Achiziții Publice verifică fiecare anunț de participare/invitație de participare transmis/transmisă de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, în măsura în care anunțul/invitația respectiv/respectivă este în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire a unui contract, indiferent de valoarea estimată a acestuia.
(7) În termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii anunțului/invitației în SEAP, Agenția Națională pentru Achiziții Publice are obligația:
a) fie să emită către operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunțul/invitația respectiv/respectivă, în cazul în care în urma verificării nu se constată erori/omisiuni de completare;
b) fie să respingă publicarea anunțului/invitației, în cazul în care se constată erori/omisiuni de completare, informând totodată autoritatea contractantă asupra acestei decizii, precum și asupra modului în care erorile/omisiunile pot fi remediate.
(8) Erorile prevăzute la alin. (7) reprezintă acele informații/cerințe din anunțul/invitația transmis/transmisă spre publicare care sunt neconforme cu realitatea sau care conduc la încălcări ale prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale actelor normative emise în aplicarea acesteia și ale principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.
(9) Nedetectarea erorilor prevăzute la alin. (8) în procesul de verificare nu afectează dreptul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice de a sancționa, pe parcursul activității de supraveghere, faptele prevăzute la art. 189.
(10) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. a), operatorul SEAP are obligația:
a) de a transmite anunțul spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cel mult o zi lucrătoare de la primirea acceptului de publicare, în cazul în care, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, este prevăzută o obligație în acest sens; operatorul SEAP are obligația de a asigura înregistrarea în sistemul electronic a datei la care a fost transmis anunțul spre publicare, ca probă privind momentul transmiterii;
b) de a publica anunțul în SEAP în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare.
(11) Operatorul SEAP nu are dreptul de a publica anunțul transmis de autoritatea contractantă sau de a-l transmite spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără obținerea acceptului de publicare emis de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice.
(12) În cazul în care, din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are posibilitatea transmiterii unui anumit anunț spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autorității contractante îi revine responsabilitatea transmiterii spre publicare a anunțului respectiv prin mijloace proprii. Operatorul SEAP are obligația de a înștiința autoritatea contractantă cu privire la apariția unei astfel de situații, în cel mult o zi lucrătoare de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (10) lit. a).
(1) În cazul în care prevederile prezentei ordonanțe de urgență stabilesc obligația publicării anunțului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunțul respectiv nu poate fi publicat la nivel național înainte de data transmiterii acestuia către Comisia Europeană.
(2) Anunțul publicat la nivel național nu trebuie să conțină alte informații față de cele existente în anunțul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și trebuie să menționeze data transmiterii către Comisia Europeană.
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de intenție în situația în care urmărește să beneficieze de prevederile art. 67 alin. (2), făcând cunoscut în acest sens în respectivul anunț, după caz:
a) valoarea totală estimată a contractelor care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni pentru achiziționarea de produse din aceeași grupă CPV;
b) valoarea totală estimată a contractelor care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni pentru achiziționarea de servicii care sunt din aceeași categorie din punct de vedere al modului de grupare din anexa nr. 1;
c) valorile estimate ale contractelor de lucrări care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni.
(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a transmite spre publicare un anunț de intenție și în alte situații decât cele prevăzute la alin. (1).
(3) Publicarea anunțului de intenție nu creează autorității contractante obligația de a efectua respectiva achiziție publică.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul procedurilor de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.
(1) În cazurile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) și b), autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțul de intenție cât mai curând posibil după data începerii anului bugetar.
(2) În cazul prevăzut la art. 130 alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțul de intenție cât mai curând posibil după aprobarea programului în care este prevăzut contractul de lucrări sau acordul-cadru respectiv.
(1) Anunțul de intenție se publică:
a) în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau
b) numai în SEAP, cu condiția ca, înainte de publicare, să fi fost transmis un anunț simplificat de informare prealabilă către Comisia Europeană.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), anunțul de intenție trebuie să conțină și data transmiterii anunțului simplificat către Comisia Europeană.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de participare atunci când inițiază procedura de licitație restrânsă, negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau dialog competitiv, pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau pentru încheierea acordului-cadru.
(1) Anunțul de participare se publică în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care:
a) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de produse sau de servicii care urmează să fie atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în lei a 432 000 EUR*);
b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de lucrări care urmează să fie atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5 404 000 EUR*).
Notă * În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 4 decembrie 2025 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2025/2487 de modificare a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile pentru contractele de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii. Aceste modificări ale Directivei sus-menționate se aplică de la data de 1 ianuarie 2026 tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentul este obligatoriu în toate elementele lui și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2026 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 134 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru produse și servicii - de la 2 186 559 lei (443 000 EUR) se va reduce la 2 155 248 lei (432 000 EUR) Art. 134 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru lucrări - de la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR EUR) se va reduce la 26 960 556 lei (5 404 000 EUR) Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE și 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului pentru perioada 2026-2027 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C din 23 octombrie 2025, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE exprimate în monede naționale altele decât euro, sunt următoarele: 80 000 EUR CZK Coroană cehă 1 995 040 DKK Coroană daneză 596 800 HUF Forint maghiar 31 664 480 PLN Zlot polonez 344 800 RON Leu românesc 399 120 SEK Coroană suedeză 908 080 140 000 EUR CZK Coroană cehă 3 491 320 DKK Coroană daneză 1 044 400 HUF Forint maghiar 55 412 840 PLN Zlot polonez 603 400 RON Leu românesc 698 460 SEK Coroană suedeză 1 589 140 216 000 EUR CZK Coroană cehă 5 386 608 DKK Coroană daneză 1 611 360 HUF Forint maghiar 85 494 096 PLN Zlot polonez 930 960 RON Leu românesc 1 077 624 SEK Coroană suedeză 2 451 816 432 000 EUR CZK Coroană cehă 10 773 216 DKK Coroană daneză 3 222 720 HUF Forint maghiar 170 988 192 PLN Zlot polonez 1 861 920 RON Leu românesc 2 155 248 SEK Coroană suedeză 4 903 632 750 000 EUR CZK Coroană cehă 18 703 500 DKK Coroană daneză 5 595 000 HUF Forint maghiar 296 854 500 PLN Zlot polonez 3 232 500 RON Leu românesc 3 741 750 SEK Coroană suedeză 8 513 250 1 000 000 EUR CZK Coroană cehă 24 938 000 DKK Coroană daneză 7 460 000 HUF Forint maghiar 395 806 000 PLN Zlot polonez 4 310 000 RON Leu românesc 4 989 000 SEK Coroană suedeză 11 351 000 5 404 000 EUR CZK Coroană cehă 134 764 952 DKK Coroană daneză 40 313 840 HUF Forint maghiar 2 138 935 624 PLN Zlot polonez 23 291 240 RON Leu românesc 26 960 556 SEK Coroană suedeză 61 340 804
Notă În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2510, nr. 2023/2497, nr. 2023/2495 și nr. 2023/2496 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2009/81/CE, 2014/23/UE, 2014/24/UE si 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, privitor la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la nivel național. Aceste modificări ale Directivelor sus-menționate au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 și sunt aplicabile tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2024 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 134 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru produse și servicii - de la 2 089 574 lei (431 000 EUR) se va majora la 2 186 559 lei (443 000 EUR) Art. 134 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru lucrări - de la 26 093 012 lei (5 382 000 EUR) se va majora la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR)
Notă Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C nr. 902 din 16 noiembrie 2023, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE, și 2009/81/CE, exprimate în alte monede naționale decât euro, sunt următoarele: 80 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 156 464 CZK Coroană cehă 1 955 200 DKK Coroană daneză 595 344 HUF Forint maghiar 30 628 000 PLN Zlot nou polonez 370 968 RON Leu nou românesc 394 864 SEK Coroană suedeză 865 008 143 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 279 679 CZK Coroană cehă 3 494 920 DKK Coroană daneză 1 064 177 HUF Forint maghiar 54 747 550 PLN Zlot nou polonez 663 105 RON Leu nou românesc 705 819 SEK Coroană suedeză 1 546 202 221 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 432 232 CZK Coroană cehă 5 401 240 DKK Coroană daneză 1 644 638 HUF Forint maghiar 84 609 850 PLN Zlot nou polonez 1 024 799 RON Leu nou românesc 1 090 812 SEK Coroană suedeză 2 389 585 443 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 866 419 CZK Coroană cehă 10 826 920 DKK Coroană daneză 3 296 717 HUF Forint maghiar 169 602 550 PLN Zlot nou polonez 2 054 235 RON Leu nou românesc 2 186 559 SEK Coroană suedeză 4 789 982 750 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 466 850 CZK Coroană cehă 18 330 000 DKK Coroană daneză 5 581 350 HUF Forint maghiar 287 137 500 PLN Zlot nou polonez 3 477 825 RON Leu nou românesc 3 701 850 SEK Coroană suedeză 8 109 450 1 000 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 955 800 CZK Coroană cehă 24 440 000 DKK Coroană daneză 7 441 800 HUF Forint maghiar 382 850 000 PLN Zlot nou polonez 4 637 100 RON Leu nou românesc 4 935 800 SEK Coroană suedeză 10 812 600 5 538 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 10 831 220 CZK Coroană cehă 135 348 720 DKK Coroană daneză 41 212 688 HUF Forint maghiar 2 120 223 300 PLN Zlot nou polonez 25 680 260 RON Leu nou românesc 27 334 460 SEK Coroană suedeză 59 880 179
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de atribuire în cel mult 48 de zile după ce a finalizat procedura de atribuire - licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cerere de oferte - prin atribuirea contractului de achiziție publică sau încheierea acordului-cadru.
(2) Autoritățile contractante au dreptul de a nu comunica anumite informații privind atribuirea contractului de achiziție publică sau încheierea acordului-cadru, dar numai în situația în care divulgarea acestora:
a) ar conduce la încălcarea unei prevederi legale, ar constitui un obstacol în aplicarea unei prevederi legale sau ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare și de securitate;
b) ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar putea prejudicia concurența loială dintre aceștia.
(3) Pentru serviciile incluse în anexa nr. 2, obligația prevăzută la alin. (1) este aplicabilă numai contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 136 alin. (2) lit. a). În aceste cazuri, autoritatea contractantă indică, totodată, în anunțul transmis dacă este sau nu de acord cu publicarea acestuia.
(1) Anunțul de atribuire se publică în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care:
a) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de produse sau de servicii care urmează să fie atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în lei a 432 000 EUR;*)
b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de lucrări care urmează să fie atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5 404 000 EUR.*)
Notă În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 4 decembrie 2025 a fost publicat Regulamentul delegat (UE) 2025/2487 de modificare a Directivei 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile pentru contractele de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii. Aceste modificări ale Directivei sus-menționate se aplică de la data de 1 ianuarie 2026 tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentul este obligatoriu în toate elementele lui și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2026 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 136 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru produse și servicii - de la 2 186 559 lei (443 000 EUR) se va reduce la 2 155 248 lei (432 000 EUR) Art. 136 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru lucrări - de la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR EUR) se va reduce la 26 960 556 lei (5 404 000 EUR) Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE și 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului pentru perioada 2026-2027 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C din 23 octombrie 2025, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE exprimate în monede naționale altele decât euro, sunt următoarele: 80 000 EUR CZK Coroană cehă 1 995 040 DKK Coroană daneză 596 800 HUF Forint maghiar 31 664 480 PLN Zlot polonez 344 800 RON Leu românesc 399 120 SEK Coroană suedeză 908 080 140 000 EUR CZK Coroană cehă 3 491 320 DKK Coroană daneză 1 044 400 HUF Forint maghiar 55 412 840 PLN Zlot polonez 603 400 RON Leu românesc 698 460 SEK Coroană suedeză 1 589 140 216 000 EUR CZK Coroană cehă 5 386 608 DKK Coroană daneză 1 611 360 HUF Forint maghiar 85 494 096 PLN Zlot polonez 930 960 RON Leu românesc 1 077 624 SEK Coroană suedeză 2 451 816 432 000 EUR CZK Coroană cehă 10 773 216 DKK Coroană daneză 3 222 720 HUF Forint maghiar 170 988 192 PLN Zlot polonez 1 861 920 RON Leu românesc 2 155 248 SEK Coroană suedeză 4 903 632 750 000 EUR CZK Coroană cehă 18 703 500 DKK Coroană daneză 5 595 000 HUF Forint maghiar 296 854 500 PLN Zlot polonez 3 232 500 RON Leu românesc 3 741 750 SEK Coroană suedeză 8 513 250 1 000 000 EUR CZK Coroană cehă 24 938 000 DKK Coroană daneză 7 460 000 HUF Forint maghiar 395 806 000 PLN Zlot polonez 4 310 000 RON Leu românesc 4 989 000 SEK Coroană suedeză 11 351 000 5 404 000 EUR CZK Coroană cehă 134 764 952 DKK Coroană daneză 40 313 840 HUF Forint maghiar 2 138 935 624 PLN Zlot polonez 23 291 240 RON Leu românesc 26 960 556 SEK Coroană suedeză 61 340 804
Notă În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 16 noiembrie 2023 au fost publicate Regulamentele delegate (UE) nr. 2023/2510, nr. 2023/2497, nr. 2023/2495 și nr. 2023/2496 ale Comisiei Europene de modificare a Directivelor 2009/81/CE, 2014/23/UE, 2014/24/UE si 2014/25/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, privitor la cuantumul noilor praguri valorice aplicabile în cadrul procedurilor de achiziție publică la nivel național. Aceste modificări ale Directivelor sus-menționate au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2024 și sunt aplicabile tuturor procedurilor lansate după acest moment. Regulamentele sunt obligatorii în toate elementele lor și se aplică direct în toate statele membre. Aceste modificări sunt operate de către Comisia Europeană și au un caracter regulat. Astfel, începând cu data de 1 ianuarie 2024 cuantumul noilor praguri va fi următorul: Art. 136 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru produse și servicii - de la 2 089 574 lei (431 000 EUR) se va majora la 2 186 559 lei (443 000 EUR) Art. 136 alin. (2) din OUG nr. 114/2011 - pentru lucrări - de la 26 093 012 lei (5 382 000 EUR) se va majora la 27 334 460 lei (5 538 000 EUR)
Notă Potrivit Comunicării Comisiei privind valorile corespunzătoare ale pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE și 2009/81/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Partea C nr. 902 din 16 noiembrie 2023, valorile corespunzătoare pragurilor prevăzute în Directivele 2014/23/UE, 2014/24/UE, 2014/25/UE, și 2009/81/CE, exprimate în alte monede naționale decât euro, sunt următoarele: 80 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 156 464 CZK Coroană cehă 1 955 200 DKK Coroană daneză 595 344 HUF Forint maghiar 30 628 000 PLN Zlot nou polonez 370 968 RON Leu nou românesc 394 864 SEK Coroană suedeză 865 008 143 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 279 679 CZK Coroană cehă 3 494 920 DKK Coroană daneză 1 064 177 HUF Forint maghiar 54 747 550 PLN Zlot nou polonez 663 105 RON Leu nou românesc 705 819 SEK Coroană suedeză 1 546 202 221 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 432 232 CZK Coroană cehă 5 401 240 DKK Coroană daneză 1 644 638 HUF Forint maghiar 84 609 850 PLN Zlot nou polonez 1 024 799 RON Leu nou românesc 1 090 812 SEK Coroană suedeză 2 389 585 443 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 866 419 CZK Coroană cehă 10 826 920 DKK Coroană daneză 3 296 717 HUF Forint maghiar 169 602 550 PLN Zlot nou polonez 2 054 235 RON Leu nou românesc 2 186 559 SEK Coroană suedeză 4 789 982 750 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 466 850 CZK Coroană cehă 18 330 000 DKK Coroană daneză 5 581 350 HUF Forint maghiar 287 137 500 PLN Zlot nou polonez 3 477 825 RON Leu nou românesc 3 701 850 SEK Coroană suedeză 8 109 450 1 000 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 1 955 800 CZK Coroană cehă 24 440 000 DKK Coroană daneză 7 441 800 HUF Forint maghiar 382 850 000 PLN Zlot nou polonez 4 637 100 RON Leu nou românesc 4 935 800 SEK Coroană suedeză 10 812 600 5 538 000 EUR BGN Leva nouă bulgărească 10 831 220 CZK Coroană cehă 135 348 720 DKK Coroană daneză 41 212 688 HUF Forint maghiar 2 120 223 300 PLN Zlot nou polonez 25 680 260 RON Leu nou românesc 27 334 460 SEK Coroană suedeză 59 880 179
Secțiunea a 2-a — Informarea candidaților și a ofertanților
(1) Autoritatea contractantă are obligația de a informa operatorii economici implicați în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecției, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau de încheiere a acordului-cadru ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire și eventuala inițiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris și cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora.
(2) În sensul prevederilor alin. (1), se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct candidatura/oferta proprie sau orice candidat/ofertant a cărui candidatură/ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. O respingere este considerată definitivă dacă a fost comunicată operatorului economic în cauză și fie a fost considerată legală de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sesizat în legătură cu acest aspect, fie nu a făcut ori nu mai poate face obiectul unei căi de atac.
(3) Comunicarea prin care se transmite informarea prevăzută la alin. (1) se transmite și prin fax sau prin mijloace electronice.
(4) În cazul în care autoritatea contractantă nu transmite comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii și prin fax sau prin mijloace electronice, termenele prevăzute la art. 180 alin. (1) se majorează cu 5 zile.
(1) În cadrul comunicării prevăzute la art. 137 alin. (3), autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertantul/ofertanții câștigător/câștigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate.
(2) În cadrul comunicării prevăzute la art. 137 alin. (3), autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertanții/candidații care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează:
a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale;
b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă și/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini și nici cerințelor referitoare la securitatea informațiilor și la securitatea aprovizionării;
c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă și conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică sau, după caz, ale ofertanților cu care urmează să se încheie un acord-cadru;
d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuți la lit. a)-c), data-limită până la care au dreptul de a depune contestație, avându-se în vedere prevederile cap. III secțiunea 1 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și b), autoritatea contractantă nu are obligația de a motiva excluderea unui operator economic efectuată în baza art. 156 lit. d).
Autoritatea contractantă are dreptul de a nu comunica anumite informații dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (2) lit. c), dar numai în situația în care divulgarea acestora:
a) ar conduce la încălcarea unei prevederi legale, ar constitui un obstacol în aplicarea unei prevederi legale sau ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare și de securitate;
b) ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar prejudicia concurența dintre aceștia.
Secțiunea a 3-a — Reguli de comunicare și de transmitere a datelor
(1) Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, trebuie să fie transmise în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii, respectiv în momentul primirii.
(3) Comunicarea, transmiterea și stocarea informațiilor se realizează astfel încât să se asigure integritatea și confidențialitatea datelor respective, precum și protecția informațiilor clasificate.
(1) Documentele scrise pot fi transmise prin oricare dintre următoarele modalități:
c) prin mijloace electronice;
d) prin orice combinație a celor prevăzute la lit. a)-c).
(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune în documentația de atribuire modalitățile de comunicare pe care intenționează să le utilizeze pe parcursul aplicării procedurii.
(1) Modalitățile de comunicare impuse de autoritatea contractantă trebuie să nu restricționeze accesul operatorilor economici la procedura de atribuire.
(2) Instrumentele utilizate pentru comunicarea electronică, precum și caracteristicile lor tehnice trebuie să fie nediscriminatorii, disponibile în mod facil oricărui operator economic și trebuie să asigure interoperabilitatea cu tehnologiile uzuale de informare și comunicare.
(3) În cazul în care documentele se transmit prin mijloace electronice, acestora le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semnătură electronică.
(1) Operatorul economic are dreptul de a transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire prin oricare dintre modalitățile prevăzute la art. 141 alin. (1) sau prin telefon, în acest din urmă caz operatorul economic având obligația de a confirma solicitarea de participare în scris, cât mai curând posibil.
(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune ca orice solicitare de participare la procedura de atribuire, care a fost transmisă prin fax, să fie confirmată, într-un termen rezonabil, prin scrisoare transmisă prin poștă sau prin mijloace electronice. În acest caz, autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul/invitația de participare cerința respectivă, precum și termenul în care aceasta trebuie îndeplinită.
(1) Operatorul economic are dreptul de a transmite oferta numai prin poștă sau, dacă autoritatea contractantă prevede această posibilitate, prin mijloace electronice.
(2) În cazul în care autoritatea contractantă stabilește că ofertele urmează să fie transmise prin poștă, ofertantul are, în mod implicit, și dreptul de a depune oferta direct la sediul autorității contractante sau la o altă adresă indicată de aceasta.
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili ca solicitările de participare și/sau ofertele să fie transmise prin mijloace electronice numai dacă se asigură respectarea următoarelor cerințe:
a) informațiile referitoare la posibilitățile specifice de transmitere electronică, inclusiv criptarea, sunt disponibile pentru orice operator economic interesat;
b) dispozitivele electronice de recepționare garantează în mod corespunzător integritatea și confidențialitatea datelor recepționate;
c) operatorii economici trebuie să transmită înainte de data-limită de transmitere documentele, certificatele, declarațiile și altele asemenea, solicitate conform prevederilor cap. VII secțiunea 1, în cazul în care acestea nu sunt disponibile în format electronic.
În sensul prevederilor art. 145, garantarea integrității și confidențialității datelor recepționate presupune faptul că dispozitivele electronice, prin caracteristicile tehnice pe care le dețin și/sau prin procedurile specifice utilizate, permit îndeplinirea în mod cumulativ a cel puțin următoarelor condiții:
a) momentul exact al primirii ofertelor sau solicitărilor de participare, precum și, dacă este cazul, a unor planuri/proiecte poate fi determinat cu precizie;
b) înainte de data-limită de transmitere a datelor, nicio persoană nu are acces la datele transmise;
c) în cazul în care interdicția de acces prevăzută la lit. b) a fost încălcată, acest acces neautorizat este clar detectabil;
d) numai persoane autorizate în acest sens au dreptul de a stabili sau modifica data de vizualizare a datelor recepționate;
e) accesul la datele recepționate este posibil, în toate etapele procesului, numai printr-o acțiune simultană a cel puțin două persoane/sisteme autorizate și numai după data de vizualizare stabilită conform prevederilor lit. d);
f) după data de vizualizare a datelor recepționate, accesul la datele respective rămâne posibil numai pentru persoanele autorizate să vizualizeze datele respective.
Secțiunea a 4-a — Reguli de evitare a conflictului de interese
(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau distorsionarea concurenței.
(2) Fiecare ofertant/candidat participant la o procedură de atribuire, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, va prezenta o declarație pe propria răspundere prin care se certifică faptul că participarea la respectiva procedură este făcută în concordanță cu regulile de concurență.
Persoana fizică sau juridică care a participat la întocmirea documentației de atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentației de atribuire nu este de natură să distorsioneze concurența.
(1) Persoanele care participă direct în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire.
(2) Nu au dreptul să fie implicați în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor următoarele persoane:
a) persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți ori persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți;
b) soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați;
c) persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor;
d) persoane care în exercitarea funcției pe care o dețin la nivelul autorității contractante se află în situația existenței unui conflict de interese, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Contractantul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor depuse în cadrul aplicării unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea nulității contractului respectiv pentru cauză imorală.
Ofertantul/Candidatul/Ofertantul asociat/ Subcontractantul care are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv sau care se află în unul dintre raporturile prevăzute la art. 149 alin. (2) lit. a) cu persoane ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante este exclus din procedura de atribuire.