Articolul I
Hotărârea Guvernului nr. 1.631/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 4 ianuarie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului realizează politica guvernamentală în următoarele domenii de activitate: dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, amenajarea teritoriului, urbanism și arhitectură, locuire, locuințe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune și dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice, construcții, turism."
2. La articolul 5 punctul I, litera a) se completează cu patru noi liniuțe, cu următorul cuprins:
"- Strategia națională de dezvoltare regională;
- Strategia națională de dezvoltare turistică;
- Strategia națională de dezvoltare teritorială a Mării Negre și a Dunării;
- Strategia națională pentru construcția de locuințe, reabilitarea clădirilor și protejarea clădirilor de locuit din zonele cu risc seismic."
3. La articolul 5 punctul II, litera i) se modifică și va avea următorul cuprins:
"i) avizează planurile de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru zonele cu monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial;".
4. La articolul 5 punctul IV, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1 ), cu următorul cuprins:
"c^1 ) autorizează cheltuieli și efectuează plăți către beneficiarii Programului operațional regional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;".
5. La articolul 5 punctul IV, litera r) se modifică și va avea următorul cuprins:
"r) realizează politica de promovare a turismului, pe baza Programului multianual de marketing și promovare turistică, în cadrul căruia se pot organiza deplasări pentru reprezentanții mass-mediei;".
6. La articolul 5 punctul VI, literele a) și d) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"a) inițiază, finanțează și gestionează, în condițiile legii, programe și proiecte de dezvoltare de interes local și național în domeniile: construcții de locuințe, reabilitarea termică a clădirilor, reducerea vulnerabilității seismice a construcțiilor, infrastructura tehnico-edilitară a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și/sau a serviciului de alimentare cu energie termică a localităților, infrastructura rutieră de interes local și județean de la nivelul satelor, comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, precum și infrastructura rutieră ce asigură legăturile dintre acestea, infrastructura social-culturală și sportivă, infrastructura turistică și de acces în stațiunile turistice, infrastructura de afaceri, urbanism, sistem informațional imobiliar-edilitar și bănci de date urbane, precum și alte domenii stabilite prin lege sau prin acte administrative ale autorităților administrației publice centrale;
.......................................................................
d) elaborează și implementează proiecte integrate de dezvoltare locală/regională în scopul creșterii potențialului turistic al zonei;".
7. La articolul 5 punctul VIII, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) asigură controlul utilizării resurselor financiare alocate prin bugetul de stat și a resurselor din credite interne și externe, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;".
8. La articolul 9, litera f) se modifică și va avea următorul cuprins:
"f) să efectueze acte de control conform reglementărilor în vigoare și regulamentelor naționale și comunitare în domeniile sale de activitate, încheind în acest sens procese-verbale de control cu valoare de titluri de creanță, ce constituie titluri executorii în condițiile legii, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011, precum și procese-verbale de constatare a contravențiilor, în conformitate cu legislația în vigoare. În exercitarea atribuțiilor de control, reprezentanții mandatați solicită documentele și informațiile necesare în vederea efectuării transportului pe cont propriu, în condițiile legii;".
9. La articolul 10, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Numărul maxim de posturi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este de 747, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului."
10. La articolul 11, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Unitățile prevăzute în anexa nr. 2 funcționează sub autoritatea sau în coordonarea ministerului."
11. La articolul 12 alineatul (1), după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
"m) Punctul național de contact pentru Programul operațional de cooperare teritorială europeană EUROPA CENTRALĂ 2007-2013."
12. La articolul 14, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 14. - (1) Ministrul dezvoltării regionale și turismului este ajutat în activitatea sa de 3 secretari de stat, numiți prin decizii ale primului-ministru, precum și de secretarul general și de 2 secretari generali adjuncți, numiți în condițiile legii."
13. La articolul 16 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului poate cuprinde în bugetul său cheltuieli pentru finanțarea unor programe de cercetare derulate prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă «URBAN-INCERC», precum și prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism - INCDT."
14. Anexele nr. 1 și 2 se modifică și se înlocuiesc cu anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.